Mihailescu împotriva României

Reclamantul, dl Florin Mihăilescu, este un național român, care s-a născut în 1924 și locuiește în județul Fălticeni, Suceava. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl Bogdan Aurescu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1967 reclamantul a solicitat un brevet pentru o invenție. În 1971, Oficiul de Stat a eliberat brevetul reclamantului. În 1972, Ministerul Finanțelor și Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie au stabilit redevențele care urmează să fie plătite reclamantului pentru exploatarea invenției care fac obiectul brevetului. Exploatarea invenției a fost apoi atribuită unei întreprinderi de stat, împreună cu un fond special pentru acoperirea drepturilor datorate inventorilor, inclusiv reclamantului.

În 1973, după ce reclamantul a primit 95 000 de lei români (ROL), plata drepturilor suplimentare a fost suspendată. În 1974 Parlamentul a adoptat legea nr. 62/1974, care a redus în mod considerabil redevențele plătibile pentru utilizarea invențiilor. În 1991 Parlamentul a adoptat legea nr. 64/1991, care prevede, printre altele, compensarea pentru persoanele care au suferit pierderi în urma efectelor prejudiciale ale legii nr. 62/1974. La 18 octombrie 1993, reclamantul a depus Curtea Regională de București o cerere pentru redevențele pe care întreprinderile de stat menționate mai sus îi datorează în temeiul brevetului original pentru utilizarea invenției. La 31 ianuarie 1996, Curtea Regională de București a permis cererea și a ordonat întreprinderii să plătească reclamantului ROL 43.082.257 în domenii de drept, precum și taxe de judecată de 200.000 ROL.

Ambele părți au apelat. Reclamantul, fiind nemulțumit cu suma acordată, a susținut că instanța de primă instanță nu a avut în vedere necesitatea de a indexa rata orară și salariul minim în momentul calculului compensației datorate acestuia pe baza brevetului său original. Inculpatul a susținut că, în 1986, acesta a încetat să utilizeze metoda care este caracterul central al invenției reclamantului. Din acest motiv, dreptul reclamantului la compensare după data respectivă a fost interzis. La 15 ianuarie 1997, Curtea de Apel a permis recursul reclamantului și a modificat în parte decizia Curții regionale de la București prin acordarea ROL 73.761.200 în compensare. Curtea a respins recursul întreprinderii inculpate și a susținut restul deciziei.

Acuzatul a depus un recurs la Curtea Supremă împotriva ambelor hotărâri, susținând că acțiunea reclamantului a fost depusă din timp. La 19 iunie 1997, Curtea Supremă a respins recursul ca fiind nefondată și a susținut hotărârile Curții Regionale și Curții de Apel, constatând că reclamantul și-a depus acțiunea în timp util. La 15 septembrie 1997, reclamantul și motorul-chef angajat de către întreprinderile acuzate au semnat procesul-verbal al unei reuniuni preliminare de decontare în care s-a declarat că fondurile de stat pentru plata drepturilor inventatorilor nu au fost niciodată puse la dispoziția întreprinderii. Procesul-verbal menționează în continuare că, înainte de a întocmi bilanțul negocierilor, Ministerul Finanțelor și Fondul de Stat pentru proprietate ar trebui să precizeze modul în care trebuie plătit suma datorată reclamantului.

În 1997 reclamantul s-a plâns la Ministerul Finanțelor cu privire la neexecutarea hotărârii inițiale. Într-o scrisoare din 19 septembrie 1997, Ministerul a informat reclamantul că hotărârea trebuie pusă în aplicare, în lipsa căreia reclamantul ar putea depune o nouă cerere de daune. La 14 aprilie 1998, după cererea reclamantului, judecătorii Curții Regionale de București au elaborat un minut privind executarea hotărârii din 31 ianuarie 1996. În minuta menționează, printre altele, faptul că directorul general al întreprinderii a declarat că era conștient de suma datorată reclamantului în temeiul acestei hotărâri, dar că suma în cauză nu a putut fi plătită din cauza lipsei de fonduri; prin urmare, judecătorii au luat două elemente din stocul întreprinderii evaluate la ROL 416.803.322 și, respectiv, ROL 223.011.794.

Aceste elemente au rămas în locația întreprinderii. De asemenea, judecătorii au stabilit o limită de 30 de zile pentru executarea hotărârii. La o dată neespecificată în 1998, judecătorii au informat reclamantul că nu au reușit să vândă bunurile confiscate de la întreprindere, deoarece nu au fost găsite cumpărători potențiali. Într-o scrisoare din 2 septembrie 1998, în urma plângerii reclamantului cu privire la neexecuția hotărârii de mai sus, Oficiul Vrancea al Fondului de stat de proprietate a informat reclamantul că este un acționar minoritar din întreprindere, că întreprinderea are dificultăți financiare și, prin urmare, nu a fost în măsură să satisfacă datoria hotărârii reclamantului. Scrisoarea menționată că Fondul a hotărât că întreprinderea ar trebui să plătească reclamantului un avans de ROL 2.000.000 până la 8 septembrie 1998, restul fiind plătit după ce bunurile confiscate au fost vândute.

Cu toate acestea, nu s-a luat nicio dată măsuri pentru a pune în aplicare această decizie. La o dată neespecificată în 2001, una dintre societățile creditore ale întreprinderii a instituit proceduri de faliment împotriva întreprinderii. La 4 decembrie 2001, în conformitate cu Ordinea Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie 1996 privind executarea datoriilor plătite bugetului de stat, diferite active ale întreprinderii debitoare au fost vândute la o licitație publică. La 17 ianuarie 2002, Curtea Regională Vrancea a făcut ca întreprinderile debitoare să facă obiectul procedurii de lichidare în conformitate cu legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară și falimentul. Curtea a numit, de asemenea, una dintre societățile creditoare ca administrator al activelor întreprinderii debitoare.

La 21 martie 2002, Curtea Regională Vrancea a declarat că întreprinderile debitoare au faliment. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 64 privind brevetele din 11 octombrie 1991 se citesc după cum urmează: Secțiunea 61 „Disputele privind capacitatea unui inventator sau deținător de brevete, alte drepturi care rezultă dintr-un brevet, inclusiv drepturile pecuniare ale inventatorului, precum și contractele de atribuire și licență (...), intră în competența instanțelor de drept (...). Secțiunea 66 (2) „Drepturile pecuniare datorate inventorilor, pe baza brevetelor acordate pentru invențiile lor care au fost exploatate, parțial remunerate sau nemunificate, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, se negociează între inventorul și entitatea care a utilizat invenția.

(...) În cazul în care părțile nu ajung la un acord, drepturile pecuniare se stabilesc în conformitate cu dispozițiile articolului 61 din prezenta lege.” Dispozițiile relevante ale Deciziei Guvernului României din 30 aprilie 1992 de aprobare a Regulamentului privind aplicarea Legii nr. 64 privind brevetele din 11 octombrie 1991 se citește după cum urmează: Capitolul 5 „Drepturile pecuniare ale inventatorilor prevăzute la art. 66 § 2 din Legea 53 - Invenții aplicate și neremunerate sau parțial remunerate (1) (...) Aceste obligații pecuniare sunt considerate datorii ca urmare a nerespectării de către stat, reprezentate de entitățile la care a fost acordat brevetul și de alte entități care au exploatatat invențiile, obligațiile sale juridice și contractuale (...).” Dispozițiile relevante ale Codului României de Procedură Civilă se citesc după cum urmează: „Cercare procedură de punere în aplicare poate fi contestată de orice persoană amănuntă sau de altă persoană interesată.” Dispozițiile relevante ale Legii nr. 64 privind reorganizarea judiciară și falimentul din 22 iunie 1995 au fost descrise după cum urmează: Secțiunea 1 „Prezenta lege se aplică entităților comerciale – persoane fizice sau întreprinderi comerciale – care nu pot să își îndeplinească datoriile comerciale (...).

Secțiunea 29 (1) Orice creditor, care are o datorie specifică, lichidă și executabilă, are dreptul de a aduce în judecată o creanță împotriva debitorului, care timp de cel puțin 30 de zile a încetat să efectueze plăți. Secțiunea 31 (2) În termen de 48 de ore de la înregistrarea creanței (...), judecătorul desemnat pentru administrarea activelor debitorului transmite o copie a creanței debitorului (...).”

The applicant, Mr Florin Mihăilescu, is a Romanian national, who was born in 1924 and lives in Fălticeni, Suceava county. The respondent Government are represented by their Agent, Mr Bogdan Aurescu. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 1967 the applicant applied for a patent for an invention. In 1971 the State Patent Office issued the patent to the applicant. In 1972 the Ministry of Finance and the National Council for Science and Technology fixed the royalties to be paid to the applicant for the exploitation of the invention covered by the patent. The exploitation of the invention was then assigned to a State enterprise, together with a special fund to cover the royalties due to the inventors including the applicant.

In 1973, after the applicant had received 95,000 Romanian lei (ROL), the payment of further royalties was suspended. In 1974 Parliament adopted law no. 62/1974 which considerably reduced the royalties payable for the use of inventions. In 1991 Parliament adopted law no. 64/1991 which provided, inter alia, for compensation to be given to persons who had suffered loss as a result of the prejudicial effects of law no. 62/1974. On 18 October 1993 the applicant lodged with the Regional Court of Bucharest a claim for the royalties which the above-mentioned State enterprise owed him under the original patent for the use of the invention. On 31 January 1996, the Regional Court of Bucharest allowed the claim and ordered the enterprise to pay the applicant ROL 43,082,257 in royalties as well as court fees amounting to ROL 200,000.

Both parties appealed. The applicant, being dissatisfied with the amount awarded, argued that the first instance court had failed to take account of the need to index-link the hourly rate and the minimum wage when calculating the compensation due to him on the basis of his original patent. The defendant argued that, in 1986, it had stopped using the method which was the central feature of the applicant’s invention. For that reason, the applicant’s entitlement to compensation after that date was time-barred. On 15 January 1997 the Bucharest Court of Appeal allowed the applicant’s appeal and amended in part the decision of the Regional Court of Bucharest by awarding him ROL 73,761,200 in compensation.

The court rejected the defendant enterprise’s appeal and upheld the remainder of the decision. The defendant lodged an appeal with the Supreme Court against both decisions, arguing that the applicant’s action had been lodged out of time. On 19 June 1997, the Supreme Court rejected the appeal as unfounded and upheld the decisions of the Regional Court and the Court of Appeal, finding that the applicant had lodged his action in time. On 15 September 1997 the applicant and the chief-engineer employed by the defendant enterprise signed the minutes of a preliminary settlement meeting wherein it was stated that State funds for payment of inventors’ royalties had never been made available to the enterprise.

The minutes further mentioned that, before drawing up the record of negotiations, the Ministry of Finance and the State Property Fund were to specify the manner in which the sum due to the applicant was to be paid. In 1997 the applicant complained to the Ministry of Finance about the non-enforcement of the original judgment. In a letter of 19 September 1997 the Ministry informed the applicant that the judgment had to be implemented, failing which the applicant could lodge a further claim for damages.

On 14 April 1998, following the applicant’s request, the bailiffs of the Regional Court of Bucharest drew up a minute on the enforcement of the judgment of 31 January 1996. The minute mentioned inter alia that the director general of the enterprise had declared that he was aware of the sum owed to the applicant pursuant to that judgment, but that the sum in question could not be paid on account of lack of funds; the bailiffs had therefore seized two items of the enterprise’s stock valued at ROL 416,803,322 and ROL 223,011,794, respectively. These items remained on the enterprise’s premises. The bailiffs also fixed a 30 days’ time limit for the enforcement of the judgment. On an unspecified date in 1998, the bailiffs informed the applicant that they had failed to sell the goods seized from the enterprise as no potential purchasers had been found.

In a letter dated 2 September 1998, following the applicant’s complaint about the non-enforcement of the above judgment, the Vrancea Office of the State Property Fund informed the applicant that it was a minority shareholder in the enterprise, that the enterprise was in financial difficulties and was not therefore in a position to satisfy the applicant’s judgment debt. The letter mentioned that the Fund had decided that the enterprise should pay the applicant an advance of ROL 2,000,000 by 8 September 1998, the rest being paid once the seized goods had been sold. However, no action was ever taken to enforce that decision. On an unspecified date in 2001, one of the enterprise’s creditor companies instituted bankruptcy proceedings against the enterprise.

On 4 December 2001, in accordance with the Government Ordinance no. 11 of 23 January 1996 concerning the enforcement of debts payable to the State budget, various assets of the debtor enterprise were sold at a public auction. On 17 January 2002 the Vrancea Regional Court made the debtor enterprise subject to liquidation proceedings in accordance with law no. 64/1995 concerning judicial reorganisation and bankruptcy. The court also appointed one of the creditor companies as administrator of the assets of the debtor enterprise. On 21 March 2002 the Vrancea Regional Court declared the debtor enterprise bankrupt.

The relevant provisions of Law no. 64 on patents of 11 October 1991 read as follows: Section 61 “Disputes concerning the capacity of an inventor or patent holder, other rights arising from a patent, including the inventor’s pecuniary rights, as well as from contracts of assignment and licence (...), fall within the competence of the courts of law (...).” Section 66 (2) “Pecuniary rights due to inventors on the basis of patents granted to them for their inventions which have been exploited, partially remunerated or unremunerated, prior to the entry into force of the present law, shall be negotiated between the inventor and the entity which has used the invention.

(...) Should the parties fail to reach an agreement, the pecuniary rights shall be established pursuant to the provisions of Article 61 of this law.” The relevant provisions of the Decision of the Government of Romania of 30 April 1992 approving the Regulation concerning the application of Law no. 64 on patents of 11 October 1991 read as follows: Chapter 5 “The pecuniary rights of inventors provided in Article 66 § 2 of the Law Rule 53 - Inventions applied and unremunerated or partially remunerated (1) (...) These pecuniary obligations shall be considered due as a result of the non-fulfilment by the State, represented by the entities to which the patent had been granted and other entities which have exploited the inventions, of its legal and contractual obligations (...).” The relevant provisions of the Romanian Code of Civil Procedure read as follows: “Any enforcement proceedings may be challenged by any aggrieved person or other person concerned.“ The relevant provisions of Law no. 64 on judicial reorganisation and bankruptcy of 22 June 1995 read as follows: Section 1 “The present Law shall be applicable to commercial entities - natural persons or commercial enterprises -, which are unable to meet their commercial debts (...).

Section 29 (1) Any creditor, which has a specific, liquid and enforceable debt, shall be entitled to bring before a court a claim against the debtor, which for at least 30 days has ceased to make payments. Section 31 (2) Within 48 hours from the registration of the creditor’s claim (...), the judge appointed to administer the assets of the debtor shall forward a copy of the claim to the debtor (...).”