- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 martie 2014
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Feisan împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamanții, dl Gheorghe Mihai Feisan și dna Ioana Feisan, sunt cetățeni români, care s-au născut în 1958 și, respectiv, în 1962 și trăiesc în Cluj-Napoca și Covasna. Reclamanții de a se reprezenta. Guvernul român (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna I. Cambrea, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au asigurat un împrumut bancar luat de o societate privată („compania F”) cu o ipotecă pe apartamentul lor. De asemenea, împrumutul a fost garantat de o ipotecă pe bunuri imobiliare aparținând familiei S. Prin hotărârea din 13 octombrie 1998 (care a devenit finală în 2000), Curtea Covasna a permis o acțiune depusă de bănci împotriva debitorilor săi pentru plata dobânzilor în curs de împrumut acordat societății F. Reclamanții au fost părți la procedura, împreună cu ceilalți debitori.
Curtea a ordonat reclamanților să plătească în comun și, mai ales, suma de 132.357.128 lei român (ROL). În 1999 au fost inițiate proceduri de insolvență împotriva societății F și banca a fost înregistrată pe lista creditorilor. Cu toate acestea, banca a preferat să inițieze procedurile de punere în aplicare împotriva reclamanților. Astfel, la 13 aprilie 2001, Curtea de District Sfântu Gheorghe a permis cererea băncii și a ordonat reclamanților să plătească datoria în curs, cu dobânzile conexe și costurile de executare ale băncii creditoare. La 21 martie 2002, reclamanții au depus ROL 10.200.000 cu Banca de Economii să fie pusă la dispoziția băncii creditoare. În aceeași zi, ei au contestat decizia ofițerului de aplicare al băncii de a vinde apartamentul la licitație, indiferent de intenția lor de a plăti suma pentru care au fost responsabili.
De asemenea, ei au solicitat suspendarea licitației. Prin hotărârea din 9 aprilie 2002, Curtea de District Sfântu Gheorghe a respins provocarea reclamanților, având în vedere faptul că nu au plătit dobânzile pentru ROL 10.200.000 și costurile de executare. Reclamanții au apelat, susținând că nu au putut plăti dobânzile și costurile de executare, deoarece suma nu a fost niciodată calculată sau notificată. La 4 februarie 2003, recursul lor a fost respins de Curtea Covasna County, fără a fi examinat fondurile sale, având în vedere faptul că reclamanții nu au depus apelul în termenul legal.
La 30 aprilie 2002, ofițerul de aplicare a băncii a stabilit data de licitație pentru 21 mai 2002. 10. Având în vedere un număr insuficient de ofertanți pentru apartament, ofițerul de executare a redus prețul minim la ROL 116.250.000 (aproximativ 4.650) și a stabilit o altă dată de licitație pentru 25 iunie 2002. 11. Apartamentul a fost cumpărat la prețul minim stabilit de ofițerul de executare, iar actele de pronunțare au fost emise la 29 iulie 2002. 12. La 15 octombrie 2002, ofițerul băncii a eliberat ordinul final de eliberare a veniturilor din vânzare (procesul verbal de eliberare al prețului). 13. Reclamanții au contestat măsura de aplicare în instanță. Curtea de district Sfântu Gheorghe a refuzat să își înregistreze plângerea, care a fost trimisă înapoi la 21 octombrie 2002, cu indicația că ar trebui depusă la organismul emitent.
Plăcerea reclamanților a fost depusă la banca creditoră la 23 octombrie 2002. Potrivit reclamanților, plângerea lor împotriva ordinului final de eliberare a veniturilor din vânzare nu a fost examinată. 14. Cumparatorul apartamentului reclamantului a cerut ca reclamanții să fie evacuate. Prin hotărârea interlocutivă din 27 august 2003, cererea ei a fost permisă de Curtea de District Sfântu Gheorghe. La 1 septembrie 2003, reclamanții au fost condamnați să abandoneze apartamentul. 15. Reclamanții au contestat în instanță toate măsurile de aplicare luate împotriva acestora, inclusiv expulzarea lor din apartament. De asemenea, ei au solicitat revocarea actelor de judecată din 29 iulie 2002 și a plângerii lor împotriva ordinului de eliberare a veniturilor din vânzare în temeiul actelor de judecată care au fost examinate.
Ei au susținut că actele de judecată erau nule și nule, deoarece le-au plătit datoria băncii înainte de vânzarea apartamentului lor. 16. La 14 octombrie 2003, Curtea de District Sfântu Gheorghe a respins plângerea ca nefondată, respinsă plângerea reclamanților împotriva actului de judecată din cauza res judicatei. Prezenta decizie a susținut că argumentele formulate de reclamanții împotriva faptului de judecată au fost deja examinate de către instanță în hotărârea sa finală din 9 aprilie 2002 și, prin urmare, nu au putut fi examinate din nou. De asemenea, a susținut că ordonanța de expulzare a fost eliberată pe baza actei finale de judecată în conformitate cu cerințele juridice. 17. Reclamanții au apelat, susținând, printre altele, că argumentele lor împotriva actelor de judecată nu au putut fi respinse din motive de judecată.
La 1 martie 2005, Curtea Covasna Country și-a respins recursul în privința punctelor de drept. Acesta a susținut că toate măsurile de aplicare împotriva reclamanților sunt legale și că, atâta timp cât reclamanții nu au plătit datoria întregii băncii creditorilor, datoria garantată împotriva apartamentului lor ar putea fi aplicată în consecință și nu ar putea solicita încetarea executării. În plus față de concluzia instanței de primă instanță că hotărârea din 9 aprilie 2002 a avut statutul de judecată, instanța de recurs a susținut că, deși cele două seturi de procedură nu au avut același obiect, acestea au avut același scop: anularea rețelei de execuție și încetarea măsurilor de punere în aplicare împotriva reclamanților.
În plus, argumentele prezentate de reclamanții în ambele proceduri au fost aceleași. Prin urmare, argumentul principal al reclamanților de a fi plătit datoria băncii nu a putut fi ridicat în acea etapă a executării, atunci când acțiunea de judecată a devenit un motiv de execuție în procedura de expulzare. 18. Dispozițiile privind executarea în materie civilă și comercială au fost consemnate în articolele 372-580 din Codul de Procedură Civilă din România („CPC”), astfel cum sunt în vigoare la momentul material. 19. În temeiul articolului 379 din CCP, executarea nu a putut fi efectuată decât în cazul în care există o autoritate validă de a executa o obligație care este sigură, a căror cuantitate a fost stabilită și care a căzut în mod corespunzător.
Datoria a fost lichidă în cazul în care a fost determinată de instrumentul de datorie în sine sau de alte fapte necertificate, eliberate de debitorul sau recunoscute de acesta. 20. art. 399 din CCP prevede că un debitor sub autoritatea de executare ar putea iniția proceduri pentru a ridica obiecții fie împotriva dreptului creditorului la executarea sau împotriva măsurilor speciale de executare. 21. Scrisul de execuție ar putea fi contestat, dar numai în ceea ce privește sensul, domeniul de aplicare și nu validitatea acesteia în ceea ce privește fondurile. O plângere ar putea fi depusă împotriva refuzului autorității de executare pentru a efectua o măsură de aplicare în condițiile prevăzute de lege.
22. art. 404 din CCP prevede că, în cazul în care instanța a permis obiecția împotriva executării, în funcție de caz, ar pune deoparte scrisoarea execuției sau ar ordona modificarea, anularea sau încetarea executării, sau anularea sau explicația scrisului de executare sau punerea în aplicare a ordinului de executare pe care autoritatea relevantă a refuzat să îl efectueze.
1. The applicants, Mr Gheorghe Mihai Feisan and Ms Ioana Feisan, are Romanian nationals, who were born in 1958 and 1962 respectively and live in Cluj-Napoca and Covasna. The applicants’ request to represent themselves was granted. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs I. Cambrea, from the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicants secured a bank loan taken out by a private company (“company F”) with a mortgage on their apartment. The loan was also secured by a mortgage on real estate belonging to the S family.
By a judgment of 13 October 1998 (which became final in 2000) the Covasna County Court allowed an action lodged by the bank against its debtors for the payment of the outstanding interest on the loan granted to company F. The applicants were parties to the proceedings, together with the other debtors. The court ordered the applicants to pay jointly and severally the sum of 132,357,128 Romanian lei (ROL).
In 1999 insolvency proceedings were initiated against company F and the bank was registered on the creditors’ list. However, the bank preferred to initiate enforcement proceedings against the applicants. Thus, on 13 April 2001 the Sfântu Gheorghe District Court allowed the bank’s request and ordered the applicants to pay the outstanding debt, with related interest and the creditor bank’s enforcement costs.
On 21 March 2002 the applicants deposited ROL 10,200,000 with the Savings Bank to be made available to the creditor bank. On the same day they challenged the decision of the bank’s enforcement officer to sell their apartment at auction regardless of their intention to pay the amount for which they were liable. They also asked for the auction to be suspended.
By a judgment of 9 April 2002 the Sfântu Gheorghe District Court dismissed the applicants’ challenge, on the grounds that they had not paid the interest on the ROL 10,200,000 and the enforcement costs.
The applicants appealed, maintaining that they could not pay the interest and the enforcement costs, as that amount had never been calculated or notified to them. On 4 February 2003 their appeal was dismissed by the Covasna County Court without an examination of its merits on the ground that the applicants had not lodged their appeal within the statutory timelimit.
On 30 April 2002 the bank’s enforcement officer set the auction date for 21 May 2002.
On account of an insufficient number of bidders for the apartment, the enforcement officer reduced the minimum price to ROL 116,250,000 (approximately EUR 4,650) and set another auction date for 25 June 2002.
The apartment was bought at the minimum price established by the enforcement officer, and the deed of adjudication was issued on 29 July 2002.
On 15 October 2002 the bank’s enforcement officer issued the final order releasing the proceeds from the sale (procesul verbal de eliberare al prețului).
The applicants challenged the enforcement measure in court. The Sfântu Gheorghe District Court refused to register their complaint, which was sent back on 21 October 2002 with the indication that it should be lodged with the issuing body. The applicants’ complaint was lodged with the creditor bank on 23 October 2002. According to the applicants their complaint against the final order releasing the proceeds from the sale was never examined.
The buyer of the applicants’ apartment asked for the applicants to be evicted. By an interlocutory judgment of 27 August 2003, her request was allowed by the Sfântu Gheorghe District Court. On 1 September 2003 the applicants were ordered to vacate the apartment.
The applicants contested in court all the enforcement measures taken against them, including their eviction from the apartment. They also asked for the deed of adjudication of 29 July 2002 to be revoked and for their complaint against the order releasing the proceeds from the sale under the deed of adjudication to be examined. They claimed that the deed of adjudication was null and void, as they had paid their debt to the bank before their apartment was sold.
On 14 October 2003 the Sfântu Gheorghe District Court dismissed their complaint as unfounded. It dismissed the applicants’ complaint against the deed of adjudication on the ground of res judicata. It held that the submissions made by the applicants against the deed of adjudication had already been examined by the court in its final judgment of 9 April 2002 and therefore they could not be examined again. It also held that the eviction order had been issued on the basis of the final deed of adjudication in accordance with legal requirements.
The applicants appealed, claiming, inter alia, that their submissions against the deed of adjudication could not be dismissed on the ground of res judicata. On 1 March 2005 the Covasna County Court dismissed their appeal on points of law. It held that all the enforcement measures against the applicants were lawful and that as long as the applicants had not paid the whole debt to the creditor bank the debt secured against their flat could accordingly be enforced and they could not ask for cessation of enforcement. Further to the first-instance court’s finding that the judgment of 9 April 2002 had the status of res judicata, the appeal court held that although the two sets of proceedings had not had the same object they had the same purpose: annulment of the writ of execution and cessation of the enforcement measures against the applicants. Moreover, the arguments raised by the applicants in both proceedings were the same. Thus, the applicants’ main argument that they had paid their debt to the bank could not be raised at that stage of enforcement, when the deed of adjudication had become a writ of execution in the eviction proceedings.
The provisions regarding enforcement in civil and commercial matters were contained in Articles 372-580 of the Romanian Code of Civil Procedure (“the CCP”), as in force at the material time.
Under Article 379 of the CCP, enforcement could only be effected where there was a valid authority to execute an obligation which was certain, whose quantum had been fixed and which had fallen due. The debt was liquid if its quantum was determined by the debt instrument itself or by other uncertified deeds, issued by the debtor or acknowledged by it.
Article 399 of the CCP provided that a debtor under an authority to execute could institute proceedings in order to raise objections either against the creditor’s right to enforcement or against particular measures of enforcement.
The writ of execution could be challenged, but only in respect of its meaning, scope and enforcement and not its validity regarding the merits. A complaint could be lodged against the refusal of the enforcement authority to carry out an enforcement measure in the conditions stipulated by law.
Article 404 of the CCP provided that if the court allowed the objection against enforcement, depending on the case, it would either set aside the writ of execution or order its amendment, annulment or the cessation of enforcement, or the annulment or explanation of the writ of execution or the implementation of the enforcement order which the relevant authority was refusing to carry out.