VÉKONY v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 65681/13 László VÉKONY împotriva Ungariei depusă la 14 octombrie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl László Vékony, este un național maghiar, care s-a născut în 1950 și trăiește în Sopron. Circumstanțele cazului Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 septembrie 2012, Parlamentul a adoptat Legea nr. CXXXIV din 2012 privind Reprimarea fumatului tineretului și despre tobac retail. Actul a fost publicat la 24 septembrie 2012. În conformitate cu legea, comerțul cu amănuntul cu tutun trebuia să devină un monopol de stat (exersat printr-o societate deținută de stat, ND Nemzeti Dohanykereskedelmi Nonprofit Zrt), iar comercianții cu tutun ar deveni autorizați printr-o ofertă de concesiune, publicată la 15 decembrie 2012. Legea a fost modificată ulterior în mai multe ocazii, iar versiunea finală a fost adoptată la 6 iunie 2013. În plus, decretul guvernamental nr. 181/2013.

(VI. 7), care conținea normele detaliate pentru operațiunile viitorilor titulari de concesiuni, a fost publicată numai la 8 iunie 2013, adică, după încheierea procesului de licitație – ale căror rezultate au devenit publice la 22 aprilie 2013. Decizia privind ofertele a fost luată de ND Zrt în sine. Se pare că criteriile conform cărora concesiunile au fost acordate nu au fost niciodată făcute publice. Reclamantul, un ex-tobacconist activ în această activitate timp de 20 de ani, a solicitat o concesiune la 4 februarie 2013; a plătit, de asemenea, taxa de cerere relevantă. Apoi a modificat cererea în conformitate cu noile norme, la 20 februarie 2013. La 13 aprilie 2013, reclamantul a fost informat, de către ND Zrt, că nu a obținut o concesiune cu amănuntul de tutun.

Decizia nu conținea motive. Nu este disponibilă nicio compensație pentru ex-tobacconiștii care, prin a nu fi acordată o concesiune, au pierdut o parte din mijloacele de viață. Refuzul nu este supus niciunui fel de remediu legal. Reclamantul susține că alții în situații comparabile – și în cazul celor care nu făceau niciodată cu amănuntul cu tutun în prealabil, în situații necomparabile – au fost acordate concesiuni care nu pot fi explicate de alte circumstanțe decât aderarea politică. Acest lucru este confirmat de faptul că unii câștigători au obținut mai mult de o (până la cinci) concesiuni pentru mai multe locuri de vânzare. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție citit în monoterapie și coroborat cu art. 14 din Convenție că pierderea licenței sale a constituit o privare nejustificată a bunurilor în circumstanțe discriminatorii.

Întrebări aduse părților au existat o interferență cu bucuria pașnică a poseselor reclamantului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, a fost privat de posesiile sale în interesul public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? A fost impus o sarcină individuală excesivă pentru reclamant (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDH 1999-V)? Reclamantul a suferit discriminări în exercitarea drepturilor Convenției sale, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1?

SECOND SECTION

Application no. 65681/13 László VÉKONY against Hungary lodged on 14 October 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr László Vékony, is a Hungarian national, who was born in 1950 and lives in Sopron. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 11 September 2012 Parliament enacted Act no. CXXXIV of 2012 on the Repression of Smoking of the Youth and on Tobacco Retail. The Act was published on 24 September 2012. According to the Act, tobacco retail was to become a State monopoly (exercised through a State-owned company, ND Nemzeti Dohánykereskedelmi Nonprofit Zrt), and tobacco retailers would become authorised through a concession tender, advertised on 15 December 2012. The final time-limit for applying was 22 February 2013. Entities previously engaged in tobacco retail had no privileges in the tender.

The Act was subsequently amended on several occasions, and the final version was enacted on 6 June 2013. Furthermore, Government Decree no. 181/2013. (VI. 7.), which contained the detailed rules for the operations of the future concession-holders, was published only on 8 June 2013, that is, after the completion of the tendering process – the results of which had become public on 22 April 2013. The decision about the tenders was taken by ND Zrt itself. It appears that the criteria according to which the concessions had been granted were never made public. The applicant, an ex-tobacconist active in this business for 20 years, applied for a concession on 4 February 2013; he also paid the relevant application fee.

He then amended his application according to the upcoming new rules, on 20 February 2013. On 13 April 2013 the applicant was informed, by ND Zrt, that he had not obtained a tobacco retail concession. The decision contained no reasons. No compensation is available for ex-tobacconists who, by not being awarded a concession, lost part of their livelihood. The refusal is not subject to any kind of legal remedy. The applicant submits that others in comparable situations – and in the case of those who had never been doing tobacco retail beforehand, in non-comparable situations – were granted concessions, which difference in treatment cannot be explained by any circumstance other than political adherence.

This is corroborated by the fact that some winners have obtained more than one (up to five) concessions for multiple selling spots. COMPLAINTS The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention read alone and in conjunction with Article 14 of the Convention that the loss of his licence amounted to an unjustified deprivation of possessions in discriminatory circumstances.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been an interference with the applicant’s peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? In particular, has he been deprived of his possessions in the public interest and in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? Did such deprivation or other interference impose an excessive individual burden on the applicant (see Immobiliare Saffi v. Italy, [GC], no. 22774/93, § 59, ECHR 1999-V)? 2. Has the applicant suffered discrimination in the enjoyment of his Convention rights, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1?