SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 27789/17 Alice LANIADO împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 30 septembrie 2021 într-un comitet compus din Ganna Yudkivska, președinte, Stephanie Morou-Vikström, Lado Chanturia, judecători, și Martina Keller, graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 4 aprilie 2017, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie, reclamanta, dl Alice Laniado, este un cetățean francez născut în 1950 și rezident la Paris. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl Lelier, avocat care desfășoară activități la Paris. Circumstanțele din speță Faptele din speță, cum ar fi cele prezentate de reclamantă, se prezintă în modul următor.
De la 1 În ianuarie 2005, recurenta a primit o pensie de invaliditate de a doua categorie rezervată persoanelor declarate incapabile să exercite o activitate profesională. În octombrie 2010, în ceea ce privește vârsta legală de pensionare, aceasta a solicitat ca fondul regional de asigurări de sănătate (CRAM) să își suspende plata pensiei de pensie, indicând că aceasta și-a găsit un loc de muncă salariat cu jumătate de normă și, prin urmare, a obținut din CRAM menținerea pensiei de invaliditate după cea de-a șaizecea aniversare. La 10 noiembrie 2011, recurenta a fost concediată din motive economice, în urma căreia și-a încetat activitatea profesională și a primit prestații de asigurare de șomaj.
CRAM i-a comunicat apoi un refuz de a-și continua plata pensiei de invaliditate după 30 noiembrie 2011 și i-a solicitat rambursarea sumei de 868,86 EUR (EUR) plătită în decembrie 2011 recurenta sesizează comisia de apel amiabilă, apoi Tribunalul pentru Afaceri Sociale (TASS), în fața căruia susține că dispozițiile articolului 314-16 din Codul de securitate socială (CSS) constituie o discriminare pe motive de handicap. Prin hotărârea din 21 mai 2013, TASS a exonerat reclamanta de cererile sale.
La apel formulat de recurentă și printr-o hotărâre din 15 ianuarie 2015, tribunalul din Paris a confirmat hotărârea în toate dispozițiile sale următoarele motive în cazul în care invalidii privați de muncă pierd de la vârsta prevăzută la art. 351 1 Posibilitatea de a dobândi trimestre suplimentare care le conferă dreptul la o pensie pentru limită de vârstă mai avantajoasă atunci când nu ar fi constrânsă să facă acest lucru, această diferență nu constituie totuși o discriminare pe motive de handicap; (...) într-adevăr, începând cu vârsta menționată anterior, regimul social de asigurare de invaliditate este transmis automat de cel de asigurare pentru limită de vârstă, cu excepția cazului în care exercită o activitate profesională; (...) în schimb, persoanele în vârstă, valide și șomaj nu primesc pensie de invaliditate și, prin urmare, nu pot fi obligate să primească pensie în locul și locul celeilalte; (...) în schimb, persoanele în vârstă, valabile și șomajul nu primesc pensie de invaliditate și, prin urmare, nu pot fi obligate să primească pensie în locul celeilalte; (...) Discriminarea nu este direct legată de handicap, deoarece posibilitatea sau nu de a menține pensia de invaliditate depinde numai de exercitarea de către persoana în cauză a unei activități profesionale printr-o hotărâre din 6 octombrie 2016, Curtea de Casație a respins recursul formulat de recurentă,
din următoarele motive: [...] sub rezerva menținerii, dincolo de vârsta limită de deschidere a drepturilor, a pensiei de pensie, a plății pensiei de invaliditate cu condiția ca titularul acesteia să desfășoare o activitate profesională, dispozițiile articolelor L. 341-15 și L. 341-16 alineatul (2) din Codul securității sociale, acesta din urmă în redactarea sa, în conformitate cu Legea nr. 2009-1646 din 24 decembrie 2009, aplicabil în litigiu, nu au generat nici o discriminare în ceea ce privește cerințele prevăzute la articolele 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și primul din Protocolul adițional nr. 1 la convenția menționată anterior, diferența de tratament între persoanele asigurate conform Õ desfășoară sau nu o activitate profesională care își are originea în coordonarea necesară între asigurarea de invaliditate și asigurarea de bătrânețe; (...) rezultă din art. 51 alineatul (1) din titlul VII al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene că dispozițiile acesteia sunt de competența exclusivă a fiecărui stat membru al Uniunii Europene numai în cazul în care acesta pune în aplicare dreptul Uniunii; (...) amenajarea sistemului lor de securitate socială este de competența exclusivă a fiecărui stat membru al Uniunii Europene.
Dreptul intern relevant Dispoziții aplicabile persoanelor declarate invalide care depășesc vârsta de pensionare Codul de securitate socială Dispozițiile relevante din Codul de securitate socială (CSS) care se aplică la momentul faptelor sunt următoarele: Articolul L. 341-4 În vederea stabilirii cuantumului pensiei, invalidii sunt clasificați după cum urmează: ) Invalizi în măsură să dea naștere unei activități remunerate; [categoria 1] ) invalizi absolut în măsură să exercite orice profesie; [categoria 2] ) invalizi care, fiind absolut în măsură să exercite o profesie, sunt, în plus, obligați să se recurgă la asistența unei persoane terțe pentru a efectua actele obișnuite ale vieții. [categoria 3] În plus, articolul L. 341-15 Pensia de invaliditate se încheie la vârsta prevăzută la primul paragraf al articolului 351-1.
Aceasta se înlocuiește începând cu această vârstă cu pensia pentru limită de vârstă acordată în caz de incapacitate la locul de muncă. Pensia pentru limită de vârstă substituită unei pensii de invaliditate nu poate fi mai mică decât cuantumul alocației pentru lucrătorii în vârstă. Cu toate acestea, în cazul în care acestea se ridică la vârsta prevăzută la primul paragraf al articolului 351-1, titularii unei pensii de invaliditate care a fost plătită înainte de 31 mai 1983 pot beneficia de o pensie de limită de vârstă care nu poate fi mai mică decât pensia de invaliditate de care a fost revocată la această vârstă. Prin derogare de la dispozițiile art. L. 341-15, în cazul în care persoana asigurată exercită o activitate profesională, pensia pentru limită de vârstă acordată în temeiul dreptului de muncă nu este reținută decât dacă persoana asigurată solicită în mod expres acest lucru.
1, nu solicită acordarea pensiei de limită de vârstă pentru limită de vârstă continuă să beneficieze de pensia de invaliditate până la data la care solicită pensia de pensie și cel târziu până la vârsta menționată la art. 1 L. 351-8. În acest caz, drepturile sale la pensie pentru limită de vârstă se lichidează ulterior în condițiile prevăzute la articolele L. 351-1 și L. 351-8. Cu toate acestea, pensia pentru limită de vârstă care i se acordă atunci nu poate fi mai mică decât cea de care ar beneficia în cazul în care lichidarea drepturilor sale ar fi fost efectuată în condițiile prevăzute la articolul L. 341-15.
Poate fi recunoscut ca inapt la locul de muncă, asigurat care nu este în măsură să continue exercitarea locului de muncă fără a afecta grav sănătatea sa și care este în mod definitiv atins de o incapacitate de muncă constatată medical, ținând seama de aptitudinile sale fizice și mentale în exercitarea unei activități profesionale, și a căror rată este stabilită prin decret în Consiliul de Stat. Articolul L. 351-8 Beneficiază de rata integrală chiar și în cazul în care acestea nu justifică durata necesară de asigurare sau perioade echivalente în regimul general și unul sau mai multe alte regimuri obligatorii: Persoanele asigurate care depășesc vârsta prevăzută în art. 161-17-2 mărite cu cinci ani; (...)b Persoanele asigurate cu handicap care depășesc vârsta de 65 de ani; ) persoanele asigurate recunoscute ca inapte la locul de muncă în condițiile prevăzute în art. 351-7 ; (...)…
133, pronunțat sub jurisdicția art. L. 341-16 din CSS ; Soc., 28 mai 2015, recurs nr. 14-14.960).
Dispoziții aplicabile persoanelor valide involuntar private de o activitate profesională Dispozițiile relevante din Codul muncii aplicabile la data faptelor se citesc astfel: Articolul L. 5421-4 Venitul de înlocuire prevăzut [alocațiile așa-numitelor șomaje] încetează să mai fie vărsat: persoanelor care au atins vârsta prevăzută la articolul L. 161-17-2 din Codul de asigurări sociale care justifică durata de asigurare, astfel cum este definit la articolul L. 351-1 al Codului de securitate socială, necesară pentru deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă pe deplin ; Pentru persoanele cu handicap care nu au vârsta prevăzută la articolul L. 161-17-2 din același cod, majorat cu cinci ani; (...) GRIEFS 10. Invocând art. 14 din Convenția combinată cu art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta susține că, după vârsta legală de pensionare, angajații invalidi se află în obligația de a-și reporta pensia în caz de pierdere a locului de muncă.
Comisia consideră că această regulă bazată pe handicap creează o situație diferită între angajații validi și cei invalidi și constituie o discriminare în sensul articolului 14 din convenție. În cele din urmă, Comisia susține că trecerea automată de la dreptul la pensie la incapacitate, fără a permite salariaților declarați incapabili să continue să caute un loc de muncă sau să primească alocații de șomaj care să le permită să valideze noi trimestre pentru calcularea drepturilor lor la pensie, ar fi discriminatorie. Recurenta invocă o încălcare a articolului 14 din Convenție, coroborată cu art. 1 din Protocolul nr 1, conform căruia: art. 14 ▪ Drepturile și libertățile recunoscute în (...) Convenția trebuie să fie asigurate, fără deosebire, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, opiniilor politice sau în orice altă direcție, originii naționale sau sociale, la adresa unei minorități naționale, averii, nașterii sau a oricărei alte situații.
□ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale (...) Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. De asemenea, aceasta invocă o încălcare a articolelor 21 (interdicția oricărei discriminări) și 26 (dreptul persoanelor cu handicap) ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene 13. Curtea este, în primul rând, competentă să aplice Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene 14. În al doilea rând, Comisia reamintește că, pentru ca o problemă să apară în temeiul articolului 14 din Convenție, trebuie să existe o diferență în tratamentul persoanelor aflate în situații similare sau comparabile.
O astfel de distincție este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă nu urmărește un scop legitim sau dacă nu are un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat. statele contractante au o anumită marjă de apreciere pentru a stabili dacă și în ce măsură diferențele dintre situații în alte domenii similare justifică distincțiile de prelucrare. La întinderea acestei marje de apreciere variază în funcție de circumstanțe, domenii și context. Olatitudine este în mod normal lăsată la latitudinea statului pentru a lua măsuri de ordin general în domeniul economic sau social.
Prin cunoașterea directă a societății și a nevoilor sale, autoritățile naționale sunt, în principiu, mai bine plasate decât instanța internațională pentru a determina ce este de interes public în materie economică sau socială, iar Curtea respectă, în principiu, modul în care statul înțelege imperativele de interes public, cu excepția cazului în care judecata sa se dovedește în mod evident lipsită de o bază rezonabilă (a se vedea, printre altele, Carson și altele, cum ar fi Regatul Unit [GC], n 42184/05, § 61, CEDH 2010, și Fábián Ungaria [GC], n 78117/13, §§ 112-115, 5 septembrie 2017, precum și referințele menționate anterior. 15. În speță, în ceea ce privește existența unor situații similare și comparabile, Curtea constată în primul rând că reclamanta susține că a trebuit să își lichideze pensia după ce și-a pierdut în mod involuntar locul de muncă, fără a avea posibilitatea de a continua să caute de muncă.
Curtea se plânge de aplicarea textelor la categoria persoanelor invalide care depășesc vârsta legală de pensionare. Diferența de tratament invocată constă în distincția dintre salariații invalidi care pot continua să desfășoare o activitate profesională efectivă în ciuda handicapului lor și cei care nu mai pot sau își pierd o activitate profesională efectivă până la vârsta legală de pensionare.
16. ÎN  n  n                                                                   Ș                                                                                                                                                                                         17. În cadrul acestei categorii de persoane asigurate cu handicap, Curtea constată că legislația națională stabilește principiul conform căruia transferul unei pensii de invaliditate se încheie automat atunci când salariatul declarat invalid atinge vârsta legală minimă de pensionare și înlocuirea acesteia cu o pensie de pensie (L. 341-15 CSS) (punctul 7 de mai sus).
Prin derogare de la acest principiu, în cazul în care salariatul invalid continuă să exercite o activitate profesională efectivă, acesta poate solicita menținerea unei pensii de invaliditate în locul și locul unei pensii de pensie până în ziua în care atinge vârsta de limită legală de pensionare (L. 341-16 CSS) (punctul 7 de mai sus). Curtea constată că diferența de situație nu este, prin urmare, legată de handicap, ci depinde de exercitarea sau nu de asigurarea invalidă a unei activități profesionale efective. În plus, Curtea arată că, în prezenta cauză, recurenta a obținut aplicarea mecanismului de derogare în perioada în care a justificat o activitate profesională până la concedierea sa economică.
18. Curtea constată, de asemenea, că, în hotărârea sa din 6 octombrie 2016, Curtea de Casație a considerat că diferența de situație dintre persoanele care desfășoară sau nu o activitate profesională efectivă are ca obiectiv coordonarea necesară între asigurarea de invaliditate și asigurarea pentru limită de vârstă (punctul 6 de mai sus). Astfel, având în vedere marja de apreciere de care se bucură statele contractante pentru a stabili dacă și în ce măsură diferențele dintre situații similare justifică distincțiile de prelucrare, Curtea concluzionează că măsurile luate de către stat în privința recurentei, întemeiate pe existența sau nu a unei activități profesionale efective, urmăresc un scop legitim și nu erau în mod vădit lipsite de o bază rezonabilă și de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat.
20. În cele din urmă, și presupunând că landurile pot considera, astfel cum susține recurentul, că persoanele invalide sunt într-o situație comparabilă sau similară cu cea a persoanelor valide, Curtea constată lipsa aparentă a discriminării și a încălcării în acest sens, în măsura în care legislația națională prevede, de asemenea, pentru persoanele valabile la vârsta de pensionare și în mod involuntar privat de o activitate profesională un principiu similar de încetare automată a plății prestațiilor de șomaj și înlocuirea acestora cu o pensie de pensie (L. 5241-4 CSS) (punctul 7 de mai sus). Având în vedere marja de apreciere de care se bucură statele contractante pentru a lua măsuri de ordin general în materie economică sau socială, Curtea consideră că nu este în măsură să caracterizeze existența unei diferențe de tratament care ar fi în mod evident lipsite de o bază rezonabilă și s-ar baza pe un motiv discriminatoriu.
21. Prin urmare, rezultă că cererea este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă făcută în franceză și apoi comunicată în scris la 21 octombrie 2021. {semnătură_p_2} Martina Keller Ganna Yudkivska Adjunct Președinte
DÉCISION Requête n o 27789/17 Alice LANIADO contre la France La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 30 septembre 2021 en un Comité composé de : Ganna Yudkivska, présidente, Stéphanie Mourou-Vikström, Lado Chanturia, juges, et de Martina Keller, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 4 avril 2017, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante, M me Alice Laniado, est une ressortissante française née en 1950 et résidant à Paris. Elle a été représentée devant la Cour par M e N. Leloir, avocat exerçant à Paris. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de l’espèce, tels qu’exposés par la requérante, se présentent de la manière suivante. 3. À compter du 1 er janvier 2005, la requérante perçut une pension d’invalidité de deuxième catégorie réservée aux personnes déclarées inaptes à exercer une activité professionnelle. En octobre 2010, atteignant l’âge légal de la retraite, elle demanda à la caisse régionale d’assurance maladie (la CRAM) de surseoir à la liquidation de sa pension de retraite en indiquant qu’elle avait trouvé un emploi salarié à temps partiel. Elle obtint alors de la CRAM le maintien de sa pension d’invalidité au-delà de son soixantième anniversaire.
4.Le 10 novembre 2011, la requérante fit l’objet d’un licenciement pour motif économique à la suite duquel elle cessa ses activités professionnelles et perçut des allocations de l’assurance chômage. La CRAM lui notifia alors un refus de poursuivre le versement de sa pension d’invalidité au-delà du 30 novembre 2011 et lui demanda le remboursement de la somme de 868,86 euros (EUR) versée au mois de décembre 2011. La requérante saisit la commission de recours amiable, puis le tribunal des affaires de sécurité sociale (TASS), devant lequel elle soutint que les dispositions de l’article L. 314-16 du code de sécurité sociale (CSS) instituaient une discrimination fondée sur le handicap.
5.Par un jugement du 21 mai 2013, le TASS débouta la requérante de ses demandes. Sur appel formé par la requérante et par un arrêt du 15 janvier 2015, la cour d’appel de Paris confirma le jugement en toutes ses dispositions aux motifs suivants : « si les invalides privés d’emploi perdent à compter de l’âge prévu à l’article L. 351 ‑ 1 la possibilité d’acquérir des trimestres supplémentaires leur donnant droit à une pension de vieillesse plus avantageuse alors qu’ils n’y seraient pas contraints s’ils étaient valides, cette différence ne constitue pas pour autant une discrimination fondée sur le handicap ; (...) en effet, à compter de l’âge précédemment mentionné, le régime social de l’assurance invalidité est automatiquement relayé par celui de l’assurance vieillesse, sauf en cas d’exercice d’une activité professionnelle ; (...) en revanche, les personnes âgées, valides et au chômage ne perçoivent pas de pension d’invalidité et ne peuvent donc pas être contraintes de percevoir une pension au lieu et place de l’autre ; (...) la discrimination alléguée n’est pas directement liée au handicap puisque la possibilité ou non de maintenir la pension d’invalidité dépend uniquement de l’exercice par l’assuré d’une activité professionnelle ». 6 . Par un arrêt du 6 octobre 2016, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par la requérante, aux motifs suivants : « (...) en subordonnant le maintien, au-delà de l’âge d’ouverture des droits au bénéfice d’une pension de retraite, du versement de la pension d’invalidité à la condition que le titulaire de celle-ci exerce une activité professionnelle, les dispositions des articles L. 341-15 et L. 341-16, alinéa 2, du code de la sécurité sociale, ce dernier dans sa rédaction issue de la loi n o 2009-1646 du 24 décembre 2009, applicable au litige, n’engendrent aucune discrimination au regard des exigences des stipulations combinées des articles 14 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales et premier du Protocole additionnel n o 1 à ladite Convention, la différence de traitement entre les assurés selon qu’ils exercent ou non une activité professionnelle trouvant son origine dans la nécessaire coordination entre l’assurance invalidité et l’assurance vieillesse ; (...) il résulte de l’article 51, § 1, du titre VII de la Charte des droits fondamentaux de l’Union européenne que les dispositions de celle-ci s’adressent aux États membres uniquement lorsqu’ils mettent en œuvre le droit de l’Union ; (...) l’aménagement de leur système de sécurité sociale relève de la compétence exclusive de chacun des États membres de l’Union européenne.» Le droit interne pertinent Dispositions applicables aux personnes déclarées invalides qui atteignent l’âge de départ à la retraite a) Le code de la sécurité sociale : 7 . Les dispositions pertinentes du code de la sécurité sociale (CSS) applicables à l’époque des faits sont les suivantes : Article L. 341-4 « En vue de la détermination du montant de la pension, les invalides sont classés comme suit : 1 o ) invalides capables d’exercer une activité rémunérée ; [catégorie 1] 2 o ) invalides absolument incapables d’exercer une profession quelconque ; [catégorie 2] 3 o ) invalides qui, étant absolument incapables d’exercer une profession, sont, en outre, dans l’obligation d’avoir recours à l’assistance d’une tierce personne pour effectuer les actes ordinaires de la vie. [catégorie 3] Article L. 341-15 « La pension d’invalidité prend fin à l’âge prévu au premier alinéa de l’article L. 351-1. Elle est remplacée à partir de cet âge par la pension de vieillesse allouée en cas d’inaptitude au travail. La pension de vieillesse substituée à une pension d’invalidité ne peut être inférieure au montant de l’allocation aux vieux travailleurs salariés. Toutefois, lorsqu’ils atteignent l’âge prévu au premier alinéa de l’article L. 351-1, les titulaires d’une pension d’invalidité liquidée avant le 31 mai 1983 peuvent prétendre à une pension de vieillesse qui ne peut être inférieure à la pension d’invalidité dont bénéficiait l’invalide à cet âge. » Article L. 341-16 « Par dérogation aux dispositions de l’article L. 341-15, lorsque l’assuré exerce une activité professionnelle, la pension de vieillesse allouée au titre de l’inaptitude au travail n’est concédée que si l’assuré en fait expressément la demande. L’assuré qui exerce une activité professionnelle et qui, à l’âge prévu au premier alinéa de l’article L. 351 ‑ 1, ne demande pas l’attribution de la pension de vieillesse substituée continue de bénéficier de sa pension d’invalidité jusqu’à la date pour laquelle il demande le bénéfice de sa pension de retraite et au plus tard jusqu’à l’âge mentionné au 1 o de l’article L. 351-8. Dans ce cas, ses droits à l’assurance vieillesse sont ultérieurement liquidés dans les conditions prévues aux articles L. 351-1 et L. 351-8. Toutefois, la pension de vieillesse qui lui est alors servie ne peut pas être inférieure à celle dont il serait bénéficiaire si la liquidation de ses droits avait été effectuée dans les conditions fixées à l’article L. 341-15. » Article L. 351-7 « Peut être reconnu inapte au travail, l’assuré qui n’est pas en mesure de poursuivre l’exercice de son emploi sans nuire gravement à sa santé et qui se trouve définitivement atteint d’une incapacité de travail médicalement constatée, compte tenu de ses aptitudes physiques et mentales à l’exercice d’une activité professionnelle, et dont le taux est fixé par décret en Conseil d’État. » Article L. 351-8 « Bénéficient du taux plein même s’ils ne justifient pas de la durée requise d’assurance ou de périodes équivalentes dans le régime général et un ou plusieurs autres régimes obligatoires : 1 o Les assurés qui atteignent l’âge prévu à l’article L. 161-17-2 augmenté de cinq années ; (...) 1 o ter Les assurés handicapés qui atteignent l’âge de soixante-cinq ans ; 2 o ) les assurés reconnus inaptes au travail dans les conditions prévues à l’article L. 351-7 ; (...) » b) La jurisprudence de la Cour de cassation :
8.Selon la Cour de cassation, la dérogation prévue à l’article L. 341-16 du CSS exige l’accomplissement d’une activité professionnelle effective (Soc., 18 mars 1999, pourvoi n o 97-19.679, Bull. crim. 1999, V, n o 133, rendu sous l’empire de l’ancienne rédaction de l’article L. 341-16 du CSS ; Soc., 28 mai 2015, pourvoi n o 14-14.960). Dispositions applicables aux personnes valides involontairement privées d’une activité professionnelle
9.Les dispositions pertinentes du code du travail applicables à l’époque des faits se lisent ainsi : Article L. 5421-4 « Le revenu de remplacement prévu [les allocations dites chômage] cesse d’être versé : 1 o Aux allocataires ayant atteint l’âge prévu à l’article L. 161-17-2 du code de la sécurité sociale justifiant de la durée d’assurance, définie au deuxième alinéa de l’article L. 351-1 du code de la sécurité sociale, requise pour l’ouverture du droit à une pension de vieillesse à taux plein ; 2 o Aux allocataires atteignant l’âge prévu à l’article L. 161-17-2 du même code augmenté de cinq ans ; (...) » GRIEFS
10.Invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1, la requérante soutient qu’après l’âge légal de départ à la retraite, les salariés invalides se trouvent dans l’obligation de solder leur retraite en cas de perte d’emploi. Elle estime que cette règle fondée sur le handicap crée une situation différente entre les salariés valides et les salariés invalides et constitue une discrimination au sens de l’article 14 de la Convention. Elle soutient enfin que le basculement automatique de l’invalidité vers l’inaptitude, sans laisser la possibilité aux salariés déclarés inaptes de continuer à rechercher un emploi ou de percevoir des allocations chômage leur permettant de valider de nouveaux trimestres pour le calcul de leurs droits à la retraite, serait discriminatoire. EN DROIT
11.La requérante allègue une violation de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 1 du Protocole n o 1, aux termes desquels : Article 14 « La jouissance des droits et libertés reconnus dans la (...) Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation. » Article 1 du Protocole n o 1 « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...) Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les États de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. »
12.Elle allègue également une violation des articles 21 (interdiction de toute discrimination) et 26 (droit des personnes handicapées) de la Charte des droits fondamentaux de l’Union Européenne
13.La Cour relève, en premier lieu, qu’elle n’a pas compétence pour appliquer la Charte des droits fondamentaux de l’Union Européenne.
14.Elle rappelle, en second lieu, que pour qu’un problème se pose au regard de l’article 14 de la Convention, il doit y avoir une différence dans le traitement de personnes placées dans des situations analogues ou comparables. Une telle distinction est alors discriminatoire si elle manque de justification objective et raisonnable, c’est-à-dire si elle ne poursuit pas un but légitime ou s’il n’y a pas un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé. Par ailleurs, les États contractants jouissent d’une certaine marge d’appréciation pour déterminer si, et dans quelle mesure, des différences entre des situations à d’autres égards analogues justifient des distinctions de traitement . L’étendue de cette marge d’appréciation varie selon les circonstances, les domaines et le contexte. Une ample latitude est d’ordinaire laissée à l’État pour prendre des mesures d’ordre général en matière économique ou sociale. Grâce à une connaissance directe de leur société et de ses besoins, les autorités nationales se trouvent en principe mieux placées que le juge international pour déterminer ce qui est d’utilité publique en matière économique ou en matière sociale, et la Cour respecte en principe la manière dont l’État conçoit les impératifs de l’utilité publique, sauf si son jugement se révèle manifestement dépourvu de base raisonnable (voir, parmi d’autres, Carson et autres c. Royaume ‑ Uni [GC], n o 42184/05, § 61, CEDH 2010, et Fábián c. Hongrie [GC], n o 78117/13, §§ 112-115, 5 septembre 2017, ainsi que les références citées).
15.En l’espèce, s’agissant de l’existence de situations analogues et comparables, la Cour observe tout d’abord que la requérante soutient qu’elle a dû solder sa retraite après avoir involontairement perdu son emploi, sans avoir la possibilité de continuer à chercher du travail. Elle se plaint de l’application des textes à la catégorie des personnes invalides qui atteignent l’âge légal de la retraite. La différence de traitement invoquée consiste, au sein de cette catégorie, à distinguer entre les salariés invalides qui peuvent continuer à exercer une activité professionnelle effective malgré leur handicap et ceux qui ne peuvent plus ou perdent une activité professionnelle effective jusqu’à l’âge limite légal de départ à la retraite.
16.A l’instar de la cour d’appel, dont l’arrêt n’a pas été cassé par la Cour de cassation, la Cour considère que la différence de traitement en cause ne concerne que les personnes invalides et n’a pas de raison d’être pour les personnes valides qui ne perçoivent pas de pension d’invalidité et ne peuvent donc pas être contraintes de percevoir une pension vieillesse au lieu et place d’une pension d’invalidité.
17.Au sein de cette catégorie des assurés invalides, la Cour observe que la législation nationale pose le principe selon lequel le versement d’une pension d’invalidité s’achève automatiquement lorsque le salarié déclaré invalide atteint l’âge légal minimum de départ à la retraite et son remplacement par une pension de retraite (L. 341-15 CSS) (paragraphe 7 ci-dessus). Par dérogation à ce principe, lorsque le salarié invalide continue d’exercer une activité professionnelle effective, il peut demander le maintien du versement d’une pension d’invalidité au lieu et place d’une pension de retraite jusqu’au jour où il atteindra l’âge limite légal de départ à la retraite (L. 341-16 CSS) (paragraphe 7 ci-dessus). La Cour constate que la différence de situation n’est donc pas liée au handicap, mais qu’elle dépend de l’exercice ou non par l’assuré invalide d’une activité professionnelle effective. La Cour relève, en outre, que dans la présente affaire, la requérante a obtenu l’application du mécanisme dérogatoire pendant la période où elle a justifié d’une activité professionnelle jusqu’à son licenciement économique.
18.La Cour note également que, dans son arrêt du 6 octobre 2016, la Cour de cassation a considéré que la différence de situation entre les assurés selon qu’ils exercent ou non une activité professionnelle effective a pour objectif la nécessaire coordination entre l’assurance invalidité et l’assurance vieillesse (paragraphe 6 ci-dessus). Elle ne voit pas de raison de s’écarter de ce raisonnement.
19.Ainsi, compte tenu de la marge d’appréciation ample dont les États contractants jouissent pour déterminer si et dans quelle mesure des différences entre des situations analogues justifient des distinctions de traitement, la Cour conclut que les mesures prises par l’État à l’égard de la requérante, fondées sur l’existence ou non d’une activité professionnelle effective, poursuivaient un but légitime et n’étaient pas manifestement dépourvues de base raisonnable et de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé.
20.Enfin, et à supposer que l’on puisse considérer, comme le soutient le requérante, que les personnes invalides soient dans une situation comparable ou analogue à celle des personnes valides, la Cour constate l’absence apparente de discrimination et de violation à ce titre dès lors que la législation nationale prévoit également, pour les personnes valides en âge de partir à la retraite et involontairement privées d’une activité professionnelle, un principe analogue de cessation automatique du versement des allocations de chômage et leur remplacement par une pension de retraite (L. 5241-4 CSS) (paragraphe 7 ci-dessus). Compte tenu de la marge d’appréciation dont les États contractants jouissent pour prendre des mesures d’ordre général en matière économique ou sociale, la Cour considère qu’elle n’est pas en mesure de caractériser l’existence d’une différence de traitement qui serait manifestement dépourvue de base raisonnable et reposerait sur un motif discriminatoire.
21.Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable . Fait en français puis communiqué par écrit le 21 octobre 2021. {signature_p_2} Martina Keller Ganna Yudkivska Greffière adjointe Présidente