MIHAI c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MIHAI c. ROUMANIE (CtEDO, 2009)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 38125/03 prezentate de Ion MIHAI împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 10 noiembrie 2009 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători și Santiago Quesada; Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 octombrie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚA recurentului, dl Ion Mihai, este un apatrid de origine română, născut în 1963. El a reușit până la 23 iulie 2007 la centrul de tranzit al aeroportului internațional București-Otopeni. În prezent, acesta nu are domiciliul fix. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1988, reclamantul a părăsit România pentru Germania. Prin decizia luată în 1994, guvernul român a acceptat cererea reclamantului de a renunța la cetățenia sa română. La 8 februarie 2002, reclamantul a fost reținut de poliția germană și redirecționat cu forța la București, cu avionul, în temeiul unui acord între autoritățile germane și române asupra apatrizilor de origine română aflați în Germania. La sosirea sa, el a fost interpelat de polițiștii poliției din Germania. El a fost dus într-un birou al poliției de frontieră unde doi polițiști ar fi exercitat presiuni pentru a semna documentele de repatriere. Reclamantul a refuzat să ceară să se întoarcă în Germania și apoi a fost transferat într-o cameră din centrul de tranzit al aeroportului. La sosirea sa, el a fost examinat de un medic care a constatat că a avut picioarele afectate de tromboflebită și a recomandat examene medicale mai detaliate. În următoarele zile, reclamantul a fost examinat de mai mulți medici care au fost de acord că a trebuit să fie spitalizat. Acesta a refuzat categoric să părăsească centrul de tranzit. Pe 1 aprilie 2002, ca urmare a unei agravări a stării sale, medicul care s-a mutat la centrul de tranzit consideră că viața reclamantului era grav pusă în pericol și că putea muri în următoarele 24 de ore. Un comitet compus din medicul menționat mai sus și autoritățile aeroportului au ordonat transferul de urgență la spitalul militar din București. Reclamantul își va reiniția refuzul și La 3 aprilie 2002, s-a îmbunătățit starea lui de sănătate, iar reclamantul s-a întors la centrul de tranzit 11. La 6 august 2002, reclamantul a depus o plângere împotriva ofițerilor de poliție de frontieră, pentru arestare ilegală și rele tratamente cu ocazia unei spitalizări. 12. La 6 august 2002, Parchetul a dat un non-judiciar: pe care el nu a avut nici un indiciu că polițiștii au avut un comportament abuziv împotriva reclamantului. 13. La recursul reclamantului, această decizie a fost confirmată de procurorul-șef la 27 septembrie 2002, data la care a fost comunicată reclamantului. 14. Reclamantul a inițiat mai multe greve ale foamei și a încercat de mai multe ori să se sinucidă și a beneficiat în mod constant de îngrijire medicală, atât în centrul de tranzit, cât și în spitalele civile. În 2006, o comisie medicală a constatat agravarea tromboflebitei reclamantului și, la 22 februarie 2006, a fost spitalizat. El a rămas în spital până la 23 februarie 2006. La 24 și 26 februarie 2006, alte examinări au fost efectuate în alte două spitale civile. 16. Între 3 și 6 martie 2006, reclamantul a fost spitalizat din nou. Martie 2006, a fost supus unor examinări la Spitalul Universitar București 17. În aprilie 2006, unele organizații neguvernamentale au solicitat o consultație la un medic specialist în chirurgie vasculară din străinătate. Acesta a prescris un tratament și s-a apropiat de autoritățile Ministerului Sănătății pentru a identifica o structură medicală care dispunea de facilitățile necesare pentru intervenția chirurgicală. 18. La 5 mai și 28 august 2006, reclamantul a fost examinat din nou de către medici care i-au prescris tratamentul. La 29 octombrie 2006 și 4 ianuarie 2007, acesta a fost transportat la spitalul unde a primit îngrijiri de urgență. 19. La 11 ianuarie 2007, reclamantul a fost examinat în mod succesiv de medici din două spitale care au constatat că boala sa a fost agravată și că a trebuit să se efectueze acum la amputare o parte a piciorului stâng, la nivelul coapsei. 20. La 17 ianuarie 2007, reclamantul a fost spitalizat în vederea intervenției chirurgicale care a avut loc a doua zi 21. La 23 iulie 2007, reclamantul a fost de acord să părăsească centrul de tranzit și a mers ilegal în Germania, de unde a fost trimis din nou în România la 28 ianuarie 2008. 22. Cu toate acestea, s-a întors în Germania și la 23 august 2008, a fost arestat și trimis înapoi în Franța. De atunci, a declarat că locuiește în Franța fără locuință fixă. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în Hotărârea Mogoș România , nr 20420/02, § 68-71, 13 octombrie 2005. 24. În temeiul articolului 24 din Ordonanța guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, serviciul public de asistență socială are competența de a furniza apatrizilor în centrele de tranzit al asistenței medicale. 25. În temeiul articolului 211 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma sistemului de sănătate, apatrizii pot face o cerere de afiliere la sistemul general de asigurări de sănătate. Odată admis, prin plata unor contribuții lunare, ei pot beneficia gratuit de anumite prestații medicale în același mod ca și ceilalți asigurați. GRIFS 26. Invocând articolele 2, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 13 și 14 din Convenție, reclamantul se plânge de relele tratamente pe care i le-ar fi făcut polițiștii la sosirea la București la 8 februarie 2002 și în timpul spitalizării din 1 februarie 2002 la 3 aprilie 2002, Comitetul consideră, de asemenea, că autoritățile interne nu i-au furnizat tratamentul indispensabil care ar fi permis evitarea amputării unei părți a piciorului stâng. În afara unghiului articolului 2 din Convenție, reclamantul se plânge că viața sa ar fi fost pusă în pericol în măsura în care nu ar fi beneficiat de îngrijirea necesară stării sale de sănătate. 28. Curtea reamintește că art. 2 din Convenție nu poate fi interpretat ca garantând dreptul oricărei persoane de a beneficia gratuit de prestații medicale, chiar și atunci când Õ este vorba despre îngrijirea acordată în cadrul unei instituții publice ( Borzęcki c. Polonia (dec.), n 10469/02, 27 ianuarie 2004). 29. Faptul că anumite îngrijiri gratuite nu ar fi administrate decât unor persoane persoane afiliate regimului general de securitate socială constituie o practică curentă în mai multe state părți. Având în vedere resursele limitate, alegerile care trebuie făcute în ceea ce privește prioritățile revin autorităților naționale ( mutatis mutandis, Gheorghe c. România (dec.), 19215/04, 22 septembrie 2005). 30. În speță, Curtea constată că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă care să susțină afirmația potrivit căreia ar fi refuzat să i se administreze asistență medicală indispensabilă. Dimpotrivă, din piesele din dosar reiese că, în mai multe ocazii, acesta a beneficiat de îngrijiri de urgență și de examinări medicale atât în interiorul centrului de tranzit, cât și în spitale civile. 31. Curtea este conștientă de gravitatea, precum și de caracterul ireversibil al bolii reclamantului. Prin urmare, Curtea nu poate decât să se plângă de absența unei intervenții chirurgicale care, cel mai devreme, ar fi putut evita eventual amputarea unei părți din piciorul stâng al reclamantului. 32. Cu toate acestea, Curtea constată că nimic nu l-a afectat pe reclamant să facă o cerere de afiliere la regimul general al securității sociale din România, ceea ce i-ar fi permis să beneficieze gratuit de asistență medicală mai complexă în același mod ca și ceilalți asigurați ( mutatis mutandis, Borzęcki, citată anterior). 33. Curtea observă, de asemenea, că, deși reclamantul era conștient de riscul implicat, acesta a opus de mai multe ori un refuz categoric de a urma tratamentul medical și de a fi spitalizat, ajungând până la un comportament agresiv față de polițiști. 34. Încălcarea articolului 2 din Convenție. În consecință, este necesar să se restrângă ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 36. Curtea arată că, în măsura în care reclamantul susține că ancheta privind Parchetul nu a îndeplinit criteriile de independență și de imparțialitate, acesta nu a dovedit că a introdus în instanțe 37. În orice caz și presupunând că o astfel de acțiune nu ar fi eficientă, Curtea constată că aceste decizii datează din 6 august și 27 septembrie 2002, cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea sa, la 20 octombrie 2003.38. În consecință, acest recurs este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (1) și 4 din Convenție. 39. Pe langa unghiul articolului 5 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că, de la sosirea sa la centrul de tranzit, a fost privat în mod arbitrar de libertate. 40. Curtea observă că reclamantul nu era nici arestat, nici deținut de autoritățile române, nici o hotărâre de justiție care nu există în acest sens. 41. Având în vedere posibilitatea reclamantului de a părăsi centrul de tranzit în orice moment și refuzul său de a utiliza această posibilitate, Curtea consideră că situația astfel creată nu a fost imputată statului pârât ( mutatis mutandis, Mogoșc. România (dec.), n 20420/02, 6 mai 2004). 42. Prin urmare, această cauză este incompatibilă cu rația personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie să fie respins în temeiul articolului 35 43. În ceea ce privește celelalte presupuse încălcări, Curtea constată că obiecțiile reclamantului nu sunt justificate în niciun fel. 44. În orice caz, ținând cont de ansamblul elementelor sale deținerea și în măsura în care Curtea este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu evidențiază nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. 45. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca vădit nefondată, în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall Premier