GOURI c. FRANCE

Comunicat la 17 februarie 2014 CINQUCEA SECȚIUNE Cerere nr 41069/11 Messaouda GOURI împotriva Franței introdusă la 28 mai 2011 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, Messaouda Gouri, este un resortisant al algeriei, născut în 1952 și rezident în Barika (Algeria). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: La 2 august 2006, fondul primar de asigurări de sănătate (CPAM) al Loiret a demisionat reclamanta de la cererea sa de alocație suplimentară de invaliditate (ASI) pe motiv că nu avea reședința în Franța. Prin hotărârea din 5 februarie 2008, Tribunalul pentru Afaceri Sociale a confirmat această decizie. El a făcut să se afirme că alocarea suplimentară a Fondului special de invaliditate era o prestație specială cu caracter necontributiv, care excludea dreptul de a fi servit persoanelor care nu își au reședința pe teritoriul francez: (...) Așteptând ca în conformitate cu art. 10a din Regulamentul CEE nr. 1408/71 din 14 iunie 1971, această prestație este servită exclusiv pe teritoriul statului membru în care este rezident beneficiarul și în conformitate cu legislația acestui stat. Prevăzând că această alocație este reglementată în Franța prin articolele L 815-1 și următoarele din Codul de securitate socială [articolul L 815-1 se referă în realitate la alocația de solidaritate pentru persoanele în vârstă] ; în special articolul L 815-1 supune serviciul acestei alocații unei condiții de reședință stabilă și efectivă pe teritoriul național ;că această condiție, în special în ceea ce privește regulamentul menționat anterior, nu poate fi considerată contrară principiului egalității de tratament în materie de securitate socială în ceea ce privește o prestație cu caracter necontributiv sau principiului nediscriminării prevăzuse în consecință că această condiție legală nu poate fi ridicată Și că, dnă Gouri nu o îndeplinește, cererea sa de alocare suplimentară trebuie respinsă printr-o hotărâre din 25 martie 2009, instanța de apel din Orleans a confirmat hotărârea. Aceasta a precizat că alocarea în litigiu nu constituia decât unul dintre avantajele de asigurare a îmbătrânirii populației cu caracter necontributiv în cadrul solidarității naționale a cărei sarcină este suportată de Fondul de solidaritate pentru limită de vârstă și a cărei finanțare este asigurată în ansamblu de o parte din diferitele contribuții și de transferuri efectuate de fondul național de alocații familiale. Recurenta a formulat un recurs în cassație. În motivul său de cassare, aceasta a susținut că art. 10a din Regulamentul CEE nr. 1408/71 din 14 iunie 1971 modificat (a se vedea partea din dreptul intern de mai jos), care rezervă beneficiul prestațiilor speciale cu caracter necontributiv persoanelor care își au reședința pe teritoriul statului membru competent pentru a servi aceste prestații, trebuia interpretat cu strictețe în acest sens, derogând de la principiul lacuabilității prestațiilor prevăzute la art. 10 alineatul (1) din regulamentul menționat. Aceasta susține, de asemenea, că: prin faptul că nu precizează în continuare modul de finanțare a alocației suplimentare în litigiu, tribunalul judecătoresc a încălcat articolele 14 din Convenție și 1 din Protocolul nr printr-o hotărâre din 28 aprilie 2011, Curtea de Casație a respins recursul (...) dar s-a așteptat ca acesta să decurgă din articolul L. 815-26 din Codul de securitate socială, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța nr. 2004-605 din 24 iunie 2004 că cheltuielile efectuate prin atribuirea unei alocații suplimentare menționate în art. L. 815-24 sunt suportate de un fond special de invaliditate cu personalitate civilă și autonomie financiară a cărei gestionare este asigurată de fondul de depozite și consemnări; că, în conformitate cu art. R. 815-63 din Codul de securitate socială, fondul este finanțat în principal din suma sumelor alocate acestuia sub forma unei subvenții de la ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Faptul că aceste motive substituite celor criticate, din care rezultă că alocația suplimentară de invaliditate prevăzută în anexa IIa la Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 are un caracter necontributiv, astfel încât nu poate fi exportată, decizia atacată este justificată în mod legal de dreptul și practica interne și europene relevante din Ordinul nr. 2004-605 din 24 iunie 2004 de simplificare a vârstei minime a instituit, începând cu 1 ianuarie 2006, alocația suplimentară de invaliditate (ASI). C În condițiile prevăzute în prezentul capitol, orice persoană care își are reședința pe teritoriul metropolitan sau într-un departament menționat la articolul L. 751-1, titularul unui avantaj viager acordat în temeiul asigurării de invaliditate sau de bătrânețe prin intermediul unui sistem de asigurări sociale care rezultă din acte cu putere de lege sau norme administrative poate beneficia, indiferent de vârstă, de o alocare suplimentară a cărei sumă este stabilită prin decret și în limita plafonului resurselor aplicabil alocării de solidaritate persoanelor în vârstă prevăzut la articolul L. 815-9: - dacă are o invaliditate generală care îi reduce capacitatea de muncă sau de câștig în proporții determinate; - sau dacă a obținut acest avantaj din cauza unei invalidități generale cel puțin egale, fără a îndeplini condiția de vârstă pentru a beneficia de alocația pentru persoanele în vârstă prevăzută în art. L. 815-1. Cuantumul alocației suplimentare poate varia în funcție de situația matrimonială a persoanelor interesate. L 815-24 sunt în sarcina unui fond special de invaliditate cu personalitate civilă și autonomie financiară și administrat de către autoritatea competentă din statul membru, asistată de un comitet format din reprezentanți ai statului membru și din principalele sisteme de securitate socială. 1992/2006 din 18 decembrie 2006 a Parlamentului European și a Consiliului a modificat Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariați, lucrătorilor care desfășoară activități independente și membrilor familiilor acestora care se deplasează în interiorul Comunității. Acest regulament prevede la art. 10a că beneficiul prestațiilor speciale cu caracter necontributiv trebuie rezervat persoanelor care locuiesc pe teritoriul statului membru competent pentru a servi aceste prestații. Potrivit anexei IIa la acest regulament modificat, prestațiile speciale cu caracter necontributiv pentru Franța care nu pot fi exportate într-o altă țară de reședință decât Franța sunt Alocare suplimentară a fondului special de invaliditate și a Fondului de solidaritate pentru limită de vârstă AAH Alocație specială. GRIEF Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 1 din Protocolul nr 1, recurenta consideră că impunerea unei condiții de reședință pentru perceperea alocației în litigiu este discriminatorie. mai degrabă decât art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr.

Communiquée le 17 février 2014

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

41069/11

Messaouda GOURI contre la France

introduite le 28 mai 2011

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

Messaouda Gouri, est une ressortissante algérienne, née en 1952 et résidant à Barika (Algérie).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

La requérante, atteinte d’une invalidité réduisant au moins des deux tiers sa capacité de travail et de gain, est titulaire d’une pension de veuve invalide depuis 1999.

Le 2 août 2006, la caisse primaire d’assurance maladie (CPAM) du Loiret débouta la requérante de sa demande d’allocation supplémentaire d’invalidité (ASI) au motif qu’elle ne résidait pas en France.

Par un jugement du 5 février 2008, le tribunal des affaires de sécurité sociale confirma cette décision. Il fit valoir que l’allocation supplémentaire du Fonds spécial d’invalidité était une prestation spéciale à caractère non contributif qui excluait qu’elle soit servie aux personnes ne résidant pas sur le territoire français :

«

(...) Attendu que selon l’article 10 bis du règlement CEE n

o

1408/71 du 14 juin 1971, cette prestation est servie exclusivement sur le territoire de l’Etat membre dans lequel réside le bénéficiaire et au titre de la législation de cet Etat. Attendu que cette allocation est régie en France par les articles L 815-1 et suivants du code de la sécurité sociale [l’article L 815-1 a trait en réalité à l’allocation de solidarité aux personnes âgées]

; que notamment l’article L 815-1 soumet le service de cet allocation à une condition de résidence stable et effective sur le territoire national

; que cette condition, notamment au regard du règlement précité, ne saurait être considérée comme contraire au principe d’égalité de traitement en matière de sécurité sociale s’agissant d’une prestation à caractère non contributif, ou au principe de non-discrimination

;

Attendu en conséquence que cette condition légale ne saurait être «

levée

» et que, madame Gouri ne la remplissant pas, sa demande d’allocation supplémentaire doit être rejetée

».

Par un arrêt du 25 mars 2009, la cour d’appel d’Orléans confirma le jugement. Elle précisa que l’allocation litigieuse ne constituait que l’un des avantages d’assurance vieillesse à caractère non contributif relevant de la solidarité nationale dont le Fonds de solidarité vieillesse a la charge et dont le financement est assuré dans leur ensemble par une fraction de diverses contributions et par des transferts opérés par la Caisse nationale d’allocations familiales.

La requérante forma un pourvoi en cassation. Dans son moyen de cassation, elle fit valoir que l’article 10 bis du règlement CEE n

o

1408/71 du 14 juin 1971 modifié (voir partie droit interne ci-dessous), qui réserve le bénéfice des prestations spéciales à caractère non contributif aux personnes qui résident sur le territoire de l’Etat membre compétent pour servir ces prestations, devait être interprété strictement en ce qu’il déroge au principe de l’exportabilité des prestations affirmé à l’article 10 paragraphe 1 de ce règlement. Elle soutint également qu’en ne précisant pas davantage le mode de financement de l’allocation supplémentaire litigieuse, la cour d’appel avait violé les articles 14 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1.

Par un arrêt du 28 avril 2011, la Cour de cassation rejeta le pourvoi

:

«

(...) Mais attendu qu’il résulte de l’article L. 815-26 du code de la sécurité sociale, tel qu’issu de l’ordonnance n

o

2004-605 du 24 juin 2004 que les dépenses entraînées par l’attribution de l’allocation supplémentaire mentionnée à l’article L. 815-24 sont à la charge d’un fonds spécial d’invalidité doté de la personnalité civile et de l’autonomie financière dont la gestion est assurée par la Caisse des dépôts et consignations ; que selon l’article R. 815-63 du code de la sécurité sociale, le Fonds est essentiellement financé par le montant des sommes qui lui sont affectées sous la forme d’une subvention de l’Etat dont le montant figure chaque année dans la loi de finances soumise à la représentation nationale. Que par ces motifs substitués à ceux critiqués, dont il ressort que l’allocation supplémentaire d’invalidité inscrite à l’annexe II bis du règlement (CEE) 1408/ 71 présente un caractère non contributif, de sorte qu’elle ne peut être exportée, la décision attaquée se trouve légalement justifiée

».

B.

Le droit et la pratique internes et européens pertinents

L’ordonnance n

o

2004-605 du 24 juin 2004 simplifiant le minimum vieillesse a institué, à compter du 1

er

janvier 2006, l’allocation supplémentaire d’invalidité (ASI). C’est l’article 815-24 du code de la sécurité sociale qui régit cette allocation

; il est ainsi libellé

:

«

Dans les conditions prévues au présent chapitre, toute personne résidant sur le territoire métropolitain ou dans un département mentionné à l’article L. 751-1, titulaire d’un avantage viager servi au titre de l’assurance invalidité ou de vieillesse par un régime de sécurité sociale résultant de dispositions législatives ou réglementaires peut, quel que soit son âge, bénéficier d’une allocation supplémentaire dont le montant est fixé par décret et dans la limite du plafond de ressources applicable à l’allocation de solidarité aux personnes âgées prévu à l’article L. 815-9 :

- si elle est atteinte d’une invalidité générale réduisant sa capacité de travail ou de gain dans des proportions déterminées ;

- ou si elle a obtenu cet avantage en raison d’une invalidité générale au moins égale,

sans remplir la condition d’âge pour bénéficier de l’allocation aux personnes âgées prévue à l’article L. 815-1.

Le montant de l’allocation supplémentaire peut varier selon la situation matrimoniale des intéressés.

»

L’article L 815-26 du code de la sécurité sociale est ainsi libellé

:

«

Les dépenses entraînées par l’attribution de l’allocation supplémentaire mentionnée à l’article L. 815-24 sont à la charge d’un fonds spécial d’invalidité doté de la personnalité civile et de l’autonomie financière et administré par l’autorité compétente de l’Etat, assistée d’un comité comprenant des représentants de l’Etat et des principaux régimes de sécurité sociale. La gestion financière est assurée par la Caisse des dépôts et consignations

».

Le règlement (CE) n

o

1992/2006 du 18 décembre 2006 du Parlement européen et du Conseil a modifié le règlement (CEE) n

o

1408/71 relatif à l’application des régimes de sécurité sociale aux travailleurs salariés, aux travailleurs non salariés et aux membres de leur famille qui se déplacent à l’intérieur de la Communauté. Ce règlement prévoit en son article 10 bis que le bénéfice des prestations spéciales à caractère non contributif doit être réservé aux personnes qui résident sur le territoire de l’Etat membre compétent pour servir ces prestations. Selon l’annexe II bis de ce règlement modifié, les prestations spéciales à caractère non contributif pour la France qui ne sont pas exportables dans un pays de résidence autre que la France sont

:

a)

Allocation supplémentaire du fond spécial d’invalidité et du Fonds solidarité vieillesse

;

b)

Allocation aux adultes handicapés (AAH)

;

c)

Allocation spéciale.

GRIEF

Invoquant l’article 14 de la Convention, combiné avec l’article 1 du Protocole n

o

1, la requérante estime que l’imposition d’une condition de résidence pour la perception de l’allocation litigieuse est discriminatoire.

QUESTION AUX PARTIES

La requérante a-t-elle été victime, dans l’exercice de ses droits garantis par la Convention, d’une discrimination fondée sur «

la résidence

» contraire à l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n

o

1

?