ZAKÁR v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
ZAKÁR v. HUNGARY (CtEDO, 2014)
Decizia nr. 19696/13 Zoltán ZAKÁR împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 4 martie 2014 în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președinte, András Sajó, Egidijus Kūris, judecători și Stanley Naismith, grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 12 martie 2013, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent și cele prezentate în răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Zoltán Zakár, este un național maghiar, născut în 1956 și locuiește în Budapesta. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 august 2009, reclamantul a introdus o acțiune împotriva autorităților de securitate socială. La 12 iulie 2012, Curtea de Muncire din Budapesta a pronunțat o hotărâre finală cu privire la pensia de invaliditate a reclamantului. Această hotărâre a fost servită la 25 iulie 2012. La 6 septembrie 2012, Curtea a rectificat ex officio o greșeală numerică cu privire la taxele experților. Aceste taxe au fost suportate în orice caz de către stat. Reclamantul s-a plâns în temeiul numeroaselor dispoziții din Convenție cu privire la lungimea și rezultatul procedurii. HOTĂRÂREA Reclamantul a susținut că instanța a ajuns la o concluzie eronată care a determinat o pierdere a drepturilor de pensie și că procedura a durat un timp nerazonabil. El se bazează pe diverse articole ale Convenției. Guvernul a susținut că cererea a fost introdusă fără timp. Curtea constată că hotărârea internă finală a fost notificată reclamantului la 25 iulie 2012. Cu toate acestea, cererea a fost depusă numai la 12 Martie 2013, mai mult de șase luni mai târziu. Hotărârea ulterioară a instanței se referă doar la o greșeală de tip care nu a avut nici o influență asupra drepturilor și obligațiilor civile ale reclamantului sau la costurile procedurii față de el. Prin urmare, această decizie nu a putut întrerupe funcționarea termenului de șase luni. În plus, argumentele reclamantului nu dezvăluie nici o apariție a unei „infracții continue” (compară și contrast Iacov Stanciu c. România , nr. 35972/05, §§ 136- 138, 24 iulie 2012); Curtea reiterează în acest sens că conceptul de „situație continuă” se referă la o situație în care există activități continue de către sau din partea statului care face pe reclamant o victimă (a se vedea Posti și Rahko c. Finlanda , nr. 27824/95 , § 39, CEDO 2002 VII). Reclamațiile care au ca sursă evenimente specifice care au avut loc la date identificabile nu pot fi interpretate ca fiind o situație continuă (a se vedea Camberrow MM5 AD c. Bulgaria , (dec.), nr. 50357/99, 1 aprilie 2004). De aceea, cererea trebuie respinsă, în conformitate cu articolele 1 și 4 din convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate inadmisibila cerere. Stanley Naismith Helen Keller Președintele grefierului