MIHAELA MIHAI NEAGU c. ROUMANIE

MIHAELA MIHAI NEAGU c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)

Secțiunea a treia Cerere nr. 66345/09 Mihaila MIHAELA MIHAI NEAGU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 martie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Gritco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 decembrie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTă de recurentă, domnul Mihaela Mihai Neagu Mihaela, este resortisant român și francez, născută în 1946 și își are reședința în Magura Niltorești (România). Guvernul român a fost reprezentat de agentul său, dl R.-H. Radu, apoi de dl Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Guvernul francez nu a dorit să intervină în procedură. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În vederea alegerilor pentru deputații din Parlamentul European din 7 iunie 2009, recurenta a depus la biroul electoral central dosarul său de candidatură însoțit de semnăturile de susținere a 15 000 de persoane înscrise pe listele electorale. La 13 aprilie 2009, Biroul și-a respins candidatura pe motiv că numărul semnăturilor era insuficient din moment ce Legea nr. 33 din 16 ianuarie 2009 2007 privind organizarea alegerilor pentru Parlamentul European a necesitat 100 000 de semnături de sprijin pentru un candidat independent. În 2009, recurenta a contestat respingerea în fața Tribunalului departamentului din București, susținând că numărul de semnături, prea ridicat pentru el, solicitate de un candidat independent, golea din conținutul său dreptul de a candida. În plus, a considerat că legea ar fi o discriminarea între candidații independenți și cei înregistrați pe listele partidelor politice care, după părerea sa, puteau propune până la 43 de candidați și nu puteau obține decât 200 000 de semnături pentru toți candidații de pe listele lor și, în cele din urmă, a prezentat faptul că guvernul a modificat modelul de formular de sprijin cu 30 de zile înainte de termenul limită de depunere a candidaturilor, ceea ce a făcut, în opinia sa, ca colectarea numărului necesar de semnături să fie practic imposibilă pentru un candidat independent printr-o hotărâre din 17 aprilie. În 2009, Tribunalul a respins contestația, considerând că decizia biroului electoral central era conformă cu dispozițiile legii. Recurenta a formulat un recurs în recurs în fața instanței judecătorești din București. Ea va reiniția argumentele prezentate în primă instanță și a ridicat o excepție de neconstituționalitate a articolului de lege ce impunea 100 000 10. La 12 mai 2009, Curtea Constituțională a examinat excepția și a considerat că articolul criteriul de selecție rezonabil și obiectiv pentru a asigura reprezentativitatea candidaților și pentru a elimina candidaturile abuzive; aceasta a eliminat argumentul bazat pe numărul de semnături necesare pentru listele partidelor politice, considerând că situațiile n .. erau nici similare, nici comparabile. 11. Prin hotărârea definitivă din 3 iunie 2009, Curtea de apel de la București, pe baza deciziei Curții Constituționale, a respins recursul formulat de reclamantă și a confirmat legalitatea respingerii cererii sale. Dreptul și practica internă relevantă 12. 33 din 16 ianuarie 2007, care transpune în dreptul intern dreptul Uniunii privind alegerile pentru deputații în Parlamentul European, stabilește modalitățile practice de desfășurare a acestor alegeri și prevede că întregul teritoriu reprezintă o circumscripție electorală unică. Pentru a primi un loc de deputat, candidații independenți trebuie să atingă coeficientul electoral care este obținut prin împărțirea numărului total de voturi exprimate în mod valabil la numărul de locuri atribuite României 13. În ceea ce privește condițiile necesare pentru depunerea candidaturii, art. 12 din lege prevede că fiecare candidat independent trebuie să furnizeze semnăturile de susținere a a cel puțin 100 000 de cetățeni, reprezentând aproximativ 0,55 % din totalul cetățenilor înregistrați pe listele electorale. Numărul de semnături necesare pentru listele partidelor politice este de 200 000. 14. 2009 au fost publicate în Jurnalul Oficial decretele guvernului nr 216-225 de stabilire a datei alegerilor la 7 iunie 2009, calendarul diferitelor etape de pregătire și modelele documentelor necesare, inclusiv modelul de formular de susținere a candidaților independenți. Data limită de depunere a candidaturilor la biroul electoral central a fost stabilită la 8 aprilie 2009. Cu ocazia alegerilor din 7 iunie 2009, doi candidați independenți și șapte partide și coaliții au îndeplinit condiția numărului de semnături de sprijin. Un candidat independent a obținut un număr de voturi mai mare decât coeficientul electoral, care fusese stabilit la 146 667 de voturi și i s-a acordat un loc de deputat. Orientările privind alegerile adoptate de Comisia de la Veneția 16. Comisia Europeană pentru Democrație prin lege (Comisia de la Veneția) a adoptat în cadrul celei de-a 51-a sesiuni (5-6 iulie 2002) orientări în materie electorală. 17. Potrivit acestor orientări, cerința culegerii unei serii de semnături pentru prezentarea unei cereri de înscriere nu este. a priori nu contravine principiului votului universal; în plus, Comisia de la Veneția recomandă ca legea nu impune semnarea a mai mult de 1 % din alegători. Dispozițiile relevante ale dreptului Uniunii 18. Procedurile electorale referitoare la Parlamentul European sunt reglementate de legislația europeană și de dispoziții naționale specifice care variază de la un stat membru la altul. 19. Regulamentul de procedură din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, precum și Decizia Consiliului din 25 iunie și 23 septembrie 2002 stabilesc norme comune pentru toate statele membre, cum ar fi cele privind incompatibilitățile sau introducerea principiului scrutinului proporțional. 20. În afara acestor norme comune, în absența unei legi electorale uniforme în toate statele membre, modalitățile electorale sunt reglementate de dispozițiile naționale 21. Conform datelor statistice privind modalitățile de depunere a candidaturilor în Parlamentul European furnizate într-un studiu realizat în 2009 de Hotărârea Generală Politici Interne a Uniunii, în anumite state membre (Danemarca, Grecia, Estonia, Germania, Țările de Jos, Suedia, Republica Cehă) numai partidele sau organizațiile asimilabile partidelor pot depune candidaturi. În alte state, candidaturile, inclusiv cu titlu individual, pot fi prezentate cu condiția de a colecta o serie de semnături, de a regrupa un anumit număr de alegători sau de a depune o cauțiune. Citând articolele 6 și 14 din Convenție, reclamanta se plânge de respingerea candidaturii sale la alegerile pentru deputații în Parlamentul European, a constituit o încălcare a dreptului său de a candida la aceste alegeri. Semnaturi de sprijin pentru candidatura la alegerile pentru Parlamentul European este o încălcare a expresiei libere a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Curtea, amanta calificării juridice a faptelor cauzei, consideră că Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Argumentele p ă r ț ilor 24. Recurenta consideră că numărul de semnături de sprijin solicitate de un candidat independent a fost prea ridicat și disproporționat în raport cu cel solicitat de partidele politice și se plânge, de asemenea, de o schimbare tardivă a modelului formularului de sprijin și a duratei, prea scurtă în opinia sa, a perioadei de colectare a semnăturilor. În cele din urmă, aceasta pune la îndoială eficiența procesului electoral și denunță durata procedurii de contestare a deciziei biroului electoral central, care nu ar fi încetat decât cu patru zile înainte de data alegerilor. 25. Guvernul nu respectă termenul de șase luni, susținând că cererea a fost depusă la 7 decembrie 2009, în opinia sa în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. 26. 000 de semnături de sprijin vizează asigurarea unui anumit grad de reprezentativitate a candidaților și evitarea unui eventual exercițiu abuziv al dreptului de a candida. Comitetul consideră că această cerință, care ar fi similară practicii altor state membre ale Uniunii Europene, este conformă cu recomandările Comisiei de la Veneția și cu jurisprudența Curții, care, în opinia sa, recunoaște statelor o mare libertate în stabilirea criteriilor de eligibilitate 27. În ceea ce privește discriminarea pe care recurenta a afirmat că a fost exercitată în fața candidaților independenți în raport cu candidații partidelor politice, guvernul afirmă că cele două situații nu sunt comparabile și, prin urmare, justifică un tratament diferit. Comitetul consideră că perioada de colectare a semnăturilor a fost suficientă și că a permis altor candidați independenți să obțină numărul necesar de semnături. Evaluarea Curții 28. Curtea constată că reclamanta a furnizat dovada lansării prin poștă a cererii sale Curții la 2 decembrie 2009. În consecință, cererea a fost formulată în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenția nr. 29. 1 la Convenție garantează dreptul de vot și dreptul de a candida la alegeri, inclusiv la cele pentru Parlamentul European (Mathieu-Mohin și Clerfayt c. Belgia, 2 martie 1987, § 53 seria A n 113, și Matthews c. Regatul Unit [GC], n 24833/94, § 39, CEDH 1999 I). 30. În ceea ce privește dreptul de a candida la alegeri, adică la partea de pasiv În acest context, Curtea reamintește că este mai prudentă în aprecierea restricțiilor decât atunci când este chemată să examineze restricții privind dreptul de vot, și anume elementul mai activ al drepturilor garantate prin art. 3 din Protocolul nr. (1) Reamintește că dreptul de a candida la alegerile parlamentare poate fi supus unor condiții mai stricte decât dreptul de vot. În acest sens, ea reamintește că, dacă este adevărat că statele dispun de o mare marjă de apreciere pentru stabilirea unor condiții de eligibilitate în abstract , principiul efectivității drepturilor impune ca procedura de determinare a eligibilității să fie însoțită de suficiente garanții pentru a evita orbitarea ( Yumak și Sadak c. Turcia [GC], nr 10226/03, § 109, CEDH 2008). 31. Pe de altă parte, Curtea amintește că a considerat deja că condițiile impuse de state cu privire la numărul de semnături necesare pentru prezentarea unei liste electorale nu constituiau un obstacol în calea poporului asupra alegerii reprezentanților săi (Asensio Serqueda c. Spania (dec.), n 23151/94, 9 mai 1994, Federal Nacionalista Canaria c. Spania (dec.), n 56618/00, 7 În lumina principiilor expuse mai sus, Curtea trebuie să verifice dacă condiția de eligibilitate criticată de recurentă tinde să aibă un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (Yumak și Sadak, citată anterior, punctul 118). 33. În ceea ce privește scopul legitim, Curtea amintește că, spre deosebire de alte dispoziții ale Convenției, art. 3 din Protocolul nr. 1 nu precizează și nu limitează obiectivele care trebuie urmărite. Prin urmare, o mare varietate de obiective pot fi compatibile cu acesta, cu condiția ca compatibilitatea acestui obiectiv cu principiul preeminării dreptului și obiectivele generale ale convenției să fie demonstrate în circumstanțele speciale ale unei anumite cauze (a se vedea mutatis mutandis Yumak și Sadak, citată anterior, § 119). 34. În speță, Curtea constată că măsura incriminată avea drept scop de a efectua o selecție rezonabilă între candidați, pentru a asigura reprezentativitatea acestora în Parlamentul European și pentru a elimina eventualele cereri abuzive. În opinia Curții Constituționale, aceasta consideră că este vorba despre o alegere a legislatorului național bazat pe criterii de natură politică și instituțională (a se vedea mutatis mutandis Yumak și Sadak, menționat anterior, §§ 124 și 125). 35. În ceea ce privește proporționalitatea dintre mijloacele și scopul vizat, Curtea ia notă de faptul că cele 100 000 de semnături necesare pentru a depune în mod valabil o cerere independentă pentru unul dintre cele treizeci și trei de locuri atribuite României Parlamentului European reprezintă aproximativ 0,55% din totalul cetățenilor înregistrați pe listele electorale. 36. Curtea recunoaște că obligația de a fi colectat un număr mare de semnături pentru a putea depune o cerere poate priva candidații independenți de posibilitatea de a reprezenta o parte din dreptul de vot. Cu toate acestea, acest aspect nu este decisiv numai pentru sine și trebuie analizat în circumstanțele speciale ale cauzei. 37. Curtea observă că procentul de semnături necesare în raport cu numărul de alegători incluși pe liste este mai mic decât pragul maxim recomandat de Comisia de la Veneția. Curtea consideră că condiția în litigiu nu poate fi considerată excesivă. În plus, Comisia observă că, la alegerile care au avut loc în iunie 2009, doi candidați independenți au obținut numărul necesar de semnături și că unul dintre ei a obținut un număr de voturi mai mare decât coeficientul electoral. 38. În ceea ce privește dreptul european, Curtea observă că acordă statelor membre o largă putere de apreciere în ceea ce privește procedurile electorale referitoare la Parlamentul European. Comisia constată că unele state membre solicită depunerea de candidaturi o serie de semnături de sprijin, în timp ce altele își rezervă dreptul de a candida la alegerile europene doar pentru partidele sau organizațiile asimilabile. 39. În plus, Curtea amintește că, în esență, prin intermediul instanțelor naționale, dreptul Uniunii le oferă persoanelor fizice o cale de atac care le permite să constate că un stat membru a încălcat dreptul Uniunii (Bosphorus Hava Yollar În speță, Curtea constată că legea electorală nr. 33/2007 transpune în dreptul intern dreptul Uniunii cu privire la alegerile pentru deputații din Parlamentul European și că recurenta a formulat un recurs efectiv la instanțele interne și la Curtea Constituțională pentru a contesta decizia biroului electoral central. În cursul acestei proceduri, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În cele din urmă, Curtea ia notă de faptul că litigiul electoral a fost adus în fața mai multor grade de jurisdicție și că a fost definitiv încheiat înainte de desfășurarea alegerilor. Prin urmare, recurenta nu poate susține pe deplin faptul că această acțiune lipsește eficiența dorită de art. 3 din Protocolul nr. (1) În plus, având în vedere rolul și statutul partidelor politice în calitate de organisme reprezentative, Curtea consideră că cerința privind numărul de semnături necesare pentru a candida independent este justificată și nu este discriminatorie. 41. Având în vedere principiile stabilite de jurisprudență și având în vedere marea libertate pe care dreptul Uniunii o lasă statelor membre Membrii pentru stabilirea criteriilor de eligibilitate, Curtea consideră că numărul de semnături necesare pentru depunerea unei cereri independente nu a adus atingere dreptului invocat de reclamantă. 42. În consecință, cererea este în mod vădit greșit întemeiată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

66345/09

Mihaela MIHAELA MIHAI NEAGU

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 6 mars 2014 en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Alvina Gyulumyan,

Luis López Guerra,

Kristina Pardalos,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

Iulia Antoanella Motoc,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 2 décembre 2009,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

La requérante, M

me

Mihaela Mihai Neagu Mihaela, est une

ressortissante roumaine et française, née en 1946. Elle réside à Măgura

Nistorești (Roumanie).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. R.-H. Radu, puis par M

me

I.

Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le gouvernement français n’a pas souhaité intervenir dans la procédure.

A.

Les circonstances de l’espèce

4.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

5.

En vue des élections des députés au Parlement européen du 7

juin

2009, la requérante déposa au bureau électoral central son dossier de candidature accompagné des signatures de soutien de 15

000 personnes inscrites sur les listes électorales.

6.

Le 13 avril 2009, le bureau rejeta sa candidature au motif que le nombre des signatures était insuffisant dès lors que la loi n

o

33 du 16

janvier

2007 sur l’organisation des élections pour le Parlement européen exigeait, pour un candidat indépendant, 100

000 signatures de soutien.

7.

Le 17

avril

2009, la requérante contesta ce rejet devant le tribunal départemental de Bucarest. Elle alléguait que le nombre de signatures, trop élevé à ses yeux, exigé d’un candidat indépendant vidait de son contenu le droit de se porter candidat. En outre, elle estimait que la loi instaurait une

discrimination entre les candidats indépendants et ceux inscrits sur des listes de partis politiques qui, d’après elle, pouvaient proposer jusqu’à quarante-trois candidats et ne devaient recueillir que 200

000 signatures pour l’ensemble des candidats de leurs listes. Enfin, elle exposait que le Gouvernement avait modifié le modèle de formulaire de soutien trente jours avant la date limite de dépôt des candidatures, ce qui rendait, selon elle, la collecte du nombre requis de signatures pratiquement impossible pour un

candidat indépendant.

8.

Par un jugement du 17

avril

2009, le tribunal rejeta la contestation, estimant que la décision du bureau électoral central était conforme aux dispositions de la loi.

9.

La requérante forma un pourvoi en recours devant la cour d’appel de Bucarest. Elle réitéra les arguments avancés en première instance et souleva une exception d’inconstitutionnalité de l’article de loi exigeant 100

000

signatures de soutien pour un candidat indépendant.

10.

Le 12 mai 2009, la Cour constitutionnelle examina l’exception et jugea que l’article litigieux n’était pas contraire à la Constitution. Elle estima qu’il s’agissait là d’un choix du législateur, lequel aurait imposé un

critère de sélection raisonnable et objectif afin d’assurer la représentativité des candidats et d’écarter les candidatures abusives. Elle écarta l’argument tiré du nombre de signatures exigé pour les listes des partis politiques, jugeant que les situations n’étaient ni similaires ni comparables.

11.

Par un arrêt définitif du 3 juin 2009, la cour d’appel de Bucarest, s’appuyant sur la décision de la Cour constitutionnelle, rejeta le pourvoi formé par la requérante et confirma la légalité du rejet de sa candidature.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

12.

La loi n

o

33 du 16 janvier 2007, qui transpose en droit interne le droit de l’Union concernant les élections des députés au Parlement européen, établit les modalités pratiques de la tenue de ces élections. Elle énonce que l’ensemble du territoire constitue une circonscription électorale unique. L’attribution des trente-trois sièges est faite selon le système de la représentation proportionnelle avec un seuil de 5

% des voix pour les partis politiques. Pour se voir attribuer un siège de député, les candidats indépendants doivent atteindre le coefficient électoral qui est obtenu en divisant le nombre total des voix valablement exprimées par le nombre de sièges attribués à la Roumanie.

13.

S’agissant des conditions requises pour présenter une candidature, l’article

12 de la loi dispose que chaque candidat indépendant doit fournir les signatures de soutien d’au moins 100

000 citoyens, ce qui représente environ 0,55 % de l’ensemble des citoyens inscrits sur les listes électorales. Le nombre de signatures requis pour les listes des partis politiques est de 200

000.

14.

Le 9

mars

2009 furent publiés au Journal officiel les arrêtés du Gouvernement n

os

216-225 fixant la date des élections au 7

juin

2009, le calendrier des diverses étapes de préparation et les modèles des documents nécessaires, dont le modèle de formulaire de soutien des candidats indépendants. La date limite de dépôt des candidatures au bureau électoral central fut fixée au 8 avril 2009.

15

.

À l’occasion des élections du 7 juin 2009, deux candidats indépendants et sept partis et coalitions ont satisfait à la condition du nombre de signatures de soutien. Un candidat indépendant a obtenu un nombre de voix supérieur au coefficient électoral, qui avait été établi à 146

667 voix, et s’est vu attribuer un siège de député.

C.

Les lignes directrices en matière électorale adoptées par la Commission de Venise

16.

La Commission européenne pour la démocratie par le droit (Commission de Venise) a adopté lors de sa 51

e

session (5-6 juillet 2002) des lignes directrices en matière électorale.

17.

Selon ces lignes directrices, l’exigence de collecte d’un certain nombre de signatures pour la présentation d’une candidature n’est

a priori

pas contraire au principe du suffrage universel. Par ailleurs, la Commission de Venise recommande que la loi n’exige pas la signature de plus de 1 % des électeurs.

D.

Les dispositions pertinentes du droit de l’Union

18.

Les procédures électorales relatives au Parlement européen sont régies par la législation européenne et par des dispositions nationales particulières qui varient d’un État membre à l’autre.

19.

L’Acte du 20 septembre 1976 portant élection des membres du Parlement européen au suffrage universel direct ainsi que la décision du Conseil des 25 juin et 23 septembre 2002 définissent des règles communes à tous les États membres, comme celles concernant les incompatibilités ou l’introduction du principe du scrutin proportionnel.

20.

En dehors de ces règles communes, en l’absence d’une loi électorale uniforme dans tous les États membres, les modalités électorales sont régies par des dispositions nationales.

21.

Selon les données statistiques concernant les modalités de candidature au Parlement européen fournies dans une étude menée en 2009 par la Direction générale des politiques internes de l’Union, dans certains États membres (Danemark, Grèce, Estonie, Allemagne, Pays-Bas, Suède, République tchèque) seuls les partis ou les organisations assimilables à des partis peuvent déposer des candidatures. Dans d’autres États, les candidatures, y compris à titre individuel, peuvent être présentées à condition de recueillir un certain nombre de signatures, de regrouper un certain nombre d’électeurs ou de verser une caution. L’Irlande et l’Italie, par exemple, admettent le dépôt des candidatures individuelles ayant recueilli respectivement 60 et 30

000 signatures.

GRIEFS

22.

Citant les articles 6 et 14 de la Convention, la requérante se plaint du rejet de sa candidature aux élections des députés au Parlement européen, estimant qu’il a constitué une violation de son droit de se porter candidate à ces élections.

EN DROIT

23.

La requérante allègue que l’obligation de recueillir 100

000

signatures de soutien pour se porter candidat aux élections pour le Parlement européen est une atteinte à la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif. La Cour, maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, estime qu’il convient d’examiner la requête sous l’angle de l’article 3 du Protocole n

o

1 à la Convention, qui est ainsi libellé

:

«

Les Hautes Parties contractantes s’engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l’opinion du peuple sur le choix du corps législatif.

»

A.

Arguments des parties

24.

La requérante considère que le nombre de signatures de soutien exigé d’un candidat indépendant était trop élevé et disproportionné par rapport à celui exigé des partis politiques. Elle se plaint également d’un changement tardif du modèle du formulaire de soutien et de la durée, trop brève à ses yeux, de la période de collecte des signatures. Enfin, elle met en doute l’efficacité du contentieux électoral et dénonce la durée, excessive à ses dires, de la procédure de contestation de la décision du bureau électoral central qui n’aurait pris fin que quatre jours avant la date des élections.

25.

Le Gouvernement excipe du non-respect du délai de six mois, soutenant que la requête a été introduite le 7 décembre 2009, selon lui en dehors du délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention.

26.

Il affirme ensuite que l’obligation de recueillir 100

000 signatures de soutien vise à assurer un certain degré de représentativité des candidats et à éviter un éventuel exercice abusif du droit de se porter candidat. Il estime que cette exigence, qui serait similaire à la pratique d’autres pays membres de l’Union européenne, est conforme aux recommandations de la Commission de Venise et à la jurisprudence de la Cour qui, selon lui, reconnaît aux États une grande latitude pour établir les critères d’éligibilité.

27.

En ce qui concerne la discrimination que la requérante dit avoir été exercée à l’égard des candidats indépendants par rapport aux candidats des partis politiques, le Gouvernement affirme que les deux situations ne sont pas comparables et qu’elles justifient par conséquent un traitement différent. Il estime que la durée de la période de collecte des signatures était suffisante et qu’elle a permis à d’autres candidats indépendants d’obtenir le nombre requis de signatures.

B.

Appréciation de la Cour

28.

La Cour constate d’emblée que la requérante a fourni la preuve de l’envoi par la poste de sa requête à la Cour le 2 décembre 2009. En conséquence, la requête a été introduite dans le délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention.

29.

Elle rappelle ensuite que l’article 3 du Protocole n

o

1 à la Convention garantit le droit de vote et le droit de se porter candidat lors des élections, y compris celles pour le Parlement européen (

Mathieu-Mohin et Clerfayt c.

Belgique

, 2 mars 1987, § 53, série A n

o

113, et

Matthews c.

Royaume-Uni

[GC], n

o

24833/94, § 39, CEDH 1999

‑

I).

30.

Quant au droit de se présenter aux élections, c’est-à-dire l’aspect «

passif

» des droits garantis par l’article 3 du Protocole n

o

1, la Cour rappelle qu’elle se montre plus prudente dans son appréciation des restrictions dans ce contexte que lorsqu’elle est appelée à examiner des restrictions au droit de vote, c’est-à-dire l’élément «

actif

» des droits garantis par l’article 3 du Protocole n

o

in abstracto

, le principe d’effectivité des droits exige que la procédure qui permet de déterminer l’éligibilité s’accompagne de suffisamment de garanties pour éviter l’arbitraire (

Yumak et Sadak c.

Turquie

[GC], n

o

10226/03, § 109, CEDH 2008).

31.

Par ailleurs, la Cour rappelle avoir déjà jugé que les conditions posées par les États concernant le nombre de signatures exigé pour la présentation d’une liste électorale ne constituaient pas une entrave à l’opinion du peuple sur le choix de ses représentants (

Asensio Serqueda c.

Espagne

(déc.), n

o

23151/94, 9 mai 1994,

Federacion Nacionalista Canaria c. Espagne

(déc.), n

o

56618/00, 7

juin 2001, et

Brito da Silva Guerra et Sousa Magno c. Portugal

(déc.)

,

n

os

26712/06 et 26720/06, 17

juin 2008).

32.

A la lumière des principes exposés ci-dessus, la Cour doit vérifier si la condition d’éligibilité critiquée par la requérante tend à un but légitime et s’il existe un rapport raisonnable de proportionnalité entre les moyens employés et le but visé (

Yumak et Sadak

, précité, § 118).

33.

S’agissant du but légitime, la Cour rappelle que, contrairement à d’autres dispositions de la Convention, l’article 3 du Protocole n

o

1 ne précise ni ne limite les buts qu’une restriction doit viser. Une grande variété de buts peuvent donc se trouver compatibles avec lui, sous réserve que la compatibilité de ce but avec le principe de la prééminence du droit et les objectifs généraux de la Convention soit démontrée dans les circonstances particulières d’une affaire donnée (voir,

mutatis mutandis

,

Yumak et Sadak

, précité, § 119).

34.

En l’espèce, la Cour note que la mesure incriminée avait pour but d’opérer une sélection raisonnable parmi les candidats afin d’assurer leur représentativité au Parlement européen et d’écarter les éventuelles candidatures abusives. À l’instar de la Cour constitutionnelle, elle estime qu’il s’agit là d’un choix du législateur national fondé sur des critères de nature politique et institutionnelle (voir,

mutatis mutandis

,

Yumak et Sadak

, précité, §§ 124 et 125).

35.

S’agissant de la proportionnalité entre les moyens et le but visé, la Cour note que les 100

000 signatures exigées afin de présenter valablement une candidature indépendante pour un des trente-trois sièges attribués à la Roumanie au Parlement européen représentent environ 0,55 % de l’ensemble des citoyens inscrits sur les listes électorales.

36.

La Cour reconnaît que l’obligation d’avoir collecté un nombre élevé de signatures pour pouvoir déposer une candidature peut priver les candidats indépendants de la possibilité de représenter une partie de l’électorat. Toutefois, cette circonstance n’est pas décisive à elle seule et elle doit être analysée dans les circonstances particulières de l’affaire.

37.

La Cour observe que le pourcentage de signatures requis par rapport au nombre d’électeurs inscrits sur les listes est inférieur au seuil maximum recommandé par la Commission de Venise. Elle considère que la condition litigieuse ne peut être considérée comme excessive. Au demeurant, elle note qu’aux élections qui ont eu lieu en juin 2009, deux candidats indépendants ont recueilli le nombre requis de signatures et que l’un d’eux a obtenu un nombre de voix supérieur au coefficient électoral.

38.

Quant au droit européen, la Cour observe qu’il confère aux États membres un large pouvoir d’appréciation quant aux procédures électorales relatives au Parlement européen. Elle constate que certains États membres exigent pour le dépôt des candidatures un certain nombre de signatures de soutien, alors que d’autres réservent le droit de se présenter aux élections européennes aux seuls partis ou organisations assimilables.

39.

De surcroît, la Cour rappelle que c’est essentiellement par l’intermédiaire des juridictions nationales que le droit de l’Union fournit aux particuliers un recours leur permettant de faire constater qu’un État membre a enfreint le droit de l’Union (

Bosphorus Hava Yolları Turizm ve Ticaret Anonim Șirketi c. Irlande

[GC], n

o

45036/98, § 164, CEDH 2005

‑

VI).

40.

En l’espèce, la Cour constate que la loi électorale n

o

33/2007 transpose en droit interne le droit de l’Union concernant les élections des députés au Parlement européen, et que la requérante a disposé d’un recours effectif devant les juridictions internes et devant la Cour constitutionnelle pour contester la décision du bureau électoral central. Au cours de cette procédure, l’intéressée a eu l’occasion de présenter ses griefs tirés de l’iniquité et de l’irrégularité alléguées du processus électoral. En l’absence d’arbitraire, la Cour ne saurait remettre en cause les constats auxquels ces juridictions sont parvenues. Enfin, la Cour note que le contentieux électoral a été porté devant plusieurs degrés de juridiction et qu’il a été définitivement tranché avant la tenue des élections. Dès lors, la requérante ne saurait soutenir qu’il manque à ce recours l’effectivité voulue par l’article 3 du Protocole n

o

41.

À la lumière des principes dégagés par sa jurisprudence et eu égard à la grande latitude que le droit de l’Union laisse aux États

membres pour établir les critères d’éligibilité, la Cour estime que le nombre de signatures exigé pour la présentation d’une candidature indépendante n’a pas porté atteinte au droit invoqué par la requérante.

42.

Il s’ensuit que la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président