Comunicat la 11 martie 2014 A DOUA SECȚIUNE Cerere nr. 5475/06 Ronald VERMEULEN împotriva Belgiei introdusă la 23 ianuarie 2006 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Ronald Vermeulen, este un resortisant belgian născut în 1951 și rezident în Sas van Gent (Țările de Jos). Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a participat, pentru a treia oară, la un concurs pentru agenții din a patra clasă administrativă din cariera Cancelariei, care au avut loc pe parcursul mai multor luni și au încheiat la 31 mai 2000. Prin scrisoarea din 8 iunie 2000, reclamantul a fost informat de către Selor, organismul public însărcinat cu recrutarea funcționarilor administrației federale, că nu a reușit. Reclamantul a reușit șase din cele șapte probe, dar a eșuat la interviu cu juriul. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii în fața Consiliului de Stat. El a solicitat suspendarea și anularea deciziei și a solicitat Consiliului de Stat să organizeze un nou concurs, inclusiv un nou interviu cu un alt juriu compus. El se plângea de o lipsă de motivare a deciziei juriului, precum și de o lipsă de imparțialitate din partea unuia dintre membrii acestuia. Prin două hotărâri din 19 martie și 1 octombrie 2001, Consiliul de Stat a suspendat și a anulat decizia contestată, dar s-a declarat incompetent în ceea ce privește organizarea unui nou concurs. Reclamantul a fost invitat să participe din nou la câteva probe ale concursului, în special la interviul cu juriul, care a avut loc la 27 noiembrie 2001. Compoziția juriului a fost identică cu cea a juriului primului interviu, cu excepția faptului că a inclus de data aceasta doi observatori. La 28 noiembrie 2001, Selor l-a informat din nou pe reclamant că a eșuat din nou. La 28 ianuarie 2002, reclamantul a formulat o acțiune în suspendare și o acțiune în anulare a acestei decizii în fața Consiliului de Stat. Invocând art. 6 1 din Convenție și o încălcare a dreptului la un proces echitabil, el se plângea de lipsa motivării juriului în decizia sa din 28 noiembrie 2001 și de lipsa de imparțialitate a juriului, dat fiind faptul că a fost compus în mod identic în timpul celor două interviuri. Prin Hotărârea din 13 noiembrie 2002, Consiliul de Stat a respins cererea de suspendare din lipsă de mijloace Printr-o replică la raportul auditorului din 22 mai 2004, reclamantul s-a plâns că, chiar dacă Consiliul de Stat ar anula decizia atacată, rezultatul procedurii nu ar schimba situația sa, având în vedere că perioada de valabilitate a probelor ar fi expirat. Prin urmare, chiar dacă Consiliul de Stat ar anula decizia din 28 noiembrie 2001 și ar participa la noi încercări, reclamantul nu ar mai putea fi în niciun caz numit. La 1 iunie 2005, reclamantul a declarat la Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles că are o răspundere extracontractuală în temeiul articolului 1382 din Codul civil. Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, el a cerut repararea daunelor materiale și morale care au rezultat în locul său din lungimea procedurilor în fața Selor și a Consiliului de Stat. În această privință, acesta susținea că prescrierea acțiunii în despăgubire a unui prejudiciu întemeiat pe o răspundere extracontractuală era limitată la cinci ani, în conformitate cu art. 2262a din Codul civil. Prin hotărârea din 5 iulie 2005, Consiliul de Stat a respins acțiunea în anulare a deciziei din 28 noiembrie 2001 pe motiv că reclamantul nu mai putea invoca un În conformitate cu normele în vigoare, rezultatele concursului și lista de rezervă erau valabile pentru doi ani de la proba concursului, iar câștigătorii concursului trebuiau să fie numiți în acest termen. În acest caz, termenul expiratese la 4 iunie 2002. De asemenea, Consiliul de Stat a considerat că, în conformitate cu normele sale de competență, o eventuală anulare nu ar mai fi în beneficiul reclamantului, nu a avut nimic de-a face cu întrebarea dacă acesta ar fi beneficiat de un proces echitabil. În plus, Consiliul de Stat observă că interesul reclamantului de a continua o acțiune în despăgubire în fața instanței judiciare nu a fost un interes legat de anulare, că un astfel de interes n a fost pe deplin indirect și că nu a fost suficient să facă ca acțiunea să fie admisibilă. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 4 august 2005. În martie 2013, reclamantul a informat Curtea că procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță era încă în curs de desfășurare. Dreptul și practica internă relevante L orice parte care justifică o leziune sau un interes. Aceaceasta este o chestiune de ordine publică care poate fi adusă în orice stadiu al procedurii (C.E., 24 noiembrie 2003, Comunitatea franceză și consorțiile c. comunitatea flamandă , 125.64.4) L 34, și nr. 299, p. 18). În conformitate cu jurisprudența clasică a Consiliului de Stat, pentru a fi considerat suficient, interesul de a acționa în anulare trebuie să existe în momentul introducerii cererii și să continue pe tot parcursul procedurii. Un agent, candidat exmatriculat de promoții, admis la pensie în curs de desfășurare pentru că a atins limita de vârstă, nu mai are nici un interes să acționeze în anulare. Într-adevăr, el nu ar putea redobândi prin anularea promoțiilor atacate o nouă șansă de a obține la randul dorit (a se vedea, printre altele, C.E., 7 februarie 2005, Dupont, n 136.792, C.E., 9 martie 2009, Rycke, n 191.158). Cu toate acestea, Comisia consideră că, în cazul în care o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. 83.201). Consiliul de Stat susține că scopul procedurii de anulare este de a elimina retroactiv un act ilegal din ordonanța legală și că interesul de a declara un act administrativ ilegal pentru a facilita apoi o acțiune în despăgubire nu are legătură cu acest scop (C.E., 21 iunie 2005, Jassogne, nr. 46.412). Procedura în fața Consiliului de Stat nu devine inechivocă în sensul articolului 6 din convenție. Într-adevăr, părțile interesate pot obține satisfacție în fața instanțelor judecătorești care sunt, de altfel, exclusiv competente în ceea ce privește drepturile civile (C.E., ass. gen., 23 iunie 2004, Hendrix, nr. 138,95).Jurisprudența Curții Constituționale Sesizată de Consiliul de Stat o întrebare preliminară cu privire la conformitatea cu articolele 10 și 11 din Constituția articolelor 19 și 24 din legile privind Consiliul de Stat, interpretate în sensul că agentul care atacă o numire își pierde interesul pentru acțiune în cazul în care este admis la pensie în cursul procedurii, Curtea de Arbitraj (în prezent Curtea Constituțională), printr-o hotărâre nr. 117/99 din 10 noiembrie 1999, reamintește că condiția conform căreia reclamanta trebuia să justifice un interes în acțiunea sa este motivată de preocuparea de a nu permite acțiunea populară. Cu privire la întrebarea care i-a fost adresată, ea a exprimat în acești termeni B. 7 Un reclamant nu își pierde în mod necesar interesul de a anula o numire ilegală atunci când este admis la pensie. Astfel, în cazul în care este într-adevăr pe deplin că a nu mai putea să aspire la funcția pe care o contestă atribuirea, el poate totuși să păstreze un interes, moral sau material, la anularea erga omnes a deciziei care l-a împiedicat să aibă acces la aceasta. În plus, o hotărâre de anulare va facilita stabilirea vinovăției administrației și introduce o acțiune în fața instanței civile. Curtea Constituțională a amintit într-o hotărâre nr. 109/2010 din 30 September 2010 că Consiliul de Stat trebuia să se asigure că nu se aplică în mod prea restrictiv sau formal condiția privind interesul (B.4.3). În această cauză, Consiliul de Stat a constatat pierderea interesului în lipsa unei legături între anularea deciziei și șansele de promovare ale recurentei și pe motiv că lansarea unei proceduri de promovare, după o eventuală anulare, nu constituie decât o posibilitate printre altele. Curtea Constituțională a considerat că, făcând acest lucru, Consiliul de Stat nu aplicase noțiunea de interes într-un mod excesiv de restrictiv sau formal (B.5.2). GRIEF Invochează art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul a declarat că nu a beneficiat, în fața Consiliului de Stat, de un proces echitabil (drept de acces la o instanță). Acesta susține că procedura în fața Consiliului de Stat a fost inechivocă, întrucât, indiferent ce s-ar fi întâmplat, situația sa nu ar fi putut fi remediată, dat fiind că perioada de valabilitate a rezultatelor concursului a expirat și că Consiliul de Stat nu avea competența de a organiza un nou concurs. De asemenea, se afirmă că interesul său de a acționa în anulare ar fi trebuit să fie dedus tocmai din posibilitatea pe care a trebuit să o introducă în fața instanței civile o acțiune de despăgubire împotriva statului. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Având în vedere obiecțiile reclamantului, acesta a beneficiat de un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție ? În special, se poate considera că refuzul Consiliului de Stat de a recunoaște reclamantului un interes de a acționa în anulare a deciziei Selor din 28 noiembrie 2001 a respectat dreptul de acces la o instanță garantată prin această dispoziție
Communiquée le 11 mars 2014
Requête n
o
5475/06
Ronald VERMEULEN
contre la Belgique
introduite le 23 janvier 2006
Le requérant, M. Ronald Vermeulen, est un ressortissant belge né en
1951 et résidant à Sas van Gent (Pays-Bas).
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant participa, pour la troisième fois, aux épreuves d’un concours pour les « agents de quatrième classe administrative de la carrière de la Chancellerie » qui s’étalèrent sur plusieurs mois et s’achevèrent le 31
mai 2000.
Par lettre du 8 juin 2000, le requérant fut informé par le Selor, organisme public chargé du recrutement des agents de l’administration fédérale, qu’il n’avait pas réussi. Le requérant avait réussi six des sept épreuves mais avait échoué à l’entretien avec le jury.
Le requérant forma un recours contre cette décision devant le Conseil d’État. Il demandait la suspension et l’annulation de la décision et invitait le Conseil d’État à ordonner l’organisation d’un nouveau concours, notamment un nouvel entretien avec un jury autrement composé. Il se plaignait d’un manque de motivation de la décision du jury ainsi que d’un manque d’impartialité de la part d’un des membres de celui-ci.
Par deux arrêts des 19 mars et 1
er
octobre 2001, le Conseil d’État suspendit et annula la décision contestée, mais se déclara incompétent pour ordonner l’organisation d’un nouveau concours.
Le requérant fut invité à participer de nouveau à quelques épreuves du concours, notamment à l’entretien avec le jury, qui eut lieu le 27 novembre 2001. La composition du jury était identique à celle du jury du premier entretien, sauf qu’il comprenait cette fois deux observateurs.
Le 28 novembre 2001, le Selor informa le requérant qu’il avait à nouveau échoué.
Le 28 janvier 2002, le requérant forma un recours en suspension et un recours en annulation de cette décision devant le Conseil d’État. Invoquant l’article 6
§
1 de la Convention et une violation du droit à un procès équitable, il se plaignait du manque de motivation du jury dans sa décision du 28 novembre 2001 ainsi que du manque d’impartialité du jury étant donné qu’il était composé de façon identique lors des deux entretiens.
Par arrêt du 13 novembre 2002, le Conseil d’État rejeta la demande de suspension faute de moyens «
sérieux
».
Par une réplique au rapport de l’auditeur, en date du 22 mai 2004, le requérant se plaignit du fait que, même si le Conseil d’État venait à annuler la décision attaquée, l’issue de la procédure ne changerait rien à sa situation vu que la durée de validité des épreuves aurait expiré. Par conséquent, même si le Conseil d’État annulait la décision du 28 novembre 2001 et qu’il participait à de nouvelles épreuves, le requérant ne pourrait, de toute façon, plus être nommé.
Le 1
er
juin 2005, le requérant cita l’État devant le tribunal de première instance de Bruxelles en responsabilité extracontractuelle sur le fondement de l’article 1382 du code civil. Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, il demandait réparation des dommages matériels et moraux qui avaient résulté à son endroit de la longueur des procédures devant le Selor et le Conseil d’État. Il faisait valoir, à ce sujet, que la prescription de l’action en réparation d’un dommage fondée sur une responsabilité extracontractuelle était limitée à cinq ans en application de l’article 2262bis du code civil.
Par un arrêt du 5 juillet 2005, le Conseil d’État rejeta le recours en annulation de la décision du 28 novembre 2001 au motif que le requérant ne pouvait plus faire valoir un «
intérêt actuel » au sens de l’article 19 § 1
er
des lois sur le Conseil d’État, coordonnées le 12 janvier 1973. Selon les règles en vigueur, les résultats du concours et la liste de réserve étaient valables pour deux ans suivant les épreuves du concours et les lauréats du concours devaient impérativement être nommés dans ce délai. Or, en l’espèce, ce délai avait expiré le 4 juin 2002. Le Conseil d’État considéra également que la circonstance qu’en application de ses règles de compétence, une éventuelle annulation ne profiterait plus au requérant, n’avait rien à avoir avec la question de savoir si celui-ci avait bénéficié d’un procès équitable. Le Conseil d’État observe en outre que l’intérêt du requérant à poursuivre une action en réparation devant le juge judiciaire n’était pas un intérêt lié à l’annulation, qu’un tel intérêt n’était qu’indirect et qu’il ne suffisait pas à rendre le recours recevable. Cet arrêt fut notifié au requérant le 4 août 2005.
En mars 2013, le requérant informa la Cour que la procédure devant le tribunal de première instance était encore pendante.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
L’article 19 § 1
er
des lois sur le Conseil d’État, coordonnées le 12 janvier 1973, dans sa version en vigueur à l’époque, prévoit que les recours en annulation peuvent être portés devant la section du contentieux administratif par «
toute partie justifiant d’une lésion ou d’un intérêt
». Il s’agit d’une question d’ordre public qui peut être soulevée à n’importe quel stade de la procédure (C.E., 24 novembre 2003,
Communauté française et consorts c.
Communauté flamande
, n
o
125.644). L’article 24 des mêmes lois coordonnées, dans sa version en vigueur à l’époque, autorise à limiter l’examen du recours à la question de la recevabilité lorsqu’il est constaté que l’intérêt requis fait défaut.
1.
Jurisprudence du Conseil d’État
La loi ne définit pas cet « intérêt » laissant au Conseil d’État le soin d’en préciser le contenu (
Doc. parl
., Chambre, 1936-1937, n
o
211, p. 34, et n
o
299, p. 18).
Selon la jurisprudence classique du Conseil d’État, pour être jugé suffisant, l’intérêt à agir en annulation doit exister au moment de l’introduction de la requête et perdurer tout au long de la procédure.
Un agent, candidat évincé de promotions, admis à la retraite en cours d’instance pour avoir atteint la limite d’âge, n’a plus d’intérêt à agir en annulation. Il ne pourrait en effet retrouver par l’annulation des promotions attaquées une nouvelle chance d’obtenir l’avancement convoité (voir, parmi d’autres, C.E., 7 février 2005,
Dupont
, n
o
136.792, C.E., 9 mars 2009,
De
Rycke
, n
o
191.158).
L’avantage que représentait l’annulation d’un acte à la seule fin d’une action indemnitaire ultérieure à intenter devant les cours et tribunaux ne suffit pas, selon le Conseil d’État, à fonder l’intérêt requis pour agir en annulation (voir, parmi d’autres, C.E. 28 octobre 1999,
N.V. Antraco Transport en distributie
, n
o
83.201). Le Conseil d’État fait valoir que la finalité du contentieux de l’annulation est de faire disparaître rétroactivement un acte illégal de l’ordonnancement juridique et que l’intérêt à entendre déclarer un acte administratif illégal pour faciliter ensuite une action en dommages et intérêts est sans relation avec cette finalité (C.E., 21 juin 2005,
Jassogne
, n
o
46.412).
La procédure devant le Conseil d’État n’en devient pas pour autant ineffective au sens de l’article 6 de la Convention. Les intéressés peuvent en effet obtenir satisfaction devant les juridictions judiciaires qui sont d’ailleurs exclusivement compétentes en ce qui concerne les droits civils (C.E., ass. gen., 23 juin 2004,
Hendrix
, n
o
132.915).
2.
Jurisprudence de la Cour constitutionnelle
Saisie par le Conseil d’État d’une question préjudicielle sur la conformité avec les articles 10 et 11 de la Constitution des articles 19 et 24 des lois sur le Conseil d’État, interprétés en ce sens que l’agent qui attaque une nomination perd son intérêt au recours lorsqu’il est admis à la pension en cours de procédure, la Cour d’arbitrage (actuellement Cour constitutionnelle), par un arrêt n
o
117/99 du 10 novembre 1999, rappela que la condition selon laquelle la partie requérante devait justifier d’un intérêt à son recours est motivée par le souci de ne pas permettre l’action populaire. Sur la question qui lui était posée, elle s’exprima en ces termes
:
«
erga omnes
de la décision qui l’a empêché d’y accéder. En outre, un arrêt d’annulation facilitera l’établissement de la faute de l’administration s’il introduit une action devant le juge civil.
»
La Cour constitutionnelle rappela dans un arrêt n
o
109/2010 du 30
septembre 2010 que le Conseil d’État devait veiller à ce que la condition de l’intérêt ne soit pas appliquée de manière trop restrictive ou formaliste (B.4.3). Dans cette affaire, le Conseil d’État avait constaté la perte d’intérêt en l’absence de lien entre l’annulation de la décision et les chances de promotion de la requérante et au motif que le lancement d’une procédure de promotion, après une éventuelle annulation, ne constituait qu’une possibilité parmi d’autres. La Cour constitutionnelle a considéré que, ce faisant, le Conseil d’État n’avait pas appliqué la notion d’intérêt de manière exagérément restrictive ou formaliste (B.5.2).
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue qu’il n’a pas bénéficié, devant le Conseil d’État, d’un procès équitable (droit d’accès à un tribunal).
Il soutient que la procédure devant le Conseil d’État était ineffective puisque, quelle qu’en ait été l’issue, sa situation n’aurait pas pu être redressée étant donné que la durée de validité des résultats du concours avait expiré et que le Conseil d’État n’avait pas compétence pour ordonner l’organisation d’un nouveau concours.
Il fait également valoir que son intérêt à agir en annulation aurait précisément dû être déduit de la possibilité qu’il avait d’introduire devant le juge civil une action indemnitaire contre l’État.
Eu égard aux griefs du requérant, celui-ci a-t-il bénéficié d’un procès équitable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, peut-on considérer que le refus du Conseil d’État de reconnaître au requérant un intérêt à agir en annulation de la décision du Selor du 28 novembre 2001 a respecté le droit d’accès à un tribunal garanti par cette disposition
?