- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 aprilie 2014
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Seïtanidis și Aktinakis împotriva Greciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 1: SEITANIDIS ȘI AKTINAKIS c. GRECIA Cerere nr. 48007/09) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 aprilie 2014 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Seitanidis și Aktinakis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află într-un comitet compus din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Linos-Alender Sicilianos, Ksenija Turković, judecători, și al lui André Wampach, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera Consiliului la 18 martie 2014, a luat o hotărâre în acest sens, adoptat la această dată a procedurii A la origine a cauzei se află o cerere (n 48007/09) îndreptată împotriva Republicii Elene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Michail Seïtanidis și Konstantinos Aktinakis ( La 3 septembrie 2009, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Dl Vergou, auditor pe lângă Consiliul Juridic al statului.
La 16 mai 2012, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L.SPECE Reclamanții s-au născut în 1958 și, respectiv, în 1954 și își au reședința în Salonic. Ca urmare a concedierii recurentelor, în 1992 și, respectiv, 1993, din cotidianul E.V. din Salonic, unde lucrau ca tipografi, li s-a acordat o pensie, calculată pe baza Legii nr. 1186/1981. Din dosar reiese că pensia pentru ăstora se ridica la aproximativ 75 000 de drahme în 1992 (215 EUR) și 120 000 de drahme în 1997 (aproximativ 360 EUR). La 22 decembrie 1997, reclamanții au sesizat instanța administrativă cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva pensionării tehnicienilor de presă . Ei au solicitat 23 570 965 și 19 363 941 drachmes (aproximativ 69 173,81 și 56 827,44 EUR), sume datorate acestora din cauza calculului greșit al pensiei lor.
La 30 aprilie 1999, Tribunalul Administrativ a respins acțiunea acestora, după ce a admis că Legea nr. 1186/1981 a fost aplicată în mod corect (Decizia nr. 4634/99). La 9 septembrie 1999, reclamanții au răspuns la apel. La 26 septembrie 2002, instanța administrativă a recursului la recurs a respins cererea și a confirmat decizia nr. 4634/99 (Decizia nr. 4036/2002). Această hotărâre a fost notificată reclamanților la 8 mai 2003 10. La 3 iulie 2003, reclamanții s-au ocupat de casare. 11. La 9 martie 2009, Consiliul de Stat le-a respins recursul. Înalta instanță administrativă a recunoscut că Legea nr. 1186/1981 fusese aplicată în mod corect de Fondul de pensii menționat anterior. În special, a reieșit că, așa cum era prevăzut de legislația menționată anterior, o sumă redusă fusese alocată cu titlu de pensie reclamanților, deoarece, la data introducerii legii menționate anterior, aceștia fuseseră angajați pentru o perioadă care nu depășește cinci ani.
În plus, sume mai mari au fost alocate tehnicienilor de presă care exercitau această profesie la Atena, deoarece aceștia erau supuși unui regim juridic diferit de cel aplicat reclamanților (hotărârea nr. 725/2009).
Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Legea privind încălcarea dreptului comunitar din 13 aprilie 2009. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 14. Cu privire la admisibilitate, Curtea constată că acest … Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 22 decembrie 1997 cu sesizarea instanței administrative din oficiu de către reclamanți și se încheie la 13 aprilie 2009, data la care hotărârea nr. 725/2009 a fost încheiată și certificată ca fiind conformă și, prin urmare, a durat 11 ani și mai mult de trei luni pentru trei grade de instanță.
2. Caracterul rezonabil al procedurii 17. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Vasilios Athanasiou și alții c. Grecia , n 50973/08, 21 decembrie 2010). 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea dispozițiilor Convenției (a se vedea Vassilios Athanasiou citată anterior). 19. Curtea nu a identificat niciun element de natură să pună în discuție răspunderea reclamanților în prelungirea procedurii.
În plus, cauza nu prezenta o complexitate deosebită. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil 20. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 21. Reclamanții se plâng de o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 luat singur și combinat cu art. 14 din convenție. Acestea susțin că instanțele interne au confirmat în mod eronat că nu au dreptul la sumele solicitate prin acțiunea lor în despăgubiri cu titlu de pensii neplătite. În acest sens, ele adaugă că motivarea Consiliului de Stat în ceea ce privește pensia lor a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție.
În cele din urmă, aceștia susțin că, având în vedere nivelul scăzut al pensiilor lor, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție. 22. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, Curtea, în măsura în care este competentă să cunoască afirmații formulate, nu a ridicat nicio aparență de încălcare a dispozițiilor invocate. 23. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Pagube 25. Reclamanții solicită 69 173, 77 EUR (EUR) și 56 827, 41 În ceea ce privește prejudiciul material, aceștia solicită, de asemenea, 6 000 EUR fiecare pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza duratei procedurii și, respectiv, 3 000 EUR fiecare pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza altor presupuse încălcări 26. Guvernul contestă aceste pretenții și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă și că, în orice caz, dacă Curtea consideră că trebuie acordată o satisfacție pecuniară, aceasta trebuie să fie mai mică de 2 000 EUR. 27. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere.
În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecăruia dintre reclamanți 6 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit din cauza duratei procedurii. 465,62 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 5 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții, fără a produce totuși facturi sau note de plată. 29. Guvernul contestă aceste pretenții. 30. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
31. În cazul de față, având în vedere lipsa oricărei justificări valabile din partea reclamanților și a jurisprudenței sale în această privință, Curtea respinge cererea în acest sens. Interese moratorii 32. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii aferente facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale.
PRIN ACEASTA MOTIVE, CURȚA ÎN LÂNGĂ UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la termenul excesiv al procedurii și inadmisibil pentru surplusul A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant, în termen de trei luni, 6 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
10 aprilie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Prim-Președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE SEÏTANIDIS ET AKTINAKIS c. GRÈCE ( Requête n o 48007/09) ARRÊT STRASBOURG 10 avril 2014 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Seïtanidis et Aktinakis c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un Comité composé de : Mirjana Lazarova Trajkovska, présidente, Linos-Alexandre Sicilianos, Ksenija Turković, juges, et de André Wampach, greffier adjoint de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 18 mars 2014, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 48007/09) dirigée contre la République hellénique et dont deux ressortissants de cet État, MM. Michaïl Seïtanidis et Konstantinos Aktinakis (« les requérants »), ont saisi la Cour le 3 septembre 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants ont été représentés par M e D. Papafilippou, avocat au barreau de Thessalonique. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par la déléguée de son agent, M me M. Vergou, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’État.
Le 16 mai 2012, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
4. Les requérants sont nés respectivement en 1958 et 1954 et résident à Thessalonique.
Suite au licenciement des requérants, respectivement en 1992 et 1993, du quotidien E.V. à Thessalonique, où ils travaillaient en tant que typographes, une pension leur fut allouée, calculée sur la base de la loi n o 1186/1981. Il ressort du dossier que la pension des requérants s’élevait à 75 000 drachmes environ en 1992 (215 euros environ) et 120 000 drachmes en 1997 (360 euros environ).
Le 22 décembre 1997, les requérants saisirent le tribunal administratif d’Athènes d’une action en dommages-intérêts contre la « Caisse de retraite des techniciens de Presse ». Ils sollicitaient 23 570 965 et 19 363 941 drachmes (69 173,81 et 56 827,44 euros environ) respectivement, sommes qui leur seraient dues en raison du calcul erroné de leur pension.
Le 30 avril 1999, le tribunal administratif rejeta leur action, après avoir admis que la loi n o 1186/1981 avait correctement été appliquée (décision n o 4634/1999).
Le 9 septembre 1999, les requérants interjetèrent appel.
Le 26 septembre 2002, la cour administrative d’appel d’Athènes rejeta l’appel et confirma la décision n o 4634/1999 (décision n o 4036/2002). Cet arrêt fut notifié aux requérants le 8 mai 2003.
Le 3 juillet 2003, les requérants se pourvurent en cassation.
Le 9 mars 2009, le Conseil d’État rejeta leur recours. La haute juridiction administrative admit que la loi n o 1186/1981 avait correctement été appliquée par la Caisse de retraite précitée. En particulier, il releva que, comme il était prescrit par la législation susmentionnée, une somme réduite avait été allouée à titre de pension aux requérants, parce qu’à la date d’introduction de la loi précitée, ceux-ci avaient été embauchés pour une période qui n’excédait pas cinq ans. En outre, des sommes plus importantes étaient allouées aux techniciens de presse qui exerçaient cette profession à Athènes, puisque ceux-ci étaient soumis à un régime juridique différent que celui appliqué aux requérants (arrêt n o 725/2009).
Ledit arrêt fut mis au net et certifié conforme le 13 avril 2009. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Période à prendre en considération
La période à considérer a débuté le 22 décembre 1997 avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes par les requérants et s’est terminée le 13 avril 2009, date à laquelle l’arrêt n o 725/2009 a été mis au net et certifié conforme. Elle a donc duré onze ans et plus de trois mois pour trois degrés de juridiction. 2. Caractère raisonnable de la procédure
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce , n o 50973/08, 21 décembre 2010).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Vassilios Athanasiou précité).
La Cour ne relève aucun élément de nature à mettre en cause la responsabilité des requérants dans l’allongement de la procédure. Qui plus est, l’affaire ne présentait pas une complexité particulière. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES
21. Les requérants se plaignent d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1 pris seul et combiné avec l’article 14 de la Convention. Ils allèguent que les juridictions internes ont, de manière erronée, confirmé qu’ils n’avaient pas droit aux sommes sollicitées à travers leur action en dommages-intérêts à titre de pensions de retraite non payées. En ce sens, ils ajoutent que la motivation du Conseil d’État quant à leur pension a emporté violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Enfin, ils allèguent qu’en raison du faible montant de leurs pensions, il y a eu une violation de l’article 3 de la Convention.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, la Cour, dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n’a relevé aucune apparence de violation des dispositions invoquées.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Les requérants réclament 69 173, 77 euros (EUR) et 56 827, 41 EUR respectivement au titre du préjudice matériel. Ils réclament également 6 000 EUR chacun au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi à cause de la durée de la procédure et 3 000 EUR chacun au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi à cause des autres violations alléguées.
Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il affirme en outre qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante et qu’en tout cas, si la Cour considère qu’il faut accorder une satisfaction pécuniaire, celle-ci doit être inférieure à 2 000 EUR.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à chacun des requérants 6 000 EUR au titre du préjudice moral subi à cause de la durée de la procédure. B. Frais et dépens
Les requérants demandent également 9 465,62 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et 5 500 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour, sans toutefois produire de factures ou de notes d’honoraires.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], no 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
En l’espèce, compte tenu de l’absence de tout justificatif valable de la part des requérants et de sa jurisprudence en la matière, la Cour rejette la demande à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’État défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois 6 000 EUR (six mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 avril 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Greffier adjoint Présidente