CtEDO 03.12.2013 Auto

TAȘ c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.12.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
TAȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 51127/11 Kerem TAȘ și Hasibe TAS împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 decembrie 2013 într-o Cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Ișl Karakaș, Dragoljub Poović, András Sajó, Nebojša Vučić, Helen Keller, Egidijus Kūris, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 6 iunie 2011, După ce a deliberat, face următoarea decizie: Hasibe Taș, născut în 1962 și rezident în Hakkari, sunt tatăl și, respectiv, mama lui Özgür Taylan Taș (denumită în continuare Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 februarie 2003, în jurul orei 20:40, Özgür Taylan a fost găsit rănit prin împușcare în sala de escadron. El a fost imediat transferat la spital militar, dar nu a putut fi salvat. În aceeași seară, procurorul militar a inițiat o anchetă penală, însoțită de un funcționar civil, procurorul s-a dus mai întâi la spitalul militar pentru a recupera o notă care se afla în buzunarul decedatului. Dar ceea ce am vrut cel mai mult a fost să-l omor pe maior, să-l împușc pe ticălosul ăsta, dar m-am gândit că sunt atât de mulți oameni de ucis, nimeni nu ar avea atâta forță, gloanțe. Eu plec pentru că sunt convins că viața în această lume nu are sens. Viața nu are sens, nici în această lume, nici în alta. De ce nu-mi scriu destinul acum? Adio, mamă, tată, frați și surori unice, veți uita aceste zile! mai târziu, procurorul militar s-a dus la locul incidentului unde, în urma unei prime constatări a locului, a făcut poze cu un fotograf și i-a interogat pe martori. Martorii au afirmat că Özgur Taylan avea probleme de ordin economic și familial, că era tot mai deprimat și mai demoralizat în serviciul militar, că se plângea, printre altele, de tratamentul rău pe care comandantul său, maiorul T.K. îl trata. Unii au precizat că maiorul i-a făcut mereu curățenie în dale, că i-a dat și palmă, l-a făcut să sape un șanț de vânători ca pedeapsă, și că, de la aceste incidente, Özgür Taylan s-a schimbat, că a început să-i întrebe ce s-ar întâmpla dacă l-ar ucide pe maior, că a spus că nu avea de ales decât să-și tragă un glonț în cap sau să-l omoare pe maior. La data de 5 mai 2003, în urma arestării penale, procurorul militar a emis o ordonanță de nejudiciare. La 27 mai 2003, reprezentanții reclamanților au formulat o opoziție împotriva ordonanței de nejudiciare. La 7 iulie 2003, tribunalul militar al celei de-a doua porunci a forțelor aeriene din Diyarbakýr a respins această opoziție. În același timp, printr-un act de acuzare depus la 22 aprilie 2003, procurorul militar, în temeiul articolului 117 alineatul (1) din Codul Penal Militar, l-a acuzat pe maiorul T.K. de bătăi și răniri comise asupra unui subordonat. Tatăl decedatului, Kerem Taș, s-a constituit parte civilă la procedură și a fost reprezentat de avocatul său. 11. Maiorul T.K. a primit declarații de la maiorul T.K., precum și de la mai mulți numiți care și-au desfășurat serviciul militar în secția de defunct. 12. La 14 august 2008, Tribunalul Militar din 7 august 2008 Maiorul T.K. l-a condamnat pe maiorul T.K. la o pedeapsă cu închisoarea de șapte zile, redusă la cinci zile de închisoare din cauza conduitei sale bune în timpul procesului. La 8 octombrie 2008, Tribunalul Militar din 7 octombrie 2008, Tribunalul Militar din 7 octombrie 2008, Maiorul T.K. a respins opoziția și hotărârea a devenit definitivă. 14. La 1 noiembrie 2010, avocatul reclamanților a formulat o nouă opoziție împotriva ordonanței de nejudiciare din 5 mai 2003. Referindu-se la mărturiile soldaților, obținute în cadrul procedurii penale împotriva maiorului T.K. și la sentința de condamnare din 14 august 2008, el a susținut că maiorul T.K. a fost acuzat că maltratarea a fost cauza sinuciderii lui Özgür Taylan și a cerut instanței să-l acuze pe T.K. pentru sinuciderea defunctului 15. La 8 noiembrie 2010, Tribunalul Militar al celei de-a doua Comandamentule a Forțelor Aeriene din Diyarbakýr a respins opoziția menționată, precizând că, începând cu ordinul de nejudiciare din 5 mai 2003, nu a existat nicio nouă dovadă care să necesite redeschiderea procedurii. Potrivit Tribunalului, martorii, care au fost audiați în cadrul procedurii penale inițiate împotriva maiorului T.K., au afirmat doar ceea ce au afirmat deja în cadrul procedurii penale, care a avut loc ca urmare a sinuciderii d Özgür Taylan. În concluzie, hotărârea de condamnare a maiorului T.K. nu putea constitui un fapt nou. Dreptul și practica internă relevante în acest caz sunt dezvoltate în Hotărârile K at nç și altele c. Turcia 40145/95, § 33, 7 iunie 2005), Salg Electroluxn c. Turcia 46748/99, §§ 51-54, 20 februarie 2007), Abdullah Yalmaz c. Turcia 21899/02, § 32 și 35-39, 17 iunie 2008) și Yürekli c. Turcia 48913/99, § 30-32, 17 iulie 2008). GRIFS 17. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului la viață al fiului lor. Ei susțin că acesta s-a sinucis din cauza relelor tratamente comise de comandantul său de la Escadron, maiorul T.K., care l-ar fi lovit în fața colegilor săi, l-aș fi insultat și l-ar fi discriminat din cauza originii sale kurde. Ei se referă la articolele 3 și 5 din Convenție. Curtea, stăpână a calificării juridice a faptelor, consideră că obiecțiunile, întemeiate pe articolele 3 și 5 din convenție, necesită o examinare pe teren numai a articolului 2 19. Curtea amintește că, pentru a fi compatibilă cu art. 35 din convenție, trebuie introdusă o cerere în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive, aceasta din urmă fiind înțeleasă ca fiind decizia care a epuizat căile de atac oferite în ordinea juridică internă. Pe de altă parte, termenul de șase luni constituie o normă autonomă care trebuie interpretată și aplicată într-un anumit caz, astfel încât să se asigure exercitarea efectivă a dreptului la cerere individuală (Worm c. Austria (dec.), nr 22714/93, 27 noiembrie 1995). În ceea ce privește procedura de la data de 7 iulie 2003, data la care procedura penală s-a încheiat. 21. În ceea ce privește procedura împotriva maiorului T.K., procedura s-a încheiat la 8 octombrie 2008. Faptul că reclamanții s-au constituit părți implicate în procedurile penale inițiate împotriva maiorului T.K. nu schimbă constatarea conform căreia termenul de șase luni trebuie să înceapă să curgă de la 7 iulie 2003, deoarece procedura împotriva T.K. nu are ca scop decât stabilirea răspunderii sale pentru bătăi și răniri, fie fapte care nu par a fi afectate de o încălcare a dreptului la viață (Karan c. Turcia (dec.), nr 20192/04, 23 februarie 2010). În orice caz, acestea nu și-au introdus cererea în termen de șase luni de la această dată. 22. După cum s-a constatat în hotărârea Tribunalului Militar din 2 februarie 2010 Comandamentul Forțelor Aeriene din Diyarbakir, Curtea ia notă de faptul că, începând din data de 5 mai 2003, nu a existat nicio nouă dovadă care să necesite redeschiderea procedurilor, martorii audiați în cadrul procedurii penale împotriva maiorului T.K., repetându-și doar mărturiile în cadrul procedurii penale desfășurate ca urmare a sinuciderii fiului reclamanților, Özgür Taylan. Prin urmare, hotărârea de condamnare a maiorului T.K. nu a putut constitui un fapt nou. 23. Părțile interesate au așteptat până la 6 iunie 2011 pentru a-și introduce pledoaria, în timp ce a trebuit s-o facă în termen de șase luni de la 7 iulie 2003. Presupunând chiar că procedura împotriva maiorului T.K. să fi fost o cale de atac eficientă, reclamanții ar fi trebuit să depună cererea până la 8 octombrie 2008 cel târziu, ceea ce nu au făcut; cu toate acestea, reclamanții, asistați de un avocat pe parcursul diferitelor etape ale procedurii, trebuiau să cunoască și să respecte normele procedurale. În special, aceștia trebuiau să știe că nu era de natură să întrerupă termenul de șase luni pentru a sesiza Curtea. 24. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind tardivă în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi Premier

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă