APETRII AND OLTEANU v. ROMANIA

Primul reclamant, dna Lucia Apetrii, este un național român care s-a născut în 1946 și trăiește în Vatra Dornei. Al doilea reclamant, dl Traian Olteanu, este un național român care s-a născut în 1948 și trăiește în Șaru Dornei. Reclamanții sunt frați. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Ca parte a procesului general de restituire prin care terenurile confiscate sunt returnate proprietăților săi anteriori (sau moștenitorii lor în titlu), reclamanții au devenit proprietarii de 48,47 hectare (ha) de teren forestier. O acțiune de titlu pentru 9 ha a fost eliberată la 23 octombrie 2003 și una pentru 39 ha și 4,7 mp a fost eliberată la 30 mai 2006. Aceste zone de teren au fost incluse în limitele Parcului Național Călimani („parcul național”) în temeiul unei decizii guvernamentale din 2003. Reclamanții au depus o cerere la inspectoratul forestier care urmează să fie acordată o aprobare pentru exploatarea de 1.300 de metri cubii de lemn, utilizând metoda de tăiere clară („metoda taerii rase”). Cererea lor a fost aprobată la 10 septembrie 2006. ulterior, au depus o cerere similară autorităților de conducere a parcului național. Prin scrisoarea din 21 septembrie 2006 cererea lor a fost respinsă, raționând că clarificarea este contrară legislației care reglementează gestionarea zonelor protejate. Reclamanții au depus o plângere la Curtea județului Suceava se bazează pe dispozițiile unei ordine ministeriale. Ordinul prevedea că, până la adoptarea unui plan de gestionare pentru fiecare zonă protejată, unele forme de abatere au fost permise în parcuri naționale. Prin hotărârea din 12 iunie 2008, Curtea județului Suceava și-a respins acțiunea ca fiind nefondată. Avocatul asupra punctelor de drept a fost respins de Curtea de Apel Suceava la 15 ianuarie 2009. Curtea de Apel a remarcat că, până la această dată, nu a fost adoptat niciun plan de gestionare pentru parcul național. Cu toate acestea, chiar dacă autoritățile au fost învinovăți pentru faptul că nu au adoptat acest plan, care ar fi trebuit să fi stabilit condițiile de exploatare a pădurilor aplicabile parcului național respectiv, reclamanții ar putea solicita încă compensații pentru restricțiile impuse asupra utilizării terenurilor lor, fie pe baza Ordinării guvernamentale de urgență 57/2007 privind protecția zonelor naturale și conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice („Ordinările”) fie pe baza dreptului comun. Prin scrisoarea din 24 mai 2010, Inspectoratul Suceava pentru forestiere și vânătoare a Ministerului României de Mediu și Păduri a informat reclamanții că doar 0,5 ha din terenurile lor se află într-o zonă specială de protecție. Suprafața rămasă de 47,97 ha a fost într-o zonă tampon și nu a fost prevăzută nicio compensație pentru acest tip de teren. În căutarea exploatării resurselor forestiere pe terenurile lor, reclamanții au fost sfătuiți să urmeze aceeași procedură ca cea pe care o utilizaseră deja: cererea de aprobare a inspectorului forestier și apoi a autorităților de gestionare a parcului național. Codul forestier (Codul Silvic) a fost adoptat la 27 martie 2008. Acesta interzice în art. 28 § 5 utilizarea metodei de tăiere clară în parcurile naționale. Ordonanța de urgență nr. 57/2007 a guvernului stabilește în art. 22 diferitele zone protejate din parcuri naturale și diferitele activități care sunt permise în fiecare dintre aceste zone. În zonele speciale de protecție, sunt permise doar activități științifice și educaționale și turism ecologic, cu condiția ca acestea din urmă să nu impună construirea unor facilități. Scăderea copacilor este interzisă în aceste zone, însă proprietarii pot colecta lemnul și alte resurse care derivă din reconstrucția ecologică și reabilitarea pădurii sau din accidente naturale. În zonele tampon, orice tăiere de copaci trebuie efectuată în conformitate cu restricțiile stabilite de planul de gestionare al parcului și cu orientările privind gestionarea pădurilor în zonele protejate. În plus, sunt permise mai multe alte activități, cum ar fi turismul ecologic sau utilizarea tradițională a surselor regenerabile. 10. art. 26 din Ordonanța prevede următoarele: „ (1) Pentru terenurile forestiere situate într-o zonă naturală protejată care este deținută de persoane private [...], proprietarii [...] primesc compensații pentru respectarea dispozițiilor restrictive ale planului de gestionare a zonei protejate relevante. Mecanismele de depunere a unei cereri [de compensare] și de calcul și de acordare a unei compensații se stabilesc printr-o decizie guvernamentală. (2) Până la adoptarea unui plan de gestionare [pentru zona lor...], administratorii zonei protejate relevante au obligația de a înființa un set de măsuri de conservare, care ar putea necesita acordarea compensației și de a transmite aceste informații Agenției Naționale pentru Zone Protecte în termen de șase luni de la data preluării gestionării zonei protejate...” 11. Ordinea ministerială 552/2003 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apălor și Mediului permite unele forme de copac care se taie în zonele tampon ale parcurilor naționale, chiar înainte de adoptarea unui plan de gestionare a parcului. 12. Ministrul român al agriculturii, forestierelor și dezvoltării rurale și ministrul finanțelor au adoptat în comun o ordine ministerială care stabilește metodologia de calcul a compensației care urmează să fie plătită persoanelor juridice care dețin terenuri pădure sub rezerva unor măsuri speciale de protecție. Ordinea prevede compensarea restricțiilor privind utilizarea terenurilor pădure incluse în zonele speciale de protecție. 13. Planul de gestionare pentru Parcul Național Călimani a fost adoptat la o dată neespecificată, în 2010, cel mai devreme.