CtEDO 21.10.2014 Auto

PANAIT c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
21.10.2014
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement radiée du rôle;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PANAIT c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 44280/07 Eduard Cristian PANAIT împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află la 21 octombrie 2014 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli La 16 februarie 2007, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Eduard Cristian Panait, este un resortisant român născut în 1968 și rezident în Buzău. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Eduard Cristian Panait. Pyrlog, avocat la Buzău. Guvernul român (adică, la . .) este reprezentat de agentul său, C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele de la . În acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost ofițer de poliție la biroul de date personale ( Serviciul de evidenție informatiza a personalanei ) la Buzău. Suspectând că a primit bani sau bunuri de la resortisanți străini pentru a le facilita obținerea sau prelungirea permiselor de ședere în România, Parchetul Național Anticorupție ( La 3 iunie și 6 octombrie 2003, PNA a autorizat comunicarea telefonică în temeiul art. 91-91 din Codul de procedură penală (inclusiv CPP-ul). PNA a fost, de asemenea, la audierea reclamantului și a mai multor martori. Reclamantul a negat faptele care i-au fost reproșate și a contestat autenticitatea transcrierilor interceptărilor telefonice. Printr-o scrisoare din 11 februarie 2004, Hotărârea Generală Informații și Protecție Internă a Ministerului de Interne și de Interne a informat PNA că nu dispunea de mijloace tehnice pentru a păstra SMS-urile și a predat PNA un CD-ROM care conține înregistrările apelurilor interceptate ca urmare a autorizării din 3 iunie 2003. La cererea PNA, institutul național de expertiză criminalistică ( La 14 ianuarie 2005, martorii R.H.T., I.H.N., R.M. și A.S. în prezența recurentului, asistat de avocatul ales de acesta. La 17 februarie 2005, Tribunalul a auzit alți doi martori propuși de solicitant. În observațiile sale scrise depuse la dosar, reclamantul a susținut că conversațiile sale telefonice au fost interceptate fără autorizație și a contestat aprecierea probelor făcute de Parchet. 11. Prin hotărârea din 24 februarie 2005, tribunalul departamental l-a condamnat pe reclamant la o sentință de 3 ani de închisoare cu suspendare. Tribunalul și-a întemeiat decizia, fără mai multe detalii, pe Reclamantul a făcut apel, printre altele, pe motiv că nu a avut acces la deciziile de autorizare a interceptărilor. De asemenea, a susținut că instanța de judecată nu a depus o cerere la dosarul de înregistrare în întregime a interceptărilor și că a deformat anumite conversații prin scoaterea lor din context. 13. Printr-o hotărâre din 20 iulie 2005, instanța de apel din Pluinești a respins recursul și a estimat că interceptările fuseseră autorizate de două ori și constituiau dovezi pertinente și convingătoare care susțineau declarațiile martorilor. Activitatea infracțională a persoanei acuzate (...) rezultă din convorbirile telefonice efectuate de la telefonul mobil pe care l-a folosit și pentru care au existat două autorizații de inculpat, care sunt susținute de declarațiile martorilor R.H.T., I.H.N., R.M., A.S. Aceste dovezi relevante și concludente duc la convingerea că acuzatul Panait Eduard Cristian este vinovat de infracțiunile care i-au fost reproșate și că condamnarea sa este întemeiată și legală. 14. Reclamantul a formulat un recurs în recurs și va reiniția aceleași motive ca și în recurs 15. Printr-o hotărâre din 22 mai 2006, redactată la 12 septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul în acțiune și a confirmat condamnarea reclamantului. Motivația hotărârii pronunțate de Înalta Curte era identică cu cea a hotărârii judecătorești. 16. Ca urmare a unei cereri din partea reclamantului, la 8 ianuarie 2007, Parchetul la informrma că autorizațiile de la adresa comunicațiilor telefonice aveau un caracter secret și că numai Hotărârea Națională Anticorupție (reprezentantul PNA) și Hotărârea Generală Informație și Protecție Internă a Ministerului de Interne și de Interne aveau copii ale autorizațiilor. Dreptul intern relevant 17. Dispozițiile interne relevante care reglementează modalitățile și condițiile pentru comunicarea telefonică, precum și utilizarea acestora ca mijloc de probă într-un proces penal, cum ar fi cel în vigoare la momentul faptelor, sunt descrise în cauzele Dumitru Popescu c. România 71525/01, § 44-45, 26 aprilie 2007) și Calmanovici c. România 42250/02, § 46, 1 iulie 2008). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa de echitate a procedurii penale împotriva sa, pe motiv că condamnarea sa se bazează pe dovezi obținute ilegal, precum și pe încălcarea dreptului său la apărare, având în vedere că nu a avut acces nici la autorizarea interceptărilor, nici la documentele care au servit la eliberarea autorizației. În ceea ce privește comunicarea telefonică, el denunță în special faptul - că autorizațiile de interoperabilitate nu au fost reînnoite în conformitate cu legea - că dosarele în fața instanțelor naționale nu conțineau înregistrările originale ale interceptărilor telefonice - că SMS-urile au fost utilizate ca mijloace de probă atunci când a fost imposibil de arhivat - că transcrierile interceptărilor telefonice au fost ilegale, deoarece acestea nu specificau nici suportul magnetic al la mail-ului, nici data și ora comunicării telefonice - că interceptările telefonice au fost efectuate în afara perioadelor de autorizare. 19. Invocând în esență art. 8 din Convenție, acesta se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta corespondența. ÎN Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Guvernul susține că autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice nu au fost vărsate în dosarul intern din cauza caracterului lor secret, ci că transcrierile de interceptare au fost plătite integral. În acest sens, se referă la cele două procese-verbale ale PNA din 29 septembrie și 18 noiembrie 2003 care conțin transcrierea înregistrărilor interceptărilor efectuate pe telefonul mobil al reclamantului, precum și a mesajelor text pe care le-a trimis. Procesele-verbale conțin menționarea datei și a momentului în care au avut loc aceste conversații. 22. Guvernul susține apoi că reclamantul a avut acces la aceste transcrieri și le-a putut comenta în ședință publică. Cu toate acestea, el este limitat la a critica presupusa ilegalitate a interceptărilor și nu a contestat conținutul transcrierilor. Mai mult, condamnarea sa a fost întemeiată pe un set de elemente de probă. Guvernul consideră că acest motiv este inadmisibil din cauza lipsei vădite de temei. 23. Reclamantul susține că dovezile împotriva sa au fost obținute prin necunoașterea procedurilor legale. În special, el se plânge că autorizațiile de la: nu au fost vărsate la dosar, din cauza caracterului lor secret, că au fost utilizate SMS-uri, în timp ce: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acesta concluzionează că dreptul său la un proces echitabil a fost ignorat. 25. Curtea subliniază că, în timp ce art. 6 garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu reglementează eligibilitatea probelor ca atare, materie care intră în principal în sfera dreptului intern (Jalloh c. Germania [GC], n 54810/00, §§ 94-96, CEDH 2006 IX și Bykov c. Rusia [GC], n 4378/02, § 88-93, 10 martie 2009). Acest lucru nu scutește Curtea de obligația de a căuta dacă, în speță, procedura în litigiu, prevăzută ca un întreg, inclusiv modul în care au fost colectate elementele de probă, a fost echitabilă (a se vedea în special Khan c. Regatul Unit, n 35394/97, § 34, CEDH 2000 P.G. și J.H. c. Regatul Unit, n 44787/98, § 76, CEDH 2001-IX și Heglas c. Republica Cehă , nr. 5935/02, § 89-92, 1 martie 2007). 26. Pe de altă parte, Curtea amintește că, în trecut, a avut deja ocazia să declare că utilizarea unei înregistrări ilegale și, în plus, ca unic element de probă nu este în sine afectată de principiile de echitate prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție, în cazul în care procedura, inclusiv metoda de obținere a probelor, a fost echitabilă în ansamblul său, ceea ce implică examinarea Khan menționat anterior, punctul 40, P.G. și J.H. c. Regatul Unit, citată anterior, § 81 și Schenk c. Elveția, 12 iulie 1988, § 49, seria A n 140). 27. Pentru a stabili dacă procedura a fost echitabilă în ansamblul său, trebuie, de asemenea, să se verifice dacă au fost respectate drepturile la apărare. Este necesar să se întrebe în special dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor și de a se opune utilizării acestora. De asemenea, trebuie să se ia în considerare calitatea probelor și, în special, dacă circumstanțele în care au fost obținute pun la îndoială credibilitatea sau acuratețea acestora (Allanc. Regatul Unit), 48539/99, § 43, CEDO 2002 IX și Al-Khawaja și Tahery c. Regatul Unit [GC], n 26766/05 și 22228/06, § 118, CEDH 2011). 28. În sensul faptelor din speță, Curtea constată că guvernul admite că autorizațiile de interceptare efectuate pe telefonul reclamantului nu au fost plătite în dosarul intern din cauza caracterului lor secret. Curtea consideră că acest element nu este decisiv în măsura în care autorizațiile în cauză nu reprezentau în sine elemente de probă care ar putea justifica condamnarea reclamantului. 29. Întradevăr, transcrierile înregistrărilor de interceptare constituie mijlocul de probă utilizat de instanțele interne. Or, pe lângă guvern, Curtea constată că procesele-verbale care implică transcrierea interceptărilor au fost depuse integral la dosar în fața instanțelor interne și că reclamantul a putut avea acces la acestea și a putut susține argumentele sale în ședință publică (punctul 21 de mai sus). 30. Curtea ia notă apoi de faptul că înregistrările în cauză au făcut obiectul unei expertize din partea ui ui (punctul 8 de mai sus) și că această expertiză a identificat vocea reclamantului în majoritatea înregistrărilor, cu patru excepții. Reclamantul nu contestă, de altfel, conținutul sau autenticitatea înregistrărilor convorbirilor sale (Dumitru Popescu menționat anterior, § 109 și Schenk , citată anterior, § 47), argumentele sale în fața instanțelor interne și a Curții care se referă mai degrabă la necunoașterea dispozițiilor naționale legale din cauza lipsei de autorizare a Parchetului. În plus, nimic în dosarul n a indicat faptul că cele patru înregistrări în care vocea reclamantului nu a fost identificată au fost determinante pentru a justifica condamnarea sa. 31. În această privință, Curtea constată că înregistrările Õ nu au fost singurul motiv de probă prezentat la aprecierea suverană a judecătorilor. Într-adevăr, Parchetul și instanțele interne s-au confruntat cu înregistrări cu alte elemente de probă, cum ar fi declarațiile martorilor, astfel încât aceste înregistrări nu au constituit elementul unic care și-a exprimat convingerea fermă cu privire la vinovăția reclamantului (Dumitru Popescu menționat anterior, § 109 și Ulariu c. România, În plus, reclamantului i s-a oferit posibilitatea de a pune la îndoială martorii R.H.T., I.H.N., R.M. și A.S. în ședință publică și în prezența avocatului ales (punctul 10 de mai sus). 32. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că utilizarea înregistrărilor în litigiu ca element de probă nu a privat reclamantul de un proces echitabil. Prin urmare, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. În formularul său de cerere, reclamantul invoca, în esență, o încălcare a dreptului său la respectarea corespondenței garantate prin art. 8 din Convenție. 34. În răspunsul său la observațiile guvernului, reclamantul nu a indicat în mod expres dacă intenționează să mențină Ö Õ art. 8 din convenție. El nu a prezentat, de altfel, argumente pe teren din acest articol. Răspunsul său este, într-adevăr, limitat la critica utilizării ilegale a elementelor de probă obținute ca urmare a comunicărilor sale pentru a justifica condamnarea sa. 36. În aceste circumstanțe, Curtea este de părere că reclamantul nu mai dorește să mențină această parte a cererii și, n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Decide să șteargă restul cererii de rol. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă