CASE OF ENVER ȘAHİN v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Enver Șahin v. Turcia

-

23065/12

Hotărârea din 30.1.2018 [Secția a II-a]

Articolul 14

Discriminare

Lipsa unei evaluări concrete și individualizate a nevoilor unui student cu dizabilități pentru a-i garanta acestuia accesul în clădirile universitare:

încălcare

În fapt

– În timpul studiilor sale, reclamantul a suferit un accident care i-a paralizat membrele inferioare. În 2007, acesta i-a cerut universității să facă amenajările și lucrările necesare pentru a putea avea acces în sălile de studiu. Universitatea i-a răspuns că nu dispune de fondurile necesare pentru realizarea acelor lucrări într-un termen scurt și i-a propus ajutorul unei persoane care să-l însoțească. În 2010, tribunalul administrativ a respins recursul reclamantului, în special din următoarele motive: clădirea în discuție fusese construită înainte de intrarea în vigoare a directivelor tehnice adoptate în favoarea persoanelor cu deficiențe; măsurile arhitecturale trebuiau adoptate „în funcție de posibilitățile bugetare” (deși nu existase vreo propunere concretă în această privință).

În drept

– Articolul 14 combinat cu articolul 2 din Protocolul nr. 1: În ciuda marjei de apreciere a autorităților, nu se putea accepta că problema accesului reclamantului în încăperile universității putea fi lăsată în suspensie până la obținerea tuturor fondurilor necesare pentru finalizarea proiectului privind lucrările de amploare în vederea amenajării impuse de lege: atunci când executarea unui angajament asumat în virtutea Convenției reclamă măsuri pozitive din partea statului, acesta din urmă nu se poate limita la a rămâne pasiv.

Articolul 14 din Convenție trebuie citit în lumina

Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități

(CRDPH), care prevede că discriminarea pe criterii de dizabilitate include toate formele de discriminare, „inclusiv refuzul de a asigura o adaptare rezonabilă” (adaptările rezonabile trebuie definite ca „modificări și ajustări necesare și adecvate, care nu impun un efort disproporționat sau nejustificat atunci când este necesar într-un caz particular, pentru a le permite persoanelor cu dizabilități să se bucure sau să-și exercite, în condiții de egalitate cu ceilalți, toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului”).

Deși este posibil să nu-i revină Curții sarcina definirii acestor „adaptări rezonabile” – care pot lua forme diferite, atât materiale, cât și imateriale –, este important ca autoritățile naționale să fie deosebit de atente la alegerile lor în acest domeniu, având în vedere vulnerabilitatea specială a persoanelor afectate.

Este adevărat că universitatea nu s-a opus cerinței reclamantului în mod absolut: aceasta i-a oferit ajutorul unui însoțitor. Totuși, dacă este adevărat că textele de drept internațional recunosc existența unor forme de asistență umană în categoria măsurilor care trebuie avute în vedere, propunerea universității nu poate face parte din această categorie, pentru că nimic din datele dosarului nu demonstrează că a fost precedată de o evaluare reală a nevoilor reclamantului și de o analiză sinceră a posibilelor efecte pentru securitatea, demnitatea și autonomia sa. Chiar dacă reclamantul nu a suferit din cauza unor asemenea efecte, autoritățile nu au recunoscut importanța capitală a garantării pentru persoanele care suferă de o dizabilitate posibilitatea de a trăi în mod autonom și în deplină dezvoltare a sentimentului de demnitate și a stimei de sine (noțiuni care stau în centrul CRDPH și a recomandărilor Consiliului Europei; demnitatea și autonomia personală ocupă, de asemenea, un loc important în jurisprudența Curții, în special cu referire la articolul 8, cu care articolul 2 din Protocolul nr. 1 prezintă afinități).

Păstrând tăcerea în privința acestor idei, tribunalul administrativ nu a analizat în mod suficient echilibrul corect care trebuie asigurat între interesul reclamantului și interesele concurente.

Concluzie

: încălcare (șase voturi la unu)

Articolul 41: 10 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.

(Voir également

Çam c. Turquie

,

51500/08

, 23 février 2016,

Note d’information 193

; ainsi que la fiche thématique

Personnes handicapées et CEDH

)