PRICOP AND OTHERS v. ROMANIA

DIRECȚIUNEA TERZĂ DECIZIE Cererea nr. 15242/07 Violeta Liliana PRICOP și alții împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care așezează la 30 aprilie 2013 în calitate de Cameră compusă din: Josep Casadevill, Președintele, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, secretar adjunct al Secției, Având în vedere cererea depusă la 15 ianuarie 2007, după ce a deliberat, decide după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Violeta Liliana Pricop („primul reclamant”), dna Adela Medeleanu („al doilea reclamant”), dna Daniela Irimia („al treilea reclamant”) și dna Cornelia Doina Popovici („al patrulea reclamant”), sunt resortisanți români care s-au născut în 1959, 1941, 1962 și, respectiv, 1948 și trăiesc în Iași.

Dl Andrea Manfredini („al cincilea solicitant”) este un național italian care s-a născut în 1969 și trăiește în Porto Mantovano. El este fiul lui R.M., care a murit în decembrie 2006. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cazului Primii patru solicitanți sunt foști angajați ai S.C. Antibiotice S.A. (“Antibiotice”), singura companie farmaceutică din România care produce antibiotice și vitamine obținute de biosinteză. R.M. a fost reprezentantul companiei italiene Bioindustria Mantovane. În cursul anilor 1992-1994, au fost încheiate patru contracte între cele două companii pentru vânzarea a patru tehnologii.

Primele patru solicitante au fost implicate într-un program de formare privind metodele de implementare a acestora. În 1992, R.M. a fondat compania Biofin Laboratories din Italia, iar în 1994 a fondat compania S.C. MIB-TH S.A („MIB-TH”) în România. În 1994 primii trei solicitanți au decis să părăsească Antibiotice și au fost relocați la MIB-TH. Al patrulea reclamant a rămas angajat la Antibiotice. În 1995 a fost încheiat un nou contract între Laboratorii Biofin și Antibiotice. Transferul de know-how tehnologic a fost realizat prin două contracte diferite; Laboratorii Biofin au transferat know-how la MIB-TH, care, la rândul său, l-a transferat la Antibiotice. Procedura penală La 2 aprilie 1996, un procuror public a acordat o autorizație Serviciului de Informații României, conform Legii Naționale de Securitate (Legea nr. 51/1991), pentru a accesa apartamentul celui de-al treilea reclamant și pentru a pune telefonul sub supraveghere pentru o perioadă de șase luni.

Autorizația de monitorizare a conversațiilor telefonice a fost în mod repetat prelungită până la 12 mai 1997. Pe parcursul acestei perioade, au fost interceptate și înregistrate conversații telefonice între primii patru solicitanți. La 24 aprilie 1997, procurorul public a ordonat inițiarea unei anchete penale în ceea ce privește primele patru reclamante, care au fost acuzate de funcționarea unui sistem de colectare a datelor care să afecteze securitatea națională și să colecteze și să transmită informații secrete sau confidențiale prin mijloace ilegale (o infracțiune în temeiul articolului 19 din Legea privind securitatea națională), precum și de concurență falsă și neloială.

La 24 martie 1997, procurorul public a ordonat inițiarea unei anchete penale cu privire la R.M., care a fost acuzat de instigarea, organizarea și instituirea unui sistem de colectare a datelor în România capabil să afecteze securitatea națională și să colecteze și să transmită informații secrete sau confidențiale prin mijloace ilegale (de asemenea, o infracțiune în temeiul articolului 19 din Legea privind securitatea națională) și al concurenței false și neloiale. 10. La 29 mai 1997, ancheta a fost încheiată și primii patru solicitanți au fost autorizați să acceseze dosarul de procuror responsabil. Atunci au aflat că au fost subiectul tocării telefonice și interceptării între 1996 și 1997. 11. La 30 mai 1997, primii patru reclamanți și R.M.

au fost acuzați, iar cazul a fost depus la Curtea județului Iași („Curtea județului”). În timpul procesului, reclamanții au susținut, printre altele, că supravegherea conversațiilor telefonice au fost ilegale. 12. La 29 iunie 1998, Curtea județului a ajuns la un verdict, hotărând reclamanții vinovați. Acesta a condamnat primul și al treilea reclamant de concurență falsă și neloială și de funcționare a unui sistem de colectare a datelor capabil de a afecta securitatea națională și de a colecta și de a transmite informații secrete sau confidențiale prin mijloace ilegale. Ele au fost condamnate la doi ani și patru luni de închisoare și, respectiv, la trei ani de închisoare. Al doilea și al patrulea reclamant au fost, de asemenea, condamnați pentru această infracțiune, dar nu pentru concurență falsă și neloială.

Ei au fost condamnați, respectiv, la doi ani și patru luni de închisoare și la doi ani de închisoare. , organizarea și instituirea unui sistem de colectare a datelor în România capabil să afecteze securitatea națională și să colecteze și să transmită informații secrete sau confidențiale prin mijloace ilegale. El a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare. 13. Primii patru solicitanți și R.M. au apelat împotriva hotărârii din 29 iunie 1998. 14. La 18 ianuarie 2002, Curtea de Apel Iași („Curtea de Apel”) a ordonat ca primele patru apeluri ale reclamanților să fie tratate separat de recursul depus de R.M. 15. La 19 februarie 2002, Curtea de Apel să permită primele patru apeluri ale reclamanților și să reducă condamnările lor.

16. La 19 martie 2003, Curtea Înaltă de Justiție și Cassare a permis un recurs asupra punctelor de drept de către primii patru reclamanți, anulând hotărârea din 29 iunie 1998 și decizia din 19 februarie 2002 și trimiterea cauzei Curții Județene, care a fost recomandat să ordoneze un raport de experți tehnici. 17. La 21 decembrie 2004, apelul R.M. împotriva hotărârii din 29 iunie 2004. La 26 aprilie 2005, Curtea județului a achitat primele patru reclamante. Curtea județului Iasi a remarcat că supravegherea conversației telefonice ale reclamanților este ilegală, deoarece a ridicat probleme în ceea ce privește viața privată, drept garantat în temeiul articolului 8 din Convenție. 19. La 30 martie 2006, Curtea Înaltă de Justiție și Cassare a decis că apelul R.M.

asupra punctelor de drept și apelul procurorului asupra punctelor de drept ar trebui tratat în comun. 21. La 14 iulie 2006, Curtea Înaltă de Justiție și Cassare a permis recursul procurorului asupra punctelor de drept și a condamnat primii patru solicitanți de concurență falsă și neloială, precum și a funcționat un sistem de colectare a datelor care să afecteze securitatea națională și să colecteze și să transmită informații secrete sau confidențiale prin mijloace ilegale. Acestea au fost condamnate, respectiv, la un an de închisoare și la șase luni de închisoare suspendată. Înaltul Tribunal de Justiție și Cassation a permis, de asemenea, apelul R.M. asupra punctelor de drept și a redus condamnarea impusă la trei ani de închisoare.

Acesta a bazat decizia sa pe faptul că primii patru solicitanți au fost sub supraveghere. Curtea Înaltă de Justiție și Cassie a remarcat că Antibiotic este singura societate din țară care produce produse farmaceutice și vitamine obținute de biosinteză și că informațiile deținute de solicitanți sunt considerate secrete și confidențiale, care intră astfel în domeniul de aplicare al articolului 19 din Legea privind securitatea națională. Reclamanții au obținut o copie a prezentei decizii la 18 iulie 2006. La 2 septembrie 1997, Curtea județului a pronunțat un ordin de interzicere a părăsirii zonei locale și a retragerii pașaporturilor reclamanților. La data de 2 septembrie 1997, Tribunalul județului a pronunțat un ordin de interzicere a primelor patru reclamanți să părăsească zona locală și să le ceară să își predea pașaporturile.

1997 de către Curtea de Apel. La 10 noiembrie 2000, Curtea a ridicat interdicția privind părăsirea zonei locale. 23. Între octombrie și noiembrie 2004, primii patru solicitanți au primit pașapoartele înapoi după ce au luat măsurile necesare pentru a le returna.

Legea internă relevantă 24. Legislația în vigoare în momentul în care este necesară apariția telefonică, inclusiv Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională, este descrisă în Dumitru Popescu c. România (nr. 71525/01, §§ 39-46, 26 aprilie 2007). Secțiunea 19 din Legea privind securitatea națională citește după cum urmează: „Instigarea, organizarea și stabilirea unui sistem de colectare a datelor în România capabil să afecteze securitatea națională; sprijinirea sau funcționarea unui astfel de sistem ... sau colectarea și transmiterea de informații secrete sau confidențiale prin mijloace ilegale, constituie o infracțiune și este pedepsită cu o condamnare de doi până la șapte ani de închisoare … ” COMPLAINTE 25. Având în vedere art. 6 § 1 din Convenție, primii patru reclamanți se plângeau că procedura penală a fost irazonabil lungă, că instanța internă a refuzat să acorde un raport de experți tehnici și că procedurile împotriva lor au fost nedreptate deoarece condamnarea lor a fost bazată pe înregistrările obținute ilegal de conversații telefonice.

Al cincilea reclamant a susținut că tatăl său a fost condamnat în urma unui proces nedrept și nejustificat de lungă durată. 26. În baza articolului 8 din Convenție, cei cinci reclamanți se plângeau că Serviciul de Informații din România și-a interceptat în mod ilegal conversațiile telefonice, având în vedere că informațiile deținute erau sensibile în domeniile industriei farmaceutice, dar nu erau secrete de stat. 27. 1 la Convenție, primii patru reclamanți se plângeau de modul în care instanța internă a interpretat clauzele contractelor încheiate între societățile italiene și Antibiotice, precum și de o încălcare a dreptului lor la compensare pentru prejudiciu moral și pentru cheltuielile juridice suportate ca urmare a procedurii penale.

28. În baza aceluiași articol, al cincilea reclamant s-a plâns în legătură cu prejudiciul cauzat de reputația laboratorilor Biofin ca urmare a procedurii penale. 29. În baza articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, primii patru reclamanți s-au plâns în legătură cu ordonanța judecătorească care le-a interzis să părăsească zona locală și le-a cerut să își predea pașapoartele. Denumirea în temeiul articolului 8 din Convenția 30. În baza articolului 8 din Convenție, reclamanții se plângeau că supravegherea conversațiilor telefonice lor era ilegală și că încălcasea dreptul la respectarea vieții lor private ca legislație care a fost utilizată pentru a justifica că aceaceasta a fost Legea privind securitatea națională, în ciuda faptului că informațiile deținute nu au avut legătură cu secretele de stat sau cu alte materiale clasificate care ar putea fi considerate o amenințare pentru securitatea națională.

art. 8 se citește după cum urmează: „1: Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa sa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 31. În ceea ce privește primele patru reclamante, Curtea consideră că nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri din informațiile conținute în dosar și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe despre aceasta guvernului contestat.

32. În ceea ce privește cel de-al cincilea reclamant, Curtea remarcă că conversațiile sale nu au fost înregistrate niciodată. Prin urmare, el nu poate pretinde că este o victimă în sensul articolului 34 din Convenție. În consecință, plângerea sa este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 litera (a) și, prin urmare, trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 Plângerile în temeiul articolului 6 din Convenție privind echitatea și durata procedurii penale 33. Reclamanții se plângeau că procedurile penale introduse împotriva lor au fost nedreptate deoarece condamnarea lor a fost în principal bazată pe înregistrările ilegale ale conversațiilor telefonice.

De asemenea, ei se plângeau că durata procedurii penale era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații criminale împotriva lui, toți au dreptul la o audiere corectă ... într-un timp rezonabil ... de [a] ... tribunal ...” 34. În ceea ce privește primele patru reclamante, Curtea consideră că nu poate determina admisibilitatea acestor reclamații din informațiile conținute în dosar și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b), să anunțe guvernul contestat.

35. În ceea ce privește cel de-al cincilea reclamant, Curtea constată că nu a fost de fapt partid la procedura penală internă pe care s-a plâns că era nedrept și prea lung (contrast Grădinar c. Moldova) , nr. 7170/02, § 95, 8 aprilie 2008). În plus, tatăl său, R.M., a murit în decembrie 2006, după decizia finală în cadrul procedurii penale în cazul său a fost dată de instanțe naționale și el nu a depus nici o cerere Curții însuși înainte de moartea sa. 3 a) și trebuie respins în conformitate cu art. 35 Alte plângeri 36. Reclamanții au formulat mai multe alte plângeri în temeiul art. 6 § 1, art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care acestea intră sub jurisdicția sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale.

35 §§ 1, 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea primelor patru reclamații referitoare la interferența cu viața lor privată, la lungimea excesivă a procedurii penale împotriva lor și la nedreptățile acestor proceduri; declara restul cererii inadmisibil. Marialena Tsirli Josep Casadevall Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Application no. 15242/07 Violeta Liliana PRICOP and Others against Romania The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 30 April 2013 as a Chamber composed of: Josep Casadevall, President, Alvina Gyulumyan, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judges, and Marialena Tsirli, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 15 January 2007, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS