CASE OF OFENSIVA TINERILOR v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 16732/05 îndreptată împotriva României, prin care o asociație de drept român, asociația „Ofensiva Tinerilor” (reclamanta)

Reclamanta a fost reprezentată de C. Rădulescu , avocat în București. Guvernul român („Guvernul”)

Reclamanta se plânge în special, de hotărârea autorităților române, care au refuzat să-i înregistreze candidatura la alegerile parlamentare și de imposibilitatea de a contesta hotărârea respectivă în fața instanțelor interne. De asemenea, se plânge de faptul că a suferit o discriminare în raport cu altă asociație, care reprezintă minoritatea poloneză și în raport cu partidele politice. Din această cauză, denunță o atingere adusă drepturilor sale garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenție, considerat separat și coroborat cu art. 13 și 14 din Convenție și de art. 11 din Convenție.

La 17 iunie 2008, cererea a fost comunicată Guvernului.

Reclamanta este o asociație de drept român, înființată în septembrie 2004, cu sediul în Arad.

În septembrie 2004, reclamanta a introdus în fața Judecătoriei Arad o cerere de înscriere a asociației, în temeiul Ordonanței de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații („Ordonanța nr. 26/2000”). Pe lângă actul constitutiv și statut, aceasta a depus la dosar și proba privind disponibilitatea denumirii sale și cea a existenței unui sediu și unui patrimoniu, precum și avizul favorabil emis în prealabil de Guvernul român, reprezentat de Departamentul pentru Relații Interetnice. Din statut și din actul constitutiv reieșea că reclamanta era o organizație de cetățeni români de origine poloneză, înființată cu scopul de a reprezenta interesele membrilor săi. Art. 4, lit. d) din statutul respectiv prevedea participarea persoanei în cauză la alegerile prezidențiale, parlamentare și locale, cu respectarea legii electorale.

Prin încheierea din 6 septembrie 2004, după examinarea documentelor depuse la dosar, Judecătoria Arad a admis cererea reclamantei și a dispus înscrierea sa în Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Întrucât nu s-a formulat nici un recurs, această încheiere a devenit definitivă.

La 28 noiembrie 2004, urmau să aibă loc în România alegerile parlamentare.

Pentru a participa la acestea, la 18 octombrie 2004, reclamanta a introdus o cerere la Biroul Electoral Central („BEC”), prin care urmărea înscrierea listei sale de candidați la alegerile parlamentare, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului („Legea nr. 373/2004”).

În aceeași zi, reclamanta a transmis Biroului Electoral Central semnul său electoral, care înfățișa un tânăr ce atrăgea atenția asupra devizei „Acum, TINERII!” și asupra numelui organizației. Reclamanta a precizat că semnul electoral cuprindea trei elemente simbolice majore. Aceasta a explicat semnificația celor trei elemente după cum urmează: expresia chipului tânărului respectiv reprezenta deschiderea, seriozitatea și competența, gestul făcut cu mâna dreaptă de personajul respectiv avea ca scop atragerea atenției, sloganul „Acum, TINERII!” era un îndemn adresat tinerilor care aparțin minorității poloneze, conceput pentru a-i determina pe aceștia să participe în mod activ la viața comunității și să-și asume cu demnitate cultura și civilizația poloneză.

La 23 octombrie 2004, Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski” („UPR”)

În cererea depusă la BEC, UPR a expus că este singura organizație care reprezintă interesele minorității poloneze în România. Susținea că reclamanta are legături cu partide politice și că din denumirea sa nu reiese că aceasta reprezintă minoritatea poloneză. Aceasta afirma că singurul obiectiv al reclamantei era să obțină un mandat în Parlament și că a folosit în acest scop cea mai ușoară cale, după spusele sale, rezervată prin lege, reprezentanților minorităților naționale (

Contestația formulată de UPR nu ar fi fost comunicată reclamantei.

La 26 octombrie 2004, printr-o hotărâre definitivă, BEC a respins cererea reclamantei după cum urmează:

Contestația împotriva hotărârii BEC în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

La 28 octombrie 2004, întemeindu-se pe Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 („Legea nr. 29/1990”), reclamanta a introdus în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție („Înalta Curte”) o acțiune în anularea hotărârii pronunțate de BEC la 26 octombrie 2004 (

Cauza a fost înscrisă pe rolul Secției civile a Înaltei Curți și nu pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal.

Reclamanta nu a fost citată să se prezinte la termenul stabilit în aceeași zi.

Prin hotărârea definitivă din 28 octombrie 2004, Secția civilă a Înaltei Curți a declarat inadmisibilă acțiunea reclamantei . Aceasta a reținut că Legea nr. 373/2004 prevedea în mod expres cazurile în care deciziile pronunțate de BEC puteau face obiectul unui recurs în fața unei instanțe și că hotărârea contestată nu intră sub incidența acestor cazuri.

Reclamanta a introdus recurs împotriva hotărârii respective, susținând că Secția civilă nu este competentă să se pronunțe cu privire la o acțiune în contencios administrativ.

De asemenea, reclamanta a susținut că Înalta Curte a considerat în mod eronat că hotărârea contestată a BEC avea un caracter civil și nu unul administrativ. În plus, a indicat că, prin hotărârea sa, Înalta Curte a încălcat Hotărârea Curții Constituționale nr. 325 din 14 septembrie 2004. În această privință, a precizat că judecătorul constituțional a considerat că hotărârile pronunțate de BEC puteau fi contestate în temeiul Legii nr. 29/1990 și că legea respectivă reprezintă dreptul comun în materie (

Printr-o altă hotărâre definitivă din 15 noiembrie 2004, Înalta Curte, reunită într-un complet de nouă judecători, a declarat recursul inadmisibil, pe motiv că Legea nr. 373/2004 nu prevedea o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de BEC cu privire la respingerea unei cereri de înscriere la alegerile parlamentare.

Contestarea hotărârii pronunțate de BEC în fața curții de apel.

Tot la 28 octombrie 2004, întemeindu-se pe Legea nr. 29/1990, reclamanta a introdus în fața Curții de Apel București („curtea de apel”) o acțiune în anulare a hotărârii pronunțate de BEC la 26 octombrie 2004.

Această acțiune a fost trimisă Secției civile a Înaltei Curți, care a stabilit un termen pentru 29 octombrie 2004, fără citarea părților.

Ca urmare a termenului din 29 octombrie 2004, la care a fost prezent mandatarul reclamantei, Înalta Curte a supus dezbaterii părților excepția întemeiată pe autoritatea de lucru judecat. Reprezentanta reclamantei a precizat că nu i se adusese la cunoștință că respectiva cauză făcuse deja obiectul unei acțiuni între aceleași părți și cu privire la același obiect.

Prin hotărârea definitivă pronunțată în aceeași zi, Secția civilă a Înaltei Curți a respins acțiunea pe motiv de autoritate de lucru judecat din hotărârea din 28 octombrie 2004, citată anterior (

Reclamanta a formulat recurs împotriva hotărârii respective, indicând că a inițiat o acțiune în contencios administrativ în fața curții de apel și nu o acțiune civilă în fața Înaltei Curți și că nu luase cunoștință de motivele pentru care curtea de apel și-a declinat competența în cauză. A cerut trimiterea cauzei în fața instanței de contencios administrativ, pe care o sesizase.

Prin hotărârea definitivă din 15 noiembrie 2004, Înalta Curte, reunită într-un complet de nouă judecători a declarat recursul inadmisibil pe motiv că hotărârea din 29 octombrie 2004 era definitivă.

Dispozițiile relevante în speță ale Ordonanței nr. 26/2000 sunt redactate astfel:

Dispozițiile relevante în speță ale Constituției române, așa cum era redactată la momentul faptelor, se citesc după cum urmează:

Alegerile din 28 noiembrie 2004 au fost reglementate de Legea nr. 373/2004 privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, publicată în Monitorul Oficial nr. 887 din 29 septembrie 2004 și intrată în vigoare la 2 octombrie 2004. Dispozițiile relevante în speță ale legii respective prevedeau următoarele:

Dispozițiile relevante în cauză din Legea nr. 14/2003 din 17 ianuarie 2003 privind partidele politice, publicată în Monitorul Oficial nr. 25 din 17 ianuarie 2003, incluse în capitolul „Înregistrarea partidelor politice”, erau redactate astfel:

Articolele pertinente în speță ale Hotărârii Guvernului nr. 589 din 21 iunie 2001 privind înființarea Consiliului Minorităților Naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 6 iulie 2001, erau redactate după cum urmează:

Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ , astfel cum era redactată la momentul faptelor și până la modificarea acesteia prin Legea nr. 554/2003, intrată în vigoare la 6 ianuarie 2005, se citesc după cum urmează:

Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale („Legea nr. 67/2004”) cuprindea dispoziții similare celor din Legea nr. 373/2004 cu privire la participarea asociațiilor minorităților naționale la alegeri și competența BEC. Curtea Constituțională a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate privind art. 33 și 35 din Legea nr. 67/2004, întemeiată pe încălcarea dreptului de acces la o instanță ca urmare a caracterului definitiv al hotărârilor BEC. Prin Decizia nr. 325 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 969 din 21 octombrie 2004, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate și a considerat următoarele:

Guvernul a depus la dosarul cauzei, în fața Curții, decizii pronunțate de Înalta Curte, printre care hotărârile definitive pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal, la 4 aprilie 2007 și la 10, 12 și 13 iunie 2008. Din deciziile respective reiese că înalta instanță a considerat în mod constant că activitatea BEC desfășurată în conformitate cu art. 37 din Legea nr. 67/2004 era asemănătoare celei unei autorități publice centrale și că hotărârile pronunțate de BEC în acest context, reprezentau acte administrative jurisdicționale, în sensul dispozițiilor legii contenciosului administrativ.

La 9 decembrie 2012, au avut loc noi alegeri pentru Camera Deputaților și a Senatului, reglementate de Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului („Legea nr. 35/2008”), în vigoare la momentul alegerilor respective. Prin hotărârea din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial din 25 septembrie 2012, BEC a decis că, pentru a asigura accesul liber la justiție, în absența unei dispoziții legale, hotărârile BEC cu privire la o singură candidatură la nivel național, depusă de o organizație de cetățeni aparținând unei minorități naționale, vor fi contestate în fața Tribunalului București. De asemenea, hotărârile Tribunalului București puteau fi contestate la Curtea de Apel București, în termen de 24 de ore.

CNCD, organ administrativ autonom cu atribuții judiciare, are sarcina de a controla la nivel național, din oficiu sau la plângerea unei persoane fizice și juridice, respectarea principiului nediscriminării, așa cum este prevăzut în Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Acesta poate fi sesizat de orice persoană care se consideră victima unei discriminări în termen de un an de la presupusele fapte discriminatorii. Colegiul director, un organism format din nouă membri aleși cu majoritate simplă pentru un mandat de cinci ani de către deputați și senatori, are competența de a aplica sancțiuni (avertisment sau amendă contravențională), dacă constată existența unei discriminări. De asemenea, poate acorda asistență victimelor. Hotărârile CNCD sunt comunicate părților. Mandatul CNCD cuprinde și prevenirea discriminării, prin intermediul organizării de activități de sensibilizare, prin realizarea de studii și de alte lucrări de cercetare, precum și prin colectarea datelor și medierea între părți. Hotărârile pronunțate de CNCD pot fi contestate în fața instanțelor interne, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Codul bunelor practici în materie electorală

Codul bunelor practici în materie electorală a fost adoptat de Comisia de la Veneția în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare care a avut loc la 5 și 6 iulie 2002 și prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la 6 noiembrie 2002. Acesta este prezentat în părțile sale relevante în speță și în special, în ceea ce privește problema existenței unui sistem de recurs efectiv în materie electorală, în cauza

Raportul asupra dreptului electoral și a minorităților naționale

Raportul asupra dreptului electoral și a minorităților naționale a fost adoptat de Comisia de la Veneția la 25 ianuarie 2000. Acesta privește participarea organelor alese ale statului și în special, a parlamentului național. Această participare este examinată din perspectiva dreptului electoral și a posibilităților pe care le oferă persoanelor aparținând minorităților naționale de a fi prezente în cadrul organelor alese.

Reclamanta pretinde că refuzul BEC de a-i înregistra candidatura la alegerile parlamentare a adus atingere drepturilor garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, redactat după cum urmează:

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.

Argumentele părților

Reclamanta susține că BEC i-a respins cererea de participare la alegeri pe baza unui motiv care nu era prevăzut de lege, și anume, lipsa de identificare cu etnia poloneză. Aceasta precizează că legea prevedea o procedură specială pentru asociațiile care reprezintă minoritățile naționale care doresc să participe la alegeri și că era vorba despre o procedură diferită de cea prevăzută pentru reprezentanții minorităților care îndeplineau deja mandate în Parlament.

De asemenea, reclamanta susține că necesitatea ca semnul electoral ales de o asociație să fie reprezentativ pentru minoritatea în cauză, nu reprezintă o condiție prevăzută de lege pentru a participa la alegeri. Aceasta consideră că doar alegătorii, și nu BEC, puteau decide, prin vot, ce asociație le reprezenta cel mai bine interesele.

Guvernul precizează că reclamanta nu era reprezentată în Parlament și că trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 373/2004 în vederea participării la alegeri. Persoana în cauză trebuia să depună o listă de semnături, cu un număr reprezentând cel puțin 15% din numărul total de cetățeni care, la ultimul recensământ, declaraseră că aparțin minorității poloneze. Guvernul mai afirmă că la ultimul recensământ, 3559 de persoane declaraseră că sunt de origine poloneză și că doar 48 dintre acestea locuiau în județul Arad, unde se află sediul reclamantei.

Guvernul precizează că BEC, în exercițiul atribuțiilor conferite prin lege, verificase documentele prezentate de reclamantă și constatase că semnul electoral ales de aceasta din urmă, precum și conținutul documentelor respective, nu dovedeau identificarea persoanei în cauză cu etnia poloneză, așa cum este impus de Legea nr. 373/2004. Acesta precizează că semnul electoral este un element esențial de identificare a candidatului, conceput pentru a fi utilizat în campania electorală și imprimat pe buletinele de vot. În această privință, precizează că semnul electoral al reclamantei reprezintă imaginea unui tânăr care privește în fața sa, însoțită de un slogan care nu se adresează doar persoanelor de origine poloneză. În aceste condiții, Guvernul consideră că reclamanta ar fi putut să-și mărească numărul de alegători, mesajul său adresându-se, potrivit acestuia, tuturor cetățenilor români cu drept de vot și nu doar comunității poloneze, alcătuită din 3559 de cetățeni. Astfel, cetățenii ar fi putut să creadă că votează cu o formațiune care militează pentru promovarea intereselor tinerilor din România și nu cu o organizație care reprezintă interesele minorității poloneze. Guvernul declară că reclamanta ar fi intrat în competiție directă cu organizația care reprezintă minoritatea poloneză în Parlament – și anume UPR–, că aceasta din urmă se adresează doar persoanelor care aparțin minorității poloneze și că, prin urmare, reclamanta nu ar fi acordat nici o șansă de succes acestei organizații care, în opinia sa, reprezenta de fapt, interesele minorității în cauză.

De asemenea, Guvernul menționează că asociația reclamantă a fost înființată în septembrie 2004, și anume cu puțin timp înainte de data stabilită pentru alegerile parlamentare: astfel, persoana în cauză nu ar fi avut timp suficient pentru a dovedi implicarea în proiecte care serveau intereselor minorității poloneze.

Guvernul consideră că toate argumentele pe care le-a prezentat dovedesc că hotărârea pronunțată de BEC urmărea un scop legitim, și anume a se asigura că interesele minorității poloneze erau într-adevăr, reprezentate în cadrul corpului legislativ român. Întemeindu-se pe aceleași elemente, Guvernul susține că această măsură nu era disproporționată față de scopul urmărit. Cu privire la acest ultim punct, hotărârea în litigiu a fost pronunțată de un organism independent și imparțial.

Motivarea Curții

Curtea reamintește că art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție consacră un principiu fundamental într-un regim politic cu adevărat democratic și are o importanță capitală în sistemul Convenției (

Statele dispun, în special, de o mare latitudine pentru a adopta, în ordinea lor constituțională, norme privind statutul de parlamentar, printre care criteriile de ineligibilitate. Deși împart o preocupare comună – de a asigura independența aleșilor, dar și libertatea alegătorilor –, aceste criterii variază în funcție de factorii istorici și politici specifici fiecărui stat, numărul mare de situații prevăzute de constituții și de legislațiile electorale ale multor state membre în Consiliul Europei demonstrează diversitatea alegerilor posibile în materie. În sensul aplicării art. 3, orice lege electorală trebuie să fie apreciată în lumina evoluției politice a țării, astfel încât detalii inacceptabile în cadrul unui anumit sistem se pot justifica în cadrul altuia. Această marjă de manevră acordată statului este totuși, limitată de obligația de a respecta principiul fundamental al art. 3, și anume „libera exprimare a opiniei poporului privind alegerea corpului legislativ” [

Drepturile garantate prin art. 3 citat anterior nu sunt absolute. Există loc de „limitări implicite”, iar statele contractante trebuie să-și acorde o marjă mare de apreciere în materie [a se vedea, printre altele,

Cu toate acestea, Curtea are competența de a se pronunța în ultimă instanță cu privire la respectarea cerințelor art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție: dacă dreptul de a candida nu este absolut, limitările implicite care pot face obiectul său, nu trebuie să-l reducă până la a aduce atingere esenței sale și nici să-l priveze de efectivitatea sa. Limitări asemănătoare trebuie să fie conforme cu statul de drept și însoțite de suficiente garanții pentru a evita arbitrariul (

În cele din urmă, Curtea reamintește că a subliniat mereu necesitatea evitării deciziilor arbitrare și abuzurile de putere în materie electorală, în special, în ceea ce privește înregistrarea candidaților (a se vedea, printre altele,

Curtea constată, cu titlu preliminar, că respectiva cauză vizează contextul legislativ specific României, care prevede norme speciale pentru a participa la alegeri, în favoarea organizațiilor care aparțin minorităților. Într-adevăr, România a ales să asigure minorităților o reprezentare specială în Parlament, fiind statul european cu cel mai mare număr de partide și organizații de minorități care participă la alegeri și care au reprezentanți în Parlament (a se vedea concluziile Raportului asupra dreptului electoral și a minorităților naționale ,

Curtea consideră că art. 1 din Protocolul nr. 3 la Convenție nu obligă statele contractante să introducă condiții specifice în favoarea minorităților, pentru a participa la alegeri. Cu toate acestea, un stat care dispune de un asemenea sistem trebuie, în principiu, să se asigure că normele electorale aplicabile sunt clare, pentru a evita o interpretare arbitrară la momentul aplicării acestora. (a se vedea, pentru o situație referitoare la modul în care BEC a interpretat dispozițiile legislative relevante cu privire la alegerea deputaților care reprezintă minorități naționale, cauza

Referitor la circumstanțele cauzei, Curtea constată că respectiva cauză se referă la condițiile de eligibilitate prevăzute de lege pentru dreptul de a candida. Dreptul de a candida la alegeri, garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție și inerent noțiunii de regim cu adevărat democratic, este doar iluzoriu dacă persoana în cauză poate fi, în orice moment și în mod arbitrar, privată de acesta. În consecință, dacă este adevărat că statele dispun de o marjă mare de apreciere pentru a stabili condițiile de eligibilitate

Curtea constată că BEC și-a fondat hotărârea din 26 octombrie 2004 pe art. 4 alin. (1) din Legea nr. 373/2004, considerând că semnul electoral și documentele prezentate în sprijinul cererii sale de către reclamantă, nu dovedeau identificarea acesteia cu etnia poloneză. Or, Curtea constată că nici art. 4 alin. (1) din Legea nr. 373/2004, nici art. 4 în ansamblul său, nu impunea candidaților care doreau să reprezinte interesele minorităților naționale, anumite condiții în ceea ce privește semnele electorale alese. O asemenea precizare s-a dovedit decisivă la momentul stabilirii validității unei candidaturi, cu atât mai mult cu cât articolul în cauză viza situația specifică a minorităților naționale, care, după cum susține, de altfel, și Guvernul, se adresează, în primul rând, unui electorat țintă.

Întrebarea care se pune în speță este dacă această lipsă de claritate a normelor electorale putea genera o interpretare arbitrară la momentul aplicării lor. În această privință, aceasta ia act de faptul că BEC a respins cererea reclamantei, menționând că semnul electoral și conținutul documentelor „nu dovedeau identificarea cu etnia poloneză, așa cum este prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 373/2004”. Cu toate acestea, observă că această dispoziție definea minoritatea care avea dreptul de a participa la procesul electoral ca fiind „etnia reprezentată în cadrul Consiliului Minorităților Naționale.” Fără îndoială, minoritatea poloneză aparținea acestei categorii, având în vedere că interesele sale erau deja reprezentate în Parlament și în Consiliul Minorităților Naționale, prin UPR. Curtea observă, de asemenea, că după primirea avizului favorabil înființării sale, din partea Guvernului, reprezentat de Departamentul pentru Relații Interetnice (

Având în vedere motivele invocate de BEC pentru a respinge candidatura reclamantei, în temeiul bazei legale menționate în hotărârea din 26 octombrie 2004, Curtea consideră că legea nu prevedea clar condițiile pe care trebuia să le îndeplinească reprezentanții minorităților fără reprezentare în Parlament. În același timp, domeniul de aplicare al puterii decizionale exercitate de BEC în materie, nu era suficient definit.

Curtea remarcă apoi, că în calitate de organizație care reprezintă o minoritate națională, fără reprezentare în Parlament, reclamanta trebuia să-și depună candidatura la BEC, care funcționa, în acest caz, ca un birou electoral de circumscripție. După ce a examinat dosarul care îi fusese înaintat și fără a informa persoana în cauză de existența unei contestații cu privire la candidatura sa (

În plus, Curtea ia act de faptul că nici o instanță națională nu s-a pronunțat cu privire la interpretarea dispoziției legale aplicate de BEC. În fapt, deși reclamanta a introdus acțiuni în fața Înaltei Curți și a curții de apel, întemeiate pe Legea nr. 29/1990 contenciosului administrativ, acțiunile sale au fost înregistrate pe rolul Secției civile a Înaltei Curți și au fost declarate inadmisibile, pe motiv că, potrivit Legii nr. 373/2004, hotărârile BEC – precum cea pronunțată în prezenta cauză – erau definitive și nu puteau fi atacate cu recurs. Nu i s-a furnizat nici o explicație cu privire la reîncadrarea acțiunilor introduse de reclamantă în contencios administrativ în acțiuni întemeiate pe legea electorală. În plus, reclamanta nu a fost citată în fața Înaltei Curți la termenul din 28 octombrie 2004 și astfel, nu a avut ocazia să-și expună argumentele (

În aceste condiții, Curtea consideră că, în lipsa unor garanții suficiente cu privire la imparțialitatea organului însărcinat cu examinarea cererii de candidatură a reclamantei, în speță, procedura era incompatibilă cu cerințele în materie de eligibilitate a candidaților (

Având în vedere elementele precedente, Curtea consideră că lipsa de claritate a legii electorale referitoare la minoritățile naționale și lipsa de garanții suficiente cu privire la imparțialitatea organelor însărcinate cu examinarea cererii de candidatură a reclamantei, au adus atingere esenței drepturilor garantate de art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Reclamanta se plânge că nu a beneficiat la nivel intern de o cale de atac efectivă, care să-i fi permis să atace hotărârea BEC cu privire la refuzul de a înscrie candidatura sa la alegerile parlamentare. Aceasta invocă art.

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.

Denunțând lipsa unei căi de atac efective în dreptul intern, care i-ar fi permis să atace refuzul BEC de a-i înregistra candidatura la alegerile parlamentare, reclamanta explică că art. 47 din Legea nr. 373/2004 reglementa o procedură diferită și că nu era aplicabilă în situația sa. Aceasta precizează că hotărârea BEC din 26 octombrie 2004 menționa în mod expres caracterul definitiv și irevocabil al acesteia și că, prin urmare, hotărârea respectivă nu putea face obiectul unui recurs.

Guvernul susține că reclamanta dispunea de o cale de atac efectivă în dreptul intern, în sensul art. 13 din Convenție. În această privință, precizează că reclamanta ar fi putut contesta hotărârea BEC în fața instanțelor naționale, fie pe calea contenciosului administrativ, fie întemeindu-se pe art. 47 din Legea nr. 373/2004, fie invocând direct art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea subliniază că tocmai a examinat din perspectiva art. 3 din Protocolul nr. 1, modul de funcționare a căilor de atac referitoare la refuzul BEC de a înregistra candidatura reclamantei. Prin urmare, consideră că nu este necesar să examineze separat, lipsa unei căi de atac efective din punctul de vedere al art. 13 din Convenție (a se vedea în acest sens,

Reclamanta denunță situația sa, pe care o califică drept mai puțin avantajoasă decât cea a organizației care reprezintă minoritatea de origine poloneză care participă la alegeri și care ocupă deja locuri în Parlament, pe motiv că, spre deosebire de cea din urmă, candidatura sa nu a fost automat acceptată și că a trebuit să dovedească identificarea sa cu comunitatea poloneză. În plus, se plânge de tratament discriminatoriu în raport cu partidele politice, din cauza procentului de semnături pe care a trebuit să-l furnizeze în sprijinul candidaturii sale.

Argumentele părților

Guvernul invocă neepuizarea căilor de atac interne, pe motiv că reclamanta nu a sesizat CNCD în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. În continuare, acesta explică că art. 4 alin. 4 din Legea nr. 373/2004 viza protejarea intereselor minorităților în ansamblul acestora, având în vedere avantajele prevăzute de lege în favoarea acestora, în materie electorală. Acesta mai menționează că partidele politice și organizațiile de cetățeni care aparțin minorităților naționale reprezintă categorii diferite și care se supun unor regimuri juridice distincte.

Reclamanta expune că CNCD nu este un organ jurisdicțional și că, având în vedere puterile conferite acestuia de lege, nu ar fi putut să oblige BEC să reexamineze candidatura sa la alegeri.

Aceasta consideră că toți candidații la alegeri ar trebui să beneficieze de șanse egale de participare și că alegătorii sunt cei care decid prin vot cine ar trebui să le reprezinte interesele. În ceea ce privește discriminarea în raport cu partidele politice angajate în cursa electorală, aceasta arată că partidele politice trebuie să prezinte la momentul înființării, o listă cu 25.000 de semnături, în timp ce aceasta, în calitate de reprezentantă a unei minorități, a trebuit să prezinte o listă de semnături reprezentând cel puțin 15% din numărul total al cetățenilor care, la ultimul recensământ, au declarat că aparțin minorității în cauză. Potrivit reclamantei, există o disproporție evidentă între procentul de 15% care i-a fost impus și numărul de 25.000 de semnături, care, raportat la numărul de cetățeni români, ar fi reprezentat în mod evident un procentaj inferior.

Motivarea Curții

În speță, Curtea nu consideră necesar să se pronunțe asupra chestiunii epuizării căilor de atac interne, având în vedere că acest capăt de cerere este inadmisibil pentru motivele expuse mai jos.

Curtea observă că doar asociațiile reprezentând minoritățile naționale care nu îndeplinesc mandate în Parlament trebuie să prezinte un anumit număr de semnături în sprijinul candidaturii acestora. Totuși, Curtea consideră că această diferență de tratament a avut o justificare obiectivă și rezonabilă, având în vedere scopul urmărit de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 373/2004. În fapt, norma respectivă avea ca obiectiv să asigure că orice organizație care participă la alegeri în calitate de reprezentantă a unei minorități naționale reprezintă într-adevăr, interesele celei din urmă și că beneficiază de sprijin. Or, în cazul organizațiilor alese deja în Parlament, un astfel de sprijin putea fi presupus [

Rezultă că această parte a capătului de cerere este clar nefondată și trebuie respinsă în aplicarea art. 33 § 3 lit. a) și art. 33 § 4 din Convenție.

Curtea observă, cu titlu introductiv, că respectiva candidatură a asociației reclamante nu a fost respinsă pe motiv de neprezentare a numărului de semnături impuse de legea electorală . În consecință, Curtea nu consideră necesar să examineze dacă reclamanta se poate considera victima unei încălcări a Convenției, pe motivul dispoziției legale criticate, având în vedere că acest aspect al capătului de cerere este inadmisibil pentru motivele expuse mai jos.

Astfel, Curtea reamintește că, dacă necesitatea furnizării unui anumit număr de semnături, nu reprezintă în sine, o încălcare a dreptului de a candida la alegeri, existența unor diferențe considerabile între posibilii participanți la alegeri, ar putea să ridice probleme din perspectiva art. 14, coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție [a se vedea,

În speță, Curtea ia act de faptul că reclamanta și organizațiile care doreau să se constituie în partide politice, erau posibili candidați la alegeri. Aceasta arată că obligația celorlalți candidați de a furniza semnături, era prevăzută de lege în etape diferite: în aplicarea Legii nr. 14/2003 privind partidele politice, acestea din urmă trebuiau să furnizeze 25.000 de semnături pentru a se înființa și a fi înregistrate, în timp ce reclamanta trebuia să furnizeze semnăturile respective la momentul înregistrării candidaturii sale la alegeri.

În continuare, Curtea constată că organizațiile care reprezintă minoritățile naționale trebuie să furnizeze o listă de semnături reprezentând 15% din numărul total de cetățeni, care, la ultimul recensământ. au declarat că aparțin minorității în cauză, în timp ce partidele trebuie să furnizeze la momentul înființării, o listă de 25.000 de semnături, ceea ce, raportat la populația care beneficiază de drept de vot, reprezintă un procent mult mai mic decât 15%.

Cu toate acestea, Curtea consideră că respectiva obligație nu urmărea aceleași scop în ambele cazuri. Astfel, numărul de semnături necesar înființării unui partid politic avea ca obiectiv garantarea reprezentativității acestuia din urmă, la nivel național, această reprezentativitate corespunzând numărului de cetățeni care voiau ca interesele lor să fie reprezentate de un anumit partid politic. Procentul impus unei asociații care reprezintă o minoritate națională avea ca scop asigurarea reprezentativității respectivei asociații în cadrul minorității în cauză și evitarea eventualelor fraude, având în vedere avantajele acordate minorităților naționale. În plus, având în vedere rolul și statutul partidelor politice în calitate de organe reprezentative, Curtea consideră că cerința cu privire la numărul de semnături necesare pentru a candida în numele unei minorități naționale, se dovedește justificată, nefiind discriminatorie (a se vedea,

Rezultă că această parte a capătului de cerere este clar nefondată și trebuie respinsă în aplicarea art. 33 § 3 lit. a) și art. 33 § 4 din Convenție.

Reclamanta se plânge că refuzul BEC de a înregistra candidatura sa la alegeri, ar fi privat-o de dreptul la libertatea de asociere. Aceasta citează art.

Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice ca restricții legitime să fie impuse în exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, poliției sau administrației de stat.”

Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art.

Reclamanta susține că dispozițiile legale aplicabile în materie, în opinia sa, discriminatorii, întrucât i-ar fi restrâns dreptul de a participa la alegeri, au dus la încălcarea art. 11 din Convenție.

Guvernul declară că refuzul BEC de a înregistra candidatura reclamantei la alegerile din 2004, nu a reprezentat o încălcare a dreptului la libertatea de asociere a persoanei în cauză. Presupunând că ar fi existat o ingerință, Guvernul consideră că aceasta era prevăzută la art. 4 din Legea nr. 373/2004, că urmărea un scop legitim și că era necesară într-o societate democratică.

Referitor la art. 13 din Convenție, Curtea consideră că soluția la care a ajuns cu privire la presupusa încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, considerat separat (

În cele din urmă, reclamanta denunță încălcarea dreptului la un proces echitabil, după cum este garantat de art.

Curtea observă că procedurile în litigiu se refereau la o contestație privind dreptul reclamantei de a participa la alegerile parlamentare, în calitate de reprezentantă a unei minorități naționale. Litigiile făceau referire la drepturi cu caracter politic, și nu la drepturi cu caracter civil, în sensul art. 6 din Convenție [a se vedea, în acest sens,

Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil

În conformitate cu art.

Reclamanta solicită 25.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material suferit. Aceasta precizează că refuzul BEC de a înregistra candidatura sa, a împiedicat-o să solicite și să obțină fondurile publice prevăzute de lege, în favoarea organizațiilor care reprezintă o minoritate națională. Aceasta solicită, de asemenea, 25.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a pretinselor încălcări ale Convenției și ale Protocolului nr. 1.

Guvernul consideră că suma solicitată cu titlu de prejudiciu material este speculativă. Acesta arată că statul acordă anumite sume de bani organizațiilor care apară interesele minorităților naționale, reprezentate în cadrul Consiliului Minorităților Naționale, și anume organizațiile care au obținut un mandat de reprezentare. Acesta precizează că simpla înregistrare a unei candidaturi nu conferă astfel de drepturi.

De asemenea, Guvernul declară că reclamanta nu a dovedit legătura de cauzalitate între pretinsele încălcări ale Convenției și prejudiciul moral pretins. Acesta consideră că o constatare a încălcării ar reprezenta o reparație suficientă a prejudiciului moral. Acesta susține că suma respectivă este, în orice caz, excesivă în raport cu jurisprudența Curții în materie.

Curtea nu identifică nici o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge cererea aferentă acestuia. Cu privire la suma solicitată cu titlu de prejudiciu moral, aceasta consideră că această constatare a încălcării reprezintă în sine, o reparație echitabilă suficientă.

Reclamanta nu a formulat nici o cerere de rambursare a cheltuielilor de judecată.

declară cererea admisibilă în ceea ce privește capetele de cerere întemeiate pe art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, considerat separat și coroborat cu art. 13 din Convenție și pe art. 11 din Convenție și inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

hotărăște că a fost încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

hotărăște că nu este necesar să se examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 13 din Convenție coroborat cu art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție;

hotărăște că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 11 din Convenție;

hotărăște că această constatare a încălcării reprezintă în sine o reparație echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă.

respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Sunt de acord cu dispozitivul hotărârii pronunțate în prezenta cauză, cu toate acestea, doresc să menționez câteva nuanțe în ceea ce privește motivarea reținută de Curte.

Contrar a ceea ce sugerează motivarea hotărârii, în special la pct. 56 și 60, prezenta cauză nu se referă la condițiile de eligibilitate la alegerile parlamentare, ci la dreptul de a prezenta candidați la alegerile parlamentare. Problema care se pune este cine are dreptul să prezinte candidați și nu cine poate fi candidat.

Art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu acordă în mod explicit, dreptul subiectiv de a prezenta candidați subiectelor de drept private. Cu toate acestea, noțiunea de alegeri libere presupune a acorda dreptul respectiv fie candidaților, cu titlu individual, fie grupurilor de alegători. Acest drept ar trebui conferit și partidelor politice, cel puțin în cazul scrutinului de listă. În orice caz, este necesar ca legislația națională să permită participarea la alegeri a candidaților care reprezintă curente politice diferite, fără restricții nejustificate.

În prezenta cauză, este necesar să se adauge un element de mare importanță, care a fost omis în motivarea hotărârii. Într-adevăr, este indispensabil să se reamintească pe scurt, dispozițiile legislative care definesc cercul de titulari ai dreptului de a prezenta candidați la alegerile parlamentare în România. În conformitate cu legea electorală din 2004, aplicabilă la alegerile din același an, dreptul de a prezenta candidați aparținea partidelor politice, alianțelor politice și alianțelor electorale. În plus, la alegeri puteau să se prezinte și candidați independenți, cu condiția îndeplinirii unor anumite condiții prevăzute de lege. Prin derogare de la aceste principii generale, candidații puteau de asemenea, să fie prezentați de organizațiile de cetățeni care aparțin minorităților naționale.

În plus, sunt total de acord cu afirmația conform căreia art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, nu impune acordarea de privilegii speciale minorităților naționale în cadrul alegerilor parlamentare. Înaltele părți contractante se bucură de o mare libertate în acest domeniu. Cu toate acestea, dacă legiuitorul ia hotărârea de a introduce dispoziții speciale de drept electoral aplicabile în cazul minorităților naționale, dispozițiile respective trebuie să fie redactate suficient de clar și de precis.

Astfel, atunci când Curtea constată o încălcare a Convenției rezultată din lipsa unor dispoziții legislative suficient de clare, este esențial să se rezolve cu precizie problemele juridice care sunt lipsite de claritate în legislația în cauză. În acest context, este necesar să se sublinieze două chestiuni.

În cele din urmă, aprob considerațiile care fac referire la problema imparțialității Biroului Electoral Central. Conform motivării hotărârii, pentru a soluționa problema respectivă, legiuitorul putea, fie să înființeze un organ imparțial apolitic, fie să introducă o cale de atac jurisdicțională efectivă. Trebuie constatat că nici una dintre aceste posibilități nu a fost reținută de legiuitorul român.

În concluzie, țin să subliniez că lipsa de precizie din legislația referitoare la criteriile care permit diferențierea organizațiilor de cetățeni aparținând minorităților naționale și lipsa de garanții suficiente cu privire la imparțialitatea organelor însărcinate cu conducerea operațiunilor electorale justifică pe deplin concluzia conform căreia art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție a fost încălcat.