Comunicat la 5 martie 2014 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 23065/12 Enver ȘAHÂN împotriva Turciei introdusă la 14 martie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Enver Șahin, este un resortisant turc născut în 1988 și rezident în Diyarbak. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul Yalçn Elban, H. Elban și F. Erbek, avocați în Antalya. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2005, în timp ce în primul an a studiat ca profesor de inginerie la capacitatea de predare tehnică a universității F A fost grav rănit în timpul unui accident de circulație care l-a lăsat paralizat de membrele inferioare și a suspendat cursul studiilor până când starea sa fizică i-a permis să se reintegreze, doi ani mai târziu.
La 17 martie 2007, el a informat cu privire la administrarea dreptului de proprietate asupra unei cereri de amenajare a spațiilor universitare, astfel încât acesta să poată relua studiile în cursul anului universitar 2007-2008. Decanul facultății i-a răspuns reclamantului printr-o scrisoare din 25 mai 2007. Mii de studenți și arhitectura sa nu putea fi revizuită. El a precizat că autorizația de a efectua anumite amenajări la intrările și ieșirile din clădire a fost solicitată de către director și că realizarea acestor lucrări nu era posibilă pe termen scurt. De asemenea, el amintea că studiile de profesare a mecanicii implicau participarea reclamantului la ateliere practice și considera că, în această situație, o astfel de participare era problematică și că, dacă ar fi dorit să-și continue studiile, ar fi avut posibilitatea de a-l ajuta în măsura posibilităților sale.
La 16 august 2007, reclamantul a adresat rectorului Universității F. R. și decanului facultății o somație prin care le-a solicitat să efectueze amenajări în clădirea universitară. Citând art. 42 din Constituție, art. 15 din Legea nr. 5378 privind persoanele cu handicap, precum și art. 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul susținea că era responsabilitatea statului de a garanta cetățenilor dreptul de a-și lua liberul arbitru, în conformitate cu principiul egalității de șanse. În plus, el susținea că răspunsul pe care decanul i-l făcuse avea ca scop să-l determine să renunțe la studiile sale. La 10 septembrie 2007, consiliul de administrație al Universității Flérat a răspuns că problema amenajărilor menționate ar trebui să aibă în vedere respectarea constrângerilor bugetare și că toate acestea ar putea necesita timp.
El a adăugat că problemele cu care se poate confrunta reclamantul pentru a participa la cursurile teoretice furnizate într-o clădire cu trei etaje ar putea fi rezolvate cu ajutorul unei persoane însoțitoare. Acesta a arătat că atelierele practice au avut loc la parter a clădirii și că acestea nu au nici o dificultate de acces. În această privință, acesta a precizat că, în cazul în care, într-o primă scrisoare adresată reclamantului, participarea sa la atelierele practice ar fi fost calificată drept problematică, c Pe de altă parte, acesta a afirmat că a fost pe deplin vorba de a descuraja … La 15 noiembrie 2007, recurentul sesizează Tribunalul Administrativ din 27 mai 2007 cu privire la o acțiune în anulare a răspunsurilor administrației universitare din 25 mai și 10 mai September 2007 și în despăgubirea prejudiciilor materiale și morale pe care le-a suferit.
El a criticat administrația pentru că nu a înlăturat obstacolele materiale care îi afectau afirmațiile privind exercitarea dreptului la informare. El a solicitat 25 000 de lire turce (TRY) pentru prejudicii morale și 30 000 de TRY pentru prejudicii materiale. În memoriul său în apărare din 24 martie 2008, directorul Universității Elaz a declarat că Universitatea nu a fost în nici un fel responsabilă pentru accidentul de care reclamantul fusese victima. El a criticat alegerea reclamantului pentru calea judiciară și a criticat-o pentru că a dat dovadă de rea-credință, indicând în această privință că acesta fusese informat că i s-ar oferi un ajutor atunci când ar fi decis să reintegreze universitatea.
În memoriul său în replică, recurentul repeta că dreptul său la liturghie era garantat de dreptul intern și de art. 2 din Protocolul 1 la Convenție și că autoritățile interne trebuie să ia măsurile care îi permit să exercite acest drept în conformitate cu principiul egalității de șanse. Acesta susținea, de asemenea, că oferta pe care administrația universitară ar fi făcut-o să-i furnizeze asistență de la o persoană însoțitoare ilustrează necunoașterea acestei administrații a situației sale și a implicațiilor acesteia. El a adăugat că ar fi degradant pentru el să fie plasat, din cauza handicapului său, într-o situație de dependență față de o terță parte. Printre altele, el a oferit intimității sale un exemplu de prezență și de asistență a unei terțe părți în timpul accesului la toaletă.
În plus, el a afirmat că faptul de a fi purtat pe scările clădirii de către un terț prezenta un risc de cădere. În cele din urmă, el a reproșat administrației iscusite că nu a pus în aplicare nimic pentru a proceda la amenajările solicitate și s-a apărat că a acționat cu rea-credință prin introducerea unei acțiuni în despăgubire. La 9 aprilie 2010, instanța administrativă a d În hotărârea sa, Tribunalul afirma că clădirile în cauză fuseseră construite în conformitate cu normele în vigoare în 1988, data punerii lor în funcțiune. Pentru instanță, în cazul în care administrațiilor le revine obligația de a aplica directivele tehnice incluse în legislația adoptată ulterior în favoarea persoanelor cu handicap, administrației iscusite nu i se putea reproșa că nu a urmat aceste directive în ceea ce privește o clădire construită înainte de intrarea în vigoare a acestora.
În cele din urmă, hotărârea a menționat că administrația l-a informat pe reclamant că măsurile vor fi adoptate în funcție de posibilitățile bugetare și că o persoană va fi desemnată să asiste astfel încât acesta să poată participa la cursuri. Reclamantul s-a opus acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. La 18 ianuarie 2011, Consiliul de Stat a respins acest recurs și a confirmat hotărârea de primă instanță, … În conformitate cu art. 15 din Legea nr. 5378 din 1 iulie 2005 privind persoanele cu handicap, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 6462 din 3 mai 2013 privind modificările aduse anumitor legi și decrete-lege Educație și educație art. 15. Niciun motiv nu poate justifica privarea persoanelor cu handicap de educație.
Copiii, tinerii și adulții cu handicap trebuie să beneficieze de aceleași posibilități de educație ca și persoanele cu handicap și să fie luate în considerare situațiile personale și particularitățile lor (...) GRIFS Invocând art. 8 din Convenție coroborat cu art. 14 din Convenție, reclamantul afirmă că refuzul administrației universitare de a aduce amenajări clădirii capacității la care a fost înscris pentru a-i permite să își continue studiile în scaun cu rotile constituie o interferență discriminatoriuă în dreptul său la respectarea vieții private. În această privință, el susține că propunerea care i s-ar fi făcut de a fi asistat de o persoană terță nu este acceptabilă în măsura în care acest lucru ar avea ca efect de a-l face dependent de această persoană și de a-l priva de intimitatea sa, de exemplu în timpul accesului la toaletă.
Invocând art. 2 din Protocolul nr. 1 coroborat cu art. 14 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare discriminatorie a dreptului său la litieră. El susține că continuarea studiilor sale depindea de realizarea unor amenajări în clădirea facultății la care a fost înscris. El susține că neîndeplinirea acestor lucrări a obligat să renunțe la cursuri. În această privință, el reproșează statului că nu a luat măsurile pozitive care, în opinia sa, i-ar fi incumbă și care i-ar fi permis să își continue studiile.
RĂSPUNS CU PĂRȚILE Reclamantului nu i s-a acordat dreptul de a-și exercita activitatea în mod direct sau în combinație cu art. 14 din convenție, din cauza handicapului său fizic În special, autoritățile interne au luat măsurile necesare pentru a se asigura că se realizează amenajări în incintele facultății de învățământ tehnic a Universității F A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a-și respecta viața privată, în sensul art. 8 din Convenție, coroborat cu art. 14 sau citit în mod individual și, în special, cu dreptul său la autonomie personală În cele din urmă, guvernul este invitat să ofere detalii cu privire la existența unei reglementări tehnice privind accesibilitatea persoanelor aflate în situație de handicap fizic pentru clădirile universitare și privind modalitățile de aplicare a acesteia.
Communiquée le 5 mars 2014
Requête n o 23065/12 Enver ȘAHİN contre la Turquie introduite le 14 mars 2012
Le requérant, M. Enver Șahin, est un ressortissant turc né en 1988 et résidant à Diyarbakır. Il a été représenté devant la Cour par M es S. Yalçın Elban, H. K. Elban et F. Erbek, avocats à Antalya. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. En 2005, alors qu’il étudiait en première année de professorat de mécanique à la faculté d’enseignement technique de l’université Fırat (« la faculté »), située à Elazığ, le requérant fut grièvement blessé au cours d’un accident de la circulation qui le laissa paralysé des membres inférieurs. Il suspendit le cours de ses études jusqu’à ce que son état physique lui permît de réintégrer la faculté, deux ans plus tard.
Le 17 mars 2007, il saisit l’administration de la faculté d’une demande tendant à l’aménagement des locaux universitaires afin qu’il pût reprendre ses études au cours de l’année universitaire 2007-2008. Le doyen de la faculté répondit au requérant par une lettre du 25 mai 2007. Il y exposait que le bâtiment de la faculté avait été conçu et construit avec plusieurs étages pouvant accueillir 3 000 étudiants et que son architecture ne pouvait être révisée. Il précisait que l’autorisation de procéder à certains aménagements aux entrées et aux sorties du bâtiment avait été demandée au rectorat et que la réalisation de ces travaux n’était pas envisageable à court terme. Il rappelait par ailleurs que les études de professorat de mécanique impliquaient la participation du requérant à des ateliers pratiques et il estimait que, en l’état actuel des choses, une telle participation était problématique.
Il concluait que, si l’intéressé souhaitait poursuivre ses études, la faculté lui apporterait son aide dans la mesure de ses moyens. Le 16 août 2007, le requérant adressa, par voie notariale, au recteur de l’université Fırat et au doyen de la faculté une mise en demeure leur enjoignant d’effectuer des aménagements dans le bâtiment universitaire. Citant l’article 42 de la Constitution, l’article 15 de la loi n o 5378 relative aux personnes handicapées, ainsi que l’article 2 du Protocole n o 1 à la Convention, le requérant affirmait qu’il était de la responsabilité de l’État de garantir aux citoyens le droit à l’instruction, et ce dans le respect du principe de l’égalité des chances. Il alléguait en outre que la réponse que lui avait faite le doyen avait pour but de le pousser à abandonner ses études.
Le 10 septembre 2007, le rectorat de l’université Fırat répondit que la question des aménagements évoqués devait s’envisager dans le respect des contraintes budgétaires et que tout cela pouvait prendre du temps. Il ajoutait que les problèmes que le requérant pouvait rencontrer pour participer aux cours théoriques dispensés dans un bâtiment comptant trois étages étaient susceptibles d’être réglés avec l’aide d’une personne accompagnatrice. Il indiquait que les ateliers pratiques avaient lieu au rez-de-chaussée du bâtiment et qu’ils ne présentaient aucune difficulté d’accès. Il précisait à cet égard que, si, dans une première lettre au requérant, sa participation aux ateliers pratiques avait été qualifiée de problématique, c’était uniquement en considération de la sollicitation physique induite par ces ateliers et dans le but d’envisager la manière d’aider le requérant.
Par ailleurs, il affirmait qu’il n’était nullement question de dissuader l’intéressé de poursuivre ses études. Enfin, il répétait que la réalisation des aménagements requis par l’état du requérant était soumise à des contraintes budgétaires et de temps. Le 15 novembre 2007, le requérant saisit le tribunal administratif d’Elazığ d’une action en annulation des réponses de l’administration universitaire du 25 mai et du 10 septembre 2007 et en indemnisation des préjudices matériel et moral qu’il alléguait avoir subis. Il reprochait à l’administration de ne pas avoir levé les obstacles matériels qui entravaient à ses dires l’exercice de son droit à l’instruction. Il réclamait 25 000 livres turques (TRY) pour préjudice moral et 30 000 TRY pour préjudice matériel.
Dans son mémoire en défense du 24 mars 2008, le rectorat de l’université d’Elazığ rétorquait que l’université n’était en rien responsable de l’accident dont le requérant avait été victime. Il critiquait le choix du requérant pour la voie judiciaire et lui reprochait de faire preuve de mauvaise foi, indiquant à cet égard que l’intéressé avait été informé qu’une aide lui serait apportée dès lors qu’il déciderait de réintégrer l’université. Dans son mémoire en réplique, le requérant répétait que son droit à l’instruction était garanti par le droit interne et par l’article 2 du Protocole n o 1 à la Convention, et qu’il appartenait aux autorités internes de prendre les mesures qui lui permettraient d’exercer ce droit dans le respect du principe de l’égalité des chances.
Il y soutenait également que l’offre que l’administration universitaire aurait faite de lui fournir l’assistance d’une personne accompagnatrice illustrait la méconnaissance par cette administration de sa situation et des implications de celle-ci. Il ajoutait qu’il serait dégradant pour lui d’être placé, du fait de son handicap, dans une situation de dépendance par rapport à un tiers. Il donnait notamment l’exemple de l’atteinte à son intimité que constitueraient la présence et l’assistance d’un tiers lors de son accès aux toilettes. Il affirmait en outre qu’être porté dans les escaliers du bâtiment par un tiers présentait un risque de chute. Enfin, il reprochait à l’administration intimée de n’avoir rien mis en œuvre pour procéder aux aménagements demandés et se défendait d’avoir agi de mauvaise foi en intentant une action en indemnisation.
Le 9 avril 2010, le tribunal administratif d’Elazığ rejeta le recours du requérant. Dans son jugement, le tribunal énonçait que les bâtiments en cause avaient été construits dans le respect de la réglementation en vigueur en 1988, date de leur mise en service. Pour le tribunal, s’il appartenait aux administrations d’appliquer les directives techniques inscrites dans la législation adoptée ultérieurement en faveur des personnes présentant un handicap, l’administration intimée ne pouvait se voir reprocher de ne pas avoir suivi ces directives s’agissant d’un bâtiment construit avant l’entrée en vigueur de celles-ci. Enfin, le jugement mentionnait que l’administration avait informé le plaignant que des mesures seraient adoptées en fonction des possibilités budgétaires et qu’une personne serait désignée pour l’assister afin qu’il puisse participer aux cours.
Le requérant se pourvut contre ce jugement devant le Conseil d’État. Le 18 janvier 2011, le Conseil d’État rejeta ce pourvoi et confirma le jugement de première instance, estimant qu’il était conforme à la procédure et à la loi. Le requérant saisit le Conseil d’État d’un recours en rectification contre cet arrêt, dénonçant une atteinte à son droit à l’instruction et au principe d’égalité. Le 28 septembre 2011, le Conseil d’État rejeta ce recours. B. Le droit interne pertinent L’article 42 de la Constitution turque dispose que nul ne peut être privé de son droit à l’éducation et à l’instruction. Aux termes de l’article 15 de la loi n o 5378 du 1 er juillet 2005 relative aux personnes handicapées telle que modifiée par la loi n o 6462 du 3 mai 2013 relative aux modifications à apporter à certaines lois et certains décrets-lois : « Éducation et enseignement Article 15. Aucun motif ne peut justifier de priver les personnes handicapées d’une éducation.
Les enfants, les jeunes et les adultes handicapés doivent bénéficier des mêmes possibilités d’éducation que les personnes non handicapées et voir prendre en compte leurs situations personnelles et leurs particularités (...) » GRIEFS 1. Invoquant l’article 8 de la Convention combiné avec l’article 14 de la Convention, le requérant allègue que le refus de l’administration universitaire d’apporter des aménagements au bâtiment de la faculté à laquelle il était inscrit pour lui permettre de poursuivre ses études en fauteuil roulant constitue une ingérence discriminatoire dans son droit au respect de la vie privée. À cet égard, il affirme que la proposition qui lui aurait été faite d’être assisté d’une tierce personne n’est pas acceptable dans la mesure où cela aurait pour effet de le rendre dépendant de cette personne et de le priver de son intimité, par exemple lors de l’accès aux toilettes.
2. Invoquant l’article 2 du Protocole n o 1 combiné avec l’article 14 de la Convention, le requérant dénonce une atteinte discriminatoire à son droit à l’instruction. Il soutient que la poursuite de ses études dépendait de la réalisation d’aménagements dans le bâtiment de la faculté à laquelle il était inscrit. Il allègue que la non-réalisation de tels travaux l’a contraint à renoncer à assister aux cours. À cet égard, il reproche à l’État de ne pas avoir pris les mesures positives qui, selon lui, lui incombaient et qui lui auraient permis de poursuivre ses études.
1. Le requérant s’est-il vu refuser le droit à l’instruction garanti par l’article 2 du Protocole n o 1, pris isolément ou combiné à l’article 14 de la Convention, et ce en raison de son handicap physique ? Notamment, les autorités internes ont-elles pris des dispositions afin que des aménagements soient effectués au sein des locaux de la faculté d’enseignement technique de l’université Fırat afin de permettre au requérant d’y accéder, de s’y déplacer, d’avoir accès aux équipements et de les utiliser ? Dans l’affirmative, sous quel échéancier de réalisation ? 2. Y a-t-il eu violation du droit du requérant au respect de sa vie privée, au sens de l’article 8 de la Convention combiné avec l’article 14 ou lu isolément et, notamment, de son droit à l’autonomie personnelle ? Enfin, le Gouvernement est invité à apporter des précisions quant à l’existence d’une réglementation technique relative à l’accessibilité des personnes en situation de handicap physique aux bâtiments universitaires et quant à ses modalités d’application.