AFFAIRE ANTONOPOULOU ET AUTRES c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

07.10.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Dommage matériel - réparation

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ANTONOPOULOU ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

În cauza Antonopoulou și în alte situații, Grecia, Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolau, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 septembrie 2010, a adoptat hotărârea adoptată la această dată de procedură. La originea cauzei se află o cerere (n 49000/06) îndreptată împotriva Republicii Elene de patru resortisanți ai acestui stat, domnul Vagia Antonopoulou și domnii Dimitrios Chrysafis, Emmanouil Mantouis și Nikiforos Mantouis, care au sesizat Curtea la data de 17 noiembrie 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, Curtea a considerat că, în ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție, respingerea motivului de Casație în litigiu a constituit o abordare prea formalizată a condițiilor de admisibilitate a acțiunii exercitate și, prin urmare, limitarea dreptului de acces al reclamanților la o instanță nu a fost proporțională cu scopul de a garanta securitatea juridică și buna administrare a justiției. În plus, în ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea a concluzionat că, refuzând să despăgubească reclamanții pentru deprecierea părții neexpropriate a terenurilor lor din cauza naturii lucrării, instanțele interne au încălcat echilibrul corect dintre protecția drepturilor individuale și cerințele interesului general ( Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanții solicitau o sumă echivalentă cu 100% din valoarea părților neexpropriate din terenul în cauză pentru prejudiciul material. În ceea ce privește aplicarea articolului 41 din convenție care nu se află în stare de funcționare, Curtea a rezervat-o și a invitat guvernul și reclamanții să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de șase luni și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 63 și punctul 5 din plan). În conformitate cu art. 41 din convenție, atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că deprecierea părților neexpropriate ale terenurilor în litigiu este incontestabilă și intră în domeniul de aplicare al sensului comun. Acestea menționează că pierderea accesului direct la drumul național ca urmare a extinderii acestuia și separarea acesteia de drumul secundar printr-un fermoar de siguranță a redus valoarea părților neexpropriate ale terenului în cauză cu cel puțin 50%. Ei afirmă că, din cauza consecințelor exproprierii, majoritatea întreprinderilor care au fost instalate pe terenurile de-a lungul drumului național și care au fost expropriate au încetat să mai funcționeze și că prețul lor a scăzut radical. În plus, acestea adaugă că, așa cum admite guvernul, drumul secundar care deservește de acum restul terenurilor lor este inutilizabil din cauza faptului că nu toate tronsoanele care urmează să fie construite sunt încă finalizate. Reclamanții subliniază că această situație de fapt duce la o reducere și mai mare a proprietăților lor ; pentru aceștia, este de la sine înțeles că niciun vehicul nu poate, pentru moment, să meargă pe drumul secundar, deoarece, după ce a parcurs o anumită distanță, acesta ar cădea într-un impas. În special, reclamanții susțin că realizarea lucrării publice a condus la o depreciere a terenului care nu conținea clădiri în proporție de 50% din prețul unitar stabilit prin hotărârea nr. 1924/2002 al Curții de Apel din Salonic. În ceea ce privește terenurile pe care erau situate cele două stații de benzină, ele calculează deprecierea părților neexpropriate la 100% din prețul unitar stabilit de hotărârea nr. 1924/2002 al Curții de Apel din Salonic. În cele din urmă, reclamanții susțin că trebuie, de asemenea, să li se acorde o compensație suplimentară pentru acele părți ale terenurilor lor care au fost expropriate, dar pentru care nu au primit nicio compensație, întrucât instanțele naționale au considerat că, în conformitate cu legea nr. 653/1977 au profitat de îmbunătățirea drumului național. ii. Guvernul retorică că cererile reclamanților sunt vagi, deoarece ele numără, fără a face nicio deosebire, prejudiciul material suferit între 50% și 100% din valoarea terenului în cauză, astfel cum a stabilit Hotărârea nr. 1924/2002 a Curții de Apel din Salonic. Guvernul consideră că sarcina probei în ceea ce privește prejudiciul material suferit de solicitanți le revine acestora și că aceștia ar fi trebuit să prezinte dovezi concrete și incontestabile cu privire la această chestiune importantă. Guvernul prezintă Curții un raport de expertiză întocmit de un comitet care se ocupă de serviciul funciar din regiunea Salonic. Această expertiză constată, în general, că nu a existat o depreciere a tuturor terenurilor afectate de expropriere, deoarece, chiar și înainte de extinderea rutei naționale, acestea nu aveau acces direct la aceasta. În plus, această expertiză ia notă de faptul că, în ceea ce privește terenurile de-a lungul fostului drum național și care aveau clădiri de uz comercial, unele dintre acestea găzduiau întreprinderi cu destinație artizanală sau industrială care nu erau orientate spre vânzarea cu amănuntul. Guvernul consideră că, în niciun caz, indemnizația care urmează să fie alocată pentru prejudiciul material suferit nu poate reflecta valoarea totală a părților neexpropriate sau valoarea întreprinderilor care au fost situate acolo; în plus, observă că, astfel cum reiese din planul cadastral aferent exproprierii în cauză, numai parcelele nr. 36 și 56 conțin clădiri. Prin urmare, în conformitate cu hotărârea sa pe fond, Curtea nu poate compensa reclamanții decât pentru deprecierea părților neexpropriate ale parcelelor respective. În cele din urmă, guvernul arată, pe de o parte, că eliminarea accesului direct al proprietăților în litigiu la noua rută națională a avut loc din motive de interes general și că, pe de altă parte, stațiile de benzină aflate în funcțiune pe o parte a terenului în cauză sunt în prezent deservite de drumul secundar care este legat de drumul principal. 11. În concluzie, guvernul consideră că o sumă de 15 000 EUR pentru fiecare dintre proprietățile pe care sunt situate întreprinderile de benzină, și anume în total 30 000 EUR, este o sumă rezonabilă care trebuie alocată pentru prejudiciul moral suferit. Curtea amintește că o hotărâre de constatare a unei încălcări antrenează obligația juridică a statului pârât de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI și Katsaros c. Grecia (satisfacție echitabilă), n 51473/99, § 17, 13 noiembrie 2003). 13. Statele contractante care participă la o cauză sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri care constată o încălcare. Această putere de apreciere în ceea ce privește modalitățile de executare a unei hotărâri reflectă libertatea de alegere cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție statelor contractante: asigurarea respectării drepturilor și libertăților garantate. Dacă natura încălcării permite o restitutio in integrum Dacă, în schimb, legislația națională nu permite sau permite ca consecințele încălcării să fie eliminate în mod impecabil, art. 41 împuternicește Curtea să acorde, dacă este cazul, părții vătămate satisfacția pe care o consideră adecvată ( Brumarescu c. România (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20, CEDO 2000-I). 14. În plus, Curtea amintește că numai prejudiciile cauzate nu de încălcările Convenției pe care aceasta le-a constatat sunt susceptibile să conducă la o satisfacție echitabilă (Motais de Narbonne c. Franța (satisfacție echitabilă), nr. 48161/99, § 19, 27 mai 2003). În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea amintește că, în hotărârea sa din acțiunea principală, aceasta s-a exprimat în acești termeni: □ Natura lucrării a contribuit în mod direct la o depreciere a părților neexpropriate. Într-adevăr, realizarea lucrării publice a dus la pierderea pentru părțile în cauză a avantajului unui acces direct la drumul național. Prin urmare, în ceea ce privește terenurile pe care reclamanții au construit clădiri utilizate în scopuri comerciale, acestea au suferit o scădere a valorii lor ca urmare a pierderii de clienți a întreprinderilor și a scăderii inerente a profiturilor. Curtea constată cu privire la acest punct că Curtea de Apel din Salonic a refuzat în mod explicit să despăgubească reclamanții pentru pierderea de clienți și pentru scăderea veniturilor acestora, după ce a admis că indemnizația pentru partea neexpropriată a proprietății nu poate lua în considerare natura lucrării care urmează să fie realizată pe partea expropriată. Prin urmare, este de necontestat faptul că, pentru solicitanți, exploatarea acestei părți a parcelelor era grav compromisă ca urmare a extinderii rutei naționale 16. Curtea constată, prin urmare, că constatarea încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 rezultă din refuzul instanțelor interne de a compensa reclamanții pentru devalorizarea părților neexpropriate ale terenurilor pe care au construit cele două stații de benzină, ca urmare a pierderii accesului direct la drumul național. Având în vedere natura încălcării constatate, Curtea consideră că este necesar să acorde reclamanților o despăgubire pentru deprecierea părții rămase a terenurilor respective. Având în vedere incertitudinile inerente oricărei încercări de estimare a deprecierii terenurilor neexpropriate, precum și a clădirilor construite pe acestea și diferența semnificativă constatată între aprecierea guvernului și cea a reclamanților, Curtea consideră că este adecvat să se stabilească o sumă forfetară în acest sens (a se vedea Katsaros c. Grecia (satisfacție echitabilă), citată anterior, punctul 21.17. În lumina acestor considerații și hotărând în mod echitabil în conformitate cu art. 41 din convenție, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce în comun reclamanților 145 000 EUR pentru prejudiciul material suferit. Pagubă morală 18. Reclamanții nu depun nicio cerere pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza încălcării constatate a articolelor 6 § În consecință, Curtea nu consideră necesară acordarea unei sume în acest scop. Costuri și cheltuieli de judecată 20. Solicită, de asemenea, 100 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], citată anterior, punctul 54. 23. Curtea constată că pretențiile reclamanților cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată nu sunt însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se excludă cererea acestora. Interesele moratoriu 24. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, spune că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenția 145 000 EUR (o sută patruzeci și cinci de mii EUR) în total pentru daune materiale ii. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe suma respectivă că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 7 octombrie 2010 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Nina Vajić Module președinte