SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL COȘKUN c. TURCIA Cerere nr. 620/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 aprilie 2009 DEFINITIVF 21/07/2009 Această hotărâre poate suferi modificări de formă.
În cauza Coșkun c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó; Nona Tsotsoria, Iși karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 martie 2009, încuviințat la această dată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 620/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Hasan Coșkun ( La 4 decembrie 2002, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 12 iunie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.
În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 9 iulie 1996, cererea sa pentru ca juriul să fie format din membri care să stăpânească limba engleză pe motiv că o mare parte din lucrările sale academice erau în această limbă, a fost respinsă de Comitetul interuniversitar (üniversiteleraras kurul) La 6 septembrie 1996, reclamantul a introdus o acțiune în anulare împotriva deciziei Comitetului Interuniversitar, care a fost respinsă printr-o hotărâre din 4 mai 1998 a celei de-a 8-a Camere a Consiliului de Stat. 1999; Adunarea Plenară a Consiliului de Stat a infirmat această hotărâre. La 17 iunie 1999, în conformitate cu casarea, a opta cameră a închis la act.
Între timp, la 2 iunie 1999, având în vedere lipsa de profesori vorbitori la limbă în această ramură, un profesor german și doi profesori turci anglo-americani au fost numiți membri ai juriului de către Comitetul Interuniversitar. 10. La 6 iulie 1999, juriul a decis să nu rețină candidatul. Doar membrul german de origine a dat un aviz în favoarea reclamantului. Reclamantul a introdus o acțiune în anulare a actelor din 2 iunie și 6 iulie 1999, care a fost respins printr-o hotărâre din 10 octombrie 2000 a Camerei a 8-a Consiliului de Stat. 11. La 18 mai 2001, Adunarea Plenară a Consiliului a infirmat această decizie din aceleași motive indicate în decizia sa anterioară. 12. La 21 aprilie 2003, Camera a 8-a anulat actele în litigiu.
13. La 17 noiembrie 2003, un juriu a acordat candidatului titlul de Maestru al conferințelor. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul consideră că întârzierea acordării unui titlu pe care îl merită este un tratament degradant. Invocând, de asemenea, art. 14 din Convenție, reclamantul se consideră a fi victima discriminării față de colegii săi. 15. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție.
16. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil. Acesta susține neaplicarea primei hotărâri judecătorești în favoarea sa, care, în cele din urmă, a dus la o procedură lungă. 17. Considerând că reclamantul și-a prezentat cererea în fața Curții fără a aștepta încheierea procedurii, care în cele din urmă se încheie la 21 aprilie 2003, guvernul invită Curtea să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni. 18. Curtea a afirmat deja în trecut că, în cazul în care un reclamant are, în principiu, obligația de a face o încercare echitabilă a diferitelor acțiuni interne înainte de a o sesiza, ea tolerează faptul că ultimul nivel al acestor acțiuni este atins după depunerea cererii, dar înainte de a fi chemată să se pronunțe asupra admisibilității (a se vedea mutatis mutandis E.K.c.
Turcia (dec), 28496/95, 28 noiembrie 2000). În consecință, trebuie respinsă teza guvernului în sensul invocat. Curtea arată, de asemenea, că prezentul motiv nu se confruntă cu niciun alt motiv care ar putea fi invocat; prin urmare, Curtea declară că este admisibil. 19. În ceea ce privește fondul, Curtea consideră că este necesar să se considere că cele două proceduri desfășurate în fața Consiliului de Stat ar trebui considerate un ansamblu. Deși, din punct de vedere tehnic, actele administrative ale căror anulări sunt solicitate sunt separate, fondul cererilor este similar. Prin urmare, perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 septembrie 1996 și a fost încheiată la 21 aprilie 2003. Astfel, a durat aproximativ șase ani și șapte luni, pentru două grade de jurisdicție.
Or, Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele ale cazului din speță și a constatat o necunoaștere a obligației de a lua o perioadă rezonabilă de timp, ținând seama de criteriile stabilite de jurisprudența sa bine stabilită în acest domeniu (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000 VII). N EUR pentru prejudicii morale și 5 320 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Cu titlu justificativ, acesta furnizează anumite facturi și un contract de muncă încheiat cu avocatul său. Guvernul contestă aceste pretenii excesive, potrivit acestuia. 21. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere.
În schimb, Comisia consideră, hotărând în mod echitabil, că este necesar să se acorde reclamantului 3 500 EUR pentru prejudicii morale. În plus, în lumina documentelor prezentate de solicitant, aceasta îi alocă 1 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Aceste sume vor fi însoțite de dobânzi cu o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale.
Prin aceste motive, CURȚA, ÎN L A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data plății (i) 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) pentru daune morale, plus orice sume care pot fi datorate cu titlu de impozit (ii) 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant ca de la expirarea termenului menționat și până la restanță, această sumă va fi crescută de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 aprilie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE COȘKUN c. TURQUIE ( Requête n o 620/03) ARRÊT STRASBOURG 21 avril 2009 DÉFINITIF 21/07/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Coșkun c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mars 2009, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 620/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Hasan Coșkun (« le requérant »), né 1952 et résidant à Ankara, a saisi la Cour le 4 décembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M es S. Bozkurt et Ö. Bozkurt, avocats à Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 12 juin 2007, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
4.En 1996, le requérant postula pour un concours de Maître de conférences ( doçent ).
5.Le 9 juillet 1996, sa demande visant à ce que le jury soit composé de membres maîtrisant l’allemand au motif qu’une grande partie de ses travaux académiques étaient dans cette langue, fut rejetée par le Comité interuniversitaire ( üniversitelerarası kurul ).
6.Le 6 septembre 1996, le requérant introduisit un recours en annulation contre la décision du Comité interuniversitaire, qui fut rejeté par un jugement du 4 mai 1998 de la 8 ème chambre du Conseil d’Etat.
7.En précisant que l’absence de membres maîtrisant l’allemand dans le jury affectait l’examen approprié des travaux du requérant, le 15 janvier 1999, l’Assemblée plénière du Conseil d’Etat infirma ce jugement.
8.Le 17 juin 1999, se conformant à la cassation, la 8 ème chambre annula l’acte litigieux.
9.Entre temps, le 2 juin 1999, au vu du manque de professeur parlant l’allemand dans cette branche, un professeur allemand et deux professeurs turcs anglophones furent désignés membres du jury par le Comité interuniversitaire.
10.Le 6 juillet 1999, le jury décida de ne pas retenir le candidat. Seul le membre d’origine allemande donna un avis en faveur du requérant. Le requérant introduisit un recours en annulation des actes des 2 juin et 6 juillet 1999, qui fut rejeté par un jugement du 10 octobre 2000 de la 8 ème chambre du Conseil d’Etat.
11.Le 18 mai 2001, l’Assemblée plénière du Conseil d’Etat infirma cette décision pour les mêmes motifs indiqués dans sa décision antérieure.
12.Le 21 avril 2003, la 8 ème chambre annula les actes litigieux.
13.Le 17 novembre 2003, un jury accorda le titre de Maître de conférences au requérant. EN DROIT
14.Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant estime que le retard à lui accorder un titre académique qu’il méritait constitue un traitement dégradant. Invoquant aussi l’article 14 de la Convention, le requérant se considère victime d’une discrimination par rapport à ses collègues.
15.Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
16.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable ». Il fait valoir la non-application de la première décision judiciaire en sa faveur, qui en fin de compte a entrainé une procédure longue.
17.Estimant que le requérant a introduit sa requête devant la Cour sans attendre la fin de la procédure, qui s’est finalement soldée le 21 avril 2003, le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête pour non-respect du délai de six mois.
18.La Cour a déjà dit par le passé que si un requérant a, en principe, l’obligation de faire l’essai loyal des divers recours internes avant de la saisir, elle tolère que le dernier échelon de ces recours soit atteint après le dépôt de la requête, mais avant qu’elle ne soit appelée à se prononcer sur la recevabilité (voir, mutatis mutandis , E.K. c. Turquie (déc), n o 28496/95, 28 novembre 2000). En conséquence, il y a lieu de rejeter la thèse du Gouvernement dans le sens invoqué. La Cour relève en outre que le présent grief ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Elle le déclare donc recevable.
19.Quant au fond, la Cour estime qu’il y a lieu de considérer comme un ensemble les deux procédures menées devant le Conseil d’Etat. Bien que techniquement, les actes administratifs dont les annulations sont demandées soient séparés, le fond des requêtes est similaire. La période à considérer a donc débuté le 6 septembre 1996 et s’est terminée le 21 avril 2003. Ainsi, elle a duré environ six ans et sept mois, pour deux degrés de juridiction. Or, la Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté une méconnaissance de l’exigence du « délai raisonnable », compte tenu des critères dégagés par sa jurisprudence bien établie en la matière (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000 ‑ VII). N’apercevant rien qui puisse mener à une conclusion différente dans la présente affaire, la Cour estime qu’il y a également lieu de constater une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, pour le même motif.
20.Reste la question de l’application de l’article 41, au titre duquel, le requérant réclame 27 550 euros (EUR) pour préjudice matériel, 20 000 EUR pour préjudice moral et 5 320 EUR pour les frais et dépens. A titre justificatif, il fournit certaines factures et un contrat d’honoraires conclu avec son avocat. Le Gouvernement conteste ces prétentions, d’après lui excessives.
21.La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime, statuant en équité, qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 3 500 EUR pour préjudice moral. En outre, à la lumière des documents soumis par le requérant, elle lui alloue 1 000 EUR pour frais et dépens. Ces sommes seront assorties d’intérêts moratoires d’un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du versement : i) 3 500 EUR (trois mille cinq cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; ii) 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 avril 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente