SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38125/03 prezentate de Ion MIHAI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 10 noiembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 octombrie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚA recurentului, dl Ion Mihai, este un apatrid de origine română, născut în 1963. El a reușit până la 23 iulie 2007 la centrul de tranzit al aeroportului internațional București-Otopeni.
În prezent, acesta nu are domiciliul fix. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1988, reclamantul a părăsit România pentru Germania. Prin decizia luată în 1994, guvernul român a acceptat cererea reclamantului de a renunța la cetățenia sa română. La 8 februarie 2002, reclamantul a fost reținut de poliția germană și redirecționat cu forța la București, cu avionul, în temeiul unui acord între autoritățile germane și române asupra apatrizilor de origine română aflați în Germania. La sosirea sa, el a fost interpelat de polițiștii poliției din Germania. El a fost dus într-un birou al poliției de frontieră unde doi polițiști ar fi exercitat presiuni pentru a semna documentele de repatriere.
Reclamantul a refuzat să ceară să se întoarcă în Germania și apoi a fost transferat într-o cameră din centrul de tranzit al aeroportului. La sosirea sa, el a fost examinat de un medic care a constatat că a avut picioarele afectate de tromboflebită și a recomandat examene medicale mai detaliate. În următoarele zile, reclamantul a fost examinat de mai mulți medici care au fost de acord că a trebuit să fie spitalizat. Acesta a refuzat categoric să părăsească centrul de tranzit. Pe 1 aprilie 2002, ca urmare a unei agravări a stării sale, medicul care s-a mutat la centrul de tranzit consideră că viața reclamantului era grav pusă în pericol și că putea muri în următoarele 24 de ore. Un comitet compus din medicul menționat mai sus și autoritățile aeroportului au ordonat transferul de urgență la spitalul militar din București.
Reclamantul își va reiniția refuzul și La 3 aprilie 2002, s-a îmbunătățit starea lui de sănătate, iar reclamantul s-a întors la centrul de tranzit 11. La 6 august 2002, reclamantul a depus o plângere împotriva ofițerilor de poliție de frontieră, pentru arestare ilegală și rele tratamente cu ocazia unei spitalizări. 12. La 6 august 2002, Parchetul a dat un non-judiciar: pe care el nu a avut nici un indiciu că polițiștii au avut un comportament abuziv împotriva reclamantului. 13. La recursul reclamantului, această decizie a fost confirmată de procurorul-șef la 27 septembrie 2002, data la care a fost comunicată reclamantului. 14. Reclamantul a inițiat mai multe greve ale foamei și a încercat de mai multe ori să se sinucidă și a beneficiat în mod constant de îngrijire medicală, atât în centrul de tranzit, cât și în spitalele civile.
În 2006, o comisie medicală a constatat agravarea tromboflebitei reclamantului și, la 22 februarie 2006, a fost spitalizat. El a rămas în spital până la 23 februarie 2006. La 24 și 26 februarie 2006, alte examinări au fost efectuate în alte două spitale civile. 16. Între 3 și 6 martie 2006, reclamantul a fost spitalizat din nou. Martie 2006, a fost supus unor examinări la Spitalul Universitar București 17. În aprilie 2006, unele organizații neguvernamentale au solicitat o consultație la un medic specialist în chirurgie vasculară din străinătate. Acesta a prescris un tratament și s-a apropiat de autoritățile Ministerului Sănătății pentru a identifica o structură medicală care dispunea de facilitățile necesare pentru intervenția chirurgicală.
18. La 5 mai și 28 august 2006, reclamantul a fost examinat din nou de către medici care i-au prescris tratamentul. La 29 octombrie 2006 și 4 ianuarie 2007, acesta a fost transportat la spitalul unde a primit îngrijiri de urgență. 19. La 11 ianuarie 2007, reclamantul a fost examinat în mod succesiv de medici din două spitale care au constatat că boala sa a fost agravată și că a trebuit să se efectueze acum la amputare o parte a piciorului stâng, la nivelul coapsei. 20. La 17 ianuarie 2007, reclamantul a fost spitalizat în vederea intervenției chirurgicale care a avut loc a doua zi 21. La 23 iulie 2007, reclamantul a fost de acord să părăsească centrul de tranzit și a mers ilegal în Germania, de unde a fost trimis din nou în România la 28 ianuarie 2008. 22. Cu toate acestea, s-a întors în Germania și la 23 august 2008, a fost arestat și trimis înapoi în Franța.
De atunci, a declarat că locuiește în Franța fără locuință fixă. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în Hotărârea Mogoș România , nr 20420/02, § 68-71, 13 octombrie 2005. 24. În temeiul articolului 24 din Ordonanța guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, serviciul public de asistență socială are competența de a furniza apatrizilor în centrele de tranzit al asistenței medicale. 25. În temeiul articolului 211 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma sistemului de sănătate, apatrizii pot face o cerere de afiliere la sistemul general de asigurări de sănătate. Odată admis, prin plata unor contribuții lunare, ei pot beneficia gratuit de anumite prestații medicale în același mod ca și ceilalți asigurați.
GRIFS 26. Invocând articolele 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 13 și 14 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente pe care i le-ar fi făcut polițiștii la sosirea la București la 8 februarie 2002 și în timpul spitalizării din 1 februarie 2002 la 3 aprilie 2002, Comitetul consideră, de asemenea, că autoritățile interne nu i-au furnizat tratamentul indispensabil care ar fi permis evitarea amputării unei părți a piciorului stâng. În afara unghiului articolului 2 din Convenție, reclamantul se plânge că viața sa ar fi fost pusă în pericol în măsura în care nu ar fi beneficiat de îngrijirea necesară stării sale de sănătate.
28. Curtea reamintește că art. 2 din Convenție nu poate fi interpretat ca garantând dreptul oricărei persoane de a beneficia gratuit de prestații medicale, chiar și atunci când Õ este vorba despre îngrijirea acordată în cadrul unei instituții publice ( Borzęcki c. Polonia (dec.), n 10469/02, 27 ianuarie 2004). 29. Faptul că anumite îngrijiri gratuite nu ar fi administrate decât unor persoane persoane afiliate regimului general de securitate socială constituie o practică curentă în mai multe state părți. Având în vedere resursele limitate, alegerile care trebuie făcute în ceea ce privește prioritățile revin autorităților naționale ( mutatis mutandis, Gheorghe c. România (dec.), 19215/04, 22 septembrie 2005). 30. În speță, Curtea constată că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă care să susțină afirmația potrivit căreia ar fi refuzat să i se administreze asistență medicală indispensabilă.
Dimpotrivă, din piesele din dosar reiese că, în mai multe ocazii, acesta a beneficiat de îngrijiri de urgență și de examinări medicale atât în interiorul centrului de tranzit, cât și în spitale civile. 31. Curtea este conștientă de gravitatea, precum și de caracterul ireversibil al bolii reclamantului. Prin urmare, Curtea nu poate decât să se plângă de absența unei intervenții chirurgicale care, cel mai devreme, ar fi putut evita eventual amputarea unei părți din piciorul stâng al reclamantului. 32. Cu toate acestea, Curtea constată că nimic nu l-a afectat pe reclamant să facă o cerere de afiliere la regimul general al securității sociale din România, ceea ce i-ar fi permis să beneficieze gratuit de asistență medicală mai complexă în același mod ca și ceilalți asigurați ( mutatis mutandis, Borzęcki, citată anterior).
33. Curtea observă, de asemenea, că, deși reclamantul era conștient de riscul implicat, acesta a opus de mai multe ori un refuz categoric de a urma tratamentul medical și de a fi spitalizat, ajungând până la un comportament agresiv față de polițiști. 34. Încălcarea articolului 2 din Convenție. În consecință, este necesar să se restrângă … 36. Curtea arată că, în măsura în care reclamantul susține că ancheta privind Parchetul nu a îndeplinit criteriile de independență și de imparțialitate, acesta nu a dovedit că a introdus în instanțe 37. În orice caz și presupunând că o astfel de acțiune nu ar fi eficientă, Curtea constată că aceste decizii datează din 6 august și 27 septembrie 2002, cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea sa, la 20 octombrie 2003.38.
În consecință, acest recurs este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și 4 din Convenție. 39. Pe langa unghiul articolului 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că, de la sosirea sa la centrul de tranzit, a fost privat în mod arbitrar de libertate. 40. Curtea observă că reclamantul nu era nici arestat, nici deținut de autoritățile române, nici o hotărâre de justiție care nu există în acest sens. 41. Având în vedere posibilitatea reclamantului de a părăsi centrul de tranzit în orice moment și refuzul său de a utiliza această posibilitate, Curtea consideră că situația astfel creată nu a fost imputată statului pârât ( mutatis mutandis, Mogoșc.
România (dec.), n 20420/02, 6 mai 2004). 42. Prin urmare, această cauză este incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie să fie respins în temeiul articolului 35 43. În ceea ce privește celelalte presupuse încălcări, Curtea constată că obiecțiile reclamantului nu sunt justificate în niciun fel. 44. În orice caz, ținând cont de ansamblul elementelor sale deținerea și în măsura în care Curtea este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu evidențiază nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. 45. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca vădit nefondată, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier
DÉCISION
de la requête n o 38125/03 présentée par Ion MIHAI contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 10 novembre 2009 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Elisabet Fura, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 octobre 2003, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.Le requérant, M. Ion Mihai, est un apatride d’origine roumaine, né en 1963. Il a résidé jusqu’au 23 juillet 2007 au centre de transit de l’aéroport international de Bucarest-Otopeni. Actuellement, il n’a pas de domicile fixe. A. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.En 1988, le requérant quitta la Roumanie pour l’Allemagne. Par une décision prise en 1994, le gouvernement roumain fit droit à la demande du requérant de renonciation à sa nationalité roumaine.
4.Le 8 février 2002, le requérant fut appréhendé par la police allemande et reconduit de force à Bucarest, par avion, en vertu d’un accord entre les autorités allemandes et roumaines sur les apatrides d’origine roumaine se trouvant en Allemagne.
5.A son arrivée, il fut interpellé par des policiers de la police des frontières qui le firent descendre de force de l’avion. Il fut conduit dans un bureau de la police des frontières où deux policiers auraient exercé des pressions afin qu’il signe les documents de rapatriement. Le requérant refusa en demandant à retourner en Allemagne. Il fut ensuite transféré dans une chambre du centre de transit de l’aéroport.
6.Dès son arrivée, il fut examiné par un médecin qui constata qu’il avait les jambes atteintes de thrombophlébite et conseilla des examens médicaux plus détaillés. Les jours suivants, le requérant fut examiné par plusieurs médecins qui furent d’avis qu’il devait faire l’objet d’une hospitalisation. Celui-ci refusa catégoriquement de quitter le centre de transit.
7.Le 1 er avril 2002, à la suite d’une aggravation de son état, le médecin qui se déplaça au centre de transit estima que la vie du requérant était gravement mise en danger et qu’il pouvait décéder dans les prochaines 24 heures.
8.Face au refus du requérant de suivre le traitement prescrit ou de se faire hospitaliser, une commission composée du médecin susmentionné et des autorités de l’aéroport ordonnèrent son transfert d’urgence à l’hôpital militaire de Bucarest.
9.Le requérant réitéra son refus et appela « au secours » d’autres apatrides logés au centre, dont notamment la famille Mogoș. Une violente bagarre s’ensuivit lors de laquelle deux policiers furent blessés et certaines pièces de mobilier détruites.
10.Le 3 avril 2002, son état de santé s’étant amélioré, le requérant rentra au centre de transit.
11.Le requérant déposa devant le parquet général près la Cour suprême de justice une plainte contre les agents de la police des frontières, pour arrestation illégale et mauvais traitements lors de l’hospitalisation.
12.Le 6 août 2002, le parquet rendit un non-lieu estimant qu’il n’y avait aucun indice prouvant que les policiers aient eu un comportement abusif à l’encontre du requérant.
13.Sur recours du requérant, cette décision fut confirmée par le procureur en chef le 27 septembre 2002, date à laquelle elle fut communiquée au requérant.
14.Le requérant entama plusieurs grèves de la faim et essaya plusieurs fois de se suicider. Il bénéficia constamment de soins médicaux, aussi bien dans le centre de transit que dans des hôpitaux civils.
15.Le 17 février 2006, une commission médicale constata l’aggravation de la thrombophlébite du requérant et, le 22 février 2006, il fut hospitalisé. Il resta à l’hôpital jusqu’au 23 février 2006. Les 24 et 26 février 2006, d’autres examens furent pratiqués dans deux autres hôpitaux civils.
16.Entre les 3 et 6 mars 2006, le requérant fut à nouveau hospitalisé. Le 24 mars 2006, il fut soumis à des examens à l’hôpital universitaire de Bucarest.
17.En avril 2006, certaines organisations non gouvernementales prirent en charge les frais d’une consultation auprès d’un médecin spécialiste en chirurgie vasculaire pratiquant à l’étranger. Celui-ci prescrit un traitement et se rapprocha des autorités du ministère de la Santé afin d’identifier une structure médicale disposant des facilités nécessaires à une intervention chirurgicale.
18.Les 5 mai et 28 août 2006, le requérant fut à nouveau examiné par des médecins qui lui prescrirent un traitement. Les 29 octobre 2006 et 4 janvier 2007, il fut transporté à l’hôpital où il reçut des soins en urgence.
19.Le 11 janvier 2007, le requérant fut examiné successivement par des médecins de deux hôpitaux qui constatèrent que la maladie s’était aggravée et qu’il convenait désormais de procéder à l’amputation d’une partie de la jambe gauche, au niveau de la cuisse.
20.Le 17 janvier 2007, le requérant fut hospitalisé en vue de l’intervention chirurgicale qui eut lieu le lendemain.
21.Le 23 juillet 2007, le requérant accepta de quitter le centre de transit. Il se rendit illégalement en Allemagne, d’où il fut à nouveau renvoyé en Roumanie le 28 janvier 2008.
22.Cependant, il retourna en Allemagne et le 23 août 2008, il fut arrêté et renvoyé vers la France. Depuis, il déclare vivre en France sans domicile fixe. B. Le droit interne pertinent
23.Les dispositions légales pertinentes sont décrites dans l’arrêt Mogoș c. Roumanie , n o 20420/02, § 68-71, 13 octobre 2005.
24.En vertu de l’article 24 de l’ordonnance du gouvernement n o 68/2003 sur les services sociaux, le service public d’assistance sociale est habilité à fournir aux apatrides logés dans des centres de transit des soins médicaux.
25.En vertu de l’article 211 de la loi n o 95 du 14 avril 2006 concernant la réforme du système de santé, les apatrides peuvent faire une demande d’affiliation au système général d’assurance maladie. Une fois admis, en payant des cotisations mensuelles, ils peuvent bénéficier gratuitement de certaines prestations médicales au même titre que les autres assurés. GRIEFS
26.Invoquant les articles 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 13 et 14 de la Convention, le requérant se plaint des mauvais traitements que des policiers lui auraient infligés lors de l’arrivée à Bucarest le 8 février 2002 et à l’occasion de l’hospitalisation du 1 er au 3 avril 2002. Il estime également que les autorités internes ne lui ont pas fourni le traitement indispensable qui aurait permis d’éviter l’amputation d’une partie de sa jambe gauche. EN DROIT
27.Sous l’angle de l’article 2 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa vie aurait été mise en danger dans la mesure où il n’aurait pas bénéficié des soins indispensables à son état de santé.
28.La Cour rappelle que l’article 2 de la Convention ne saurait être interprété comme garantissant à toute personne le droit de bénéficier gratuitement de prestations médicales, même lorsqu’il s’agit des soins dispensés au sein d’un établissement public ( Borzęcki c. Pologne (déc.), n o 10469/02, 27 janvier 2004).
29.Le fait que certains soins gratuits ne seraient administrés qu’à des personnes affiliées au régime général de la sécurité sociale constitue une pratique courante dans plusieurs Etats Parties. Compte tenu des ressources limitées, les choix à faire en termes de priorités reviennent aux autorités nationales ( mutatis mutandis, Gheorghe c. Roumanie (déc.), 19215/04, 22 septembre 2005).
30.En l’espèce, la Cour observe que le requérant n’a fourni aucune pièce pour étayer les allégations selon lesquelles on aurait refusé de lui administrer des soins indispensables. Au contraire, il ressort des pièces du dossier qu’à de multiples occasions, il a bénéficié des soins en urgence et des examens médicaux aussi bien à l’intérieur du centre de transit que dans des hôpitaux civils.
31.La Cour est consciente de la gravité, ainsi que du caractère irréversible de la maladie du requérant. Dès lors, elle ne peut que déplorer l’absence d’une intervention chirurgicale qui, pratiquée au plus tôt, aurait pu éventuellement éviter l’amputation d’une partie de la jambe gauche du requérant.
32.Toutefois, la Cour observe que rien n’empêchait le requérant de faire une demande d’affiliation au régime général de la sécurité sociale roumaine, ce qui lui aurait permis de bénéficier gratuitement des soins plus complexes au même titre que les autres assurés ( mutatis mutandis, Borzęcki , précité).
33.La Cour note également que bien que le requérant était conscient du risque encouru, il a opposé plusieurs fois un refus catégorique de suivre le traitement médical et de se faire hospitaliser, allant jusqu’à avoir un comportement agressif envers des policiers.
34.Au vu de ce qui précède, la Cour ne décèle aucune apparence de violation de l’article 2 de la Convention. Il s’ensuit que le grief doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
35.Sous l’angle de l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des mauvais traitements que les policiers lui auraient infligés le 8 février 2002 et entre le 1 er et le 3 avril 2002. Il estime que le parquet qui a rejeté sa plainte pénale n’a pas respecté les garanties d’indépendance et d’impartialité.
36.La Cour relève que dans la mesure où le requérant allègue que l’enquête du parquet ne répondait pas aux critères d’indépendance et d’impartialité, il n’a pas prouvé avoir introduit auprès des juridictions internes un recours contre les décisions du parquet.
37.En tout état de cause, et à supposer qu’un tel recours ne serait pas efficace, la Cour note que lesdites décisions datent des 6 août et 27 septembre 2002, soit plus de six mois avant la date d’introduction de sa requête, le 20 octobre 2003.
38.Il s’ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
39.Sous l’angle de l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint qu’à partir de son arrivée au centre de transit, il a été arbitrairement privé de liberté.
40.La Cour observe que le requérant n’était ni arrêté ni détenu par les autorités roumaines, aucune décision de justice n’existant en ce sens.
41.Compte tenu de la possibilité pour le requérant de quitter le centre de transit à tout moment, et de son refus d’utiliser cette possibilité, la Cour estime que la situation ainsi créée n’était pas imputable à l’Etat défendeur ( mutatis mutandis, Mogoș c. Roumanie (déc.), n o 20420/02, 6 mai 2004).
42.Il s’ensuit que ce grief est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4.
43.Quant aux autres violations alléguées, la Cour note que les griefs du requérant ne sont nullement étayés.
44.En tout état de cause, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où la Cour est compétente pour connaître des allégations formulées, elle ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
45.Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président