SECȚIUNEA A TREIA CAUZA S.C. CONCORDIA INTERNAȚIONAL S.R.L. CONSTANȚA c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 38969/02) HOTĂRÂREA Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul Curții printr-o hotărâre pronunțată la 20 decembrie 2011 STRASBURG 22 septembrie 2009 def 22/12/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 1 septembrie 2009, rend la rest că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 38969/02) îndreptată împotriva României și a cărei societate comercială românească, S.C. Concordia Internacional S.R.L. Constanța ( Maria Ionița, avocat la Buzău. Guvernul român (adică, la mai puțin de un an) este reprezentat de agentul său, dl Razvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 2 iunie 2008, președintele secțiunii a treia a decis să comunice cererea guvernului. 29 alin. (3) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Prin hotărârea definitivă din 29 septembrie 1999, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional din apropierea Camerei de Comerț și Industrie din România a primit o acțiune inițiată de reclamantă împotriva societății B. și a dispus ca ultima instanță să îi plătească 26 394,87 dolari americani (USD) la rata aplicabilă la data regulamentului și 21 758 387 lei românești (ROL) pentru cheltuielile de arbitraj. Hotărârea arbitrală a fost învestită cu formula executorie. La 17 noiembrie 1999, reclamanta a anulat executarea în fața tribunalului departamental din Buzău. Ulterior, executorul justiției la tribunalul departamental a atribuit prin două porunci societății B. de plătit. În caz contrar, societatea a plătit, clădirile prevăzute în ordine au fost scoase la licitație. Printr-o ordonanță de licitație din 27 decembrie 2000, instanța de primă instanță din Pătârlagela a acordat definitiv clădirile în favoarea reclamantei și certificia que ui a plătit prețul la Ö Õ Õ de 654 750 000 ROL, adică aproximativ 25 656 USD. printr-o hotărâre definitivă din 16 martie 2001, tribunalul județ din Buzău a confirmat licitația. Premiul a fost distribuit creditorilor, iar reclamanta a primit 87%. 10. Dreptul de proprietate al reclamantei a fost înscris în registrul funciar și la 31 mai 2001 a fost pus în posesia clădirilor respective. 11. Cu titlu de recurs în anulare formulat de procurorul general al României, printr-o hotărâre din 22 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție Curtea de Primă Instanță din Patârlage a considerat că cele două hotărâri nu respectaseră mai multe dispoziții legale legate de executarea forțată a imobilelor. Dosarul a fost trimis Tribunalului de Primă Instanță la 22 ianuarie 2003 și ultimul l .. a fost înscris în funcția sa la 8 septembrie 2003. Prin decizia din 11 noiembrie 2003, ca urmare a schimbărilor legislative intervenite în materie de executare forțată a imobilelor, cauza a fost înlăturată din rolul instanței de primă instanță pentru a fi repusă la dispoziția executorului de justiție, care avea competența de a organiza licitații și de a pronunța în acest sens actul de licitație. La 24 aprilie 2002, societatea B. a depus o acțiune în vederea reintegrării în clădirile sale. La 16 mai 2002, societatea B a fost primită printr-o hotărâre executorie din 25 aprilie 2002 și a doua zi societatea B. a fost reintegrată în clădiri. a introdus o acțiune împotriva reclamantei pentru a fi repusă în situația anterioară ordonanței de licitație. Prin hotărârea din 15 iulie 2002, devenit definitivă ca urmare a anulării cererii recurentei pentru neplătirea dreptului de timbru, Tribunalul de Primă Instană din Pătârlagela a dispus predarea părților în situația anterioară și radierea dreptului de proprietate al recurentei. În considerentele sale, Tribunalul a confirmat, de asemenea, că societatea B. a achitat integral creanța în valoare de 26 394,87 USD și 21 758 387 ROL și a considerat că predarea părților în situația anterioară implică recuperarea de către societatea B a proprietății asupra bunurilor și că recurenta va încasa sumele înregistrate în numele său 14. La recursul recurentei împotriva deciziei din 25 aprilie 2002 (punctul 12 de mai sus), tribunalul departamental din Buzău a clasat această decizie și a trimis cauza în fața secțiunii comerciale a tribunalului departamental. La cererea părților, tribunalul a alăturat cauza cu o nouă cerere a recurentei prin care a solicitat expulzarea societății B. Recurenta a solicitat în subsidiar prețul la îndrăznire și cheltuielile de conservare a clădirilor. De asemenea, părțile au fost de acord să continue judecata în temeiul dreptului comun 15. Prin hotărârea executorie din 7 octombrie 2003, tribunalul departamental a considerat că cererile de reintegrare și de deportare au rămas fără obiect, dar a obligat societatea B. să plătească 25 656 USD pentru prețul de land, precum și cheltuielile de conservare. 16. La 27 februarie 2004, instanța de apel a Pruisesti a primit cererea societății B. și a respins cererea recurentei de a recupera prețul la licitație și cheltuielile de conservare. Ea a constatat că societatea B. a plătit creanța și că această sumă a rămas în patrimoniul reclamantei chiar și după ce societatea B. a fost reintegrată în clădirile sale. 17. Prin hotărârea definitivă din 5 aprilie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă de Justiție) a primit acțiunea recurentei și a constatat că societatea a plătit creanța. Comisia a considerat, de asemenea, că prețul landurilor era diferit de această creanță și că, ca urmare a anulării cererii și a unei returnări a părților în situația anterioară, recurenta ar trebui să primească prețul la pârghie 18. La 15 martie 2006, Înalta Curte a întâmpinat contestația în anulare a societății B., a anulat hotărârea din 5 aprilie 2005 și a stabilit un nou termen pentru judecarea acțiunii. O cerere de recuzare a formării de judecată a recurentei a fost respinsă. La cererea recurentei, Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat inexistența faptelor care ar putea face obiectul unei responsabilități disciplinare. La 17 ianuarie 2007, Curtea Supremă a respins ca nefondată acțiunea recurentei împotriva hotărârii din 27 februarie 2004. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 19. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Brumãrescu c. România ([GC], nr. 28342/95, § 31-44, CEDH 1999-VII) și SC Masinexport Import Industrial Group SA c. România 22687/03, § 22, 1 decembrie 2005). ÎN DREPTUL LA VIOLAȚII ALE ARTICOLELOR 6 alin. (1) DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 20. Recurenta susține că anularea hotărârii definitive a Tribunalului județean din Buzunu din 16 martie 2001 prin admiterea acțiunii în anulare introduse de procurorul general a încălcat principiul securității rapoartelor juridice și dreptul acestuia la respectarea bunurilor. Aceasta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. (1) Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod evident justificate în mod greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d În special, recunoscând că dreptul la un proces echitabil implică, de asemenea, respectarea principiului securității rapoartelor juridice și că Curtea a sancționat deja reexaminarea de către Curtea Supremă de Justiție a unei hotărâri definitive ca urmare a unei acțiuni în anulare Brumăscu, citată anterior), Guvernul subliniază că această cale de atac a fost eliminată în 2003 din Codul de procedură civilă. 1, Guvernul consideră că ingerința în dreptul de proprietate al recurentei era prevăzută de lege la momentul faptelor, avea un scop legitim, și anume aplicarea corectă a legii și era proporțională cu scopul vizat. Chiar dacă ordonanța care a acordat imobile în favoarea reclamantei în contul unei creanțe a fost anulată ca urmare a acțiunii în anulare, societatea B. a plătit această creanță și a declarat că suma de 25 656 USD, care a fost prețul lacunei, a intrat în patrimoniul recurentei și că aceasta nu a suferit niciun prejudiciu prin primirea acțiunii în anulare. 23. Recurenta susține că, prin primirea acțiunii în anulare a procurorului general, Curtea Supremă de Justiție a efectuat o nouă examinare a cauzei și că a evaluat în mod eronat înscrisurile din dosar și faptele litigiului și a susținut că primirea acțiunii în anulare a dreptului său de proprietate asupra clădirilor în litigiu 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale prezentei specii, în care a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a contestarii soluției date definitiv unui litigiu și a privării reclamanților de bunurile de care beneficiau la încheierea procedurii, ca urmare a unei acțiuni în anulare (a se vedea, printre altele, Brumarescu, citată anterior, § 61, 77 și 80, Masinexportimport Industrial Group, citată anterior, §§ 32 și 46-47, și Piata Bazar Dorobanti SRL c. România, 37513/03, § 23 și 33, 4 octombrie 2007). 25. După examinarea prezentei cauze, Curtea consideră că În special, aceasta arată că Curtea Supremă de Justiție, sesizată de procurorul general, a examinat cauza și că, printr-o interpretare diferită a documentelor depuse la dosar, a anulat, la 22 martie 2002, hotărârea pronunțată în ultimă instanță la 16 martie 2001 de către tribunalul departamental din Buzău care a confirmat licitația definitivă a clădirilor în favoarea reclamantei. 26. Având în vedere cele de mai sus și elementele dosarului, Curtea concluzionează că anularea de către Curtea Supremă de Justiție a deciziei definitive menționate anterior a încălcat principiul securității rapoartelor juridice, aducând atingere dreptului recurentei la un proces echitabil și dreptului acesteia la respectarea bunurilor sale. 27. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. II și a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 28. Recurenta se plânge de durata procedurii de executare a deciziei arbitrale, preluată ca urmare a admiterii acțiunii în anulare, în special de termenul necesar pentru includerea cauzei în rol (punctul 11 de mai sus). 29. Având în vedere concluziile sale de la punctele 24-27 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la temeinicia acestui aspect. 30. Recurenta se plânge, de asemenea, de la termen și de durata nejustificată a procedurii pronunțate prin Hotărârea din 17 ianuarie 2007 a Înaltei Curii de Casație și de Justiție și de lipsa de imparțialitate a judecătorilor. 31. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantat de articolele Convenției. În consecință, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 32. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, sumă care reprezintă valoarea imobilelor în cauză; în plus, recurenta solicită 100 000 EUR pentru pierderea de câștig care rezultă din activitatea comercială care nu se desfășoară și nu solicită despăgubiri pentru eventualul prejudiciu moral. La 3 septembrie 2008, înainte de observațiile sale privind aplicarea articolului 41 din convenție, recurenta a trimis o expertiză din mai 2001 care atestă o valoare a clădirilor de 568 401 901 lei românești (ROL), adică aproximativ 183 400 EUR la acea dată. 34. Guvernul își reiterează observațiile cu privire la fondul cauzei și concluzionează că reclamanta a primit prețul vânzării prin licitație și că nu a suferit niciun prejudiciu. La 29 septembrie 2008, înainte de observațiile sale cu privire la aplicarea articolului 41 din convenție, guvernul a trimis o expertiză din septembrie 2008 conform căreia prețul terenului este de 323 780 EUR fără TVA. 35. Curtea reamintește că o hotărâre în care se soluționează o încălcare atrage după sine obligația juridică, în temeiul Convenției, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia. În cazul în care dreptul intern nu permite să se șteargă de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Partea din propoziția "dacă este cazul." 36. Curtea apreciază, în circumstanțele din speță, că plata valorii actuale a bunului în litigiu acordat în favoarea recurentei și confirmat prin hotărârea definitivă din 16 martie 2001 a Tribunalului departamental din Buzău ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolelor 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. În această privință și ținând seama de elementele dosarului, Curtea consideră că este necesar să se aloce reclamantei 250 000 EUR pentru prejudiciul material 37. Cu toate acestea, în ceea ce privește lipsa de câștig care a fost cauzată de posibilitatea de a se bucura de clădiri, Curtea constată că reclamanta nu și-a însoțit pretențiile cu privire la înscrisurile relevante care ar fi permis Curții să stabilească valoarea prejudiciului invocat. Prin urmare, nu este necesar să se acorde recurentei o despăgubire în acest sens (Dragă și alte c. România (satisfacere echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006). Cheltuieli și cheltuieli de judecată 38. Recurenta nu solicită nici o sumă în acest sens. PRIN aceste motive, CURȚA, ÎN L 1 și inadmisibilă pentru obiecțiile legate de procedura pronunțată prin hotărârea din 17 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție A declarat că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza nerespectării principiului securității raporturilor juridice și a art. 1 din Protocolul nr. nu este necesar să se pronunțe asupra admisibilității și a temeiniciei termenului procedurii de executare repusă în aplicare ca urmare a admiterii acțiunii în anulare A se vedea că statul în cauză trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 44 2 din convenție, 250 000 EUR (două O sută cincizeci de mii de euro) care urmează să fie convertite în moneda de la .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 22 septembrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
S.C. CONCORDIA INTERNAȚIONAL S.R.L. CONSTANȚA c. ROUMANIE
(Requête n
o
38969/02)
ARRÊT
Cet arrêt a été
révisé
conformément à l’article 80 du règlement de la Cour
par un arrêt prononcé le
20 décembre 2011
22 septembre 2009
22/12/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire S.C. Concordia Internațional S.R.L. Constanța c.
Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura,
Corneliu Bîrsan,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Ann Power,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 1
er
septembre 2009,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
38969/02) dirigée contre la Roumanie et dont une société commerciale roumaine,
S.C. Concordia Internațional S.R.L. Constanța («
la requérante
»), a saisi la Cour le 19 septembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
me
Maria Ioniță, avocat à Buzău. Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.
3.
Le 2 juin 2008, le président de la troisième section a décidé
de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet
l’article 29 § 3 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
I.
4.
La société requérante est une société à responsabilité limitée constituée en 1994 et ayant son siège à Constanța.
5.
Par un jugement définitif du 29 septembre 1999, la Cour d’arbitrage commercial international près la Chambre de commerce et d’industrie de Roumanie accueillit une action entamée par la requérante contre la société B., et ordonna à la dernière de lui payer 26
394,87 dollars américains (USD) au taux applicable à la date du règlement et 21
758
387 lei roumains (ROL) au titre des frais d’arbitrage.
La décision arbitrale fut investie de la formule exécutoire.
6.
Le 17 novembre 1999, la requérante demanda l’exécution devant le tribunal départemental de Buzău. Par la suite, l’huissier de justice auprès du tribunal départemental assigna par deux commandements la société B. à payer. Faute pour la société de payer, les immeubles prévus dans les commandements furent mises aux enchères.
7.
Par une ordonnance d’adjudication du 27 décembre 2000, le tribunal de première instance de Pătârlagele adjudiqua définitivement les immeubles en faveur de la requérante et certifia qu’elle avait payé le prix de l’enchère de 654
750
000 ROL, soit environ 25
8.
Par un arrêt définitif du 16 mars 2001, le tribunal départemental de Buzău confirma l’adjudication.
9.
Le prix fut distribué aux créditeurs et la requérante reçut 87%.
10.
Le droit de propriété de la requérante fut inscrit dans le registre foncier et le 31 mai 2001 elle fut mise en possession desdits immeubles.
11.
Sur recours en annulation formé par le procureur général de la Roumanie, par un arrêt du 22 mars 2002, la Cour suprême de justice
cassa l’arrêt du 16 mars 2001 et l’ordonnance d’adjudication du 27
décembre 2000 et renvoya l’affaire devant le tribunal de première instance de Pătârlagele. Elle jugea que les deux décisions avaient méconnu plusieurs dispositions légales liées à l’exécution forcée des immeubles.
Le dossier fut renvoyé au tribunal de première instance le 22 janvier 2003 et le dernier l’inscrivit à son rôle le 8 septembre 2003.
Par décision du 11 novembre 2003, à la suite des changements législatifs intervenus en matière d’exécution forcée des immeubles, l’affaire fut rayée du rôle du tribunal de première instance pour être renvoyée à l’huissier de justice, qui avait la compétence pour organiser des ventes aux enchères et de dresser à cet égard l’acte d’adjudication. Il ressort des pièces du dossier que le dossier d’exécution est actuellement suspendu.
12.
Le 24 avril 2002, la société B. forma une action en référé tendant à sa réintégration dans ses immeubles. L’action fut accueillie par une décision exécutoire du 25
avril
2002 et le lendemain la société B. fut réintégrée dans les immeubles.
13.
Le 16 mai 2002, la société B. introduisit une action contre la requérante pour qu’elle soit remise dans la situation antérieure à l’ordonnance d’adjudication. Par un jugement du 15 juillet 2002, devenu définitif à la suite de l’annulation de l’appel de la requérante pour défaut de paiement du droit de timbre, le tribunal de première instance de Pătârlagele ordonna la remise des parties dans la situation antérieure et la radiation du droit de propriété de la requérante. Dans ses considérants, le tribunal confirma aussi que la société B. avait acquitté intégralement la créance de 26
394,87 USD et 21
758
387 ROL et considéra que la remise des parties dans la situation antérieure impliquait que la société B. recouvrera la propriété des biens et que la requérante encaissera les somme consignées à son nom.
14.
Sur recours de la requérante contre la décision du 25 avril 2002 (paragraphe 12 ci-dessus), le tribunal départemental de Buzău cassa cette décision et renvoya l’affaire devant la section commerciale du tribunal départemental. Sur demande des parties, le tribunal joignit l’affaire avec une nouvelle demande de la requérante par laquelle elle réclamait l’expulsion de la société B. La requérante demanda en subsidiaire le prix de l’enchère et les dépens pour la conservation des immeubles. Les parties convinrent également de continuer le jugement en vertu du droit commun.
15.
Par un jugement exécutoire du 7 octobre 2003, le tribunal départemental considéra que les demandes tendant à la réintégration et à l’expulsion étaient restées sans objet, mais obligea la société B. à payer 25
656 USD pour le prix de l’enchère, ainsi que les dépens de conservation.
16.
Le 27 février 2004, la cour d’appel de Ploiești accueillit l’appel de la société B. et rejeta la demande de la requérante pour récupérer le prix de l’enchère et les dépens de conservation. Elle constata que la société B. avait payé la créance et que ce montant est resté dans le patrimoine de la requérante même après que la société B. fut réintégrée dans ses immeubles.
17.
Par un arrêt définitif du 5 avril 2005, la Haute Cour de cassation et de justice (l’ancienne Cour suprême de justice) accueillit le recours de la requérante et constata que la société avait payée la créance. Elle estima en outre que le prix de l’enchère était différent de cette créance et que suite à l’annulation de l’enchère et à un retour des parties dans la situation antérieure, la requérante devrait recevoir le prix de l’enchère.
18.
Le 15 mars 2006, la Haute Cour accueillit la contestation en annulation de la société B., annula l’arrêt du 5 avril 2005 et fixa un nouveau délai pour le jugement du recours. Une demande de récusation de la formation de jugement faite par la requérante fut rejetée. Sur demande de la requérante, le Conseil supérieur de la magistrature confirma l’inexistence des faits qui pourraient faire l’objet d’une responsabilité disciplinaire.
Le 17 janvier 2007, la Haute Cour rejeta comme mal fondé le recours de la requérante contre le jugement du 27 février 2004.
II.
19.
Les dispositions légales et la jurisprudence internes pertinentes sont décrites dans l’arrêt
Brumărescu c. Roumanie
([GC], n
o
28342/95, §§ 31-44, CEDH 1999-VII) et
SC Mașinexportimport Industrial Group SA c.
Roumanie
(n
o
22687/03, §
22, 1
er
décembre 2005).
I.
SUR LES VIOLATIONS ALLÉGUÉES DES ARTICLES 6 § 1 DE LA CONVENTION ET 1 DU PROTOCOLE N
o
1
20.
La requérante allègue que l’annulation de l’arrêt définitif du tribunal départemental de Buzău du 16 mars 2001 par l’admission du recours en annulation introduit par le procureur général a porté atteinte au principe de la sécurité des rapports juridiques et à son droit au respect des biens. Elle invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellés dans leurs parties pertinentes
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Article 1 du Protocole n
o
1
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
21.
La Cour constate que ces griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables.
B.
Sur le fond
22.
Le Gouvernement réitère ses arguments invoqués dans des affaires similaires concernant des recours en annulation. En particulier, tout en reconnaissant que le droit à un procès équitable implique également le respect du principe de la sécurité des rapports juridiques et que la Cour a déjà sanctionné le réexamen par la Cour suprême de justice d’un arrêt définitif à la suite d’un recours en annulation
(
Brumărescu
, précité), le
Gouvernement souligne que cette voie de recours a été supprimée en 2003 du code de procédure civile.
En ce qui concerne le grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1, le Gouvernement considère que l’ingérence dans le droit de propriété de la requérante était prévue par la loi à l’époque des faits, poursuivait un but légitime, à savoir l’application correcte de la loi et était proportionnée au but visé. Même si l’ordonnance qui avait adjudiqué des immeubles en faveur de la requérante dans le compte d’une créance a été annulée suite au recours en annulation, la société B. avait payé cette créance. Il allègue également que le montant de 25
656 USD, qui était le prix de l’enchère, est entré dans le patrimoine de la requérante et que celle-ci n’a subi aucun préjudice par l’accueil du recours en annulation.
23.
La requérante soutient qu’en accueillant le recours en annulation du procureur général, la Cour suprême de justice a procédé à un nouvel examen de l’affaire et qu’elle a évalué, de façon erronée, les pièces du dossier et les faits du litige. Elle allègue également que l’accueil du recours en annulation l’a privé de son droit de propriété sur les immeubles litigieux.
24.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle de la présente espèce, dans lesquelles elle a conclu à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, en raison de la remise en cause de la solution donnée de manière définitive à un litige et de la privation des requérants des biens dont ils bénéficiaient à l’issue de la procédure, consécutives à un recours en annulation (voir, entre autres,
Brumărescu
, précité, §§
61, 77 et 80,
SC
Mașinexportimport Industrial Group
SA
, précité, §§
32 et 46-47, et
Piata
Bazar Dorobanti SRL c.
Roumanie
, n
o
37513/03, §§ 23 et 33, 4
octobre
2007).
25.
Ayant examiné la présente affaire, la Cour considère que le
Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente. En particulier, elle relève que la Cour suprême de justice, saisie par le procureur général, a réexaminé l’affaire et que, par une interprétation différente des pièces versées au dossier, elle a annulé, le 22 mars 2002, l’arrêt rendu en dernier ressort le
16 mars 2001 par le tribunal départemental de Buzău qui avait confirmé l’adjudication définitive des immeubles en faveur de la requérante.
26.
Au vu de ce qui précède et des éléments du dossier, la Cour conclut que l’annulation par la Cour suprême de justice de la décision définitive précitée a enfreint le principe de la sécurité des rapports juridiques, portant atteinte au droit de la requérante à un procès équitable et à son droit au respect de ses biens.
27.
Par conséquent, il y a eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
II.
28.
La requérante se plaint de la durée de la procédure d’exécution de la décision arbitrale, reprise suite à l’admission du recours en annulation, et en particulier du délai nécessaire pour que l’affaire soit inscrite au rôle (paragraphe 11 ci-dessus).
29.
Compte tenu de ses conclusions figurant aux paragraphes 24-27
ci-dessus, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de statuer sur la recevabilité et le bien-fondé de ce grief.
30.
La requérante se plaint également de l’issue et de la durée déraisonnable de la procédure tranchée par l’arrêt du 17 janvier 2007 de la Haute Cour de cassation et de justice et du manque d’impartialité des juges.
31.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés
garantis par les articles de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
32.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
33.
La requérante réclame 250
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’elle aurait subi, montant représentant la valeur des immeubles litigieux. La requérante demande en outre 100
000 EUR pour le manque à gagner découlant de l’activité commerciale non déroulée. Elle ne demande pas de réparation pour son éventuel préjudice moral.
Le 3 septembre 2008, avant ses observations sur l’application de l’article 41 de la Convention, la requérante a envoyé une expertise de mai 2001 qui atteste une valeur des immeubles de
4
568
401
901 lei roumains (ROL), soit environ 183
400 EUR à cette date.
34.
Le Gouvernement réitère ses observations sur le fond de l’affaire et conclut que la requérante a reçu le prix de la vente aux enchères et qu’elle n’a subi aucun préjudice. Il considère que la requérante n’a pas versé au dossier des justificatifs pour la valeur des immeubles ou pour le manque à gagner.
Le 29 septembre 2008, avant ses observations sur l’application de l’article 41 de la Convention, le Gouvernement a envoyé une expertise de septembre 2008 selon laquelle le prix des immeubles s’élevait à 323
780
EUR sans TVA.
35.
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation juridique, au regard de la Convention, de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences. Si le droit interne ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, l’article 41 de la Convention confère à la Cour le pouvoir d’accorder une réparation à la partie lésée par l’acte ou l’omission à propos desquels une violation de la Convention a été constatée. Dans l’exercice de ce pouvoir, elle dispose d’une certaine latitude
; l’adjectif «
équitable
» et la
partie de la phrase «
s’il y a lieu
» en témoignent.
36.
La Cour estime, dans les circonstances de l’espèce, que le paiement de la valeur actuelle du bien litigieux adjudiqué en faveur de la requérante et confirmé par l’arrêt définitif du 16 mars 2001 du tribunal départemental de Buzău placerait la requérante autant que possible dans une situation équivalente à celle où elle se trouverait si les exigences des articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 n’avaient pas été méconnues.
A cet égard et compte tenu des éléments du dossier, la Cour estime qu’il y a lieu d’allouer à la requérante 250
000 EUR au titre du préjudice matériel.
37.
S’agissant pourtant du manque à gagner prétendument causé par l’impossibilité de jouir des immeubles, la Cour observe que la requérante n’a pas accompagné ses prétentions des justificatifs pertinents qui auraient permis à la Cour d’établir la valeur du préjudice allégué. Il n’y a donc pas lieu d’accorder à la requérante une indemnité à ce titre (
Dragne et autres c.
Roumanie
(satisfaction équitable), n
o
78047/01, §
18, 16
novembre 2006).
B.
Frais et dépens
38.
La requérante ne sollicite aucune somme à ce titre.
1.
Déclare
la requête recevable quant aux griefs tirés de l’article 6 § 1 de la Convention concernant la sécurité des rapports juridiques et de
l’article 1 du Protocole
n
o
1, et irrecevable pour les griefs liés à la procédure tranchée par l’arrêt du 17 janvier 2007 de la Haute Cour de cassation et de justice
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention en raison du non-respect du principe de la sécurité des rapports juridiques et de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu de statuer sur la recevabilité et le bien-fondé du grief de la durée de la procédure d’exécution reprise suite à l’admission du recours en annulation
;
4.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article 44
§
2 de la Convention, 250
000 EUR (deux
cent cinquante mille euros) à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur
au taux applicable à la date du règlement, pour dommage matériel, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 22 septembre 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président