DE SMEDT c. BELGIQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 76578/11 Pierre Jozef DE SMEDT împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 noiembrie 2013 într-un comitet compus din Angelika Nußberger, președinte, Andrei Potocki, Paul Lémpres, judecători, și Stephen Phillips, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 6 decembrie 2011, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT pe reclamant, dl Pierre Jozef De Smedt, este un resortisant belgian născut în 1934 și rezident în Dendermonde. El a fost reprezentat în fața Curții de către M van Cauter, avocat la Gand. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 decembrie 2007, reclamantul a primit o convocare prin care a fost invitat să se prezinte la biroul de poliție la 17 decembrie 2007. La 17 decembrie 2007, reclamantul s-a prezentat la biroul de poliție și a fost interogat de doi ofițeri de poliție în prezența psihiatrului D. desemnat de judecător. Întrebări care i-au fost adresate, reclamantul a înțeles că era suspectat de viol asupra unei minore sub paisprezece ani și a fost acuzat de indecență cu violență asupra unei minore sub 16 ani și a negat faptele. Reclamantul susține că nu a fost informat cu privire la dreptul său de a-și păstra tăcerea și de a nu contribui la propria incriminare în cursul interviului. De asemenea, nu a fost plasat în posibilitatea de a contacta un avocat. La 18 decembrie 2007, judecătorul judecător de la Tribunalul de Primă Instanță din Dendermonde va elibera un mandat de arestare împotriva reclamantului și a fost pus în detenție preventivă până la 1 februarie 2008. La 12 octombrie 2009, tribunalul corecțional din Dendermonde l-a recunoscut pe acuzatul vinovat de viol asupra unei minore sub 14 ani și a dat un atac de pudoare cu violență asupra unei minore sub 16 ani. În sentință s-a făcut mențiunea raportului psihiatrului D. întocmit după interogarea reclamantului din 17 decembrie 2007. Reclamantul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. La 21 decembrie 2010, instanța de apel a lui Gand a confirmat sentința. În hotărârea sa, aceasta s-a referit, printre altele, la declarațiile făcute de reclamant în timpul interviului din 17 decembrie 2007. Recurentul s-a ocupat de un singur motiv invocat de încălcarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din convenție pe motiv că nu a fost asistat de un avocat în timpul interogatoriului său de către poliție și că declarațiile pe care le-a făcut în acea zi au fost utilizate de Curtea de apel pentru a-l condamna. Reclamantul a susținut că nu a putut invoca acest motiv în fața instanțelor din fond, deoarece acest lucru nu a fost decât la lectura hotărârii Tribunalului de apel pe care a putut să constate că aceasta se baza pe declarațiile sale din 17 decembrie 2007 pentru a ajunge la concluzia vinovăției sale. 10. La 7 iunie 2011, Curtea de Casație a constatat că declarația în litigiu a făcut obiectul unor dezbateri în fața instanței de judecată, pe care . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Constatând că motivul invocat în fața sa era nou, Curtea de Casație a declarat inadmisibil acest lucru. Ea a respins recursul. Dreptul și practica internă relevantă 11. Dreptul și practica internă referitoare la demisie de către un avocat încă de la primul interogatoriu sunt expuse în Decizia Jans c. Belgia 68494/10, §§ 10-20, 1 octombrie 2013). GRIEF 12. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (c) din convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil pe motiv că nu a fost informat cu privire la dreptul său de a-și păstra tăcerea, de a nu contribui la propria incriminare și la dreptul său de a fi asistat de un avocat. Legislația în vigoare în momentul faptelor, care limitează în mod sistematic drepturile reclamantului, ar fi suficientă în sine pentru a ajunge la o încălcare a acestei dispoziții. În plus, reclamantul nu a putut invoca că, pentru prima dată în fața Curții de Casație, dat fiind faptul că nu putea să știe ce greutate avea să dea declarațiilor sale făcute fără a adresa un avocat înainte de a fi citit hotărârea instanței de apel. Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de asistență juridică în timpul interviului din 17 decembrie 2007. Cu toate acestea, este necesar să se examineze în primul rând dacă reclamantul a epuizat căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din convenție. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, astfel cum este auzită în conformitate cu principiile dreptului internațional general recunoscute, și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. 14. Curtea a concluzionat că legislația națională în vigoare în momentul faptelor și care nu prevedea posibilitatea de a fi asistat de un avocat înainte de a fi acuzat de către instanța de judecată, nu îl exonerează pe reclamant de obligația sa de a-și reține dreptul de a nu avea un avocat în timpul primelor interogatorii în fața instanțelor naționale, în vederea îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 35 alin. (1) din Convenție ( În al doilea rând, Curtea reamintește jurisprudența sa constantă conform căreia nu a existat nici o epuizare atunci când a fost declarată inadmisibilă o acțiune ca urmare a nerespectării unei formalități (a se vedea, printre multe altele, Ben Salah, Adraqui și Dhaime c. Spania (dec.), nr 45023/98, CEDH 2000 IV; Salman c. Turcia [GC], nr. 2198/93, § 81, CEDH 2000-VII). 16. Revenind la circumstanțele din speță, Curtea constată că recurentul și-a invocat în mod întemeiat lipsa unui avocat în cursul procedurii de interogare din 17 decembrie 2007 pentru prima dată în memoriul său în susținerea recursului său în casare. În conformitate cu jurisprudența sa constantă, Curtea de Casație a declarat motivul inadmisibil pe motiv că nu a fost invocat în fața instanțelor din fond 17. Curtea nu a fost de acord cu argumentul reclamantului care constă în a afirma că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Astfel, Curtea este de acord că, invocându-și cauza pentru prima dată în fața Curții de Casație, reclamantul nu a respectat formele prevăzute de dreptul intern (a se vedea în acest sens D.c. Belgia, nr. 13512/88, Decizia Comisiei din 3 septembrie 1991, nepublicată). 19. Pe de altă parte, Curtea constată că reclamantul a invocat a doua parte a motivului său întemeiat pe încălcarea dreptului de a tăcea și de a nu contribui la propria incriminare în fața niciunei instanțe naționale. 20. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție și că cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stephen Phillips Angelika Nußberger Grefier Adjunct Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

76578/11

Pierre Jozef DE SMEDT

contre la Belgique

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 novembre 2013 en un Comité composé de

:

Angelika Nußberger,

présidente,

André Potocki,

Paul Lemmens,

juges,

et de Stephen Phillips,

greffier adjoint de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 décembre 2011,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Pierre Jozef De Smedt, est un ressortissant belge né en 1934 et résidant à Dendermonde. Il a été représenté devant la Cour par M

e

J.

van Cauter, avocat à Gand.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

3.

Le 13 décembre 2007, le requérant reçut une convocation par laquelle il fut invité à se présenter au bureau de police le 17 décembre 2007. D’après le requérant, cette lettre ne précisait pas la raison pour laquelle il était invité au bureau de police, ni quels étaient ses droits.

4.

Le 17 décembre 2007, le requérant se présenta au bureau de police et fut interrogé par deux agents de police en présence du psychiatre D. désigné par le juge d’instruction. Des questions qui lui furent posées, le requérant comprit qu’on le soupçonnait de viol sur une mineure de moins de quatorze ans et d’attentat à la pudeur avec violence sur une mineure de moins de seize ans. Il nia les faits.

5.

Le requérant soutient qu’il ne fut pas informé de son droit de se taire et de ne pas contribuer à sa propre incrimination au cours de l’interrogatoire. Il ne fut pas non plus placé dans la possibilité de contacter un avocat.

6.

Le 18 décembre 2007, le juge d’instruction près du tribunal de première instance de Dendermonde délivra un mandat d’arrêt à l’encontre du requérant. Il fut placé en détention préventive jusqu’au 1

er

février 2008.

7.

Le 12 octobre 2009, le tribunal correctionnel de Dendermonde reconnut le requérant coupable de viol sur une mineure de moins de quatorze ans et d’attentat à la pudeur avec violence sur une mineure de moins de seize ans. Dans le jugement, mention fut faite du rapport du psychiatre D. établi après l’interrogatoire du requérant du 17

décembre

8.

Le 21 décembre 2010, la cour d’appel de Gand confirma le jugement. Dans son arrêt, elle se référa, entre autres, aux déclarations faites par le requérant lors de l’interrogatoire du 17 décembre 2007.

9.

Le requérant se pourvut en cassation invoquant un moyen unique tiré de la violation de l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention au motif qu’il n’avait pas été assisté par un avocat lors de son interrogatoire par la police et que les déclarations qu’il avait faites ce jour-là avaient été utilisées par la cour d’appel pour le condamner. Le requérant soutint qu’il n’avait pas pu invoquer ce moyen devant les juridictions du fond étant donné que ce n’était qu’à la lecture de l’arrêt de la cour d’appel qu’il avait pu constater que celle-ci s’était basée sur ses déclarations du 17 décembre 2007 pour conclure à sa culpabilité.

10.

Le 7 juin 2011, la Cour de cassation constata que la déclaration litigieuse avait fait l’objet de débats devant la cour d’appel, qu’il n’était dès lors pas imprévisible que celle-ci prenne ladite déclaration en compte et que le requérant avait donc pu invoquer un moyen tiré de la violation de ses droits de la défense devant la juridiction du fond. Constatant que le moyen invoqué devant elle était nouveau, la Cour de cassation le déclara irrecevable. Elle rejeta le pourvoi.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

11.

Le droit et la pratique internes relatifs à l’assistance par un avocat dès le premier interrogatoire sont exposés dans la décision

Jans c.

Belgique

(n

o

68494/10, §§ 10-20, 1

er

octobre 2013).

GRIEF

12.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable au motif qu’il n’avait pas été informé de son droit de se taire, de ne pas contribuer à sa propre incrimination et de son droit d’être assisté par un avocat. La législation en vigueur au moment des faits, restreignant de manière systématique les droits du requérant, serait suffisante en soi pour conclure à une violation de cette disposition. De plus, le requérant n’avait pu invoquer son grief que pour la première fois devant la Cour de cassation étant donné qu’il ne pouvait pas savoir quel poids la cour d’appel allait donner à ses déclarations faites sans l’assistance d’un avocat avant d’avoir lu l’arrêt de la cour d’appel.

EN DROIT

13.

Le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié de l’assistance d’un avocat pendant l’interrogatoire du 17 décembre 2007. Il convient néanmoins d’examiner en premier lieu si le requérant a épuisé les voies de recours internes tel que le requiert l’article 35 § 1 de la Convention ainsi libellé

:

«

La Cour ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes, tel qu’il est entendu selon les principes de droit international généralement reconnus, et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive.

»

14.

D’emblée, la Cour rappelle que dans la décision

Jans c. Belgique

précitée, la Cour a conclu que la législation nationale en vigueur au moment des faits, et qui ne prévoyait pas la possibilité de se faire assister par un avocat avant l’inculpation par le juge d’instruction, ne dispensait pas le requérant d’invoquer son grief tiré de l’absence d’avocat pendant les premiers interrogatoires devant les juridictions nationales, et ce en vue de satisfaire aux exigences posées par l’article 35 § 1 de la Convention (

Jans c.

Belgique

, décision précitée, §§ 25-28).

15.

Ensuite, la Cour rappelle sa jurisprudence constante selon laquelle il n’y a pas d’épuisement lorsqu’un recours a été déclaré irrecevable à la suite du non

‑

respect d’une formalité (voir, parmi beaucoup d’autres,

Ben Salah, Adraqui et Dhaime c. Espagne

(déc.), n

o

45023/98, CEDH 2000

‑

IV;

Salman c. Turquie

[GC], n

o

21986/93, §

81, CEDH 2000-VII).

16.

Revenant aux circonstances de l’espèce, la Cour constate que le requérant a soulevé son grief tiré de l’absence d’un avocat au cours de l’interrogatoire du 17 décembre 2007 pour la première fois dans son mémoire à l’appui de son pourvoi en cassation. Conformément à sa jurisprudence constante, la Cour de cassation a déclaré le moyen irrecevable au motif qu’il n’avait pas été invoqué devant les juridictions du fond.

17.

La Cour n’accepte pas l’argument du requérant consistant à dire qu’il ne pouvait prévoir que la cour d’appel se baserait sur la déclaration litigieuse pour fonder la culpabilité du requérant. Tel que l’a relevé la Cour de cassation, ladite déclaration avait fait l’objet de débats devant la cour d’appel et le requérant aurait donc pu invoquer son grief à ce moment-là.

18.

Ainsi, la Cour est d’avis qu’en invoquant son grief pour la première fois devant la Cour de cassation, le requérant n’a pas respecté les formes prescrites par le droit interne (voir, en ce sens,

D. c. Belgique

, n

o

13512/88, décision de la Commission du 3

septembre 1991, non publiée).

19.

Par ailleurs, la Cour constate que le requérant n’a invoqué la seconde partie de son grief tiré de la violation du droit de se taire et de ne pas contribuer à sa propre incrimination devant aucune des juridictions nationales.

20.

Par conséquent, la Cour estime que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention et la requête doit être rejetée conformément à l’article

35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Stephen Phillips

Angelika Nußberger

Greffier adjoint

Présidente