DECIZIA nr. 9571/06 Marioara TRUFASU împotriva României și a altor 3 cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința la 20 septembrie 2011 în calitate de comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători și Marialena Tsirli, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse la 16 februarie 2006, 7 iunie 2006, 4 noiembrie 2008 și, respectiv, 21 septembrie 2009, având în vedere declarațiile depuse de Guvernul contestat care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor și răspunsurile reclamanților, dacă este cazul, la declarațiile, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții sunt resortisanți români. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de doamna Irina Cambrea, Co-Agent, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Toate cererile se referă la durata procedurii civile în care reclamanții au fost sau acuzați sau respondenți. Lungimea procedurii a fost de: nouă ani pentru trei niveluri de jurisdicție pentru o acțiune care urmărește stabilirea proprietății asupra bunurilor imobile în cazul nr. 9571/06; nouă ani pentru trei niveluri de jurisdicție pentru un litigiu între părțile private în cazul nr. 25099/06; nouă ani și trei luni pentru trei niveluri de jurisdicție pentru o acțiune care urmărește stabilirea proprietății asupra proprietății imobile în cazul nr. 54443/08 și șapte ani și cinci luni pentru trei niveluri de jurisdicție pentru o acțiune care urmărește stabilirea proprietății asupra proprietății imobile în cazul nr. 51954/09. COMPLAINTS Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii în fața instanțelor interne. De asemenea, reclamanții au formulat diverse alte plângeri în ceea ce privește aceleași seturi de proceduri, și anume în ceea ce privește echitatea și rezultatul procedurii în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și presupusele încălcări ale drepturilor de proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamanții se plângeau despre durata procedurii civile în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Această dispoziție prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Declarațiile unilaterale ale Guvernului Guvernul a informat Curtea că au propus să facă declarații unilaterale în vederea soluționării problemei formulate de cererile. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererile în conformitate cu art. 37 din Convenție. Trufașu c. România (nr. 9571/06) Cererea a fost depusă la 16 februarie 2006. de către Mărioara și Oana Mădălina Trufașu, născută în 1955 și, respectiv, 1979, rezistă la București. Prin scrisoarea din 23 martie 2011, Guvernul a trimis o declarație unilaterală, cu condiția ca: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea prelungirii excesive a procedurii implicate de părți. Guvernul este dispus să plătească reclamanților doar ca satisfacție a sumei de 2 800 EUR în comun, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamanților în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Ichim v. România (nr. 25099/06) Cererea a fost depusă la 7 iunie 2006 de către Gheorghe și Otilia Ichim, născută în 1952 și, respectiv, 1955 și care rezide la Săcele. Prin scrisoarea din 15 aprilie 2011, Guvernul a trimis o declarație unilaterală, cu condiția ca: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea unei încălcări a dreptului reclamanților Gheorghe Ichim și Otilia Ichim la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție cu privire la timpul rezonabil al procedurii civile implicate de părți. Guvernul este dispus să plătească reclamanților doar ca satisfacție a sumei de 2.400 EUR (2 mii patru sute de euro) în comun, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții, suma care este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamanților în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Ivan v. România (nr. 54443/08) Cererea a fost depusă la 4 noiembrie 2008 Prin scrisoarea din 18 martie 2011, Guvernul a trimis o declarație unilaterală, cu condiția ca: „Guvernul declară, printr-o formă a acestei declarații unilaterale, recunoașterea unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul este dispus să plătească reclamantului doar ca satisfacție a sumei de 2 800 EUR, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamanților în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Papp v. România (nr. 51954/09) Cererea a fost depusă la 21 septembrie 2009 de Eugen Papp, născut în 1951 și rezidentă în Satu-Mare. Prin scrisoarea din 12 octombrie 2010, Guvernul a trimis o declarație unilaterală, cu condiția următoarea: „Guvernul declară, prin intermediul acestei declarații unilaterale, recunoașterea unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii interne. Guvernul este dispus să plătească reclamantului doar ca satisfacție a sumei de 1.550 EUR, suma pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Această sumă este de a acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la conturile personale ale reclamanților în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Pozițiile reclamanților Reclamanții care au răspuns au exprimat opinia că sumele menționate în declarațiile guvernului sunt inacceptabil scăzute și, prin urmare, au refuzat sumele propuse de Guvern. Evaluarea Curții Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarațiile având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil ( Abramiuc c. România , nr. 374111/02, §§ 103-109, 24 februarie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, precum și sumele de compensare propuse – care sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea plângerilor privind durata procedurii (art. 37 § 1 în amendă) În consecință, această parte a cererilor ar trebui să fie eliminată din listă. Alte plângeri referitoare la art. 6 § 1 din Convenția și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plângeau de aspecte suplimentare legate de procedurile de mai sus. Având în vedere toate materialele în posesia sa și, în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nicio încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în aceste dispoziții în acest sens, prin urmare, această parte a cererilor trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în temeiul articolului 35 § 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarațiilor guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind durata procedurii și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a elimina cererile din lista sa de cazuri în măsura în care acestea se referă la reclamația de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererilor inadmisibile. Marialena Tsirli Ján Šikuta Președintele adjunct al Registrului Lista cererilor 1. 9571/06 Trufasu c. România 2. 25099/06 Ichim c. România 3. 54443/08 Ivan c. România 4. 51954/09 Papp c. România
Application no. 9571/06
Marioara TRUFASU against Romania
and 3 other applications
(see list appended)
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 20
September 2011 as a Committee composed of:
Ján Šikuta,
President,
Ineta Ziemele,
Kristina Pardalos,
judges,
and Marialena Tsirli,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above applications lodged on 16 February 2006, 7
June 2006, 4 November 2008 and 21 September 2009 respectively,
Having regard to the declarations submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the applications out of the list of cases and the applicants’ replies, if any, to the declarations,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants are Romanian nationals. The Romanian Government (“the Government”) were represented by Ms Irina Cambrea, Co-Agent, from the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the cases, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
All applications concern the length of civil proceedings in which the applicants were either defendants or respondents. The length of the proceedings was of:
-
nine years for three levels of jurisdiction for an action seeking to establish ownership over immovable property in case no.
9571/06;
-
nine years for three levels of jurisdiction for a dispute between private parties in case no. 25099/06;
-
nine years and three months for three levels of jurisdiction for an action seeking to establish ownership over immovable property in case no. 54443/08 and
-
seven years and five months for three levels of jurisdiction for an action seeking to establish ownership over immovable property in case no. 51954/09.
The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings before the domestic courts.
The applicants also raised various other complaints in respect of the same sets of proceedings, namely regarding the fairness and outcome of the proceedings under Article 6 § 1 of the Convention and alleged violations of property rights under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
A.
Complaints under Article 6 § 1 concerning the length of proceedings
The applicants complained about the length of the civil proceedings under Article 6 § 1 of the Convention. This provision provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...”
1.
The Government’s unilateral declarations
The Government informed the Court that they proposed to make unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested the Court to strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention.
a)
Trufașu v. Romania (no. 9571/06)
The application was lodged on 16 February 2006
by Mărioara and Oana Mădălina Trufașu, born in 1955 and 1979 respectively and residing in Bucharest.
By letter of 23 March 2011, the Government sent a unilateral declaration, providing as follows:
“The Government declares, by a way of this unilateral declaration, its acknowledgement of the excessive length of the proceedings engaged by the parties. The Government is prepared to pay to the applicants as just satisfaction the sum of EUR 2,800 jointly, amount which it considers reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to personal accounts of the applicants within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Therefore, the Government respectfully invites the Court rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
b)
Ichim v. Romania (no. 25099/06)
The application was lodged on 7 June 2006
by Gheorghe and Otilia Ichim, born in 1952 and 1955 respectively and residing in Săcele.
By letter of 15 April 2011, the Government sent a unilateral declaration, providing as follows:
“The Government declares, by a way of this unilateral declaration, its acknowledgement of a violation of the right of the applicants Gheorghe Ichim and Otilia Ichim to a fair trial, guaranteed by the Article 6 § 1 of the Convention regarding the reasonable time of the civil proceedings engaged by the parties. The Government is prepared to pay to the applicants as just satisfaction the sum of EUR 2,400 (two thousand four hundred euros) jointly, amount which it considers reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to personal accounts of the applicants within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Therefore, the Government respectfully invites the Court rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
c)
Ivan v. Romania (no. 54443/08)
The application was lodged on 4 November 2008
by Mărioara Ivan, born in 1955 and residing in Bucharest. She was represented before the Court by Mr Ion Virgil, a lawyer practising in Bucharest.
By letter of 18 March 2011, the Government sent a unilateral declaration, providing as follows:
“The Government declares, by a way of this unilateral declaration, its acknowledgement of a violation of Article 6 § 1 of the Convention. The Government is prepared to pay to the applicant as just satisfaction the sum of EUR 2,800, amount which it considers reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to personal accounts of the applicants within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Therefore, the Government respectfully invites the Court rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
d)
Papp v. Romania (no. 51954/09)
The application was lodged on 21 September 2009
by Eugen Papp, born in 1951 and residing in Satu-Mare.
By letter of 12 October 2010, the Government sent a unilateral declaration, providing as follows:
“The Government declares, by a way of this unilateral declaration, its acknowledgement of a violation of Article 6 § 1 of the Convention regarding the excessive length of the domestic proceedings. The Government is prepared to pay to the applicant as just satisfaction the sum of EUR 1,550, amount which it considers reasonable in the light of the Court’s case-law. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to personal accounts of the applicants within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Therefore, the Government respectfully invites the Court rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”
2.
The applicants’ positions
The applicants who replied expressed the view that the sums mentioned in the Government’s declarations were unacceptably low and therefore refused the amounts proposed by the Government.
3.
The Court’s assessment
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”
It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.
To this end, the Court will examine carefully the declarations in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (
Abramiuc v. Romania
, no.
37411/02, §§ 103-109, 24 February 2009).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations, as well as the amounts of compensation proposed – which are consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the applications (Article 37 § 1(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the complaints on length of proceedings (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, this part of the applications should be struck out of the list.
B.
Other complaints
Referring to Articles 6 § 1 of the Convention and 1 of Protocol No.
1 to the Convention, the applicants complained of further aspects related to the above proceedings.
Having regard to all the materials in its possession, and in so far as these complaints fall within its competence, the Court finds that there is no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in these provisions in that respect. It follows that this part of the applications must be rejected as being manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 1, 3 and
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declarations under Article 6 § 1 of the Convention regarding the length of the proceedings and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the applications out of its list of cases in so far as they relate to the above complaint in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the applications inadmissible.
Marialena Tsirli
Ján Šikuta
Deputy Registrar
President
List of applications
1.9571/06 Trufasu v. Romania
2.25099/06 Ichim v. Romania
3.54443/08 Ivan v. Romania
4.51954/09 Papp v. Romania