- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 iulie 2011
- Stat pârât
- ROU
C.B. împotriva României
Traducere în română Auto
ROMÂNIA (solicitarea nr. 21807/03) adoptă o revizuire [1] STRASBURG 19 iulie 2011 DEFINITIVF 19/10/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza C.B.
c. România (cerere în rejudecare a hotărârii din 20 aprilie 2010), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 iunie 2011, rend la interdicție că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 2107/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul C. B. (adică reclamantul) a sesizat Curtea la 21 octombrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Președintele camerei a acceptat cererea sa de nedivulgare a identității sale [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].
Prin hotărârea din 20 aprilie 2010, Curtea a statuat că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (e) și a articolului 4 din Convenție ca urmare a privării de libertate nejustificată a reclamantului pentru o perioadă de paisprezece zile și din cauza lipsei de control al legalității interne a acesteia. Curtea a decis, de asemenea, să acorde reclamantului 20 000 EUR (EUR) pentru daune morale și a La 8 septembrie 2010, guvernul a informat Curtea că, în urma unei cereri de informații în vederea executării hotărârii, a aflat că reclamantul a decedat la 30 aprilie 2009. În consecință, a solicitat revizuirea hotărârii în sensul articolului 80 din Regulamentul de procedură. La 23 noiembrie 2010, Curtea a examinat cererea în curs de revizuire și a decis să acorde fostului reprezentant al reclamantului un termen de patru săptămâni pentru a prezenta eventuale observații.
Această scrisoare nu a fost urmată de niciun răspuns. Guvernul solicită revizuirea hotărârii din 20 aprilie 2010, pe care a putut s-o execute din cauza decesului reclamantului înainte de adoptarea hotărârii menționate. La fostul reprezentant al reclamantului nu a auzit de la adresa sa cu privire la cererea de revizuire. Din dosar reiese că reclamantul avea, ca familie, numai mama sa, care nu locuia la aceeași adresă ca și el. Nici aceasta, nici altă rudă nu au informat Curtea cu privire la decesul reclamantului. Niciun eventual moștenitor al reclamantului nu a manifestat un interes în prezenta cauză.
Curtea consideră că … În cazul unei descoperiri a unui fapt care, prin natura sa, ar fi putut exercita o influență decisivă asupra unei cauze deja soluționate și care, la momentul hotărârii, era necunoscut Curții și nu putea fi cunoscut în mod rezonabil de o parte, aceasta din urmă poate (...) să sesizeze Curtea cu o cerere în rejudecare a hotărârii pe care o soluționează. (...) Curtea amintește că, în anumite cazuri, problema centrală a cauzei depășește persoana și interesele reclamantului, în măsura în care, fiind de interes general, poate afecta alte persoane (a se vedea mutatis mutandis Malhous c. Republica Cehă [GC] (dec.), nr. 33071/96, CEDO 2000-XII).
În aceste cazuri, trebuie amintit că hotărârile Curții servesc nu numai la acordarea unei despăgubiri unui anumit individ, ci și la clarificarea, salvgardarea și dezvoltarea standardelor convenției și la contribuția astfel la respectarea angajamentelor asumate de statele contractante (Guzzardi c. Italia, 6 noiembrie 1980, § 86, seria A n 39. Astfel, Curtea a decis deja în trecut să continue anchetarea unei instane după decesul unui reclamant fără familie, care presupune că obiectul cererii se referea la o problemă importantă de interes general ( Karner c. Austria, nr. 404/98, §§ 21-28, 24 iulie 2003). Curtea constată că, în hotărârea sa din 20 aprilie 2010, Curtea a tratat pentru prima dată o problemă de interes general (Karner c. Austria, nr. 404/98, § 21-28, 24 iulie 2003). nu există garanții în legislația națională; prin urmare, se constată că problema centrală a cauzei depășește persoana și interesele reclamantului, în măsura în care, fiind de interes general, aceasta poate afecta alte persoane.
10. Prin urmare, Curtea consideră că, în ceea ce privește fondul cauzei, respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție, iar protocoalele sale impun menținerea cauzei, în temeiul articolului 37 alineatul (1) în fine din convenție (a se vedea Gagiu c. România, nr 63258/00, § 5, 24 februarie 2009). Pe de altă parte, pe teren la art. 41, aceasta concluzionează că … în limba franceză, apoi comunicat în scris la 19 iulie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall președinte [1] Recuperarea hotărârii din 20 aprilie 2010
ANCIENNE TROISIÈME SECTION
AFFAIRE C.B. c. ROUMANIE (Requête n o 21207/03) ARRÊT ( révision [1] ) STRASBOURG 19 juillet 2011 DÉFINITIF 19/10/2011 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire C.B. c. Roumanie (demande en révision de l’arrêt du 20 avril 2010), La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 juin 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 21207/03) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. C. B. (« le requérant »), a saisi la Cour le 21 octobre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »). Le président de la chambre a accédé à sa demande de non-divulgation de son identité (article 47 § 3 du règlement).
Par un arrêt du 20 avril 2010, la Cour a jugé qu’il y avait eu violation de l’article 5 §§ 1 e) et 4 de la Convention du fait de la privation de liberté non justifiée du requérant pendant une période de quatorze jours et en raison de l’absence de contrôle de la légalité de son internement. La Cour a également décidé d’allouer au requérant 20 000 euros (EUR) pour dommage moral et a rejeté la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Le 8 septembre 2010, le Gouvernement a informé la Cour qu’à la suite d’une demande de renseignement en vue de l’exécution de l’arrêt, il avait appris que le requérant était décédé le 30 avril 2009. En conséquence, il demandait la révision de l’arrêt, au sens de l’article 80 du règlement de la Cour.
Le 23 novembre 2010, la Cour a examiné la demande en révision et a décidé d’accorder à l’ancien représentant du requérant un délai de quatre semaines pour présenter d’éventuelles observations. Cette lettre n’a été suivie d’aucune réponse. EN DROIT
SUR LA DEMANDE EN RÉVISION
5. Le Gouvernement demande la révision de l’arrêt du 20 avril 2010, qu’il n’a pu exécuter en raison du décès du requérant avant l’adoption dudit arrêt.
L’ancien représentant du requérant n’a pas entendu formuler d’observations au sujet de la demande en révision. Il ressort du dossier que le requérant avait, comme famille, uniquement sa mère, qui ne vivait pas à la même adresse que lui. Ni celle-ci, ni un autre proche n’ont informé la Cour du décès du requérant. Aucun éventuel héritier du requérant n’a manifesté un intérêt dans la présente affaire.
La Cour estime qu’il y a lieu de réviser l’arrêt du 20 avril 2010 par application de l’article 80 de son règlement qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « En cas de découverte d’un fait qui, par sa nature, aurait pu exercer une influence décisive sur l’issue d’une affaire déjà tranchée et qui, à l’époque de l’arrêt, était inconnu de la Cour et ne pouvait raisonnablement être connu d’une partie, cette dernière peut (...) saisir la Cour d’une demande en révision de l’arrêt dont il s’agit. (...) »
La Cour rappelle que, dans certains cas, la question centrale soulevée par l’affaire dépasse la personne et les intérêts du requérant, dans la mesure où, étant d’intérêt général, elle peut toucher d’autres personnes (voir, mutatis mutandis , Malhous c. République Tchéque [GC] (déc.), nº 33071/96, CEDH 2000-XII). Dans ces cas, il faut se rappeler que les arrêts de la Cour servent non seulement à apporter une réparation à un certain individu, mais également à clarifier, sauvegarder et développer les normes de la Convention et à contribuer de la sorte au respect des engagements assumés par les États contractants ( Guzzardi c. Italie , 6 novembre 1980, § 86, série A n o 39). Ainsi, la Cour a déjà décidé par le passé de poursuivre l’examen d’une requête après le décès d’un requérant sans famille, estimant que l’objet de la requête concernait une importante question d’intérêt général ( Karner c. Autriche , nº 40016/98, §§ 21-28, 24 juillet 2003).
La Cour note que dans son arrêt du 20 avril 2010, elle a traité pour la première fois de l’absence de garanties dans la loi roumaine s’agissant d’un internement en vue d’une expertise psychiatrique, ordonné sur le fondement de l’article 117 du code de procédure pénale. Il en ressort donc que la question centrale soulevée par l’affaire dépasse la personne et les intérêts du requérant, dans la mesure où, étant d’intérêt général, elle peut toucher d’autres personnes.
Dès lors, la Cour estime qu’en ce qui concerne le fond de l’affaire, le respect des droits de l’homme tel qu’il est défini dans la Convention et ses Protocoles exige le maintien de l’affaire, en application de l’article 37 § 1 in fine de la Convention (voir Gagiu c. Roumanie , n o 63258/00, § 5, 24 février 2009).
En revanche, sur le terrain de l’article 41, elle conclut qu’il n’y a pas lieu d’accorder, en l’espèce, une satisfaction équitable ( Gagiu précité, § 103). PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide d’accueillir la demande en révision de l’arrêt du 20 avril 2010 en ce qui concerne uniquement l’application de l’article 41 de la Convention ; en conséquence 2. Dit qu’il n’y a pas lieu d’octroyer une satisfaction équitable. Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 juillet 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président [1] Révision de l’arrêt du 20 avril 2010