CASE OF GÜÇ v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Güç v. Turcia

-

15374/11

Hotărârea din 23.1.2018 [Secția a II-a]

Articolul 6

Articolul 6-2

Prezumția de nevinovăție

Concedierea unui îngrijitor școlar pentru o abatere, în timp ce aștepta judecarea procesului penal în privința aceluiași incident:

nicio încălcare

În fapt

– Reclamantul, un îngrijitor școlar angajat la Centrul de Educație Publică, a fost plasat în custodia poliției în baza suspiciunii de molestare a copiilor, după ce a fost prins într-o presupusă poziție indecentă cu un elev din ciclul primar. Acesta a fost acuzat ulterior de comiterea unui abuz sexual, de agresiune sexuală și de privare ilegală de libertate a unui minor. Când procedurile penale erau încă pendinte, el a fost concediat ca urmare a efectuării unei anchete disciplinare de către inspectorii Ministerului Educației, care au reținut că reclamantul s-a angajat într-o „conduită rușinoasă și disgrațioasă care [era] incompatibilă cu serviciul public”. Recursul reclamantului în fața tribunalului administrativ a fost respins.

În procedurile din fața Curții, reclamantul s-a plâns că concedierea sa și motivarea dată de către tribunalele administrative atunci când au verificat legalitatea acesteia erau incompatibile cu articolul 6 § 2 din Convenție.

În drept

– Articolul 6 § 2: Curtea a reiterat că Convenția nu exclude inițierea unor proceduri penale și disciplinare deopotrivă în baza unui act, sau desfășurarea acestor două seturi de proceduri în paralel. În această privință, chiar exonerarea de răspundere penală nu exclude, ca atare, stabilirea de forme de răspundere civilă sau de alt tip care rezultă din același fapte, în baza unui standard al probei mai puțin strict.

În acest caz, Curtea a fost chemată să stabilească dacă autoritățile disciplinare și administrative au permis, prin motivarea lor sau prin limbajul folosit în deciziile lor, să apară vreun dubiu privind inocența reclamantului, chiar dacă vinovăția acestuia nu fusese constatată de către o instanță penală.

Ancheta disciplinară a fost efectuată de către doi inspectori care au stabilit faptele în mod independent, prin luarea de declarații și examinarea unui raport al unui consilier privind stadiul dezvoltării psihologice și sociale a elevului. Nimic din raportul disciplinar nu a sugerat că inspectorii au tras concluzii premature din procedurile penale pendinte împotriva reclamantului. La finalul investigației lor și în baza unui standard al probei mai puțin strict, aceștia și-au format impresia puternică potrivit căreia reclamantul a supus elevul unor hărțuiri. În opinia Curții, utilizarea termenului „hărțuire” nu a prezentat o problemă în sine, de vreme ce termenul nu este utilizat doar în legătură cu acțiunile de drept penal, ci și în contexte în care este încălcată sfera privată a unei persoane, inclusiv integritatea sa corporală, prin contactul fizic sau verbal lipsit de consens. Autoritățile disciplinare nu au comentat cu privire la clasificarea hărțuirii drept hărțuire cu caracter sexual în înțelesul dreptului penal. Mai mult, în opinia Curții, faptul că autoritățile au notat că incidentul a creat o suspiciune împotriva reclamantului a însemnat că acestea au luat cunoștință de nevoia de menținere a încrederii publice în sistemul educațional și au risipit orice aparență de toleranță a actelor suspecte împotriva minorilor. În acest context, ancheta disciplinară nu a depășit limitele jurisdicției sale civile de o manieră care să conducă la încălcarea dreptului reclamantului de a fi prezumat vinovat în procedurile penale.

Cu privire la referirea pe care a făcut-o tribunalul administrativ la o declarație dată în procedurile penale, Curtea a notat că invocarea de către o instanță civilă a unei declarații date sau a unei probe existente în procedurile penale nu era incompatibilă în sine cu articolul 6 § 2 din Convenție, atât timp cât invocarea nu conduce la comentarea, în instanța civilă, a răspunderii penale a acuzatului sau la emiterea unor concluzii inadecvate în baza acestora. Cu privire la fapte, Curtea a considerat că declarația singură (care făcea trimitere la zvonurile potrivit cărora reclamantul avusese anterior un comportament indecent în alte școli în care a funcționat) nu a echivalat cu o imputare a vinovăției penale pentru reclamant. Ea a mai notat că tribunalul administrativ nu a comentat dacă reclamantul ar trebui declarat vinovat în baza acuzațiilor din procedurile penale.

Limbajul utilizat în cadrul procedurilor administrative a fost, așadar, compatibil cu cerințele articolului 6 § 2.

Concluzie

: nicio încălcare (unanimitate).