Aydin împotriva Turciei

Comunicat la 6 ianuarie 2014 SECȚIUNEA a doua Cerere nr. 4048/09 Hakim AYDIN împotriva Turciei introdusă la 15 ianuarie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Hakim Ayd La 15 octombrie 2008, reclamantul, student la Universitatea Dicle, a participat la un sit-in în campus. La 16 octombrie 2008, acesta a fost arestat. La 19 octombrie 2008, procurorul general i-a informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa. În declarația sa, a negat că a participat la diferite manifestări la 16 septembrie 2007 pentru a sprijini Abdullah Öcalan, liderul PKK [1] ; la 20 martie 2007, pentru festivitățile festivităților de la Nevroz la 5 aprilie 2007, pentru a sărbători ziua de naștere a lui Alobdullah Öcalan.

La 21 octombrie 2008, reprezentantul său a formulat o opoziție în zadar împotriva ordonanței de detenție. La 28 octombrie 2008, printr-un act de punere sub acuzare, reclamantul a fost acuzat că a făcut propagandă în favoarea unei organizații ilegale, încălcând dispozițiile articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului și ale articolelor 53 și 63 din Codul penal (Sorușturma nr. 2008/2578, Esa nr. 2008/1268, "ddianame nr. 2008/1150." Procurorul a reproșat reclamantului că a participat la o campanie de utilizare a limbii kurde în domeniul educației, care fusese lansată printr-o decizie făcută publică de celula conducătoare a organizației PKKK Kongra-Gel în 2007 și care fusese la originea unor proteste în mai multe orașe.

Cererile repetate de relaxare depuse de reprezentantul reclamantului au fost toate respinse la 17 noiembrie 2008, 5 decembrie 2008 și, respectiv, 24 decembrie 2008; la 22 ianuarie 2009, camera 6 a tribunalului de judecată a fost eliberată provizoriu de solicitant. La 6 mai 2010, instanța de judecată l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de propagandă pe motiv că a făcut laapologia organizației teroriste PKK și l-a condamnat la o pedeapsă de zece luni de închisoare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713. 5271 de suspendare a sentinței și a executării sentințelor de mai puțin de doi ani. Reclamantul a fost plasat timp de cinci ani într-o supraveghere judiciară. La 4 februarie 2011, a patra cameră a tribunalului a respins opoziția din partea reclamantului.

Hotărârea a devenit definitivă. Dreptul și practica internă relevante La art. 23 din Codul de procedură penală, referitor la pronunțarea și suspendarea la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, se prevede că, în cazul în care pedeapsa aplicată persoanei acuzate este mai mică sau egală cu doi ani de închisoare sau dacă este vorba despre o amendă penală, instanța poate suspenda pronunțarea sentinței.

Cu toate acestea, în cazul în care pârâtul nu acceptă, nu se poate lua nicio decizie de suspendare la pronunțare [art. 231 alineatul (6) ]. În astfel de cazuri, inculpații pot fi plasați sub supraveghere judiciară timp de cinci ani [art. 231 alineatul (8) ]; o astfel de hotărâre poate fi decăzută [art. 231 alineatul (2) ]: Invocând articolele 5 și 6 din Convenție, reclamantul declară, pe de o parte, că a fost reținut fără motiv să fi existat motive plauzibile de a fi comis o infracțiune și se plânge, pe de altă parte, că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale încă de la începutul custodiei sale, precum și cu privire la faptul că a comis o infracțiune. În ceea ce privește articolele 10 și 11 din convenție, acesta denunță o încălcare a drepturilor sale la libertatea de exprimare și la libertatea de a manifesta.

În cele din urmă, a declarat că a fost discriminat, din cauza originii sale kurde, contrar articolului 14 din Convenția combinată cu aceste articole. A existat o interferență în exercitarea de către reclamant a libertății de întrunire pașnică, în sensul art. 11 alin. (1) din Convenție? În special, a fost vorba despre lingușelitate în acest caz de o măsură necesară care să răspundă unei nevoi sociale impetuoase și proporționale cu scopurile art. 11 §2, având în vedere modul în care manifestarea s … Având în vedere condamnarea reclamantului în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr 3713, se poate considera că a fost încălcată libertatea de exprimare a reclamantului, în sensul articolului 10 alineatul (1) din Convenție?

În cazul în care această încălcare a fost prevăzută de lege și necesară, în sensul articolului 10 alineatul (2) Reclamantul a fost privat de libertatea sa prin încălcarea art. 5 alin. (1) din Convenție? În special, privarea de libertate suferită de acesta intră sub incidența lit. (c) a acestei dispoziții Reclamantul a fost informat, în cel mai scurt timp, cu privire la motivele arestării sale și la orice acuzații aduse împotriva sa, așa cum se cere la art. 5 alin. (2) din Convenție. Guvernul este invitat să prezinte Curții toate documentele relevante referitoare la procedurile interne referitoare la obiecțiunile reclamantului: Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație ilegală.

Communiquée le 6 janvier 2014

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 4048/09 Hakim AYDIN contre la Turquie introduite le 15 janvier 2009

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Hakim Aydın, est un ressortissant turc né en 1986 et résidant à Diyarbakır. Il est représenté devant la Cour par M e M.A. Altunkalem, avocat à Diyarbakır. A. Les circonstances de l’espèce Le 15 octobre 2008, le requérant, étudiant à l’université de Dicle, participa à un sit-in sur le campus. Le 16 octobre 2008, il fut placé en garde à vue. Le 19 octobre 2008, il fut entendu par le procureur général qui lui informa des accusations portées contre lui. Dans sa déposition, il nia d’avoir participé à des différentes manifestations le 16 septembre 2007 pour soutenir Abdullah Öcalan, leader du PKK [1] ; le 20 mars 2007, pour les festivités de la fête Nevroz ; le 5 avril 2007, pour célébrer l’anniversaire d’Abdullah Öcalan.

Le tribunal de grande instance de Diyarbakır ordonna qu’il fût placé en détention provisoire pour avoir fait de la propagande pour le PKK. Le 21 octobre 2008, son représentant forma en vain opposition contre l’ordonnance de détention. Le 28 octobre 2008, par un acte d’accusation, le requérant fut accusé d’avoir fait de la propagande en faveur d’une organisation illégale, en violation de l’article 7 § 2 de la loi n o 3713 relative à la lutte contre le terrorisme ainsi que des articles 53 et 63 du code pénal (Sorușturma no 2008/2578, Esas no 2008/1268, İddianame no 2008/1150). Le procureur reprochait au requérant d’avoir participé à une campagne pour l’emploi de la langue kurde dans l’éducation, qui avait été lancée par une décision rendue publique par la cellule dirigeante de l’organisation PKK Kongra-Gel en 2007 et qui avait été à l’origine de manifestations dans plusieurs villes.

Les demandes répétées de relaxe déposées par le représentant du requérant furent toutes rejetées les 17 novembre 2008, 5 décembre 2008 et 24 décembre 2008 respectivement. Le 22 janvier 2009, la 6 e chambre de la cour d’assises prononça la libération provisoire du requérant. Le 6 mai 2010, la cour d’assises reconnut le requérant coupable de propagande au motif qu’il avait fait l’apologie de l’organisation terroriste PKK, et le condamna à une peine de dix mois d’emprisonnement en vertu de l’article 7 § 2 de la loi n o 3713. Le prononcé de la condamnation fut ajourné compte tenu de l’entrée en vigueur d’une loi n o 5271 portant sursis au jugement et à l’exécution des peines de moins de deux ans.

Le requérant fut placé pendant cinq ans à une surveillance judiciaire. Le 4 février 2011, le 4ème chambre de la cour d’assises rejeta l’opposition formulée par le requérant. Le jugement devint définitif.

B. Le droit et la pratique internes pertinents L’article 231 du code de procédure pénale, concernant le prononcé et le sursis au prononcé d’un jugement, dispose que si la peine infligée à l’accusé est inférieure ou égale à deux ans d’emprisonnement ou bien s’il s’agit d’une amende pénale, le tribunal peut surseoir au prononcé du jugement ; toutefois, si le prévenu n’accepte pas, aucune décision de sursis au prononcé ne peut être prise (article 231 § 6). Dans un tel cas, les accusés peuvent être placés sous contrôle judiciaire durant cinq ans (article 231 § 8) ; un tel jugement est susceptible d’appel (article 231 § 12). GRIEFS Invoquant les articles 5 et 6 de la Convention, le requérant allègue, d’une part, avoir été détenu sans qu’il y ait eu des raisons plausibles de le soupçonner d’avoir commis une infraction et se plaint, d’autre part, de ne pas avoir été informé des raisons de son arrestation dès le début de sa garde à vue ainsi que de l’iniquité de la procédure pénale.

Sous l’angle des articles 10 et 11 de la Convention, il dénonce une violation de ses droits à la liberté d’expression et à la liberté de manifester. Enfin, il dit avoir subi une discrimination, en raison de ses origines kurdes, contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec ces articles.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu une ingérence dans l’exercice par le requérant de la liberté de réunion pacifique, au sens de l’article 11 § 1 de la Convention ? En particulier, l’ingérence alléguée en l’espèce a-t-elle constitué une mesure nécessaire répondant à un besoin social impérieux et proportionné aux buts de l’article 11 § 2, eu égard à la manière dont la manifestation s’est déroulée ? 2. En raison de la condamnation du requérant en vertu de l’article 7 § 2 de la loi n o 3713, peut-on considérer qu’il y a eu atteinte à la liberté d’expression du requérant, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention ? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2 ? 3. Le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 § 1 de la Convention ? En particulier, la privation de liberté subie par lui tombe ‑ t ‑ elle sous le coup de l’alinéa c) de cette disposition ? 4. Le requérant a-t-il été informé, dans le plus court délai des raisons de son arrestation et de toute accusation portée contre lui, comme l’exige l’article 5 § 2 de la Convention ? Le Gouvernement est invité à soumettre à la Cour tous les documents pertinents relatifs aux procédures internes concernant les griefs du requérant.

1. Le Parti des travailleurs du Kurdistan, une organisation illégale.