- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 ianuarie 2014
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
Katsigiannis și alții împotriva Greciei
Traducere în română Auto
STRASBURG 9 ianuarie 2014 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Katsigiannis și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-un comitet compus din Elisabeth Steiner, președintele Linos-Aleksandr Sicilianos, Ksenija Turković, judecători; și a lui Andre Wampach, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera consiliului la 10 decembrie 2013, renunță la pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 3520/10) îndreptată împotriva Republicii Elene. Cei opt reclamanți, ale căror nume figurează în anexă, au sesizat Curtea la 15 iunie 2010 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Psycha, avocați în Baroul de Stat.
Guvernul grec ( mai mult decât) a fost reprezentat de delegații agentului său, domnul meu V. Pelekou, care se ocupă de Consiliul juridic al statului și O. Soropani, auditor pe lângă Consiliul juridic al statului. La 25 noiembrie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. Primii cinci reclamanți sunt militari pensionați. A șasea reclamantă a fost soția lui T.T., al șaptelea reclamant al fiului său, și a opta reclamantă a fiicei sale. La 28 decembrie 2000, primii cinci reclamanți, precum și ultimii trei reclamanți în calitatea lor de moștenitori ai T.T., au sesizat instanța administrativă de primă instanță cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva statului care intenționa să obțină majorarea alocației lor de plecare din serviciu.
La 27 mai 2004, instanța le-a respins acțiunea ca nefondată (decizia nr. 5926/2004). Această decizie a fost notificată reclamanților la data de 28 aprilie 2005. La data de 28 aprilie 2005, reclamanții au răspuns la apel. La 30 iunie 2006, instanța administrativă a recurs la cererea de recurs a respins recursul (hotărârea nr. 2464/2006). Această hotărâre a fost notificată reclamanților la data de 20 noiembrie 2007 la data de 20 noiembrie 2007, reclamanții s-au ocupat de Casație. 10. În iulie 2009, Consiliul de Stat le-a respins recursul (hotărârea nr 2382/2009).
Această hotărâre a fost pusă la îndoială și certificată în conformitate cu februarie 2010. Dreptul intern relevant Legea nr 4055/2012 11. Legea nr 4055/2012, intitulată "Drept echitabil și durată rezonabilă" La 2 aprilie 2012, articolele 53-58 din legea menționată anterior introduc o nouă acțiune în despăgubire pentru acordarea unei satisfacții echitabile cauzate de prelungirea nejustificată a unei proceduri administrative. Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața fiecărui grad de jurisdicție separat și trebuie prezentată în termen de șase luni de la publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia, potrivit reclamantului, durata procedurii a fost excesivă.
(...) ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 12. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Cu privire la admisibilitate14, Curtea constată că acest … Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 decembrie 2000 cu sesizarea Tribunalului Administrativ de Primă Instană de către reclamanți și se încheie la 12 februarie 2010, data la care hotărârea nr 2382/2009 a Consiliului de Stat a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate cu dispozițiile acestuia și, prin urmare, a durat nouă ani și două luni pentru aproximativ trei grade de jurisdicție.
Caracter rezonabil al procedurii 16. Guvernul procedează la o analiză cronologică a procedurii în cauză și consideră că cauza a fost judecată în general într-un termen rezonabil și susține că demersurile în fața instanțelor administrative au avut loc fără a se ține seama de perioade nejustificate de inacțiune.
17. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Vasilios Athanasiou și alții c. Grecia , n 50973/08, 21 decembrie 2010). 18. Curtea a tratat în repetate rânduri probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Vassilios Athanasiou și altele) În speță, Curtea constată că cauza nu prezenta nici o complexitate.
În plus, aceasta nu reprezintă niciun element de natură să pună în discuție răspunderea reclamanților în prelungirea procedurii. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu a fost excesivă și nu răspunde cerinței Termenul rezonabil 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 20. Reclamanții se plâng și de faptul că, în Grecia, nu există nicio cale de atac eficientă pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.
Cu privire la admisibilitatea 21. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligaiei, impusă prin art. 6 Õ 1, (d) să se audă cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDH 2000 XI). 23. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că: ordinea juridică nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (a se vedea, printre altele, Vassilios Athanasiou și alții).
24. Curtea observă că la 12 martie 2012 a fost publicată Legea nr. 4055/2012 privind echitatea și durata rezonabilă a procedurii judiciare, care a intrat în vigoare la 2 aprilie 2012. din legea menționată anterior, s-a stabilit o nouă acțiune care să le permită părților interesate să se plângă de durata fiecărei instanțe de la o procedură administrativă în termen de șase luni de la data publicării deciziei referitoare la aceasta (a se vedea punctul 11 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că această lege nu are efect [38]. Prin urmare, aceasta nu prevede o astfel de acțiune pentru cauzele deja încheiate cu șase luni înainte de intrarea sa în vigoare. 25. În speță, hotărârea nr 2382/2009 a Consiliului de Stat a fost publicată la iulie 2009, și anume cu mai mult de șase luni înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 4055/2012.
Prin urmare, Curtea consideră că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza, la momentul faptelor, absenței în dreptul intern a unei căi de atac care le-ar fi permis persoanelor fizice să obțină sancțiunea dreptului lor de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i ^ i imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 27. Reclamanții solicită: 20 000 EUR fiecare (pentru reclamanții identificați sub n) 1, 2, 3, 4 și 5 și 6 666, 67 EUR fiecare (pentru reclamanții identificați la nr. 6, 7 și 8) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.
28. Guvernul contestă aceste pretenții. El invită Curtea să respingă cererea din cauza prejudiciului moral și afirmă că sumele solicitate sunt disproporționate în raport cu obiectul litigiului și că, în orice caz, o constatare a încălcării ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. 29. Curtea consideră că este necesar să se acorde 4 800 EUR fiecărui reclamant identificat la nr. 1, 2, 3, 4 și 5 și 4 800 EUR împreună cu reclamanții identificați la nr. 6, 7 și 8 pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxe și cheltuieli de judecată 30. De asemenea, reclamanții solicită 109 EUR fiecare (pentru reclamanții identificați la punctul n. 1, 2, 3, 4 și 5 și 36,34 EUR fiecare (pentru reclamanții identificați la nr. 7 și 8) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne.
Pe prima factură, întocmită în numele primului reclamant, semnătura reprezentantului său autorizat nu este aparentă. A doua factură se referă la o persoană care nu este inclusă în solicitant. 31. Guvernul invită Curtea să respingă cererea cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată. 32. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 33. În cazul de față, având în vedere lipsa oricărei justificări valabile din partea reclamanților și din jurisprudența sa în materie, Curtea respinge cererea în acest sens.
Interese moratorii 34. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
Prin aceste motive, Curtea a Uniunii Europene, declarând cererea admisibilă; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească 4 800 EUR (patru mii opt sute de euro) fiecăruia dintre reclamanții identificați la nr. 1, 2, 3, 4 și 5 și 4 800 EUR (patru mii opt sute de euro) împreună cu reclamanții identificați la nr. 8, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 ianuarie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elizabeth Steiner Grefier Adjunct Președinte ANEXA Lista reclamanților KATSIGIANNIS Dimitrios, data nașterii: 1931 KOUTSOGIANNIS Ioannis, data nașterii: 1933 MARKETIS Georgios, data nașterii: 1931 PAPAGIANOPOULOS Dimitrios, data nașterii: 1928 ROGKAKOS Evaggelos, data nașterii: 1933 TOMBRA Urania, data nașterii: 1948 TOMBRAS Georgios, data nașterii: 1972 TOMBRA Eleana, data nașterii: 1976
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE KATSIGIANNIS ET AUTRES c. GRÈCE ( Requête n o 35202/10) ARRÊT STRASBOURG 9 janvier 2014 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Katsigiannis et autres c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de : Elisabeth Steiner, présidente, Linos-Alexandre Sicilianos, Ksenija Turković, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 10 décembre 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 35202/10) dirigée contre la République hellénique. Les huit requérants, dont les noms figurent ci-joint en annexe, ont saisi la Cour le 15 juin 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants ont été représentés par M es N. Anagnostopoulos et A. Psycha, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par les déléguées de son agent, M mes V. Pelekou, assesseure auprès du Conseil juridique de l’État et O. Souropani, auditrice auprès du Conseil juridique de l’État.
Le 25 novembre 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT A. Les circonstances de l’espèce
Les cinq premiers requérants sont des militaires à la retraite. La sixième requérante fut l’épouse de T.T., le septième requérant son fils, et la huitième requérante sa fille.
Le 28 décembre 2000, les cinq premiers requérants, ainsi que les trois derniers requérants en leur qualité d’héritiers de T.T., saisirent le tribunal administratif de première instance d’Athènes d’une action en dommages-intérêts contre l’État tendant à obtenir l’augmentation de leur allocation de départ du service.
Le 27 mai 2004, le tribunal rejeta leur action comme infondée (décision n o 5926/2004). Cette décision fut notifiée aux requérants le 28 février 2005.
Le 28 avril 2005, les requérants interjetèrent appel.
Le 30 juin 2006, la cour administrative d’appel d’Athènes rejeta l’appel (arrêt n o 2464/2006). Cet arrêt fut notifié aux requérants le 22 juin 2007.
Le 20 novembre 2007, les requérants se pourvurent en cassation.
Le 15 juillet 2009, le Conseil d’État rejeta leur recours (arrêt n o 2382/2009). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 12 février 2010. B. Le droit interne pertinent La loi n o 4055/2012
La loi n o 4055/2012, intitulée « procès équitable et durée raisonnable », est entrée en vigueur le 2 avril 2012. Les articles 53 à 58 de la loi précitée introduisent un nouveau recours indemnitaire visant à l’octroi d’une satisfaction équitable causé par la prolongation injustifiée d’une procédure administrative. L’article 55 § 1 dispose: « Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive. (...) » EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Période à prendre en considération
La période à considérer a débuté le 28 décembre 2000 avec la saisine du tribunal administratif de première instance par les requérants et s’est terminée le 12 février 2010, date à laquelle l’arrêt n o 2382/2009 du Conseil d’État fut mis au net et certifié conforme. Elle a donc duré neuf ans et deux mois environ pour trois degrés de juridiction. 2. Caractère raisonnable de la procédure
Le Gouvernement procède à une analyse chronologique de la procédure en cause et estime que l’affaire a été jugée en général dans un délai raisonnable. Il argue que les démarches devant les juridictions administratives ont eu lieu sans que des périodes d’inaction injustifiées n’interviennent.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce , n o 50973/08, 21 décembre 2010).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Vassilios Athanasiou et autres précité). En l’occurrence, la Cour note que l’affaire ne présentait aucune complexité. Qui plus est, elle ne relève aucun élément de nature à mettre en cause la responsabilité des requérants dans l’allongement de la procédure. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour considère qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse a été excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
20. Les requérants se plaignent également du fait qu’en Grèce il n’existe aucun recours effectif pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Ils invoquent l’article 13 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI).
Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres précité).
La Cour note que le 12 mars 2012 a été publiée la loi n o 4055/2012 portant sur l’équité et la durée raisonnable de la procédure judiciaire, qui est entrée en vigueur le 2 avril 2012. En vertu des articles 53 suiv. de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure administrative dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative (voir paragraphe 11 ci-dessus). La Cour observe cependant que cette loi n’a pas d’effet rétroactif. Par conséquent, elle ne prévoit pas un tel recours pour les affaires déjà terminées six mois avant son entrée en vigueur.
En l’espèce, l’arrêt n o 2382/2009 du Conseil d’État a été publié le 15 juillet 2009, à savoir plus de six mois avant l’entrée en vigueur de la loi n o 4055/2012. Dès lors, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison, à l’époque des faits, de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis aux requérants d’obtenir la sanction de leur droit à voir leur cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Les requérants réclament : 20 000 euros (EUR) chacun (pour les requérants identifiés sous les n os 1, 2, 3, 4 et 5) et 6 666, 67 EUR chacun (pour les requérants identifiés sous les n os 6, 7 et 8) au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il invite la Cour à écarter la demande au titre du dommage moral et il affirme que les sommes réclamées sont disproportionnées par rapport à l’objet du litige et qu’en tout cas, un constat de violation constituerait une satisfaction équitable suffisante au titre du préjudice moral.
La Cour estime qu’il y a lieu d’octroyer 4 800 EUR à chacun des requérants identifiés sous les n os 1, 2, 3, 4 et 5 et 4 800 EUR conjointement aux requérants identifiés sous les n os 6, 7 et 8 au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
Les requérants demandent également 109 EUR chacun (pour les requérants identifiés sous les n os 1, 2, 3, 4 et 5) et 36,34 EUR chacun (pour les requérants identifiés sous les n os 6, 7 et 8) pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes. Ils produisent les copies de deux factures. Sur la première facture, établie au nom du premier requérant, la signature de son avocat n’est pas apparente. La seconde facture concerne une personne qui n’est pas comprise parmi les requérants.
Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande au titre de frais et dépens.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
En l’espèce, compte tenu de l’absence de tout justificatif valable de la part des requérants et de sa jurisprudence en la matière, la Cour rejette la demande à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l’État défendeur doit verser 4 800 EUR (quatre mille huit cent euros) à chacun des requérants identifiés sous les n os 1, 2, 3, 4 et 5 et 4 800 EUR (quatre mille huit cent euros) conjointement aux requérants identifiés sous les n os 6, 7 et 8, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 9 janvier 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. André Wampach Elisabeth Steiner Greffier adjoint Présidente ANNEXE Liste des requérants KATSIGIANNIS Dimitrios, date de naissance: 1931 KOUTSOGIANNIS Ioannis, date de naissance: 1933 MARKETIS Georgios, date de naissance: 1931 PAPAGIANNOPOULOS Dimitrios, date de naissance: 1928 ROGKAKOS Evaggelos, date de naissance: 1933 TOMBRA Ourania, date de naissance: 1948 TOMBRAS Georgios, date de naissance: 1972 TOMBRA Eleana, date de naissance: 1976