Comunicat la 18 martie 2014 SECȚIUNEA 32785/12 Florica ȘCHIOPU împotriva României, introdusă la 8 mai 2012 EXPOSAT DE FAPTE Recurenta, M Florica Șchiopu, este un resortisant român născut în 1960 și rezident în Alba Iulia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În septembrie 2004, recurenta a luat o boală parazitară (trichineloză) după ce a consumat carne de porc infestată cu un parazit la originea acestei boli. Alte 18 persoane au avut aceleași simptome ca reclamanta și au fost toate spitalizate în lunile septembrie și octombrie 2004. Parchetul a deschis din oficiu o anchetă în acest sens la 19 octombrie 2004. La o dată nespecificată, recurenta a depus plângere împotriva domnului și, respectiv, a B., medic veterinar al Direcției sanitar-veterinare Publice d Hotărârea Sanitar Veterinară și petru Siguranța Alimentațielor, după ce DSVSA și zootechnician sunt responsabili pentru controlul sanitar al întreprinderii C., în special pentru examinarea cărnii, pentru a elimina posibilitatea ca acestea să fie infestate de parazitul care cauzează trichineloză. Prin hotărârea din 18 ianuarie 2007, Tribunalul de Primă Instană din Aiud a întâmpinat contestaia reclamantei împotriva refuzului de a se pronuna și a dispus trimiterea cauzei la Parchet. În recursul recurentei, care contesta competența Parchetului de a afla rezultatul cauzei, printr-o hotărâre din 22 octombrie 2007, tribunalul județ al Alba consideră că cauza ar trebui să fie examinată de tribunalul de primă instanță din Aiud. 10. Printr-o decizie din 8 iulie 2009, Tribunalul de Primă Instanță i-a condamnat pe inculpați la închisoare cu suspendare pentru că au efectuat în mod defectuos controlul sanitar al cărnii care a contaminat reclamanta și celelalte părți vătămate. Tribunalul octoya reclamantei 1 958,34 lei românești (RON) pentru daune materiale și 50 000 RON pentru daune morale, pe care cei doi condamnați aveau obligația comună de a-i plăti, în solidar cu părțile responsabile din punct de vedere civil, întreprinderea C. și DSVSA. 11. Atât reclamanta, cât și acuzații și părțile responsabile din punct de vedere civil au făcut apel la recurs. Recurenta a solicitat aplicarea cu privire la persoanele acuzate de pedeapsa secundară a pedepsei cu închisoarea. 12. Prin decizia tribunalului județ al Alba din 25 ianuarie În 2010, au fost confirmate pedepsele principale și valoarea despăgubirilor. La recursul DSVSA a fost respins ca întârziere. 13. Prin hotărârea din 23 martie 2010, Curtea de Apel din Alba Iulia a clasat hotărârea Tribunalului departamental din cauza unui viciu de procedură și i-a rejucat cauza pentru ca apelurile interjudiciate de părți împotriva hotărârii din 8 iulie 2009 să fie reexaminate 14. Recurenta, care se temea că procedura va fi amânată în mod nejustificat, obținând, la o dată nespecificată, destrămarea cauzei în fața unei alte instanțe departamentale 15. Printr-o decizie din 7 decembrie 2010, tribunalul județ d . Argeș a acceptat cererea recurentei și i-a condamnat pe condamnații condamnați la o pedeapsă secundară de interdicie cu privire la exercitarea anumitor drepturi, în plus față de pedeapsa principală, și le-a respins ca nefondate pe cele ale dlui și B., precum și pe cele ale părților responsabile din punct de vedere civil. Hotărârea din 8 iulie 2009 a fost, prin urmare, confirmată în părțile sale cu privire la pedepsele principale și la despăgubirile acordate recurentei. 16. Această decizie a devenit definitivă printr-o hotărâre din 22 februarie 2011 a Tribunalului de apel din Pitești. Execuția hotărârii judecătorești prin care recurenta a primit despăgubiri 17. La 21 aprilie 2011, recurenta a investit cu formula executorie decizia din 8 iulie 2009 și a demisionat astfel procedura de executare. 18. DSVSA a refuzat să pună sub semnul întrebării decizia de executare și, la iunie 2011, a formulat o contestație cu privire la executarea acestei hotărâri. Printr-o cerere reconvențională, recurenta a solicitat o clarificare a mecanismului deciziei definitive în ceea ce privește data de la care ar trebui calculate dobânda. 19. În fața Tribunalului de Primă Instanță din Aiud, sesizat cu contestația cu privire la executare, DSVSA a renunțat la contestația sa, fapt pe care Tribunalul l-a luat act prin hotărârea din 30 octombrie 2012. Prin aceeași hotărâre, cererea de clarificare a dispozitivului a fost respinsă. Recursul recurentei împotriva acestei hotărâri a fost primit printr-o hotărâre din 13 decembrie 2012. Tribunalul județean al Alba a precizat că dobânda pentru suma de 1 958,34 RON a fost datorată începând cu septembrie 2004 și că cele corespunzătoare sumei de 50 000 RON au fost datorate începând cu 22 februarie 2011, data la care hotărârea din 8 iulie 2009 a devenit definitivă. 21. În aprilie 2013, creanța reclamantului nu a fost încă decontată. Dreptul și practica internă relevante 22. În ceea ce privește neexecutarea deciziilor definitive referitoare la obligațiile care revin autorităților publice, în principal din reglementarea internă relevantă, și anume extrase din Codul de procedură civilă și din Legea nr. 188/2000 privind executorii judiciari este descris în hotărârea Virgil Ionescu c. România 53037/99, §§ 31-37, 28 iunie 2005) și în Decizia Topciov c. România ((dec.), nr 17369/02, 15 iunie 2006). GRIFS 23. Invocând art. 2 din convenție și, în esență, art. 8 din convenție, recurenta se plânge că statul nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a lua măsurile necesare pentru a-și proteja viața și integritatea fizică și pentru a asigura repararea prejudiciului pe care l-a cauzat, prin intermediul conducerii sanitare veterinare publice, ca urmare a contaminării parazitare și a bolii ulterioare. 24. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta denunță neexecutarea hotărârii de justiție definitivă pronunțată în favoarea sa. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI A fost încălcată dreptul reclamantei de a avea acces la o instanță, garantată prin art. 6 1 din Convenție ca urmare a neexecutării deciziei din 8 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul de Primă Instană din Aiud, devenit definitiv prin Hotărârea din 22 februarie 2011 a Tribunalului de Primă Instană din Pitești Recurenta a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private, contrar articolului 8 din convenție, din cauza refuzului conducerii publice sanitar-veterinare de a se conforma hotărârii judecătorești prin care i se impune să repare prejudiciul cauzat integrității sale fizice ca urmare a bolii parazitare prinse
Communiquée le 18 mars 2014
Requête n
o
32785/12
Florica ȘCHIOPU
contre la Roumanie
introduite le 8 mai 2012
1.
La requérante, M
me
Florica Șchiopu, est une ressortissante roumaine née en 1960 et résidant à Alba Iulia.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
1.
La procédure pénale avec constitution de partie civile aboutissant au dédommagement de la requérante
3.
En septembre 2004, la requérante attrapa une maladie parasitaire (trichinellose) après avoir consommé de la viande de porc infestée par un parasite à l’origine de cette maladie. Elle l’avait achetée au marché d’Alba Iulia, chez un commerçant, l’entreprise C.
4.
Dix-huit autres personnes eurent les mêmes symptômes que la requérante et furent toutes hospitalisées pendant les mois de septembre et octobre 2004.
5.
Le parquet ouvrit d’office une enquête à cet égard, le 19 octobre 2004.
6.
À une date non précisée, la requérante porta plainte contre M. et B., respectivement vétérinaire de la direction sanitaire vétérinaire publique d’Alba (
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,
ci
‑
après «
la DSVSA
»)
et zootechnicien responsables du contrôle sanitaire à l’abattoir de l’entreprise C., notamment de l’examen des viandes afin d’éliminer la possibilité qu’elles soient infestées par le parasite qui provoque la trichinellose.
7.
La requérante se constitua partie civile dans la procédure. L’entreprise C. et la DSVSA participèrent à la procédure en tant que parties civilement responsables.
8.
Par jugement du 18 janvier 2007, le tribunal de première instance d’Aiud accueillit la contestation de la requérante contre le non-lieu et ordonna le renvoi de l’affaire au parquet.
9.
Sur pourvoi en recours de la requérante, qui contestait la compétence du parquet pour connaître de la suite de l’affaire, par un arrêt du 22
octobre
2007, le tribunal départemental d’Alba estima que l’affaire devrait être examinée par le tribunal de première instance d’Aiud.
10.
Par une décision du 8 juillet 2009, le tribunal de première instance condamna les accusés à des peines de prison avec sursis pour avoir réalisé de manière défectueuse le contrôle sanitaire de la viande qui avait contaminé la requérante et les autres parties lésées. Le tribunal octroya à la requérante 1
958,34 lei
roumains (RON) pour dommage matériel et 50
000
RON pour dommage moral, que les deux condamnés étaient conjointement tenus de lui verser, solidairement avec les parties civilement responsables, l’entreprise C. et la DSVSA.
11.
Tant la requérante que les inculpés et les parties civilement responsables interjetèrent appel. La requérante demandait l’application à l’égard des inculpés de la peine accessoire de l’interdiction d’exercer leur profession.
12.
Par décision du tribunal départemental d’Alba du 25
janvier
2010, les peines principales et le montant des dédommagements furent confirmés. L’appel de la DSVSA fut rejeté comme tardif.
13.
Par un arrêt du 23 mars 2010, la cour d’appel d’Alba Iulia cassa la décision du tribunal départemental en raison d’un vice de procédure et lui renvoya l’affaire pour que les appels interjetés par les parties contre le jugement du 8
juillet 2009 soient réexaminés.
14.
La requérante, qui craignait que la procédure soit retardée indument, obtint, à une date non précisée, le dépaysement de l’affaire devant un autre tribunal départemental.
15.
Par une décision du 7 décembre 2010, le tribunal départemental d’Argeș accueillit l’appel de la requérante et infligea aux condamnés une peine accessoire d’interdiction d’exercice de certains droits, en plus de la peine principale, et rejeta comme mal-fondés ceux de M. et B., ainsi que ceux des parties civilement responsables. Le jugement du 8 juillet 2009 fut, dès lors, confirmé dans ses parties relatives aux peines principales et aux dédommagements octroyés à la requérante.
16.
Cette décision devint définitive par un arrêt du 22 février 2011 de la cour d’appel de Pitești.
2.
Exécution de la décision de justice octroyant un dédommagement à la requérante
17.
Le 21 avril 2011, la requérante investit de la formule exécutoire la décision du 8 juillet 2009 et démarra ainsi la procédure d’exécution.
18.
La DSVSA refusa d’obtempérer à ladite décision de justice et, le
2
juin 2011, elle forma une contestation à l’exécution de cette décision. À
travers une demande reconventionnelle, la requérante exigea une clarification du dispositif de la décision définitive pour ce qui était de la date à partir de laquelle les intérêts devraient être calculés.
19.
Devant le tribunal de première instance d’Aiud, saisi de la contestation à l’exécution, la DSVSA renonça à sa contestation, ce dont le tribunal prit acte par jugement du 30 octobre 2012. Par le même jugement, la demande de clarification du dispositif fut rejetée.
20.
Le pourvoi de la requérante contre ce jugement fut accueilli par un arrêt du 13 décembre 2012. Le tribunal départemental d’Alba précisa que les intérêts pour le montant de 1
958,34 RON étaient dus à compter de septembre 2004 et que ceux correspondant au montant de 50
000
RON étaient dus à compter du 22 février 2011, date à laquelle le jugement du 8
juillet 2009 était devenu définitif.
21.
En avril 2013, la créance de la requérant n’avait pas encore été réglée.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
22.
S’agissant de la non-exécution de décisions définitives relatives à des obligations incombant à des autorités publiques, l’essentiel de la réglementation interne pertinente, à savoir des extraits du code de procédure civile et de la loi n
o
188/2000 sur les huissiers de justice, est décrit dans l’arrêt
Virgil Ionescu c. Roumanie
(n
o
53037/99, §§ 31-37, 28 juin 2005) et dans la décision
Topciov c. Roumanie
((déc.), n
o
17369/02, 15 juin 2006).
23.
Invoquant l’article 2 de la Convention, et, en substance, son article 8, la requérante se plaint que l’État a failli à ses obligations positives de prendre les mesures nécessaires afin de protéger sa vie et son intégrité physique et d’assurer la réparation du préjudice dont il était responsable, à travers la direction sanitaire vétérinaire publique, du fait de sa contamination parasitaire et de sa maladie subséquente.
24.
Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante dénonce la non-exécution de la décision de justice définitive rendue en sa faveur.
1.
Y a-t-il eu violation du droit de la requérante d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6
§
1 de la Convention du fait de la non-exécution de la décision du 8 juillet 2009 rendue par le tribunal de première instance d’Aiud, devenue définitive par l’arrêt du 22 février 2011 de la cour d’appel de Pitești
?
2.
La requérante a-t-elle subi une atteinte à son droit au respect de sa vie privée, contraire à l’article 8 de la Convention, en raison du refus de la direction publique sanitaire vétérinaire de se conformer à la décision de justice lui imposant de réparer le préjudice causé à son l’intégrité physique du fait de la maladie parasitaire attrapée
?