18 iunie 2009 Secțiunea a doua Cerere nr 33160/04 prezentată de Șahin KUȘ împotriva Turciei introdusă la 5 august 2004 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Șahin Kuș, este un resortisant turc, născut în 1964 și rezident în Konya. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează: La 8 iunie 1993, reclamantul a obținut o diplomă universitară în limbă și literatură arabă la Universitatea din Damasc, Siria. În timpul studiilor sale, acesta a fost înregistrat la organismele oficiale turce ca fiind rezident în străinătate în sarcina sa proprie (dövizsiz özel ö La 16 august 1993, Consiliul pentru învățământ superior (YÖK) a recunoscut diploma reclamantului ca fiind echivalentă cu o licență (diploma reprezentând în Turcia patru ani de studii). La 17 octombrie 1996, și-a încheiat studiile pentru programul de înaltă licență (masterat, încă doi ani de studii) în limba arabă și retorică la Institutul de Științe Sociale al Universității din Selegek, Konya. În timpul studiilor sale, el a fost în același timp însărcinat cu cursuri în următoarele domenii: învățarea limbii arabe, traducerea, gramatica și textele antice. Prin decizii ale Ministerului Educației Naționale din 25 decembrie 1996 și 2 mai 1997, el a fost numit profesor. La 14 mai 1997, el și-a luat efectiv funcțiile ca stagiar într-o școală de învățământ primar din Aral În perioada 30 iunie - 22 august 1997, reclamantul a urmat cu succes o formare pedagogică, organizată de minister pentru profesori. Între timp, printr-o decizie din 2 aprilie 1997, YÖK a decis să nu acorde un certificat de echivalență pentru programele de teologie și diplomele obținute în domeniile legate de domeniul de competență al Universității Damascului din Siria, din cauza nivelului de educație acordat. Apoi, printr-o decizie din 16 iulie 1997, YÖK a decis să anuleze echivalențele acordate deja în acest context. La 30 iulie 1997, ministerul a anulat numirea reclamantului pe baza ultimei decizii menționate anterior a YÖK. La 1 septembrie 1997, acesta a fost efectiv demis din funcție. La 4 octombrie 1997, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Erzuum cu privire la o cerere în anulare a deciziilor YÖK și ale Ministerului și a solicitat, de asemenea, să se suspende executarea hotărârilor în litigiu. La 29 decembrie 1997, tribunalul administrativ d . Erzurum s-a declarat incompetent pentru motivul că cererea de anulare a deciziei YÖK trebuia adresată Consiliului de Stat. La 7 iulie 1998, Consiliul a respins cererea de suspendare a executării pe motiv că, între timp, la 5 mai 1998, YÖK și-a modificat decizia, luând în considerare faptul că reclamantul fusese admis în programul de înaltă licență și că și-a obținut în cele din urmă diploma. ; astfel, YÖK și-a restabilit certificatul de echivalență, dar prin adăugarea la acesta a următorului annotație: mai exact, acest certificat nu este valabil pentru numirea profesorilor/profesorilor La data de 3 februarie 1999, Consiliul de Stat l-a decăzut pe reclamant cu șapte voturi la doi. Majoritatea a fost de părere că nu era necesar să se pronunțe o hotărâre cu privire la validitatea echivalenței, aceasta fiind totuși recunoscută de YÖK. În ceea ce privește decizia Ministerului, aceasta a constatat că, în urma deciziei YÖK din 5 februarie 1999, Mai 1998, a fost clar că echivalența acordată reclamantului nu i-a permis în mod legal să își exercite profesia de profesor/profesor. Prin urmare, decizia de a anula numirea era conformă cu dreptul. Potrivit opiniei dizidente, competența YÖK a fost limitată, în conformitate cu legislația în vigoare, la recunoașterea diplomelor în străinătate, fără ca acesta să poată aplica adnotări, cum ar fi cea în cauză în speță, pentru a limita utilizarea acestora. La 19 ianuarie 2000, printr-o majoritate de paisprezece voturi împotriva a trei, Adunarea Plenară a camerelor administrative ale Consiliului de Stat (Danasstay Daireleri Daireleri Genel Kurulu) a confirmat hotărârea atacată. La 25 decembrie 2003, recursul în rectificare formulat de reclamant a fost respins, cu 15 voturi împotrivă. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 12 februarie 2004. Dreptul și practica internă relevantă După art. 7 lit. (p) din Legea nr. 2547 privind învățământul superior, Consiliul de învățământ superior (YÖK) este însărcinat, printre altele, să verifice echivalența diplomelor de prelicență, de licență și de postlicee obținute de la instituțiile de învățământ din străinătate. Profesorii/învățătorii sunt numiți de Ministerul Educației Naționale, printre absolvenții instituțiilor de învățământ superior care le formează sau printre absolvenții instituțiilor de învățământ [staționați] în străinătate și a căror echivalență a diplomei este recunoscută Printr-o decizie din 2 aprilie 1997, YÖK a decis să nu acorde un certificat de echivalență pentru programele de teologie și diplomele obținute în domeniile legate de Universitatea din Damasc, Siria, din cauza nivelului nesatisfăcător de educație. Printr-o decizie din 16 iulie 1997, Consiliul executiv al YÖK a decis să anuleze echivalențele diplomelor obținute în străinătate pentru programele de teologie și diplomele obținute în instituțiile de învățământ superior în care se predă teologia. Reclamantul se plânge de deciziile interne de anulare/modificare a certificatului de echivalență și a numirii acestuia, precum și de deciziile juridice aferente, fără a invoca un articol specific din convenție sau din protocoalele sale. El susține că, odată ce un certificat de echivalență întocmit de el, Consiliul de învățământ superior nu are competență pentru, patru ani mai târziu, să anuleze sau să modifice acest certificat, cu condiția ca acesta să nu fie valabil pentru numirea profesorilor/profesorilor În plus, el susține că anularea numirii sale de către Ministerul Justiției se bazează pe nici un element juridic: Ministerul nu poate revoca, într-adevăr, un institutor decât dacă a comis anumite activități, situație străină în cazul de față. În sensul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) și al articolului 8 alineatul (2) din Convenție, se aplică art. 8 alineatul (2) litera (a) din convenție. În acest context, având în vedere art. 7 litera (p) din Legea nr. 2547 privind învățământul superior, Consiliul de învățământ superior (YÖK), competent să recunoască echivalența diplomelor obținute în străinătate, avea, de asemenea, competența de a aplica, pe diploma reclamantului, o adnotare care să limiteze utilizarea acestora în scopuri profesionale În caz contrar, o astfel de măsură constituia o încălcare a autorității Ministerului Educației Naționale În circumstanțele denunțate în speță, a existat o necunoaștere a dreptului la informare consacrată de art. 2 din Protocolul nr Drepturile inerente diplomei reclamantului puteau fi evaluate într-o valoare patrimonială (a se vedea, de exemplu, Van Marle și altele c. Țările de Jos, 26 iunie 1986, § 39-44, seria A n 101)? În la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
18 juin 2009
Requête n
o
33160/04
présentée par Șahin KUȘ
contre la Turquie
introduite le 5 août 2004
Le requérant, M. Șahin Kuș, est un ressortissant turc, né en 1964 et résidant à Konya.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 juin 1993, le requérant obtint un diplôme universitaire en langue et littérature arabe à l’Université de Damas, en Syrie. Pendant ses études, il fut enregistré auprès des organismes officiels turcs en tant qu’étudiant à l’étranger à sa propre charge (
dövizsiz özel öğrenci
).
Le 16 août 1993, le Conseil de l’enseignement supérieur (YÖK) reconnut le diplôme du requérant comme équivalent à une licence (diplôme représentant en Turquie quatre ans d’études).
Le 17 octobre 1996, il termina ses études du programme de la haute licence (master, deux ans supplémentaires d’études) en langue et rhétorique arabe à l’Institut des sciences sociales de l’Université de Selçuk, à Konya. Pendant ses études, il fut en même temps chargé de cours dans les matières suivantes
: l’apprentissage de la langue arabe, la traduction, la grammaire et les textes anciens.
Par des décisions du ministère de l’Education nationale («
le ministère
») des 25 décembre 1996 et 2 mai 1997, il fut nommé instituteur.
Le 14 mai 1997, il prit effectivement ses fonctions en tant qu’instituteur stagiaire dans une école de l’enseignement primaire à Aralık (Iğdır).
Du 30 juin au 22 août 1997 le requérant suivit avec succès une formation pédagogique, organisée par le ministère pour les instituteurs.
Dans l’intervalle, par une décision du 2 avril 1997, le YÖK décida de ne pas accorder de certificat d’équivalence pour les programmes de théologie et les diplômes obtenus dans les matières liées à l’Université de Damas, en Syrie, en raison du niveau d’enseignement dispensé. Ensuite, par une décision du 16 juillet 1997, le YÖK décida d’annuler les équivalences déjà accordées dans ce contexte.
Le 30 juillet 1997, le ministère annula la nomination du requérant en se fondant sur la dernière décision précitée du YÖK. Le 1
er
septembre 1997, il fut effectivement démis de ses fonctions.
Le 4 octobre 1997, le requérant saisit le tribunal administratif d’Erzurum d’une demande en annulation des décisions du YÖK et du ministère. Il demanda également qu’il soit ordonné de surseoir à l’exécution des décisions litigieuses.
Le 29 décembre 1997, le tribunal administratif d’Erzurum se déclara incompétent au motif que la demande d’annulation de la décision du YÖK devait être adressée au Conseil d’Etat.
Le 7 juillet 1998, le Conseil d’Etat rejeta la demande de sursis à l’exécution au motif notamment qu’entre-temps, le 5 mai 1998, le YÖK avait modifié sa décision, en prenant en considération le fait que le requérant avait été admis au programme de la haute licence et qu’il avait finalement obtenu son diplôme
; le YÖK avait ainsi rétabli son certificat d’équivalence, mais en y apposant l’annotation suivante
: «
Ce certificat n’est pas valable pour la nomination des instituteurs/professeurs
».
Le 3 février 1999, le Conseil d’Etat débouta le requérant, par sept voix contre deux. La majorité estima qu’il n’y avait pas lieu de rendre un jugement sur la validité de l’équivalence, celle-ci ayant néanmoins été reconnue par le YÖK. En ce qui concerne la décision du ministère, elle constata qu’à la suite de la décision du YÖK du 5
mai 1998, il était clair que l’équivalence délivrée au requérant ne lui permettait pas juridiquement d’exercer le métier d’instituteur/professeur. Par conséquent, la décision du ministère d’annuler la nomination était conforme au droit. Selon l’opinion dissidente, la compétence du YÖK était, selon les dispositions législatives en vigueur, limitée à la reconnaissance des diplômes à l’étranger, sans qu’il puisse apposer des annotations, telle celle en cause en l’espèce, visant à limiter leur utilisation
: en l’occurrence, c’est au ministère de l’Education qu’il appartenait de vérifier la validité des diplômes des aspirants instituteurs pour les postes en question.
Le 19 janvier 2000, par une majorité de quatorze voix contre trois, l’assemblée plénière des chambres administratives du Conseil d’Etat (
Danıștay İdari Dava Daireleri Genel Kurulu
) confirma le jugement attaqué.
Le 25 décembre 2003, le recours en rectification formé par le requérant fut rejeté, par quinze voix contre deux. Cet arrêt fut notifié au requérant le 12 février 2004.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
D’après l’article 7, alinéa p) de la loi n
o
2547 relative à l’enseignement supérieur, le Conseil de l’enseignement supérieur (YÖK) est chargé, entre autres, de vérifier l’équivalence des diplômes de pré-licence, de licence et de post
‑
licence, obtenus des organismes d’enseignement à l’étranger.
Le passage pertinent de l’article 45 § 2 de la loi 1739 se lit comme suit
: «
Les professeurs/instituteurs sont nommées par le ministère de l’Education nationale, parmi les diplômés des organismes d’enseignement supérieur qui les forment ou parmi les diplômés des organismes d’enseignement [situés] à l’étranger et dont l’équivalence du diplôme est reconnue
».
Par une décision du 2 avril 1997, le YÖK décida de ne pas accorder de certificat d’équivalence pour les programmes de théologie et les diplômes obtenus dans les matières liées à l’Université de Damas, en Syrie, en raison du niveau insatisfaisant de l’enseignement dispensé.
Par une décision du 16 juillet 1997, le conseil exécutif du YÖK décida d’annuler les équivalences des diplômes obtenus à l’étranger pour les programmes de théologie et les diplômes obtenus dans les établissements d’enseignement supérieur où la théologie est enseignée.
Le requérant se plaint des décisions internes annulant/modifiant son certificat d’équivalence et sa nomination, ainsi que des décisions juridiques y relatives, sans invoquer un article précis de la Convention ou de ses Protocoles.
Il soutient qu’une fois un certificat d’équivalence établi par lui, le Conseil de l’enseignement supérieur n’a pas compétence pour, quatre années plus tard, l’annuler ou le modifier en l’assortissant de la précision que celui-ci ne serait pas valable pour la nomination des instituteurs/professeurs
; et cela d’autant plus que l’intéressé avait suivi une formation pédagogique avec succès. Par ailleurs, il soutient que l’annulation de sa nomination par le ministère n’est fondée sur aucun élément juridique
: le ministère ne peut, en effet, révoquer un instituteur que s’il a commis certains délits, situation étrangère au cas d’espèce.
1.
L’annulation/modification du certificat d’équivalence du requérant et l’annulation de sa nomination, ont-elles porté atteinte à son droit à la protection de sa vie privée professionnelle, au sens de l’article 8 de la Convention
?
2.
Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle prévue par la loi et nécessaire dans une société démocratique, au sens de l’article
8 § 2
?
3.
Dans ce contexte, compte tenu de l’article 7, alinéa p) de la loi n
o
2547 relative à l’enseignement supérieur, le Conseil de l’enseignement supérieur (YÖK), compétent pour reconnaitre l’équivalence des diplômes obtenus à l’étranger, était-il également habilité à apposer, sur le diplôme du requérant, une annotation propre à en limiter l’usage aux fins professionnelles
? Dans la négative, pareille mesure constituait-elle un empiètement sur l’autorité du ministère de l’Education nationale
?
4.
Dans les circonstances dénoncées en l’espèce, y a-t-il eu méconnaissance du droit à l’instruction consacré par l’article 2 du Protocole n
o
1
?
5.
Les droits inhérents au diplôme du requérant pouvaient-ils s’analyser en une valeur patrimoniale (voir, par exemple,
Van Marle et autres c. Pays-Bas
, 26 juin 1986, §§ 39 à 44, série A n
o
101)
? Dans l’affirmative, peut-on considérer que l’impossibilité pour le requérant de faire valoir son diplôme aux fins d’une activité professionnelle a constitué une ingérence non justifiée au regard de l’article 1 du Protocole n
o
1
?