CtEDO 20.03.2014 Auto

ANDRONIC v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
20.03.2014
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ANDRONIC v. ROMANIA (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

Comunicat la 20 martie 2014 THIRD SECTION Cererea nr. 21517/13 Marioara Elisabeta ANDRONIC împotriva României depusă la 21 martie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Marioara Elisabeta Andronic, este un național român, născut în 1952 și locuiește în Timișoara. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl A. Anastasescu, avocat practicant în Timișoara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin decizia din 18 august 2003 un procuror din Biroul Procurorului Curții Supreme de Justiție a autorizat Serviciul de Informații Secrete din România să înregistreze pentru o perioadă de șase luni conversațiile telefonice dintre reclamant și alte patru persoane suspectate de a fi comis mai multe infracțiuni. La 24 septembrie 2004, reclamantul a fost acuzat de fraudă și forjare a documentelor oficiale. La 26 ianuarie 2005, a fost acuzată pentru trafic de influență, mită, fraudă, evaziune fiscală și forjare a documentelor oficiale. Procurorul a bazat decizia pe tranșe de conversații telefonice între reclamant și celelalte patru co-apăratori, declarații de martor, documente și rapoarte de experți. Procesul penal împotriva reclamantului a început dinaintea Curții de județ Timiș. Reclamantul a contestat legalitatea înregistrărilor de conversații telefonice. Ea a susținut că au fost ordonate de către un procuror care lipsește garanțiile de independență, astfel cum prevede Constituția și Convenția. În plus, reclamantul a subliniat că telefonul a continuat pe baza aceleiași decizii chiar după 1 ianuarie 2004, data în care o nouă lege care impune autorizarea prealabilă a unui judecător a intrat în vigoare. Curtea judecătorească Timiș nu a răspuns la plângerile reclamantului cu privire la legalitatea înregistrărilor telefonice și, la 31 În ianuarie 2008, pe baza rapoartelor de experți și a documentelor prezentate în dosar, reclamantul nu a fost vinovat de acuzațiile împotriva ei și a hotărât să o accepte. Apelul procurorului împotriva acestei decizii a fost permis de Curtea de Apel Timisoara la 20 februarie 2009, care a ordonat condamnare mai severă pentru celelalte patru co-apăratori. Apelul procurorului asupra punctelor de drept ( ) împotriva acestei hotărâri a fost permisă de Curtea Înaltă de Casare și Justiție la 18 decembrie 2009 și cazul a fost trimis înapoi pentru o reexaminare a recursului. În fața Curții de Apel Timiș, reclamantul a invocat din nou ilegalitatea înregistrărilor conversațiilor telefonice sale, care susțin că au fost bazate pe dispoziții juridice neconstituționale. Prin urmare, reclamantul a solicitat instanței de recurs să transmită aceste plângeri pentru a fi analizate de Curtea Constituțională. 10. Prin hotărârea interlocutivă din 21 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea reclamantului ca fiind nerelevante pentru cazul. 11. În observația ei scrisă depusă în fața instanței de recurs, reclamantul s-a referit din nou la ilegalitatea înregistrărilor conversațiilor sale telefonice și a solicitat ca biroul procurorului să prezinte autorizația de intercepție și textul complet al înregistrărilor. La 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara a condamnat reclamantul pentru traficul de influență, corupție, fraudă, evaziunea fiscală și falsificarea documentelor oficiale și a condamnat-o la cinci ani de închisoare și restricția anumitor drepturi. Curtea a respins cererea reclamantului declarând că autorizația de intercepție și textul complet al înregistrărilor sunt documente clasificate și nu sunt necesare pentru caz. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept împotriva acestei hotărâri care reiterează plângerile sale în legătură cu înregistrările conversațiilor telefonice. 14. La 26 septembrie 2012, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a respins recursul reclamantului privind punctele de drept, a luat act de faptul că statutul de limită a fost îndeplinit pentru unul dintre infracțiuni și a condamnat în cele din urmă reclamantul la patru ani și șase luni de închisoare și restricția anumitor drepturi. Curtea Înaltă nu a răspuns la argumentele reclamantei cu privire la presupusa ilegalitate a înregistrărilor. Condițiile de detenție ale reclamantului 15. La 2 octombrie 2012, reclamantul a început să-și îndeplinească condamnarea în secțiunea feminină din închisoarea Arad. Ea a descris condițiile materiale de detenție ca fiind total nepotrivit pentru viața umană. Ea a susținut că partea feminină a închisorii funcționează într-o clădire care a servit anterior ca grajduri. Potrivit reclamantului, ea a fost ținută în camere care nu au fost încălzite, cu ziduri exterioare care erau prea subțire și era plină de mucegai. Ea se plânge că a suferit de pneumonie de două ori în timpul detenției ei. În plus, reclamantul a menționat că a fost deținută în suprapopulație severă, împărtășind camera cu treisprezece alți prizonieri. 16. La 26 februarie 2013, reclamantul a fost eliberat condițional din închisoare. Legislația internă relevantă și practica 17. Legislația în vigoare în momentul respectiv privind apariția telefonică și modificările legislației introduse la 1 ianuarie 2004 sunt descrise în Dumitru Popescu v. România (nr. 2) (nr. 71525/01, §§ 46, 26 aprilie 2007). COMPLAINTĂ 18. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție despre condițiile inumane de detenție în care a fost deținută pentru o perioadă de patru luni și douăzeci și trei de zile în închisoarea Arad. 19. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge de lungimea excesivă a procedurii penale împotriva ei care a durat opt ani înainte de trei grade de competență. 20. Reclamantul susține, de asemenea, că intercepția conversațiilor telefonice ei a fost ilegală și nu a fost autorizată în mod corespunzător, în încălcarea drepturilor articolului 8. Reclamantul a fost supus unor tratamente inumane sau degradante, în încălcarea articolului 3 din Convenție, din cauza condițiilor de detenție în închisoarea Arad? Guvernul este invitat să prezinte informații cu privire la condițiile de detenție ale reclamantului, în special în ceea ce privește suprapopularea, condițiile de igienă și furnizarea de încălzire. A fost încalcată durata procedurii penale în acest caz în încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție? A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața ei privată, în contravenție cu art. 8 din Convenție, în măsura în care interceptarea conversațiilor sale de către procuror (Dumitru Popescu v. România (nr. 2) , nr. 71525/01, 26 aprilie 2007)?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă