- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 noiembrie 2013
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Trif împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamanții, dl Aurel Trif și dna Viorica Trif, sunt resortisanți români născuți în 1950 și, respectiv, în 1924 și trăiesc în Chețani. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl V. Chirilă, un avocat practicant la Târgu-Mureș. Guvernul Român (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 octombrie 2003, după divorțul lor, fosta soție („terțul”) a interzis procedurile împotriva dlui Aurel Trif („primul reclamant”) care urmărește diviziunea de bunuri mobiliare și imobiliare comune.
La 18 noiembrie 2003, primul reclamant, asistat de un reprezentant juridic al alegerii sale, a depus o reclamație împotriva terței și a susținut, printre altele, că valoarea colectivă a bunurilor mobiliare și imobile în litigiu a fost de 689.800.000 lei român (ROL) (aproximativ 19.000 euro (EUR)) din care valoarea proprietății imobile principale în litigiu, în special un apartament, a fost de ROL 480.000.000 (aproximativ 13.500 EUR). La 16 decembrie 2003, terțul a solicitat instanței de primă instanță pentru prima mamă a reclamantului, dna Viorica Trif („al doilea reclamant”), să se alăture procedurii. Terta parte a susținut, printre altele, că ROL 600.000.000 cheltuit de ea și de primul reclamant la începutul căsătoriei lor pentru a prelungi casa celui de-al doilea reclamant, în cazul în care au trăit timp, ar trebui, de asemenea, să fie considerat bun comun.
Curtea de district Luduș a permis solicitarea terței prin o hotărâre interlocutivă în aceeași zi. Curtea de district Luduș, într-o hotărâre interlocutivă din 4 mai 2004, a acordat o cerere a părților și a reprezentanților legali aleși pentru un raport de experți în construcții privind valoarea de piață a apartamentului și lucrările de prelungire efectuate în apartamentul celui de-al doilea reclamant care urmează să fie produs în acest caz. La o dată neespecificată, raportul de experți a fost prezentat instanței de primă instanță. Reclamanții au contestat raportul, susținând că acest raport, pe de o parte, a subevaluat apartamentul deoarece nu a ținut seama de activitățile de îmbunătățire efectuate după ce apartamentul a fost achiziționat de primul reclamant și fosta sa soție și, pe de altă parte, a supraevaluat lucrările de prelungire efectuate în casa celui de-al doilea reclamant.
Prin hotărârea interlocutivă din 7 decembrie 2004, Curtea de district Luduș a permis în parte obiecția reclamanților privind apartamentul și a ordonat expertului în construcții să completeze raportul. 10. La 1 februarie 2005, expertul în construcții a elaborat un al doilea raport de experți și a concluzionat că valoarea de piață a apartamentului contestat, ținând seama de activitatea de îmbunătățire efectuată după cumpărarea acestuia, a fost ROL 502.050.000. Reclamanții au obiectat noul raport de experți și au susținut că activitatea de îmbunătățire a fost subevaluată de expertul în construcții. În consecință, ei au solicitat instanței să ordone un al treilea raport de experți. 11. Prin hotărârea interlocutivă din 23 februarie 2005, Curtea de district Luduș a respins cererea reclamanților de un nou raport de experți și a considerat că nu era necesar.
12. La 24 februarie 2005, primul reclamant a prezentat observații scrise instanței de primă instanță și a argumentat, fără a furniza o valoare estimată totală a proprietăților contestate, că valoarea de piață a apartamentului în litigiu a fost în opinia sa între 700.000 000 și 750 000 000 000 ROL. În plus, el susține că lucrările de prelungire efectuate în casa celui de-al doilea reclamant au fost plătite de ea și că, cu unele excepții, valoarea celorlalte proprietăți care urmează să fie împărțite a fost supraestimată. 13. Prin hotărârea din 2 martie 2005, Curtea de District Luduș, pe baza declarațiilor martorilor, documentele, declarațiile părților și raportul de experți în clădire disponibil în dosar, au permis acțiunea terțului, hotărând că valoarea totală a bunurilor mobiliare și imobile contestate de către părți era ROL 791.288.000 (aproximativ 22.000 EUR).
Acesta a acordat apartamentul terțului, împreună cu o parte a activelor mobiliare, și i-a ordonat să plătească primului reclamant o sumă de ROL 192.006.000 (aproximativ 5.000 EUR) în compensare. Partea operativă a hotărârii a declarat în mod expres că aceaceasta a fost supusă recursului în termen de 15 zile de la notificarea. 14. La o dată neespecificată, în mai 2005, reclamanții, asistați de un reprezentant juridic al alegerii lor, au apelat împotriva hotărârii din 2 martie 2005 înainte de Curtea de județ Târgu-Mureș. Ei au susținut că instanța de primă instanță ar fi trebuit să dividă apartamentul în litigiu și să acorde o jumătate fiecărei părți.
În plus, fără a furniza o evaluare estimată totală a proprietăților contestate, ei au susținut că lucrările de prelungire efectuate în casa celui de-al doilea reclamant și evaluate de instanța de primă instanță de la ROL 58.638.000 au fost plătite exclusiv de către cel de-al doilea reclamant și nu ar fi trebuit să fie incluse în proprietatea comună care urmează să fie împărțită între primul reclamant și fosta sa soție. În plus, alte proprietăți au fost supraevaluate sau subevaluate sau, de asemenea, nu ar fi trebuit să fie considerate proprietate comună. În cele din urmă, au solicitat instanței de secundare să ordone un nou raport de experți pentru a determina valoarea apartamentului în litigiu.
15. La o audiere din 9 iunie 2005, avocatul terțului a susținut, înainte de instanța de a doua instanță care stă într-o bancă de doi judecători, că proprietatea contestată nu a valorat mai mult de 1000 000 000 000 ROL (aproximativ 27 000 000 EUR). În consecință, în conformitate cu art. 2821 alineatul (1) din Codul de procedură civilă român, recursul reclamantului a fost recalificat de către instanță de la recurs la apel la punctele de drept (recursuri). 16. Reprezentanții legali ai reclamanților au susținut că dispozițiile Codului de procedură civilă românesc citat de terțul nu se aplică în ceea ce privește procedurile privind divizia proprietăților. 17. Prin hotărârea interlocutivă din 9 iunie 2005, după audierea depusă de ambele părți, Curtea județului Târgu-Mureș a recalificat recursul reclamanților ca recurs asupra punctelor de drept și a trimis cazul la o bancă de trei judecători competenți să examineze un recurs asupra punctelor de drept.
18. La 21 iunie 2005, reclamanții au formulat o opoziție constituțională împotriva dispozițiilor articolului 2821 alineatul (1) din Codul de Procedură Civilă din România, susținând că limitarea dreptului lor de a depune recurs împotriva hotărârii instanței de primă instanță din cauza valorii proprietăților contestate constituie o limitare discriminatorie a dreptului lor de acces la instanță. 19. Prin hotărârea interlocutivă din 27 septembrie 2005, Curtea județului TârguMureș a suspendat procedura și a depus obiecția constituțională reclamanților la Curtea Constituțională. 20. Prin hotărârea finală din 26 ianuarie 2006, Curtea Constituțională a respins obiecția constituțională a reclamanților.
Acesta a susținut că distincția dintre tipurile de proceduri care ar putea fi sau nu supuse unui recurs a fost făcută pe baza valorii obiectului în litigiu și nu pe baza statutului social sau a bogăției reclamanților. Regimul juridic în cauză a fost obligat de anumite circumstanțe, care au nevoie de soluții juridice diferite pentru a asigura rapiditatea procedurii. În plus, nici Constituția română, nici instrumentele juridice internaționale necesită acces la trei niveluri de competență. 21. La 14 martie 2006, reclamanții au susținut, printre altele, dinainte de Curtea județului Târgu-Mureș, că motivele de ordin public, în special contradicțiile dintre operatorul și partea de raționare a hotărârii judecătoreștii în ceea ce privește valoarea totală a proprietăților contestate și indicarea nelegiuială a tipului de recurs care ar putea fi exercitat de către reclamanți, au justificat anularea acestei hotărâri.
În alt mod, reclamanții au solicitat instanței de a doua instanță pentru termenul pentru restabilirea unui recurs asupra punctelor de drept. 22. Prin hotărârea finală din 28 martie 2006, Tribunalul județului Târgu-Mureș, care stătea într-o bancă de trei judecători, a declarat anularea recursului reclamanților în privința punctelor de drept. Comisia a afirmat că reclamanții nu și-au prezentat motivele de recurs asupra punctelor de drept în termenul permis. În plus, niciuna dintre argumentele susținute de acestea nu constituie motive de ordine publică, iar contradicția menționată de acestea ar putea fi corectată prin proceduri care urmăresc eliminarea erorilor materiale.
În plus, aceasta a respins cererea reclamanților pentru termenul de restituire a unui recurs privind punctele de drept, din cauza faptului că instanța de primă instanță și-a recalificat recursul în conformitate cu cerințele stabilite de legislația în vigoare și prin respectarea principiului legalității. În consecință, Comisia a considerat că nu există nicio circumstanță de ordin public sau de ilegalitate care justifică această cerere. 23. La 22 iunie 2006, reclamanții au informat Curtea că, deși au solicitat în mod repetat instanța de primă instanță să le permită să dovedească că valoarea proprietății contestate este mai mare de 27 000 EUR, cerințele lor au fost refuzate.
24. art. 103 alineatele (1) și (2) din fostul Cod de Procedură Civilă din România prevede că, în cazul în care nu se poate depune vreo formă de recurs în cadrul termenului permis în mod legal, aceasta duce la privarea dreptului respectiv, cu excepția cazului în care legea prevede altfel sau partea dovedește că aceaceasta a fost împiedicată de a face acest lucru printr-o circumstanță neprevăzută. În ultimul caz, dreptul poate fi exercitat în termen de 15 zile de la data încetării obstacolului. 25. Articolele 282, 287 și 292 din fostul Cod de Procedură Civilă Română prevăd că hotărârile unei instanțe de primă instanță sunt supuse recursului în termen de 15 zile de la data notificării. Motivele de recurs trebuie să fie depuse de părțile cel târziu la momentul primei audieri în fața instanței.
Neexplicarea motivelor de recurs în termenul permis nu duce la anularea recursului, ci elimină oportunitatea de a ridica probleme suplimentare de fapt și de drept care nu au fost formulate în fața instanței de primă instanță. 26. art. 2821 alineatul (1) (modificat prin Legea nr. 195/2004, care a intrat în vigoare la 29 mai 2004), art. 299, art. 301 și art. 3021 din fostul Cod de Procedură Civilă Română prevede că hotărârile pronunțate în privința litigiilor în cazul în care obiectul litigiului este evaluat la mai puțin de un miliard de lei român (aproximativ 27,000 EUR) nu sunt supuse apelului. Hotărârile care nu fac obiectul recursului sunt supuse recursului la punctele de drept (recursuri).
Un recurs la punctele de drept poate fi depus în termen de 15 zile de la data notificării hotărârii părților. Motivele apelului la punctele de drept trebuie depus în aceeași perioadă de 15 zile, sau apelul la punctele de drept va fi declarat nul. 27. art. 303 alineatul (5) din fostul Cod de Procedură Civilă din România prevede că președintele instanței care primește cererea de recurs asupra punctelor de drept poate returna-l pentru modificarea părții care îl prezintă dacă nu îndeplinește cerințele legale care prelungesc termenul pentru apelul la punctele de drept până la cinci zile.
1. The applicants, Mr Aurel Trif and Mrs Viorica Trif, are Romanian nationals who were born in 1950 and 1924 respectively and live in Chețani. They were represented before the Court by Mr V. F. Chirilă, a lawyer practicing in Târgu-Mureș.
The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 16 October 2003, following their divorce, the ex-wife (“the third party”) brought proceedings against Mr Aurel Trif (“the first applicant”) seeking the division of joint movable and immovable property.
On 18 November 2003 the first applicant, assisted by a legal representative of his choosing, lodged a counterclaim against the third party, and argued, inter alia, that the collective value of the movable and immovable property in dispute was 689,800,000 Romanian lei (ROL) (approximately 19,000 euros (EUR)) out of which the value of the main immovable property in dispute, in particular an apartment, was ROL 480,000,000 (approximately EUR 13,500).
On 16 December 2003 the third party asked the first-instance court for the first applicant’s mother Mrs Viorica Trif (“the second applicant”) to join the proceedings. The third party argued, inter alia, that the ROL 60,000,000 spent by her and the first applicant at the start of their marriage to extend the second applicant’s home, where they lived for a while, should also be considered joint property. The Luduș District Court allowed the third party’s request by an interlocutory judgment on the same day.
The Luduș District Court, in an interlocutory judgment of 4 May 2004, granted a request by the parties and their chosen legal representatives for a building expert report concerning the market value of the apartment and the extension work carried out on the second applicant’s home to be produced in the case.
On an unspecified date the expert report was submitted to the first-instance court. The applicants objected to the report. They argued that the said report on the one hand undervalued the apartment because it did not take into account the improvement work carried out after the apartment had been purchased by the first applicant and his former wife, and on the other hand overvalued the extension work carried out on the second applicant’s home.
By an interlocutory judgment of 7 December 2004 the Luduș District Court allowed in part the applicants’ objection concerning the apartment, and ordered the building expert to supplement the report.
On 1 February 2005 the building expert produced a second expert report and concluded that the market value of the disputed apartment, taking into account the improvement work carried out after it had been bought, was ROL 502,050,000. The applicants objected to the new expert report and argued that the improvement work had been undervalued by the building expert. Consequently, they requested the court to order a third expert report.
By an interlocutory judgment of 23 February 2005 the Luduș District Court dismissed the applicants’ request for a new expert report and held that it was unnecessary.
On 24 February 2005 the first applicant submitted written observations to the first-instance court and argued, without providing a total estimated value of the disputed properties, that the market value of the apartment in dispute was in his opinion between ROL 700,000,000 and 750,000,000. In addition, he argued that the extension work carried out on the second applicant’s house had been paid for by her, and that with some exceptions the value of the remaining properties to be divided had been overestimated.
By a judgment of 2 March 2005 the Luduș District Court, on the basis of witness statements, documents, the statements of the parties and the building expert report available to the file, allowed the third party’s action. It decided that the total value of the movable and immovable property disputed by the parties was ROL 791,288,000 (approximately EUR 22,000). It awarded the apartment to the third party, together with part of the movable assets, and ordered her to pay the first applicant a sum of ROL 192,006,000 (approximately EUR 5,000) in compensation. The operative part of the judgment expressly stated that it was subject to appeal within fifteen days following notification.
On an unspecified date in May 2005 the applicants, assisted by a legal representative of their choosing, appealed against the judgment of 2 March 2005 before the Târgu-Mureș County Court. They argued that the first-instance court should have divided the apartment in dispute and awarded one half to each of the parties. In addition, without providing a total estimated valuation of the disputed properties, they contended that the extension work carried out on the second applicant’s home and valued by the first-instance court at ROL 58,638,000 had been paid for exclusively by the second applicant, and should not have been included in the common property to be divided between the first applicant and his former wife. Moreover, other properties had been overvalued or undervalued or should also not have been considered joint property. Lastly, they asked the secondinstance court to order a new expert report to determine the value of the apartment in dispute.
At a hearing on 9 June 2005 the third party’s lawyer argued before the second-instance court sitting in a bench of two judges that the disputed property was worth no more than ROL 1,000,000,000 (approximately EUR 27,000). Consequently, according to Article 2821 (1) of the Romanian Code of Civil Procedure the applicants’ appeal needed to be re-qualified by the court from appeal to appeal on points of law (recurs).
The applicants’ legal representatives argued that the provisions of the Romanian Code of Civil Procedure cited by the third party did not apply in respect of proceedings concerning division of the property.
By an interlocutory judgment of 9 June 2005, after hearing submissions from both parties, the Târgu-Mureș County Court re-qualified the applicants’ appeal as an appeal on points of law and referred the case to a bench of three judges competent to examine an appeal on points of law.
On 21 June 2005 the applicants raised a constitutional objection against the provisions of Article 2821 (1) of the Romanian Code of Civil Procedure. They argued that the limitation of their right to lodge an appeal against the judgment of the first-instance court on account of the value of the disputed property amounted to a discriminatory limitation of their right of access to court.
By an interlocutory judgment of 27 September 2005 the TârguMureș County Court suspended the proceedings and referred the applicants’ constitutional objection to the Constitutional Court.
By a final judgment of 26 January 2006 the Constitutional Court dismissed the applicants’ constitutional objection. It held that the distinction between the types of proceedings that could or could not be subjected to appeal was made on the basis of the value of the object in dispute and not on the basis of the applicants’ social status or wealth. The legal regime in question was required by the particular circumstances, which needed different legal solutions in order to ensure the speediness of the proceedings. In addition, neither the Romanian Constitution nor the international legal instruments required access to three levels of jurisdiction.
On 14 March 2006 the applicants argued, inter alia, before the Târgu-Mureș County Court that reasons of public order, in particular contradictions between the operative and the reasoning part of the lower court’s judgment in respect of the total value of the disputed properties and the wrongful indication of the type of appeal that could be exercised by the applicants, justified the quashing of the said judgment. Alternatively, the applicants asked the second-instance court for the time-limit for an appeal on points of law to be reinstated.
By a final judgment of 28 March 2006 the Târgu-Mureș County Court, sitting in a bench of three judges, declared null the applicants’ appeal on points of law. It held that the applicants had not submitted their reasons for appeal on points of law within the allowed time-limit. Moreover, none of the arguments raised by them amounted to reasons of public order, and the contradiction referred to by them could be corrected by proceedings seeking the elimination of material errors. Furthermore, it dismissed the applicants’ request for the time-limit for an appeal on points of law to be reinstated, on the ground that the first-instance court had re-qualified their appeal in accordance with the requirements set out by the legislation in force, and by observing the principle of lawfulness. Consequently, it considered that there was no circumstance of public order or unlawfulness justifying the said request.
On 22 June 2006 the applicants informed the Court that although they had repeatedly requested the first-instance court to allow them to prove that the value of the disputed property was greater than EUR 27,000, their requests had been refused.
Article 103(1) and (2) of the former Romanian Code of Civil Procedure provides that failure to lodge any form of appeal within the lawfully allowed time-limit results in deprivation of the said right, except when the law provides otherwise or the party proves that it has been impeded from doing so by an unforeseen circumstance. In the latter case the right can be exercised within fifteen days of the date the impediment ceased to exist.
Articles 282, 287 and 292 of the former Romanian Code of Civil Procedure provide that judgments of a first-instance court are subject to appeal within fifteen days of the date of notification. The reasons for appeal must be submitted by the parties at the latest at the time of the first hearing before the court. The failure to submit the reasons for appeal within the allowed time-limit does not lead to annulment of the appeal, but removes the opportunity to raise additional issues of fact and law that had not been raised before the first-instance court.
Articles 2821 (1) (amended by Law no. 195/2004 which entered into force on 29 May 2004), 299, 301 and 3021 of the former Romanian Code of Civil Procedure provide that judgments delivered in respect of disputes where the object of the dispute is valued at less than one billion Romanian lei (approximately EUR 27,000) are not subject to appeal. Judgments not subject to appeal are subject to appeal on points of law (recurs). An appeal on points of law may be lodged within fifteen days of the date the judgment was notified to the parties. The reasons for the appeal on points of law must be submitted within the same fifteen-day period, or the appeal on points of law will be declared null.
Article 303(5) of the former Romanian Code of Civil Procedure provides that the president of the court which receives the request for an appeal on points of law can return it for changes to the party presenting it if it does not meet the lawful requirements extending the time-limit for the appeal on points of law by five days.