Ver Eecke și Reulen împotriva Belgiei

La originea cauzei se găsesc două cereri (n 45458/12 și 14485/13) îndreptate împotriva Regatului Belgiei și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Marcel Ver Eecke și Dimitri Juan Jose Reulen, au sesizat Curtea la 3 iulie 2012 și, respectiv, la 18 ianuarie 2013, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( a fost reprezentat de agentul său, dl Tysebaert, consilier general, serviciu public federal de justiție. A. Contextul afacerilor Reclamanții sunt delincvenți care au fost recunoscuți penal iresponsabili de actele lor și pentru care a fost pronunțată o măsură de internare în temeiul legii din 9 aprilie 1930 privind apărarea socială în ceea ce privește anormalii, delincvenții de obicei și autorii anumitor infracțiuni sexuale ( 43418/09, §§ 44-45, 10 ianuarie 2013). Faptele specifice fiecărei cauze Cerere nr. 45458/12

Printr-o hotărâre a Camerei de punere sub acuzare a instanței de judecată a lui Gand din 13 ianuarie 1989, reclamantul a fost internat pentru fapte calificate drept asasinate.

Reclamantul a fost inițial plasat la închisoarea Gand în așteptarea Comisiei de Apărare Socială ( La 16 septembrie 1996, reclamantul a fost transferat la închisoarea Merksplas.

CDS din Gand a ordonat la intervale regulate menținerea reclamantului în detenție, în așteptarea admiterii într-o altă unitate adecvată. (7) La 12 decembrie 2011, CDS din Gand a ordonat din nou menținerea reclamantului la Merksplas.

De la introducerea cererii, menținerea reclamantului în detenție a fost ordonată în repetate rânduri de către CDS. La 3 mai 2013, reclamantul a fost transferat la închisoarea de psihiatrie din Turnhout și este încă reținut acolo de atunci. Cererea nr. 14485/13 (9) Printr-o ordonanță a Camerei Consiliului Tribunalului de Primă Instanță din Louvain din 22 august 2006, reclamantul a fost internat pentru fapte calificate ca fiind indecente cu violență sau amenințări la adresa unei minore cu vârsta sub 16 ani. (10) Reclamantul a fost inițial plasat la închisoarea de psihiatrie Louvain, așteptând ca CDS să desemneze unitatea în care ar avea loc internarea. La o dată nespecificată, reclamantul a fost transferat la închisoarea de psihiatrie din Merksplas.

CDS-ul lui Louvain a ordonat, la intervale regulate, menținerea reclamantului la Merksplas, în așteptarea faptului că este posibilă admiterea într-o instituție rezidențială sau de securitate medie.

La 11 ianuarie 2012, în timpul unei permisii de ieșire, reclamantul și-a retras cererea în Spania, unde a fost reținut în iulie 2012. El a reinclus anexa psihiatrică la închisoarea Forest la 19 iulie 2012, iar apoi cea a lui Merksplas la 4 octombrie 2012.

La 6 septembrie 2012, CDS a ordonat din nou menținerea reclamantului la Merksplass. în speranța că va fi posibil să se elaboreze un nou plan rezidențial sau, dacă este posibil, o terapie ambulator care să ofere suficiente garanții

De la introducerea cererii sale, menținerea reclamantului în detenție a fost confirmată de mai multe ori de către CDS în așteptarea unei admiteri într-o instituție de securitate medie. La 8 aprilie 2013, reclamantul a fost transferat în zona psihiatrică a închisorii Turnhout și a fost încă reținut acolo de atunci. Dreptul și practica internă relevantă

Dispozițiile legale aplicabile și descrierea structurilor de internare în Belgia, în general, figurează în hotărârea Van Meroye c. Belgia 330/09, §§ 36-60, 9 ianuarie 2014).

Reclamanții consideră că sunt deținuți în condiții care nu sunt adaptate stării lor de sănătate mintală și că termenul rezonabil pentru plasarea lor într-un loc adecvat a fost depășit; ei invocă încălcarea art. 5 alin. (1) din Convenție.

Având în vedere similitudinea cererilor cu privire la faptele și problemele de fond pe care le ridică, Curtea consideră că este necesar să li se alăture și decide să le examineze în comun într-o singură decizie. Cu privire la excepia de la Guvern

Guvernul ridică pentru aceste două cereri o singură excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne. El reproșează reclamanților că nu au introdus nici o procedură în fața instanței judiciare a instanței de judecată a recursurilor în temeiul art. 584 din Codul judiciar, nici nu a continuat procedura în fața instanțelor de apărare socială până la Curtea de Casație.

Principiile generale referitoare la cerința de epuizare a căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție au fost recent amintite de Curte în Hotărârea Vučković și în alte cauze c. Serbia ([GC], nr. 17153/11, §§ 69-77, 25 martie 2014) la care Curtea face trimitere în scopul prezentei cauze (a se vedea, de asemenea, Mocanu și alte c. România [GC], n 10865/09, 45886/07 și 32431/08, § 220-225, CEDO 2014 (extracturi)

Pe de altă parte, Curtea amintește că a constatat în cauza Claes c. Belgia 43418/09, § 79, 10 ianuarie 2013) că rezidenții, pe care îi sesizează instanțele de apărare socială sau instanța judiciară, urmăresc același scop, de a denunța caracterul inadecvat al detenției în aripa psihiatrică și de a obliga statul să găsească o soluție adecvată. De asemenea, Comisia a constatat că atât instanțele de apărare socială, cât și instanța judiciară pot, în principiu, să pună capăt situației pe care internații o denunțăau. Astfel, Curtea a considerat că nu putea fi reproșat reclamantului că nu a epuizat acțiunea în fața curților și a instanțelor judecătorești, în timp ce a finalizat procedura în fața organelor competente în temeiul legii de apărare socială (claes , citată anterior, § 80). În prezentele cauze, situația este diferită. Într-adevăr, Curtea constată, astfel cum a arătat Öla Õa, că, pe de o parte, tribunalul nu a fost sesizat în temeiul Õ art. 584 din Codul judiciar. Pe de altă parte, cele mai recente hotărâri interne definitive sunt, respectiv, o decizie a CDS de la Gand din 12 decembrie 2011 (solicitarea n 45458/12) și decizia CDS a Louvain din 6 septembrie 2012 (solicitarea n 14485/13).În conformitate cu elementele furnizate de părți, se pare că tribunalele nu au recurs la recursul în fața Comisiei Superioare de Apărare Socială, prin intermediul avocaților lor, pentru a se pronunța în fața Curții. Prin urmare, tribunalele au încheiat niciuna dintre căile de atac care le-au fost deschise.

În aceste circumstanțe, Curtea consideră că instanțele nu au epuizat căile de atac interne în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție.

Prin urmare, cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să unească cererile Declară cererile inadmisibile. Adoptată în limba franceză și comunicată în scris la 5 februarie 2015. Abel Campos Nebojša Vučinić Modululer Adjunct Președinte

Le gouvernement belge (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, service public fédéral de la Justice. A. Le contexte des affaires

Les requérants sont des délinquants ayant été reconnus pénalement irresponsables de leurs actes et pour lesquels une mesure d’internement a été prononcée en application de la loi du 9 avril 1930 de défense sociale à l’égard des anormaux, des délinquants d’habitude et des auteurs de certains délits sexuels (« loi de défense sociale » ; voir Claes c. Belgique , n o 43418/09, §§ 44-45, 10 janvier 2013). B. Les faits propres à chaque affaire 1. Requête n o 45458/12

Par un arrêt de la chambre des mises en accusation de la cour d’appel de Gand du 13 janvier 1989, le requérant fut interné pour des faits qualifiés d’assassinat.

Le requérant fut initialement placé à l’aile psychiatrique de la prison de Gand en attendant que la Commission de défense sociale (« CDS ») désigne l’établissement dans lequel l’internement aurait lieu. Le 16 septembre 1996, le requérant fut transféré vers l’aile psychiatrique de la prison de Merksplas.

La CDS de Gand ordonna à intervalles réguliers le maintien du requérant en détention, dans l’attente qu’une admission dans un autre établissement approprié soit possible.

Le 12 décembre 2011, la CDS de Gand ordonna une nouvelle fois le maintien du requérant à Merksplas.

Depuis l’introduction de la requête, le maintien du requérant en détention fut ordonné à plusieurs reprises par la CDS. Le 3 mai 2013, le requérant fut transféré vers l’aile psychiatrique de la prison de Turnhout et il y est toujours détenu depuis lors. 2. Requête n o 14485/13

Par une ordonnance de la chambre du conseil du tribunal de première instance de Louvain du 22 août 2006, le requérant fut interné pour des faits qualifiés d’attentat à la pudeur avec violences ou menaces sur une mineure âgée de moins de seize ans.

Le requérant fut initialement placé à l’aile psychiatrique de la prison de Louvain en attendant que la CDS désigne l’établissement dans lequel l’internement aurait lieu. À une date non précisée, le requérant fut transféré vers l’aile psychiatrique de la prison de Merksplas.

La CDS de Louvain ordonna à intervalles réguliers le maintien du requérant à Merksplas, dans l’attente qu’une admission dans un établissement résidentiel ou de sécurité moyenne soit possible.

Le 11 janvier 2012, au cours d’une permission de sortie, le requérant s’enfuit vers l’Espagne, où il fut appréhendé en juillet 2012. Il réintégra l’annexe psychiatrique de la prison de Forest le 19 juillet 2012, puis celle de Merksplas le 4 octobre 2012.

Le 6 septembre 2012, la CDS ordonna une nouvelle fois le maintien du requérant à Merksplas « dans l’espoir qu’il sera[it] possible d’élaborer un nouveau plan de reclassement résidentiel ou, si possible, une thérapie ambulatoire offrant suffisamment de garanties ».

Depuis l’introduction de sa requête, le maintien du requérant en détention fut confirmé à plusieurs reprises par la CDS dans l’attente d’une admission dans un établissement de sécurité moyenne. Le 8 avril 2013, le requérant fut transféré vers l’aile psychiatrique de la prison de Turnhout et il y est toujours détenu depuis lors. C. Le droit et la pratique internes pertinents

Les dispositions légales applicables et la description des structures d’internement en Belgique en général figurent dans l’arrêt Van Meroye c. Belgique (n o 330/09, §§ 36-60, 9 janvier 2014). GRIEF

Les requérants estiment qu’ils sont détenus dans des conditions qui ne sont pas adaptées à leur état de santé mentale, et que le délai raisonnable pour leur placement dans un lieu approprié a été dépassé. Ils invoquent la violation de l’article 5 § 1 de la Convention. EN DROIT A. Sur la jonction des requêtes

Compte tenu de la similitude des requêtes quant aux faits et aux problèmes de fond qu’elles posent, la Cour estime nécessaire de les joindre et décide de les examiner conjointement en une seule décision. B. Sur l’exception d’irrecevabilité soulevée par le Gouvernement

Le Gouvernement soulève pour ces deux requêtes une même exception d’irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Il reproche aux requérants de n’avoir ni introduit une procédure devant le juge judiciaire des référés en vertu de l’article 584 du code judiciaire, ni poursuivi la procédure devant les instances de défense sociale jusqu’à la Cour de cassation.

Les principes généraux relatifs à l’exigence de l’épuisement des voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention ont récemment été rappelés par la Cour dans l’arrêt Vučković et autres c. Serbie ([GC], n o 17153/11, §§ 69-77, 25 mars 2014) auxquels la Cour renvoie pour les besoins de la présente affaire (voir également Mocanu et autres c. Roumanie [GC], n os 10865/09, 45886/07 et 32431/08, §§ 220-225, CEDH 2014 (extraits)).

Par ailleurs, la Cour rappelle avoir constaté dans l’affaire Claes c. Belgique (n o 43418/09, § 79, 10 janvier 2013) que les internés, qu’ils saisissent les instances de défense sociale ou le juge judiciaire, poursuivent le même but qui est de dénoncer le caractère inapproprié de la détention en aile psychiatrique et de faire condamner l’État à trouver une solution adaptée. Elle avait aussi relevé que tant les instances de défense sociale que le juge judiciaire pouvaient, en principe, mettre fin à la situation que les internés dénonçaient. Ainsi, la Cour avait estimé qu’il ne pouvait pas être reproché au requérant de ne pas avoir épuisé le recours devant les cours et tribunaux de l’ordre judiciaire, alors qu’il avait mené à terme la procédure devant les organes compétents en vertu de la loi de défense sociale ( Claes , précité, § 80).

Dans les présentes affaires, la situation est différente. En effet, la Cour constate, tel que le Gouvernement l’a fait remarquer, que, d’une part, les requérants n’ont pas saisi le juge judiciaire en vertu de l’article 584 du code judiciaire. D’autre part, les dernières décisions internes définitives sont, respectivement, une décision de la CDS de Gand du 12 décembre 2011 (requête n o 45458/12) et une décision de la CDS de Louvain du 6 septembre 2012 (requête n o 14485/13). D’après les éléments fournis par les parties, il apparaît que les requérants n’ont pas fait appel – par l’intermédiaire de leurs avocats – de ces décisions devant la Commission supérieure de défense sociale pour faire valoir le grief qu’ils portent devant la Cour. Les requérants n’ont dès lors mené à terme aucune des voies de recours qui leur étaient ouvertes.

Dans ces circonstances, la Cour estime que les requérants n’ont pas épuisé les voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention.

Par conséquent, la requête doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes irrecevables. Fait en français puis communiqué par écrit le 5 février 2015. Abel Campos Nebojša Vučinić Greffier adjoint Président