AFFAIRE ALİ TAȘ c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.09.2009

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ALİ TAȘ c. TURQUIE (CtEDO, 2009)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ A CELEI TAȘ c. TURCIA (Cercetarea nr. 1082/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 septembrie 2009 DEFINIF 22/12/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Ali Taș c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Iș La 7 decembrie 2001, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 10 noiembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise pe fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reclamantul s-a născut în 1940 și își are reședința la Berlin. La 19 octombrie 1979, reclamantul și-a asumat un teren de 700 m2 la Belen- askenderun. În urma studiilor efectuate de serviciul de cadastru în 1982, terenul în cauză a fost clasificat ca zonă forestieră, făcând parte din domeniul public. În 1988, Comisia pentru cadastru al pădurilor ( În raportul său publicat la 19 aprilie 1988, Comisia concluzionează că terenul în litigiu își menținea calitatea de pădure și făcea parte din pădurea de la est. La 28 decembrie 1990, Tribunalul de Cadastru a primit favorabil cererea reclamantului și a decis să excludă terenul aflat în afara limitelor pădurii. Acesta s-a bazat în special pe rapoartele de experiență conform cărora terenul în cauză nu avea legătură cu pădurea, făcea obiectul unei proprietăți private, și-a pierdut caracterele unei păduri din punctul de vedere al pământului și al florei și se afla în zona de reședință. 12. La 29 iunie 1992, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea de primă instanță în următoarele cuvinte: Potrivit dovezilor colectate, conținutul dosarului, corespondența și procesele-verbale, se stabilește că terenul a fost clasificat [ca pădure de gâște] în momentul delimitării, efectuată în 1982 și că nu a fost exclus din limitele pădurii în momentul aplicării articolului 2/B [Legea nr. 6831]. Toate pădurile sunt naționalizate prin Legea nr. 4785 [iulie 1945] și paragrafele în cauză din art. 45 din Legea 3402 [și anume, cadastru], care permit achiziționarea de terenuri pe pădure prin actul de proprietate și prin deținerea, au fost anulate de Curtea Constituțională [prin decizia sa din 1 iulie 2002] Iunie 1988. Nu numai că nu este posibil să se câștige teren din păduri pe aceste căi, dar nu se poate mai bine recunoaște [în acest sens] persoanelor private un interes legitim și capacitatea activă de a fi judecat, în măsura în care terenurile excluse din limitele pădurii în temeiul articolului 2/B modificat din Legea nr. La 4 decembrie 1992, Tribunalul de Cadastru l-a exonerat pe reclamant de cererile sale, conținând aceleași motive ca și cele prezentate în hotărârea Curții de Casație menționată anterior. 14. La 28 februarie 1994, Curtea de Casație a soluționat hotărârea atacată. Procedura privind cererea reclamantului în despăgubire 15. La 30 octombrie 1996, reclamantul a introdus o acțiune în despăgubire împotriva Ministerului Pădurii ( El a afirmat că transferul terenului său către Trezorerie fără plata unei sume de bani, pe motiv că terenul în cauză făcea parte din pădurea depee, constituia o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale. 16. La 16 iunie 1998, colegiul de trei experți a adus la dosar raportul de competență solicitat de instanță. În acest raport, experții au evaluat valoarea terenului la 4 200 000 000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 43 830). dolari americani (USD) la momentul faptelor) la data la care a fost introdusă acțiunea în 1996. Ei au constatat că terenul a avut calitatea de teren de construcție în temeiul unui decret al Consiliului de Miniștri din 28 februarie 1983 și că valoarea menționată anterior corespunde suprafeței după deducerea a 35 % suprafață pentru amenajare. 17. printr-o hotărâre din 1 februarie 1983 În iunie 1999, tribunalul de mari instanțe a respins cererea reclamantului, considerând că terenul în litigiu făcea parte din pădurile care făceau parte ele însele din proprietatea publică a statului, că, în acest sens, nu putea face obiectul unui titlu de proprietate și că registrul funciar privind terenul în litigiu era nul și neavenit și că, în sfârșit, reclamantul nu putea beneficia de dispozițiile articolului 931 din Codul civil privind dobândirea de bună-credință. Tribunalul a considerat, de asemenea, că a fost legal pentru reclamant de a introduce o acțiune împotriva fostului proprietar al terenului, în conformitate cu dispozițiile Codului civil pe la La 28 martie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 19. La 27 septembrie 2001, Curtea de Casație a respins cererea de rectificare a hotărârii formulată de solicitant. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 20. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Turgut și în alte hotărâri ale Curții a Uniunii Europene, nr. 141/03, § 1-67, 8 iulie 2008). Potrivit articolului 1023 din Codul civil, buna credință a terților este protejată prin lege atunci când aceștia dobândesc un drept de proprietate sau un alt drept real în baza registrului funciar. Reclamantul susține că anularea titlului său de proprietate, fără plata unei despăgubiri, constituie o încălcare disproporționată a dreptului său de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 22. 23. Guvernul susține că cauza reclamantului este incompatibilă cu dispozițiile Convenției, în măsura în care intervenția în cauză a avut loc în 1982 în momentul clasificării terenului în litigiu ca domeniu forestier public, așadar înainte de acceptarea de către Turcia a jurisdicției obligatorii a Curții, la 22 ianuarie 1990. 24. Potrivit reclamantului, în cazul în care lucrările de delimitare ale comisiei cadastrale au fost efectuate înainte de 22 ianuarie 1990, procedurile privind pierderea titlului său de proprietate și cererea de compensare s-au încheiat în 1996 și, respectiv, 2001 sau cu mult după acceptarea de către Turcia a instanței obligatorii a Curții 25. Curtea constată că procedura privind privarea de dreptul de proprietate a reclamantului este încheiată în 1996 și că procedura privind cererea de încuviințare se încheie în 2001: privarea de proprietate și refuzul de la plata despăgubirii se desfășoară, prin urmare, cu mult după acceptarea de către Turcia a instanței obligatorii a Curții. 26. Curtea amintește că aceasta a respins deja o excepție similară în deciziile anterioare (a se vedea, în ultimă instanță, Turgut și alții c. Turcia, citată anterior, §§ 69-75). Prin urmare, aceasta respinge excepia de la Guvernul întemeiat pe incompetenă raională . Cu privire la neobosirea căilor de atac interne 27. Guvernul susține, de asemenea, că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. Pe de o parte, acesta solicită Curții să declare cererea inadmisibilă în măsura în care concluziile comisiei cadastrale cu privire la natura forestieră a terenului ar fi devenit definitive, reclamantul nu a formulat nicio obiecție în 1982. Pe de altă parte, acesta susține că reclamantul ar fi putut să se întoarcă împotriva fostului proprietar care i-a vândut terenul, pentru a solicita compensații în conformitate cu dispozițiile Codului civil privind îmbogățirea fără nicio cauză. 28. Recurentul contestă aceste argumente. El susține că a avut loc în Germania în 1982 și că afișarea concluziilor comisiei cadastrale a avut, în temeiul articolului 12 din Legea nr. 3402 privind cadastru, la efect de notificare oficială. Acesta susține că aceeași dispoziție prevede un termen de zece ani pentru a contesta concluziile comisiei respective și că a exercitat acțiunea prevăzută în acest scop. În ceea ce privește posibilitatea de a se întoarce împotriva fostului proprietar, reclamantul susține că acesta deține terenul din 1947 de bună credință și că titlul de proprietate nu a fost anulat din cauza unei erori imputate oricui, ci în temeiul dispozițiilor privind domeniul forestier public. Acesta și-ar fi îndreptat cererea împotriva Trezoreriei Publice deoarece numai răspunderea statului putea fi angajată din cauza răspunderii statului în ceea ce privește ținerea evidențelor funciare. 29. Curtea amintește că obligația care decurge din art. 35 alineatul (1) se limitează la aceea de a face uz de o utilizare normală a căilor de atac susceptibile de a fi eficiente, suficiente și accesibile ( În special, Convenția prevede epuizarea doar a recursurilor referitoare atât la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Aceste acțiuni trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel nu le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorită (Akd) ivar și alte Turcia , 16 septembrie 1996, § 66, Rec., 1996 IV. 30. În acest caz, Curtea consideră că nu este clar în ce măsură astfel de acțiuni ar putea fi eficiente, suficiente și accesibile. Întradevăr, în ceea ce privește faptul că reclamantul nu a formulat obiecții împotriva concluziilor comisiei cadastrale din 1982, după afișarea publică, Curtea constată că nu s-a demonstrat că reclamantul a primit notificarea în mod corespunzător a concluziilor comisiei cadastrale și că nu este contestat de guvern faptul că reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune în anulare în termenul prevăzut de dreptul intern și că cererea sa nu a fost respinsă pentru nerespectarea termenului prevăzut în acest scop. În ceea ce privește posibilitatea de a se întoarce împotriva vechiului proprietar, Curtea constată împreună cu recurentul că titlul său de proprietate a fost anulat pe baza dispozițiilor interne conform cărora persoanele private nu pot dobândi un teren în domeniul forestier în pofida unui titlu de proprietate valabil (punctul 12), și nu din cauza unei erori imputate fostului proprietar. Pe de altă parte, Curtea consideră că, în acest caz, nu ar fi oportun să se solicite reclamantului, care a așteptat deja atât de mulți ani decizii privind atât natura terenului în cauză, cât și cererea de înălțare, să se inițieze o nouă procedură în vederea obținerii unei despăgubiri (a se vedea Turgut și alții c. Turcia, citată anterior, § 80) 31. Prin urmare, Curtea respinge această excepție. Concluzia 32. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d privarea de proprietate în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf din art. 1 din protocol Având în vedere motivele prezentate de instanțele naționale, Curtea consideră că scopul privării impuse reclamantului, și anume protecția naturii și a pădurilor, intră în cadrul interesului general în sensul celei de-a doua teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Șat. c. Turcia, nr. 36192/03, § 33, 10 martie 2009). 34. Curtea amintește că a examinat deja un motiv identic cu cel prezentat de solicitant și că a concluzionat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. (1) Într-adevăr, aceasta a afirmat că, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunurilor, privarea de proprietate constituie în mod normal o încălcare excesivă și că o absență totală a despăgubirii nu poate fi justificată pe teren la art. 1 din Protocolul nr 1 decât în circumstanțe excepționale (a se vedea Turgut și alte c. , citată anterior, §§ 86-93 și, în special, Șat. c. Turcia , citată anterior, § 34. În speță, reclamantul nu a primit nicio despăgubire din cauza transferului de proprietate asupra bunurilor sale către Trezorerie. Curtea constată că ânsul nu a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în speță (Turgut și alte c. Turcia , citată anterior, § 92 și Turcia, citată anterior, punctul 34. 35. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 37. Reclamantul susține că a suferit un prejudiciu atât material, cât și moral. În ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul solicită 44 191 de dolari americani (USD), adică echivalentul a 4 200 000 000 de lire turcești (TRL), sumă definită de echipa de experți la cererea instanței de mare instanță din Guvernul invită Curtea să respingă cererile de despăgubire. În opinia sa, satisfacția echitabilă nu constituie principalul scop al mecanismului de control al convenției, iar sumele solicitate de solicitant nu țin seama de realitățile economice și sociale ale țării. 39. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 32, CEDH 2000 XI). Statele contractante care participă la o cauză sunt, în principiu, libere să aleagă mijloacele pe care le vor folosi pentru a se conforma unei hotărâri în constatarea unei încălcări. Această putere de apreciere cu privire la modalitățile de executare a unei hotărâri traduce libertatea de alegere cu care este însoțită obligația primordială impusă de Convenție statelor contractante : asigurarea respectării drepturilor și libertăților garantate (art. 1). În cazul în care natura încălcării permite restitutio in integrum În cazul în care, în schimb, legislația națională nu permite sau nu permite pe deplin să se șteargă consecințele încălcării, art. 41 se aplică, dacă este cazul, părții vătămate satisfacția care i se pare adecvată (Brumăescu c. România (satisfacere echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 20, CEDH 2001 I. 40. În sfârșit, Curtea tocmai a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza lipsei de despăgubiri. Prin urmare, Comisia consideră că, în prezenta cauză, natura încălcării constatate nu îi permite să pornească de la principiul unei restituțio Õrum . Caracterul legal al unei astfel de depresiuni este afectat de forța lucrurilor asupra criteriilor care trebuie utilizate pentru a determina repararea datorată de către statul pârât, consecințele financiare ale unei subordonări legale care nu poate fi legată de cele ale unei deposedări ilicite (Scordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 249 250, CEDH 2006 ... și Ex-regele Greciei și alte c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 25701/94, § 75, 28 noiembrie 2002). 41. În plus, Curtea amintește că, în cauzele referitoare la același subiect (Turt și alții c. Turcia, citată anterior, § 90 și Șat [a] proteja natura și pădurile și, în general, mediul reprezintă o valoare a cărei apărare este ridicată în public și, prin urmare, în rândul autorităților publice, un interes constant și susținut. Cerințe economice și chiar anumite drepturi fundamentale, cum ar fi dreptul de proprietate, nu ar trebui să li se acorde prioritate în fața considerentelor referitoare la protecția mediului, în special atunci când statul a legislat în acest domeniu (...) Potrivit jurisprudenței constante a Curții, fără plata unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie în mod normal o încălcare excesivă. [A se vedea, mutatis mutandis, Litigow și alții c. Regatul Unit, 8 iulie 1986, § 121, seria A n 102, Broniowski c. Polonia [GC], n 31443/96, § 182, CEDH 2004 V și Scordino c. Italia (n 1), citată anterior, 95). 42. Având în vedere aceste considerații și pentru a determina repararea adecvată, Curtea va ține seama de toate documentele din dosarul prezentat de părți, precum și de informațiile relevante de care dispune (a se vedea, mutatis mutandis N.A. și alte articole c. Turcia (satisfacție echitabilă), n 37451/97, § 18, 9 ianuarie 2007). Mai precis, Comisia consideră că este oportun să se bazeze pe concluziile expertizei efectuate în cursul procedurii naționale, chiar dacă aceasta nu este legată de suma la care au ajuns (a se vedea, în același sens, Kozac În această privință, Curtea ia act de faptul că reclamantul prezintă un raport de expertiză întocmit de experții desemnați de instanță. Acest raport a evaluat terenul la 4 200 000 000 TRL (aproximativ 34 530 EUR) la data de 30 octombrie 1996. 44. Având în vedere aceste elemente, inclusiv obiectivul legitim de interes public urmărit de ingerința în cauză mai degrabă decât de echitate, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma de 30 000 EUR pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Daune morale 45. În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamantul solicită 6 000 USD. 46. Guvernul consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în acest sens. 47. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că constatarea încălcării constituie o despăgubire suficientă (a se vedea, a contraro, Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia (satisfacție echitabilă), nr 31524/96, § 40-42, 30 octombrie 2003). Interese moratorii 48. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 30 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune materiale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 22 septembrie 2009, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte