AFFAIRE GIURAN c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable;Non-violation de l'art. 6-1;Non-violation de P1-1
AFFAIRE GIURAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2011)
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GIURAN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 24360/04) HOTĂRÂREA [Extracte] STRASBURG 21 iunie 2011 DEFINIF 21/09/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Giuran c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președintele Corneliu Biersan, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 mai 2011, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei . 24360/04) îndreptat împotriva României și a cărei persoană are dublă naționalitate românească și britanică, dl Mihai-Ion Giuran, a sesizat Curtea la 1 mai 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. În special, reclamantul vedea în anularea, prin recurs în anulare, a unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și la respectarea proprietăților sale. Printr-o decizie din 19 martie 2010, președintele celei de-a treia secțiuni a comunicat aceste obiecțiuni guvernului și s-a decis, de asemenea, să se pronunțe în comun cu privire la admisibilitate și la fondul cererii [art. 29 alineatul (1) din convenție]. Având în vedere naționalitatea reclamantului [art. 36 alineatul (1) din convenție și art. 44 din Regulamentul de procedură al Curții], guvernul Regatului Unit a fost informat cu privire la cerere. El nu a dorit să intervină. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L La 7 august 2001, el a depus plângere penală împotriva E.I., susținând că aceasta i-a furat câteva obiecte din apartament. El a declarat că I.S. facea în mod regulat curățenie acolo și că, la 20 ianuarie 2001, ea a luat cu ea câteva bijuterii și haine care erau acolo. El nu și-ar fi dat seama decât în iulie 2001 că aceste bunuri dispăruseră din apartamentul ei. La cauza a fost încredințată Tribunalului de Primă Instanță din Drăgășani, care, la 14 ianuarie 2002, a pronunțat o hotărâre prin care a recunoscut E.I. vinovat și a condamnat-o la trei luni de închisoare cu suspendare, precum și la plata către reclamant a 10 milioane de lei românești (ROL) (aproximativ 350 de euro (EUR) curenti), pentru daune-interese, reprezentând valoarea estimată a bunurilor furate și 2 500 000 ROL, adică aproximativ 90 de euro curenti, în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Verdictul s-a bazat pe declarațiile părților și ale doi martori. Potrivit unuia dintre aceștia din urmă, reclamanta se plângea la el în iulie 2001 că mai multe obiecte dispăruseră din apartamentul său. Potrivit celuilalt martor, inculpata i-a arătat în februarie 2001 mai multe bijuterii și haine, precizând că reclamantul i le dăduse cadou. În aprilie 2002, tribunalul departamental din Vâlcea a respins recursul formulat de E.I. și hotărârea din 14 ianuarie 2002 a devenit definitivă și executorie. 10. La o dată nespecificată, procurorul general din România a formulat o acțiune în anulare (recurs in anular ) împotriva aceleiași hotărâri. a fost condamnat pe nedrept, nici unul dintre elementele aflate în întreținere care, în opinia sa, nu permit să se stabilească în mod concludent vinovăția sa. El a văzut o încălcare a principiului conform căruia orice inculpat este presupus nevinovat până la dovedirea vinovăției sale. El a adăugat că a produs două piese cu descărcare de gestiune care ar fi fost necunoscute în cadrul procedurii obișnuite. Prima dintre aceste documente a fost o cerere formulată de reclamant la adunarea coproprietarilor, prin care solicitase o scutire de la plata cheltuielilor în perioada decembrie 2000-aprilie 2001, coincisă cu șederea sa în Regatul Unit. Importanța sa s-ar fi datorat faptului că reclamantul a declarat că bunurile sale au fost furate la 20 ianuarie 2001 exact, în timp ce el a spus că .E.I. nu ar intra în apartamentul său în prezența sa și că, potrivit documentului, se afla, prin urmare, în afara teritoriului român la acea din urmă dată. A doua piesă a fost procesul-verbal al unei percheziții efectuate de poliție la domiciliul pârâtei, care a indicat că, acolo, nici unul dintre obiectele presupus furate în apartamentul reclamantului n . 11. Prin decizia din 4 noiembrie 2003, Curtea de Casație și Justiție ( . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . A acceptat recursul în anulare, a invalidat hotărârile din 14 ianuarie și 1 aprilie 2002, a respins hotărârea E.I. și-a ridicat condamnarea la despăgubirea reclamantului pentru bunurile furate și cheltuielile de judecată. Aceasta a arătat că condamnarea în primă instanță s-a bazat pe depozițiile a doi martori, care au afirmat că știau că Cu toate acestea, Comisia a considerat că aceste depoziții au fost contrazise de elementele din dosar care indică faptul că, între decembrie 2000 și aprilie 2001, reclamantul se afla în afara teritoriului României și că, după ce acesta din urmă a spus întotdeauna că ÕE.I. nu făcea curățenie în apartamentul său decât atunci când a găsit-o el, nu se putea crede că el nu observase că.I. a părăsit apartamentul său cu atât de multe obiecte.Înalta Curte concluzionează, de asemenea, că elementele depuse la dosar erau contradictorii și neconcludente atât cu privire la data pretinsului furt și la data furtului către pârât. Având în vedere că hotărârile anterioare erau lipsite de temei juridic, ea le-a invalidat, a Aga E.I. din toate acuzațiile și-a ridicat, de asemenea, condamnarea la despăgubirea reclamantului pentru bunurile furate și cheltuielile de judecată suportate de acesta din urmă. 12. Reclamantul asistase la judecată și își apărase cauza. (...) ÎN FAVOAREA VIOLAȚIEI DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 14. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul vede în special în anularea hotărârii definitive din 14 ianuarie 2002, confirmată la 1 aprilie 2002, o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și a dreptului său la respectarea proprietăților sale. Iată părțile relevante ale acestor dispoziții art. 6 Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. (...) Cu privire la admisibilitate 15. Guvernul beneficiază de o excepție de la o absență semnificativă a prejudiciului pentru solicitant. În acest sens, Tribunalul susține că partea civilă a procedurii în cauză se referă la o sumă de 350 EUR și consideră că nimic din dosar nu permite să se afirme că situația financiară a ui este de așa natură încât soluționarea litigiului poate avea consecințe grave asupra vieții sale personale. El adaugă că cele două clauze de salvgardare prevăzute la art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție nu sunt în măsură să se aplice, întrucât Curtea și-a exprimat deja, de multe ori, opinia cu privire la aspecte similare celor care apar în speță și cu privire la cazul reclamantului care a fost examinat în mod corespunzător de către instanța internă. 16. Reclamantul respinge această teză. 17. Curtea arată că elementul principal al criteriului prevăzut la art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție este existența sau nu a unui prejudiciu important suferit de reclamant (Adrian Mihai Ionescu c. România (dec.), n 36659/04, 1 iunie 2010 și Korolev c. Rusia (dec.), n 25551/05, CEDH 2010). 18. Inspirat de principiul general de minimis necurat praetor , acest criteriu d acu are la bază faptul că încălcarea unui drept, chiar și reală din punct de vedere pur juridic, trebuie să atingă un minim de gravitate pentru a merita să fie judecată de o instanță internațională. ; ea depinde de ansamblul datelor cauzei. Gravitatea unei încălcări trebuie să fie apreciată ținând cont atât de percepția subiectivă a reclamantului, cât și de miza obiectivă a unei anumite cauze (Korolev) Cu alte cuvinte, lipsa unui prejudiciu important se poate baza pe elemente precum consecințele pecuniare ale litigiului în cauză sau importanța acestuia pentru reclamant (Adrian Mihai Ionescu, decizia menționată anterior 19. În această privință, Curtea amintește că a concluzionat deja că nu a existat o pierdere a unei sume de aproximativ 90 EUR de către reclamant în cauza Adrian Mihai Ionescu și a unei sume de aproximativ 0,50 EUR de către reclamant în cauza Korolev menționată anterior. 20. În speță, Curtea ia notă de faptul că reclamantul a solicitat despăgubiri pentru obiecte care, în opinia sa, fuseseră reținute în apartamentul său de către un terț. La sfârșitul procedurii penale ordinare, printr-o hotărâre definitivă, acest terț a fost găsit vinovat de către instanțele interne de furtul acestor obiecte și condamnat la despăgubirea reclamantului pentru acestea, a căror valoare era estimată la aproximativ 350 EUR. Aceeași hotărâre l-a condamnat și la plata cheltuielilor de judecată. Invalidarea sa la termen a unei acțiuni în anulare a făcut ca reclamantul să piardă orice drept la despăgubire pentru bunurile furate și cheltuielile de judecată. 21. Curtea constată că nici una dintre părțile care nu a produs un element în ceea ce privește situația financiară a reclamantului. Cu toate acestea, Comisia observă că acesta din urmă este pensionat și că, potrivit Departamentului român pentru pensii și asigurări sociale, valoarea medie lunară a pensiilor în România în 2003, la data la care reclamantul și-a pierdut toate drepturile asupra sumelor stabilite prin hotărârea definitivă din 14 ianuarie 2002, era de aproximativ 50 EUR. 22. Curtea constată, de asemenea, că procedura internă denunțată în fața sa viza recuperarea bunurilor furate din propriul apartament al reclamantului. Prin urmare, pe lângă interesul pecuniar și valoarea sentimentală pe care o aveau bunurile în sine, trebuie să se țină seama și de faptul că această procedură se referea la un aspect de principiu în ochii reclamantului, și anume dreptul său la respectarea bunurilor și a domiciliului său. 23. În aceste condiții, din avizul Curții, reclamantul nu poate fi considerat ca fiind lipsit de un prejudiciu important. 24. Curtea ia notă de faptul că criteriul de la art. 35 alineatul (3) litera (b) din Convenție nu se aplică decât în cazul în care reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important și în care cele două clauze de salvgardare nu pot juca acest criteriu. Prin urmare, nu s-a stabilit că reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important. 25. În aceste condiții, Curtea respinge excepția invocată de guvern. Constatând că obiecțiile reclamantului nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că acestea nu se confruntă cu niciun alt motiv de (1) și art. 1 din Protocolul nr. 1, privind invalidarea, prin acțiune în anulare, a hotărârii din 14 ianuarie 2002, confirmată la 1 aprilie 2002, sunt admisibile și că cererea este inadmisibilă pentru restul. (...) Făcută în limba engleză și apoi comunicată în scris la 21 iunie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte