KARAPIPERI ET AUTRES c. GRÈCE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 68950/13 Maria KARAPIPERI și alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 4 martie 2014 într-un comitet compus din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Linos-Alender Sicilianos, Ksenija Turković, judecători, și din Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 29 octombrie 2013, După ce intenționați, faceți următoarea decizie ÎN FAȚĂ Lista părților reclamante figurează în anexă. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, se pot rezuma după cum urmează. Reclamanții sunt coproprietari ai unui teren de o suprafață de 647,90 m2 în centrul Salonicului și a cărui valoare a fost estimată în 1996 la o sumă de 4 732 514 EUR. Din 1970, cinematograful în aer liber, Natalia, a fost exploatat pe o parte a terenului. Prin decizia din 2 aprilie 1996, Ministerul Culturii a clasificat cinematograful ca monument istoric care merită o protecție specială. Reclamanții susțin că au avut, din întâmplare, cunoștință de această clasificare în 2002. Ei arată, de asemenea, că restul suprafeței proprietății lor a fost, de asemenea, blocată din 1962, în temeiul altor decizii ale autorităților de management de mediu. La 18 decembrie 2002, reclamanții au sesizat Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a deciziei din 4 aprilie 1996. Ei susțineau că decizia atacată nu era justificată în mod legal, că a existat o încălcare a legii din cauza faptului că autoritățile nu le-au convocat pentru a le asculta înainte de luarea deciziei, că a existat o încălcare a dreptului la respectarea proprietății din cauza lipsei de despăgubiri pentru devalorizarea proprietății lor și că a existat o încălcare substanțială a formei lor, deoarece Ministerul de l . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o hotărâre nr. 1333/2013 din 3 aprilie 2013, pusă la dispoziție la 30 aprilie 2013, Consiliul de Stat a respins recursul reclamanților și a arătat că decizia atacată fusese luată după expirarea termenului de o lună pe care îl deținea Ministerul Macedoniei și Traciei (care era în realitate competent în locul ministerului menționat anterior) pentru a-și exprima opinia și care, în acest caz, a fost invitată să o facă. Acesta a considerat că faptul că întreprinderile nu au fost ascultate de administrația publică nu era relevant deoarece decizia de clasificare era o decizie luată pe baza unor criterii obiective și a considerat, de asemenea, că neviabilitatea cinematografiei invocate de solicitanți nu constituia, în conformitate cu legea, un criteriu necesar pentru clasificarea ca monument care trebuie păstrat. În cele din urmă, acesta a concluzionat că clasificarea în litigiu se baza pe dispozițiile Legii nr. 1460/1950, care contribuiau la punerea în aplicare a protecției patrimoniului cultural garantat prin articolul Õ 6 din Constituție. Prin urmare, clasificarea constituia o restricție legitimă a dreptului de proprietate și nu era contrară art. 17 din Constituție. Dreptul și practica internă relevante La art. 24 alin. (6) din Constituție dispunea de Monumentele și siturile tradiționale și elementele tradiționale sunt plasate sub protecția statului. Legea stabilește măsurile restrictive ale proprietății necesare pentru realizarea acestei protecții, precum și modalitățile și natura despăgubirii proprietarilor. Începând din 1986, Consiliul de Stat a hotărât că, în pofida lipsei unei legi de aplicare a dispoziției constituționale, administrația are obligația de a-l obliga pe proprietarul unui teren, în temeiul acestui articol, atunci când măsurile care tind să protejeze mediul sau patrimoniul cultural restricționează considerabil utilizarea acestuia. Este vorba despre o jurisprudență constantă și eterogenă (hotărârile Consiliului de la nr. 3146/1986, 2801/1991 1517/1993, 3963/1995, 2725/1997, 4575/1998, 784/1999, 3337/2002, 1432/2002, 530/2003, 2876/2004, 3627/2004, 3000/2005, 3009/2006 și 1920/2007), urmată de instanțele administrative de primă instanță și de cursurile de apel (cf. de exemplu, hotărârea 4401/2004 a Tribunalului Administrativ de Primă Instană din Etta și hotărârea 2962/2005 a Curii de Justiie d În sensul articolului 24 alineatul (6) din Constituție, Consiliul de Stat a subliniat faptul că o cerere de despăgubire a avut loc după o perioadă de timp rezonabilă de la impunerea de măsuri restrictive, în cazul în care proprietarul asupra administrației sau instanța competentă a unei acțiuni în despăgubire pentru stabilirea cărora se ia în considerare natura terenului în cauză. Proprietarul care suferă aceste măsuri poate solicita o despăgubire pentru reducerea valorii bunurilor sale din cauza limitărilor posibilităților de exploatare și de punere în valoare a acesteia. În sprijinul acțiunii sale și pentru a facilita determinarea scăderii valorii menționate anterior, acesta poate invoca modul în care intenționa să-și exploateze proprietatea. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor. Reclamanții se plâng de o interferență ilegală în dreptul lor de proprietate și de o privare de utilizarea bunurilor lor, deoarece acesta a fost clasificat fără motivare adecvată ca monument istoric care trebuie păstrat din cauza faptului că un cinematograf în aer liber a funcționat în perioada 1970-96. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că, potrivit jurisprudenței constante a Consiliului de Stat și a instanțelor administrative, art. 24 alin. (6) din Constituție prevede obligația pentru administrația de a deține un teren în cazul în care măsurile de protecție a mediului sau a patrimoniului cultural restrâng semnificativ utilizarea acestuia. Curtea ia notă de faptul că reclamanții au sesizat Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a deciziei de clasificare pentru cauză, în special din cauza lipsei unei justificări legale și a încălcării dispozițiilor legii și ale Constituției. Consiliul de Stat a respins acțiunea prin motive detaliate care corespund mijloacelor reclamanților ; el nu a putut, în cadrul acestei proceduri, să le acorde o despăgubire. În pofida faptului că instanțele naionale au reușit să obțină anularea deciziei de clasificare a bunurilor lor ca monument istoric, acestora le rămânea calea de a-și exercita acțiunea în fața instanțelor administrative. Curtea consideră că respingerea acțiunii de către Consiliul de Primă Instanță nu se aplica și nici nu împiedică astăzi mai mult sarcina asupra proprietății reclamanților, fiind întotdeauna prezentă instanța administrativă de a sesiza instanța administrativă cu privire la o acțiune în despăgubire bazată pe prejudiciul cauzat de blocarea proprietății acestora ca urmare a clasificării acestora. Restricțiile impuse în speță sunt într-adevăr de o magnitudine care poate justifica, potrivit jurisprudenței Consiliului de Stat, acordarea unei despăgubiri ( Fix c. Grecia, nr. 1001/09, § 56, 12 iulie 2011). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că: ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Maria KARAPIPERI este un resortisant grec născut în 1966, rezident în Salonic și reprezentat de G.GESOULIS Stylianos KARAPIPERIS este un resortisant grec născut în 1968, rezident în Salonic și reprezentat de G.GESOULIS AIB KARAPIPERI O.E. este o societate cu sediul în Salonic și reprezentat de G.GESOULIS Vasiliki KARAPIPERI un resortisant grec născut în 1944, rezident în Salonic și reprezentat de G.GESOULIS Filippos KARAPIPERIS este un resortisant grec născut în 1932, rezident în Salonic și reprezentat de G.GESOULIS Stylianos KARAPIPERIS este un resortisant grec născut în 1978, rezident în Salonic și reprezentat de G.GESOULIS. Kalliopi KARAPIPERI este o resortisantă greacă născută în 1943 cu reședința în Salonic și reprezentată de G.GESOULIS Maria KARAPIPERI este o resortisantă greacă născută în 1966, rezidentă în Salonic și reprezentată de G.GESOULIS Sotiria KARAPIPERI, născută în 1966, rezidentă în Salonic și reprezentată de G.GESOULIS.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

68950/13

Maria KARAPIPERI et autres

contre la Grèce

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 4 mars 2014 en un Comité composé de

:

Mirjana Lazarova Trajkovska,

présidente,

Linos-Alexandre Sicilianos,

Ksenija Turković,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 29 octobre 2013,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La liste des parties requérantes figure en annexe.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont copropriétaires d’un terrain d’une superficie de

647,90 m² en plein centre de Thessalonique et dont la valeur avait été estimée en 1996 à une somme de 4

732

514 euros. Depuis 1970, le cinéma de plein air «

Natalie

» y était exploité sur une partie du terrain. Par une décision du 2 avril 1996, le ministère de la Culture classa le cinéma comme monument historique méritant une protection particulière. Les requérants soutiennent qu’ils eurent par hasard connaissance de ce classement en 2002. Ils exposent aussi que le reste de la superficie de leur propriété était également bloqué depuis 1962 en vertu d’autres décisions des autorités d’urbanisme.

Le 18 décembre 2002, les requérants saisirent le Conseil d’Etat d’un recours en annulation de la décision du 4 avril 1996. Ils soutenaient que la décision attaquée manquait de justification légale, qu’il y avait violation de la loi en raison du fait que les autorités ne les ont pas convoqués pour les entendre avant la prise de la décision, qu’il y avait violation du droit au respect de la propriété en raison du manque d’indemnisation pour la dévalorisation de leur propriété et qu’il y avait violation de forme substantielle car le ministère de l’Environnement, de l’Aménagement du territoire et des Travaux publics n’avait pas été consulté.

Par un arrêt n

o

1333/2013 du 3 avril 2013, mis au net le 30 avril 2013, le Conseil d’Etat rejeta le recours des requérants. Il releva que la décision attaquée avait été prise après l’expiration du délai d’un mois qu’avait le ministère de la Macédoine et Thrace (qui était en réalité compétent au lieu du ministère précité) pour rendre son avis et qui avait, en l’occurrence, été invité à le faire. Il considéra que le fait que les requérants n’avaient pas été entendus par l’administration n’était pas pertinent car la décision de classement était une décision prise sur des critères objectifs. Il considéra aussi que la non-viabilité du cinéma alléguée par les requérants ne constituait pas selon la loi un critère nécessaire pour le classement comme monument à préserver. Il jugea que la décision de classement était suffisamment motivée. Enfin, il conclut que le classement litigieux était fondé sur les dispositions de la loi n

o

1460/1950 lesquels contribuaient à mettre en œuvre la protection de l’héritage culturel garantie par l’article

24

; par conséquent, le classement constituait une restriction légitime du droit de propriété et n’était pas contraire à l’article 17 de la Constitution.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

L’article 24 § 6 de la Constitution dispose

:

«

Les monuments et les sites et éléments traditionnels sont placés sous la protection de l’État. La loi détermine les mesures restrictives de la propriété qui sont nécessaires pour la réalisation de cette protection, ainsi que les modalités et la nature de l’indemnisation des propriétaires.

»

Depuis 1986, le Conseil d’Etat a jugé que malgré l’absence d’une loi d’application de la disposition constitutionnelle précitée, l’administration a l’obligation d’indemniser le propriétaire d’un terrain, en vertu de cet article, lorsque des mesures qui tendent à protéger l’environnement ou le patrimoine culturel restreignent considérablement l’usage de celui-ci. Il s’agit là d’une jurisprudence constante et étoffée (arrêts du Conseil d’Etat nos. 3146/1986, 2801/1991, 1517/1993, 3963/1995, 2725/1997, 4575/1998, 784/1999, 3337/1999, 1432/2002, 530/2003, 2876/2004, 3627/2004, 3000/2005, 3009/2006 et 1920/2007), suivie par les tribunaux administratifs de première instance et les cours d’appel (cf. par exemple l’arrêt 4401/2004 du tribunal administratif de première instance d’Athènes et l’arrêt

2962/2005 de la Cour d’appel administrative d’Athènes). Le Conseil d’Etat a souligné qu’une prétention pour se faire indemniser est née, au sens de l’article 24 § 6 de la Constitution, après l’écoulement d’un laps de temps raisonnable depuis l’imposition de mesures restrictives, si le propriétaire saisit l’administration ou le tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts pour la fixation desquels est prise en considération la nature des terrains concernés. Le propriétaire qui subit ces mesures peut réclamer une indemnité pour la diminution de la valeur de son bien en raison des limitations apportées aux possibilités d’exploitation et de mise en valeur de celui-ci. A l’appui de son action et afin de faciliter la détermination de la diminution de la valeur précitée, il peut invoquer de quelle façon il comptait exploiter son bien.

GRIEF

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, les requérants se plaignent d’une violation de leur droit au respect de leurs biens.

EN DROIT

Les requérants se plaignent d’une ingérence illégale dans leur droit de propriété et d’une privation de l’usage de leur bien car celui-ci a été classé sans motivation adéquate comme monument historique à préserver en raison du simple fait qu’un cinéma de plein air y a fonctionné de 1970 à 1996. Ils allèguent une violation de l’article 1 du Protocole 1, qui se lit ainsi

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

La Cour note que, selon la jurisprudence constante du Conseil d’Etat et des juridictions administratives,

l’article 24 § 6 de la Constitution prévoit l’obligation pour l’administration d’indemniser le propriétaire d’un terrain lorsque des mesures visant à protéger l’environnement ou le patrimoine culturel en restreignent considérablement l’usage.

La Cour note que les requérants ont saisi le Conseil d’Etat d’un recours en annulation de la décision de classement pour cause notamment d’absence de justification légale et de violation des dispositions de la loi et de la Constitution. Le Conseil d’Etat a rejeté le recours par des motifs détaillés correspondant aux moyens des requérants

; il ne pouvait pas dans le cadre de cette procédure leur accorder une indemnité. Malgré le fait que les requérants n’avaient pu obtenir l’annulation de la décision classant leur bien comme monument historique, il restait à ceux-ci la voie de l’indemnisation devant les juridictions administratives.

La Cour considère que le rejet du recours par le Conseil d’Etat n’empêchait pas, et n’empêche pas davantage aujourd’hui – la charge pesant sur la propriété des requérants étant toujours présente – les requérants de saisir le tribunal administratif d’une action en indemnisation fondée sur le dommage résultant du blocage de leur propriété suite au classement. Les restrictions imposées en l’espèce sont en effet d’une ampleur susceptible de justifier, d’après la jurisprudence du Conseil d’Etat, l’octroi d’une indemnité (

Fix c. Grèce

, n

o

1001/09, § 56, 12 juillet 2011).

Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’en omettant d’introduire le recours en indemnisation prévu à l’article 24 § 6 de la Constitution, les requérants n’ont pas fait un usage normal des recours qui s’offraient à eux en droit interne.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

André Wampach

Mirjana Lazarova Trajkovska

Greffier adjoint

Présidente

Annexe

Maria KARAPIPERI est une ressortissante grecque née en 1966, résidant à Thessalonique et représentée par G.GESOULIS

Stylianos KARAPIPERIS est un ressortissant grec né en 1968, résidant à Thessalonique et représenté par G.GESOULIS

AFOI KARAPIPERI O.E est une société ayant son siège à Thessalonique et représenté par G.GESOULIS

Vasiliki KARAPIPERI une ressortissante grecque née en 1944, résidant à Thessalonique et représentée par G.GESOULIS

Filippos KARAPIPERIS est un ressortissant grec né en 1932, résidant à Thessalonique et représenté par G.GESOULIS

Stylianos KARAPIPERIS est un ressortissant grec né en 1978, résidant à Thessalonique et représenté par G.GESOULIS

Kalliopi KARAPIPERI est une ressortissante grecque née en 1943, résidant à Thessalonique et représentée par G.GESOULIS

Maria KARAPIPERI est une ressortissante grecque née en 1966, résidant à Thessalonique et représentée par G.GESOULIS

Sotiria KARAPIPERI est une ressortissante grecque née en 1966, résidant à Thessalonique et représentée par G.GESOULIS