KATTAN v. ROMANIA

Reclamantul, dl Mohamed Majdi Kattan, este un național sirian, născut în 1973 și locuiește în Țăndărei. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I. Dan, un avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată, un terț a introdus proceduri penale și s-a alăturat cererilor civile împotriva reclamantului pentru tentativă de fraudă și falsificare. La 11 octombrie 2007, Procurorul Ialomița a inculpat reclamantul pentru tentativă de fraudă și falsificare și a trimis cazul său pentru proces. Prin hotărârea din 9 iunie 2008, Curtea județului Ialomița a achitat reclamantul în ceea ce privește ambele acuzații pe baza declarațiilor pe care le-a dat biroului procurorului și instanței, precum și dovezile justificative și documentare. Biroul procurorului și al treilea a apelat împotriva hotărârii. Prin hotărârea din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel din București și-a respins apelurile ca fiind nefondate pe fond. Biroul procurorului și al treilea a depus un recurs asupra punctelor de drept (recurselor) împotriva hotărârii din fața Curții Înalte de Cassare și Justiție („Curtea de Casație”). La 5 februarie 2010, Curtea de Casație a convocat reclamantul la prima audiere a acestui caz, enumerată pentru 23 februarie 2010. În aceeași dată, un judecător a postat citarea pe ușa din față a reclamantului și pe tabelul de notificare al consiliului local Țănderei, deoarece nimeni nu a putut fi găsit la adresa din orașul ales de reclamant pentru corespondență cu instanța internă. Prin hotărârea interlocutivă din 23 februarie 2010, Curtea de Casație a remarcat că, deși a fost convocat în mod legal, reclamantul nu a participat la ședință. În plus, aceasta a permis o cerere a reprezentantului juridic ales al reclamantului care solicită amânarea audierii pentru a se familiariza cu cazul și cu motivele apelurilor procurorului și ale terților în privința punctelor de drept. De asemenea, a ordonat ca reclamantul să fie convocat la următoarea audiere, listată pentru 20 aprilie 2010. 10. La 17 martie 2010, judecatorul a postat convocarea pentru a doua oară pe ușa din față a reclamantului și pe tabelul de notificare al consiliului local Țăndărei, deoarece din nou nimeni nu a putut fi găsit la adresa din oraș ales de reclamant pentru corespondență cu instanțele interne. 11. Prin hotărârea interlocutivă din 20 aprilie 2010, Curtea de Casație a remarcat că, deși a fost convocat în mod legal, reclamantul nu a participat la ședință. De asemenea, a remarcat că reprezentantul juridic ales al reclamantului a susținut în fața acesteia că reclamantul nu a părăsit țara și că va contacta clientul său și îi va cere să apară în fața instanței. În plus, acesta a ordonat ca reclamantul să fie convocat la următoarea audiere, enumerată pentru 1 iunie 2010, cu o direcție specifică privind convocarea care a declarat „prezența obligatorie în fața instanței pentru a fi ascultată” (prezența obligatorie la instanță pentru a fi audiat). 12. Prin hotărârea interlocutivă din 1 iunie 2010, Curtea de Casație a remarcat că reclamantul nu a fost convocat în mod legal la audiere și a suspendat procedura până la 14 septembrie 2010. El a ordonat ca reclamantul să fie convocat în conformitate cu direcțiile sale din 20 aprilie 2010. 13. La 22 iunie 2010, judecătorul a postat convocarea pentru a treia oară la ușa din față a reclamantului și la tabelul de notificare al consiliului local Țăndărei, deoarece, din nou, nimeni nu a putut fi găsit la adresa din oraș ales de reclamant pentru corespondență cu instanța internă. Convocația a inclus direcția specifică dată de Curtea de Casație la 20 aprilie 2010. 14. Prin hotărârea interlocutivă din 14 septembrie 2010, Curtea de Casație a remarcat că, deși a fost convocat în mod legal, reclamantul nu a participat la ședință. În plus, a permis reprezentantului juridic ales al reclamantului și altor părți să prezinte observații cu privire la fondul cauzei și, după aceea, a suspendat procedura în așteptarea deliberării. 15. Prin o hotărâre finală din 3 noiembrie 2010, Curtea de Casație a permis Oficiului Procurorului Ialomița și a altor terți apeluri asupra punctelor de drept pe baza dovezilor de care se dispune, a anulat hotărârile instanțelor inferioare, a condamnat reclamantul pentru tentativă de fraudă și falsificare și a condamnat-o la trei ani și patru luni de închisoare. 16. Reclamantul a depus un recurs extraordinar (contestație în anulare) împotriva hotărârii finale din 3 noiembrie 2010. El a susținut, printre altele, că instanța de instanție finală a încălcat normele de procedură penală aplicabile și art. 6 din Convenția europeană privind drepturile omului, deoarece l-a condamnat fără a auzi dovezi de la el după ce a fost achitat de instanțele inferiore. 17. Prin o hotărâre finală din 4 aprilie 2011, Curtea de Casație a respins recursul extraordinar al reclamantului, declarând că, după achitarea reclamantului de către instanțele de jos, Curtea de Casație în calitate de instanță de recurs final a avut obligația de a auzi dovezi de la el în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile. Cu toate acestea, deși reclamantul a fost convocat la adresa de corespondență pe care a ales-o, el nu a participat la ședințe. De asemenea, el nu a indicat, fie prin reprezentantul său ales sau prin intermediul depunerii scrise, dorința sa de a auzi dovezi de la el direct sau motivele obiective care l-au împiedicat să asista la ședințe. Curtea de instanție finală a convocat reclamantul exact în același mod în care judecătorii inferiore au făcut-o. În plus, în timpul procedurii dinaintea instanței de primă instanță, convocarea reclamantului prin procedura pe care o contestase nu l-a împiedicat să apară în fața instanței, să fie ascultată de aceasta sau să prezinte argumente în apărarea sa, fie direct, fie prin același reprezentant juridic ales care l-a reprezentat în cursul întregului cursul procedurii. În nici o etapă a procedurii, reclamantul sau reprezentantul său juridic nu au solicitat instanței să-l invite la o adresă diferită. În consecință, nu s-a putut concluziona că instanța de instanție finală nu a avut diligență în determinarea dacă reclamantul locuia la adresa indicată de el. Curtea a presupus că atâta timp cât reclamantul a fost convocat în mod legal, el a fost familiarizat cu procedura și a optat să nu apară în instanță. De fapt, comportamentul său a fost similar cu comportamentul pe care l-a prezentat în fața instanței de la a doua instanță, în sensul că nu a participat la audieri, în ciuda faptului că a fost convocat în mod legal să facă acest lucru, și a ales să fie apărat exclusiv prin reprezentantul său juridic ales. În plus, a respins argumentul reclamantului că nu a fost familiarizat cu procedurile deoarece nu a fost în contact cu reprezentantul său juridic ales, din cauza faptului că au semnat contracte separate de reprezentare juridică pentru fiecare etapă a procedurii și că, la 20 aprilie 2010, reprezentantul legal al reclamantului a informat instanța cu privire la locul unde a fost el și s-a promis să asigure participarea clientului său înainte de aceasta. 18. Articolele 38514 § 2 și 38516 prevăd că este obligatoriu ca instanța finală să audă dovezi directe de la un acuzat atunci când instanța inferioară l-a achitat. În cazul în care o instanță de apel interzice o hotărâre pronunțată de o instanță inferioară, aceasta trebuie să decidă despre dovezile care trebuie adăugate și să stabilească o dată în care să ia declarații de la acuzatul direct dacă aceasta din urmă nu a fost auzită sau dacă a fost achitată de către instanța inferioară. 19. Articolele 183 § 1 și 184 §§ 1 și 4 prevăd că, dacă o persoană convocată nu apare în fața instanței, iar prezența sau dovezile sale directe sunt necesare, poate fi luată în fața instanței pe baza unei ordine de a apărea (mandat de aducere). Ordinul de a apărea este aplicabil de către poliția națională, gendarmele sau poliția locală. În cazul în care persoana responsabilă pentru executarea ordinului de a apărea nu poate găsi destinatarul prevăzut al ordinului la adresa indicată, trebuie să deschidă o anchetă. Dacă ancheta rămâne fără rezultat, el sau ea trebuie să redacteze un raport care descrie etapele de investigație care au fost efectuate. 20. art. 38515 alineatul (2) litera (d) prevede că instanța de examinare a recursului asupra punctelor de drept poate permite recursul asupra punctelor de drept și de reexaminare a cazului.