ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS v. ROMANIA

ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2017)

A doua secțiune DECIZIE nr. 23716/04 ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA ȘI ALȚII împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 27 iunie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 aprilie 2004, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Prezenta cerere a fost depusă de doi cetățeni români, dl Ioan Tîrnoveanu („primul reclamant”) și dl Mihai Kőmשves („al doilea reclamant”), precum și printr-o asociere română, Pas Bere Timișoreana („asociația solicitantă”), la 7 aprilie 2004. Guvernul român („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Asociația solicitantă a fost fondată la 7 martie 1995. Scopul principal al acesteia a fost să achiziționeze acțiunile societății de stat Bere Timișorana („societatea”) și să le distribuie către angajații societății, în contextul privatizării societății. În acel moment, asociația solicitantă a devenit principalul acționar al societății, deținând 70% din acțiunile. La 13 septembrie 1996, Curtea de district Timișoara a validat amendamentele la articolele de asociere a asociației reclamante, stabilind că compoziția consiliului său de supraveghere a fost stabilită la șapte membri, inclusiv la primii și al doilea reclamant; primul reclamant a fost, de asemenea, numit vicepreședintele asociației solicitante. La 20 octombrie 1997, în cadrul unei reuniuni generale a acționarilor asociației solicitante, au apărut diverse dispute privind compunerea consiliului de supraveghere, care au condus la votul primului și al doilea reclamant în afara funcției de membri ai consiliului de supraveghere, precum și la alegerea unui nou consiliu administrat de un nou președinte, D.B. Aceste decizii au fost contestate de primul și al doilea reclamant în procedurile ulterioare și – după cum rezultă din dosar – au fost invalidate de către instanțe interne, după cum urmează: numirea D.B. ca președinte a fost invalidată prin hotărârea finală din 20 ianuarie 2000 dat de Curtea de Apel Timișoara; restul deciziilor luate au fost invalidate de hotărârea Curții de județ Timiș din 21 februarie 2003, care a devenit finală la o dată neespecificată ulterior. Unele tranzacții privind distribuția și transmiterea acțiunilor asociației solicitante către terți, presupunând că în dezavantajul acționarilor, au fost aprobate și semnate în 1999-2001 de către consiliul de supraveghere al asociației solicitante, prezis de D.B. Ca urmare, o nouă structură a acționarilor societății a fost înregistrată în Registrul societăților la 14 martie 2001. Se pare că această înregistrare a devenit finală la un moment dat în 2001. Procedura a încheiat de hotărârea din 30 octombrie 2003. La 28 ianuarie 2000, primii și al doilea solicitanți au depus o procedură civilă împotriva, respectiv, D.B. în calitate de președinte al asociației solicitante și a societății. Susținând să fie reprezentanții legali ai asociației solicitante, primii și al doilea solicitanți au susținut că Consiliul de supraveghere a prezidat de D.B. a fost ilegală având în vedere concluziile hotărârii din 20 ianuarie 2000 (a se vedea punctul 7 de mai sus) și, prin urmare, a solicitat ca gestionarea asociației solicitante, precum și sediul legal al acesteia, să fie înmânată lor („predarea conducerii asociației și a sediului acesteia”). Ei au solicitat ca acuzații să fie obligați să le plătească daune punitive (daune cominatorii ) pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii care ar permite creanțele lor. 10. Aceste afirmații au fost respinse de Curtea de județ Timiș la 3 iulie 2001. Primul și al doilea reclamant, menționând că au acționat în calitate de vicepreședinte și respectiv un membru al consiliului de supraveghere al asociației solicitante, au apelat împotriva acestei hotărâri. Avocatul lor a fost autorizat la 6 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Timișoara, cu o majoritate de două; instanța a susținut că Consiliul de supraveghere, prezis de D.B., a fost ilegal, după cum a constatat deja instanța la 20 ianuarie 2000 (a se vedea punctul 7 mai sus). În plus, instanța a susținut că nu ar putea lua în considerare hotărârea din 19 aprilie 2001 de acordare a cererii că asociația reclamantului să fie eliminată de Registrul Asociațiilor, în măsura în care nu a fost încă finală (a se vedea punctul 18 de mai jos). Curtea a acordat, de asemenea, daunele punitive solicitate de primii și al doilea reclamant, stabilite cu o sumă de 10.000.000 de lei români zilnic până la încheierea integrală a hotărârii. 12. Hotărârea judecătorului disidente (Judecător R.O.) a considerat că recursul era inadmisibil, având în vedere faptul că recurentul, și anume asociația reclamantă, nu avea drept în cadrul procedurii, deoarece nu era parte de la început. De asemenea, a susținut că primele și cele de-a doua solicitante nu au putut fi considerate ca fiind acționate în numele asociației solicitante, în măsura în care nu au furnizat niciun document care să își dovedească mandatul; este evident că au acționat în numele lor în cadrul procedurii. În plus, judecătorul disident a considerat că, având în vedere faptul că hotărârea din 19 aprilie 2001 (a se vedea punctul 18 de mai jos) nu a fost invocată, aceasta a devenit finală, ceea ce înseamnă că asociația solicitantă trebuie considerată lichidată și eliminată Registrul Asociațiilor. La 30 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a permis un recurs extraordinar anterior depus de Procurorul General la cererea societății la 7 noiembrie 2002 și a anulat hotărârea finală din 6 noiembrie 2001 (a se vedea punctul 11 mai sus). Curtea a susținut că atunci când a fost dată hotărârea finală, deoarece asociația solicitantă a fost anulată Registrul asociațiilor, părțile din procesul nu mai aveau dreptul să continue procedura. 14. Curtea Supremă a considerat, de asemenea, că nu există dovezi în dosar pentru a dovedi că primele și cele de-a doua reclamante au acționat ca reprezentanți ai asociației reclamante, nici că asociația reclamantă nu a fost vreodată parte la procedura. Cu toate acestea, aceste considerații au fost de natură subsidiară în funcție de cruxul cazului, care a fost faptul că, la momentul hotărârii încheiate, asociația solicitantă nu avea personalitate juridică și, prin urmare, nu avea o poziție juridică; nici, prin urmare, primii și al doilea solicitanți nu aveau dreptul să reprezinte o asociație inexistentă. Lichidarea și eliminarea asociației solicitante în așteptarea procedurii menționate mai sus, la 2 martie 2001, consiliul de supraveghere al asociației solicitante, cu D.B. în calitate de președinte, a decis să lichideze asociația solicitantă, în măsura în care s-a realizat scopul pentru care a fost constituită, și anume distribuția acțiunilor. A fost desemnat un lichidator, care a elaborat un raport privind situația financiară a asociației solicitante. Această decizie a fost contestată de primii și de al doilea reclamant, care au susținut că Consiliul de supraveghere nu a fost constituit în mod legal la momentul respectiv și că decizia de lichidare a asociației solicitante ar fi trebuit să fie luată de acționari într-o ședință generală.Decizia finală din 12 martie 2003 din Curtea de Apel Timișoara a permis aceste afirmații, anulând decizia din 2 martie 2001. 17. Totuși, între timp, se bazează pe, printre altele , pe decizia din 2 martie 2001 și pe raportul financiar elaborat de lichidatorul (a se vedea alin. 15 mai sus), asociația solicitantă a solicitat ca instanța să ia act de procedura de lichidare și să-l elimine din Registrul Asociațiilor. La 19 aprilie 2001, această cerere a fost acordată de Curtea de District Timișoara într-o procedură necontenciosă; instanța a constatat că toate cerințele legale și substanțiale pentru lichidarea asociației solicitante au fost îndeplinite, ordonând ca asociația solicitantă să fie eliminată în afara Registrului Asociațiilor. Un extras din Registrul Asociațiilor arată că hotărârea de declanșare a devenit finală la 9 noiembrie 2004. Alte proceduri inițiate de primul și al doilea reclamant La 16 mai 2002, în urma unei cereri anterioare privind plata de daune punitive acordate de hotărârea din 6 noiembrie 2001, Curtea de district Timișoara a hotărât împotriva primei și a doua reclamante (a se vedea punctul 2). 11 mai sus), instanța a susținut că aceste daune nu au putut fi plătite până când nu au fost stabilite în mod corespunzător în cursul unui alt set de proceduri, în care instanța ar estima dacă prejudiciul concret a fost justificat de către creditor în legătură cu executarea întârziată. Începând cu 1997, au fost depuse mai multe plângeri penale de către primul reclamant, în calitate de reprezentant al asociației solicitante, împotriva consiliului de supraveghere prezis de D.B., acuzându-le de corupție și de a acționa ilegal în contextul evenimentelor care au dus la distribuirea acțiunilor și la lichidarea asociației solicitante (a se vedea paragrafele) Acestea au fost toate respinse de către autoritățile de investigare, care au hotărât să nu se înscrie în judecată. O astfel de plângere a fost în cele din urmă respinsă la 7 mai 2007 de Curtea Județeană Timiș, care a susținut că, pe baza unui fragment din Registrul Asociațiilor, asociația solicitantă a fost anulată în temeiul hotărârii din 19 aprilie 2001, care a devenit finală la 9 Noiembrie 2004 (a se vedea punctul 18 mai sus). În conformitate cu Curtea județului Timiș, a fost evident că asociația solicitantă nu mai exista ca entitate juridică și, prin urmare, nu poate fi reprezentată, nici nu ar putea avea drept în scopul procedurii penale. La 7 august 2014 a murit primul reclamant. La 27 ianuarie 2015 a murit al doilea reclamant. La 15 iulie 2016 dna Paula Tîrnoveanu, prima văduvă și moștenitoare a reclamantului, și dna Edita Kőmשves, a doua văduvă și moștenitoare a reclamantului, și-a exprimat dorința de a continua procedurile depuse în fața Curții de către soții lor îndepărtați. 23. În aceeași dată, dl V.F.-I. și dl S.-D.R., susținând să acționeze în numele asociației solicitante și în numele tuturor membrilor săi, în calitatea lor presupusă de vicepreședinte și, respectiv, de membru al consiliului său de supraveghere, și-a exprimat dorința de a continua procesul în fața Curții. Niciun document expres care să dovedească mandatul acestora nu a fost anexat la corespondența lor. Cu toate acestea, au prezentat un fragment din Registrul Asociațiilor care confirmă faptul că, la 28 martie 2002, dl V.F.-I. a fost înregistrat vicepreședinte al asociației solicitante. Legea internă relevantă 24. Dispozițiile interne relevante privind apelurile extraordinare sunt rezumate în cazul Brumărescu v. România ([GC], nr. 28342/95, §§ 31-44, CEHR 1999-VII), iar Gridan și alții v. România ([Comitetul] nr. 28237/03, § 6, 4 iunie 2013). COMPLAINTE Reclamanții au susținut că principiul securității juridice consacrat la art. 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul la proprietate garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, au fost încălcate de Înaltul Tribunal de casă și Justiție, care a anulat hotărârea finală din 6 noiembrie 2001. În plus, au susținut că dreptul la libertatea de asociere protejată de art. 11 din Convenție a fost încălcat în măsura în care au fost împiedicate să desfășoare reuniuni generale ale acționarilor asociației solicitante. De asemenea, reclamanții se plângeau că plângerile lor penale depuse împotriva D.B. și că toți responsabilii pentru lichidarea ilegală a asociației reclamante au fost respinși de către instanțele interne. În general, s-au plâns că procesul de privatizare a fost contaminat de corupție și a condus la un rezultat nesatisfăcător în ceea ce privește valoarea acțiunilor. Denumirile privind anularea hotărârii finale din 6 noiembrie 2001 Reclamanții se plângeau că anularea hotărârii finale din 6 noiembrie 2001 (a se vedea punctul 11 mai sus) prin intermediul unui recurs extraordinar (a se vedea punctul 13 mai sus) au fost încălcarea articolelor 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este cazul, au citit după cum urmează: art. 6 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Prezentare a părților (a) Guvernul 29. Guvernul a susținut că niciuna dintre cele trei reclamante nu a fost în fața Curții, din următoarele motive. 30. Asociația solicitantă a fost exclusă din registrul asociațiilor la 19 aprilie 2001 și, prin urmare, a încetat să existe ca entitate juridică a fost incapabilă să demonstreze orice caracter juridic în orice procedură, inclusiv în fața Curții. În plus, având în vedere domeniul de aplicare al procedurii încheiate de hotărârea din 30 octombrie 2003, în special recunoașterea persoanei care au dreptul de a reprezenta și de a lua decizii în numele asociației solicitante, aceasta din urmă nu a putut fi considerată o victimă a presupuselor încălcări. 31. Guvernul a afirmat în continuare că dl V.F.-I. și dl S.-D.R. nu a putut fi considerate reprezentanți ai asociației solicitante, în măsura în care nu au prezentat nici un document care să demonstreze mandatul lor care să le motiveze să acționeze în numele său sau în numele membrilor săi. Documentul bazat pe, data de 28 martie 2002, a fost demodat și, în orice caz, învechit, deoarece a precedat lovitura asociației solicitante în afara Registrului asociațiilor. 32. În ceea ce privește primul reclamant, Guvernul a subliniat faptul că el a semnat formularul de cerere în calitate de vicepreședinte al asociației solicitante și în numele său, și nu în capacitatea sa personală, și având în vedere faptul că asociația reclamantului a încetat să existe ca entitate juridică, orice reprezentant, inclusiv primul reclamant, nu a acționat în fața Curții. 33. În cele din urmă, în ceea ce privește al doilea reclamant, Guvernul a subliniat că nu a semnat în totalitate formularul de cerere. 34. În orice caz, având în vedere faptul că au murit primii și al doilea reclamant, guvernul a susținut că dreptul de a fi membru al unei asociații nu este transferabil moștenitorilor lor. Prin urmare, dorința exprimată de următoarea persoană a celor două prime reclamante de a continua procedurile în favoarea Curții în numele lor nu ar trebui luată în considerare. 35. În ceea ce privește cererea privind dreptul reclamanților la a fi plătit daune punitive, Guvernul a susținut că această plângere este incompatibilă cu rațiae materiae în măsura în care daunele punitive nu constituie o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. (b) Reclamanții 36. Primul reclamant a susținut că atât el, cât și al doilea reclamant au acționat întotdeauna împreună în cadrul procedurii interne și că ambele sunt victime directe de anularea hotărârii finale din 6 noiembrie 2001. În ceea ce privește pierderea personalității juridice ale asociației solicitante, primul reclamant a susținut că asociația solicitantă a fost privată de personalitatea juridică într-un mod ilegal și că, în plus, a continuat să fie o entitate juridică în ceea ce privește procedura judiciară ulterioară. Evaluarea 37 a Curții. Curtea trebuie să stabilească dacă prezenta cerere a fost introdusă în mod valabil de persoane care ar putea pretinde că sunt „victime”, în sensul articolului 34 din Convenție, de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul articolului 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În acest scop, va examina separat situația celui de-al doilea reclamant, a asociației reclamante și a primului solicitant. (a) Al doilea reclamant 38. Curtea constată în primul rând că cel de-al doilea reclamant, dl Mihai, N-a semnat formularul de cerere, nici nu și-a exprimat dorința de a depune această cerere, nici de a continua procesul în fața Curții. 39. În consecință, având în vedere faptul că al doilea reclamant nu a depus în mod valabil o cerere în favoarea Curții și că nu poate fi considerat că dorește să fie examinat de Curte, cererea sa trebuie respinsă pentru că este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. (b) Asociația solicitantă Curtea constată, de asemenea, că procedura finalizată cu recursul extraordinar acordat la 30 octombrie 2003 (a se vedea punctul 13 de mai sus) reflectă în esență un litigiu între persoanele private cu privire la dreptul de a reprezenta și de a lua decizii în numele asociației solicitante. Aceste proceduri au fost depuse în fața instanțelor interne de către primii și al doilea reclamant, respectiv în calitate de vicepreședinte și de membru al consiliului de supraveghere al asociației solicitante. 41. Curtea constată în acest sens că diferența menționată mai sus cu privire la dreptul de a reprezenta asociația solicitantă nu a împiedicat în nici un fel în ceea ce privește capacitatea acesteia de a organiza reuniuni generale, cu privire la posibilitatea de a lua decizii strategice sau cu privire la capacitatea de a-și administra proprietatea prin interzicerea de a lua anumite decizii cu privire la aceasta (a se vedea, prin contrast, Pekárny a cukrárny Klatovy , a.s. v. Republica Cehă , nr. 12266/07 și altele 3 §§ 66-68, 12 ianuarie 2012 . Dimpotrivă, au fost luate mai multe măsuri strategice de către asociația solicitantă în cadrul procedurii impugnate , în principal în legătură cu actele de administrare ale propriei proprietăți (a se vedea punctele 8 și 15 mai sus). 42. Deși este adevărat că oportunitatea și licența acestor măsuri au dus la o serie de proceduri de judecată civilă sau penală (a se vedea paragrafele) 7, 9-13, 16 și 20-21 de mai sus), Curtea nu poate ignora faptul că atât achiziționarea acțiunilor, distribuirea lor ulterioară și planul de lichidare au fost măsuri confirmate de instanțele interne care au ordonat în cele din urmă apariția asociației reclamante (a se vedea punctele 8 și 18 de mai sus). 43. Având în vedere faptul că termenul „victimă” din art. 34 din Convenție determină persoana afectată direct de actul sau omisiune care este în cauză și având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu există nimic în dosarul de justificare a argumentului conform căruia asocierea reclamantă în sine a fost afectată de anularea hotărârii din 6 noiembrie. 2001 ordonarea reintegrării primului și al doilea reclamant la consiliul de supraveghere al asociației solicitante (a se vedea, prin contrast, Banca de credit și industrială c. Republica Cehă , nr. 29010/95 , § 65, CEDH 2003-XI (extracte) . În consecință, asociația reclamantului nu are statutul de victimă în prezenta cerere, care, în măsura în care a fost introdusă în numele asociației solicitante, ar trebui să fie respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu articolele 3 și 4 din convenție. (c) Primul reclamant 45. În ceea ce privește primul reclamant, care a afirmat că, ca urmare a anulării hotărârii finale din 6 noiembrie 2001, el și-a pierdut dreptul de a reprezenta și de a lua decizii în numele asociației solicitante, precum și dreptul său de a obține daune punitive în suma declarată în hotărâre, Curtea remarcă că, pe parcursul procedurii, a susținut în mod constant să acționeze în numele asociației solicitante în calitate de 46. Curtea consideră că, în măsura în care el poate fi considerat reprezentant al asociației solicitante, cererile sale trebuie respinse din motivele menționate mai sus, și anume din cauza lipsei statutului de victimă al asociației solicitante (a se vedea punctele 40-44 mai sus). 47. Cu toate acestea, Curtea consideră că, din modalitatea în care primul reclamant și-a formulat plângeri în fața acesteia, el susține în mod substanțial o încălcare a dreptului său de a fi reintegrat în calitate de vicepreședinte al consiliului de supraveghere al asociației solicitante. 48. Curtea reiterează că dreptul de a reprezenta o entitate juridică poate fi considerat, în anumite circumstanțe, „civil” în sensul autonom al acestei noțiuni în temeiul articolului 6 din Convenție (a se vedea, de exemplu, A.K. c. Liechtenstein , nr. 38191/12, § 49, 9 iulie 2015). 49. Deși acceptă faptul că chestiunile susținute de primul reclamant, și anume dreptul de a reprezenta asociația solicitantă și de a lua decizii în numele său, intră în principal în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea consideră că acest drept este atât de strâns legat de persoana primului reclamant, încât nu poate fi considerat transferabil. 50. Prin urmare, chiar dacă în urma decesului primului reclamant în 2014 – în cursul procedurii dinainte de Curte – soția sa, dna Tîrnoveanu, a exprimat dorința de a continua procedurile depuse de el (a se vedea punctul 22 de mai sus), Curtea constată că următoarea reclamantă nu are nici o șansă legală de urmărire a acestei proceduri. 51. În plus, Curtea consideră că dimensiunile morale și de principiu ale chestiunii în cauză nu necesită examinarea plângerilor formulate de primul reclamant. În consecință, Curtea constată că condițiile în care cererea, în ceea ce privește plângerea depusă de primul reclamant în numele său în temeiul articolului 6, poate fi eliminată din lista sa, astfel cum se prevede la art. 37 § 1 din Convenție, sunt satisfăcute (a se vedea, prin contrast, Hristozov și alții c. Bulgaria , nr. 47039/11 și 358/12 , § 73, CEDO 2012 (extracte) ). 52. Curtea va evalua acum plângerea primului reclamant, prezentată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu privire la daunele punitive pe care le-a mai putut primi după anularea hotărârii din 6 noiembrie 2001. 53. Curtea consideră că nu este necesară, în scopul stabilirii locus standi a primei solicitante, pentru a examina dacă acest drept are sau nu o natură transferabilă, deoarece plângerea este, în orice caz, inadmisibilă, după cum se arată mai jos. 54. Curtea constată că, în acest sens, a susținut deja că daunele punitive au, în conformitate cu legislația internă relevantă în vigoare la momentul respectiv, o natură provizorie și au fost considerate drept o sancțiune impusă debitorului care a întârziat executarea unei hotărâri anterioare inmarcate. Prin urmare, hotărârea care acordă daune punitive nu a fost aplicabilă, în măsura în care suma exactă a daunelor nu a fost stabilită; stabilirea cuantumului exact, dacă este cazul, a fost efectuată în cursul unui alt set de proceduri, în care instanțele trebuie să estimeze dacă prejudiciul concret a fost justificat de creditor în legătură cu executarea întârziată (a se vedea, de exemplu, Gavrileanu c. România , nr. 18037/02 , § 23, 22 februarie 2007, și Fundation Hostel for Students of the Reformed Church and Stanomirescu c. Romania , nos. 2699/03 și 43597/07 , §§ 72-74 și 90, 7 ianuarie 2014, hotărâri în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în exclusivitate în legătură cu neexecuția obligației principale, și nu în ceea ce privește partea hotărârii în suspensie care acordă daunele punitive respective. Aceeași abordare a fost adoptată de instanța internă în hotărârea lor din 16 mai 2002, indicând că primii și al doilea reclamant ar trebui să depună o altă serie de proceduri în care au trebuit să își susțină afirmațiile referitoare la daunele punitive (a se vedea punctul 19 de mai sus). 55. Având în vedere faptul că primul reclamant nu a depus o astfel de procedură separată, Curtea consideră că nu a demonstrat nici în fața instanțelor interne, nici în fața acesteia, că afirmația sa privind plata daunelor punitive a fost suficient de stabilită pentru a atrage garanțiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. 56. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamația primului reclamant în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției și ar trebui să fie declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. Alte plângeri 57. De asemenea, reclamanții au formulat alte plângeri în temeiul convenției, în special în ceea ce privește modul în care au fost luate deciziile privind privatizarea societății și privind impactul acestor decizii asupra intereselor pecuniare ale acționarilor-membri ai asociației solicitante (a se vedea punctele 26-27 mai sus). 58. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide în ceea ce privește plângerea depusă de primul reclamant în temeiul articolului 6 din Convenție în ceea ce privește anularea unei hotărâri finale prin intermediul apelului extraordinar autorizat la 30 octombrie 2003; declara restul cererii inadmisibil. Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 23716/04

ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS

against Romania

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27

June

2017 as a Committee composed of:

Paulo Pinto de Albuquerque,

President,

Egidijus Kūris,

Iulia Motoc,

judges,

and Andrea Tamietti,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 7 April 2004,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The present application was lodged by two Romanian nationals, Mr

Ioan

Tîrnoveanu (“the first applicant”) and Mr Mihai Kőműves (“the second applicant”), and by a Romanian association, Pas Bere Timișoreana (“the applicant association”), on 7 April 2004.

2.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar from the Ministry of Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

3.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

1.

Factual background

4.

The applicant association was founded on 7 March 1995. Its main purpose was to acquire the shares of the State-owned company Bere Timișoreana (“the company”) and to distribute them to the company’s employees, in the context of the privatisation of the company. At that time, the applicant association became the main shareholder of the company, holding 70% of the shares.

5.

On 13 September 1996 the Timișoara District Court validated the amendments to the articles of association of the applicant association, setting out that the composition of its supervisory board was set at seven members, including the first and second applicants; the first applicant was also appointed vice-president of the applicant association.

6

.

On 20 October 1997, during a general meeting of the applicant association’s shareholders, various disputes concerning the composition of the supervisory board arose, leading to the voting of the first and second applicants out of office as members of the supervisory board, and to the election of a new board run by a new president, D.B.

7

.

These decisions were contested by the first and second applicants in subsequent proceedings and – as it appears from the case file – they have been invalidated by the domestic courts, as follows: the appointment of D.B. as president was invalidated by the final judgment of 20

January

2000 given by the Timișoara Court of Appeal; the remainder of the decisions taken were invalidated by the Timiș County Court’s judgment of 21

February

2003, which became final at a later unspecified date.

8

.

Certain transactions concerning the distribution and the transmission of the applicant association’s shares to third parties, allegedly to the disadvantage of the shareholders, were approved and signed off on in

1999-2001 by the applicant association’s supervisory board, presided over by D.B. As a consequence, a new structure of the company’s shareholders was registered in the Companies’ Register on 14 March 2001. It appears that this registration became final at some point in 2001.

2.

Proceedings terminated by the judgment given on 30 October 2003

9

.

On 28 January 2000 the first and second applicants lodged civil proceedings against, respectively, D.B. as president of the applicant association, and the company. Claiming to be the lawful representatives of the applicant association, the first and second applicants argued that the supervisory board presided over by D.B. was unlawful in view of the findings of the judgment of 20 January 2000 (see paragraph 7 above) and consequently asked that the management of the applicant association, as well as its legal headquarters, be handed over to them (“

predarea conducerii asociației și a sediului acesteia

”). They requested that the defendants be obliged to pay them punitive damages (

daune cominatorii

) for each day of delay in the enforcement of the judgment that would allow their claims.

10.

These claims were dismissed by the Timiș County Court on 3

July

11

.

Their appeal was allowed on 6 November 2001 by the Timișoara Court of Appeal, by a majority of two; the court held that the supervisory board, presided over by D.B., was unlawful, as already found by the court on 20 January 2000 (see paragraph 7 above). The court further held that it could not take into consideration the judgment of 19 April 2001 granting the application that the applicant association be struck off the Register of Associations, in so far as it was not yet final (see paragraph 18 below). The court also granted the punitive damages requested by the first and second applicants, set at an amount of 10,000,000 Romanian lei daily until the judgment was fully enforced.

12.

The dissenting judge (Judge R.O.) held that the appeal was inadmissible, in view of the fact that the appellant, namely the applicant association, did not have legal standing in the proceedings as it had not been a party from the outset. Judge R.O. further held that the first and second applicants could not be regarded as having acted on behalf of the applicant association, in so far as they had not provided any document proving their mandate; it was clear that they had acted in their own names in the proceedings. Moreover, the dissenting judge considered that in view of the fact that the judgment of 19 April 2001 (see paragraph 18 below) had not been appealed against, it had become final, meaning that the applicant association was to be considered liquidated and struck off the Register of Associations.

13

.

On 30 October 2003 the Supreme Court of Justice allowed a prior extraordinary appeal lodged by the Prosecutor General on 7

November

2002 at the request of the company, and quashed the final judgment of 6

November

2001 (see paragraph 11 above). The court held that when the final judgment was given, because the applicant association had been struck off the Register of associations, the parties in the trial had no longer had standing to pursue the proceedings.

14.

The Supreme Court also held to be true that there was no evidence in the file to prove that the first and second applicants had acted as representatives of the applicant association, nor that the applicant association had ever been a party to the proceedings. However, these considerations were of a subsidiary nature in view of the crux of the case, which was the fact that at the time of the quashed judgment, the applicant association had lacked legal personality and therefore it had not had legal standing; nor, consequently, had the first and second applicants had standing to represent a non-existent association.

3.

Liquidation and striking off of the applicant association

15

.

Pending the above-mentioned proceedings, on 2 March 2001 the applicant association’s supervisory board, with D.B. as its president, decided to liquidate the applicant association, in so far as the purpose for which it had been constituted, namely the distribution of shares, had been accomplished. A liquidator was appointed thereto, who drew up a report concerning the applicant association’s financial situation.

16

.

This decision was contested by the first and second applicants, who claimed that the supervisory board had not been lawfully constituted at the time and that the decision to liquidate the applicant association should have been taken by the shareholders in a general meeting. The final decision of 12

March

2003 of the Timișoara Court of Appeal allowed these claims, quashing the decision of 2 March 2001.

17.

However, in the meantime, relying on,

inter alia

, the decision of 2

March

2001 and on the financial report drawn up by the liquidator (see paragraph

15 above), the applicant association applied to have the court take note of the liquidation procedure and to strike it off the Register of Associations.

18

.

On 19 April 2001 this application was granted by the Timișoara District Court in a non-contentious procedure; the court found that all the legal and substantial requirements for the liquidation of the applicant association had been fulfilled, ordering that the applicant association be struck off the Register of Associations. An excerpt of the Register of Associations reveals that the striking out decision became final on 9

November

2004.

4.

Other proceedings initiated by the first and second applicant

19

.

On 16 May 2002, following a prior claim regarding payment of punitive damages granted by the judgment of 6 November 2001, the Timișoara District Court ruled against the first and second applicants (see paragraph

11 above); the court held that those damages could not be paid until they were properly determined in the course of another set of proceedings, in which the courts would estimate whether concrete harm had been substantiated by the creditor in connection with the delayed enforcement. No further proceedings aiming to substantiate the alleged damage incurred were lodged.

20

.

Starting with 1997, several criminal complaints were lodged by the first applicant, as a representative of the applicant association, against the supervisory board presided over by D.B., accusing them of corruption and of having acted unlawfully in the context of the events leading to the distribution of shares and the liquidation of the applicant association (see paragraphs

6, 8 and 15 above). These were all dismissed by the investigating authorities, who decided not to prosecute.

21

.

One such complaint was finally dismissed on 7 May 2007 by the Timiș County Court, which held that based on an excerpt from the Register of Associations, the applicant association appeared to have been struck off by virtue of the judgment of 19 April 2001, which had become final on 9

November

2004 (see paragraph 18 above). According to the Timiș County Court, it was evident that the applicant association no longer existed as a legal entity and therefore it could not be represented, nor could it have legal standing for the purposes of the criminal proceedings.

5.

Relevant updated information concerning the applicants

22

.

On 7 August 2014 the first applicant died. On 27 January 2015 the second applicant died. On 15 July 2016 Ms Paula Tîrnoveanu, the first applicant’s widow and heir, and Ms Edita Kőműves, the second applicant’s widow and heir, expressed their wish to pursue the proceedings lodged before the Court by their respective late husbands.

23.

On the same date, Mr V.F.-I. and Mr S.-D.R., claiming to act on behalf of the applicant association and in the name of all its members, in their alleged capacity as respectively vice-president and a member of its supervisory board, expressed their wish to pursue the proceedings before the Court. No express document proving their mandate thereto was appended to their correspondence. However, they submitted an excerpt from the Register of Associations confirming the fact that on 28 March 2002, Mr V.F.-I. had been registered as vice-president of the applicant association.

B.

Relevant domestic law

24.

The relevant domestic provisions on extraordinary appeals are summarised in the cases of

Brumărescu v. Romania

([GC], no.

28342/95, §§

31-44, ECHR 1999-VII), and

Gridan and Others v.

Romania

([Committee] no. 28237/03, § 6, 4 June 2013).

COMPLAINTS

25

.

The applicants claimed that the principle of legal certainty enshrined in Article 6 § 1 of the Convention, as well as the right to property guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, had been breached by the High Court of Cassation and Justice, who quashed the final judgment of 6 November 2001.

26

.

They further claimed that the right to freedom of association safeguarded by Article 11 of the Convention had been breached in so far as they had been prevented from holding general meetings of the shareholders of the applicant association.

27

.

The applicants also complained that their criminal complaints lodged against D.B. and all those responsible for the unlawful liquidation of the applicant association were dismissed by the domestic courts. They generally complained that the privatisation process was tainted with corruption and it led to an unsatisfactory outcome in terms of the value of the shares.

THE LAW

A.

Complaints concerning the quashing of the final judgment of 6

November

2001

28

.

The applicants complained that the quashing of the final judgment of 6

November

2001 (see paragraph 11 above) by means of an extraordinary appeal (see paragraph 13 above) had been in breach of Articles 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which, in so far as relevant, read as follows:

Article 6

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

1.

Submissions by the parties

(a)

The Government

29.

The Government contended that none of the three applicants had standing before the Court, for the following reasons.

30.

The applicant association had been struck off the register of associations on 19 April 2001 and had thus ceased to exist as a legal entity had therefore been incapable of proving any legal standing in any proceedings, including before the Court. Furthermore, in view of the scope of the proceedings terminated by the judgment of 30

October

2003, specifically the acknowledgment of the person entitled to represent and take decisions on behalf of the applicant association, the latter could not be considered to be a victim of the alleged breaches.

31.

The Government further asserted that Mr V.F.-I. and Mr S.-D.R. could not be considered as representatives of the applicant association, in so far as they had not submitted any document proving their mandate entitling them to act on its behalf or on behalf of its members. The document relied on, dating from 28 March 2002, was out of date and in any event obsolete, because it preceded the striking of the applicant association off the Register of Associations.

32.

In respect of the first applicant, the Government pointed to the fact that he had signed the application form in his capacity as vice-president of the applicant association and on its behalf, and not in his personal capacity, and in view of the fact that the applicant association had ceased to exist as a legal entity, any representative, including the first applicant, lacked standing to act before the Court.

33.

Lastly, in respect of the second applicant, the Government pointed out that he had failed to sign the application form altogether.

34.

In any event, in view of the fact that the first and second applicants had died, they Government claimed that the right to be member of an association was not transferrable to their heirs. Therefore the wish expressed by the next-of-kin of the first two applicants to pursue the proceedings before the Court on their behalf should not be taken into consideration.

35.

With regard to the claim concerning the entitlement of the applicants to be paid punitive damages, the Government argued that this complaint was incompatible

rationae materiae

in so far as the punitive damages did not constitute a “possession” within the meaning of Article 1 of Protocol No.

1 to the Convention.

(b)

The applicants

36.

The first applicant claimed that both he and the second applicant had always acted together in the domestic proceedings and that both of them were direct victims of the quashing of the final judgment of 6

November

2.

The Court’s assessment

37.

The Court has to establish whether the present application has been validly brought by persons who could claim to be “victims”, within the meaning of Article 34 of the Convention, of a violation of their rights under Article

6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. To this end, it will examine separately the situation of the second applicant, of the applicant association and of the first applicant.

(a)

The second applicant

38.

The Court first notes that the second applicant, Mr

Mihai

Kőműves, never signed the application form, nor did he ever express his wish to either lodge this application, or to pursue the proceedings before the Court.

39.

Consequently, in view of the fact that the second applicant failed to validly lodge an application before the Court and that he cannot be regarded as wishing to have a claim examined by the Court, his application must be rejected for being incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

(b)

The applicant association

40

.

The Court further notes that the proceedings finalised with the extraordinary appeal granted on 30 October 2003 (see paragraph 13 above) reflected essentially a dispute between private individuals concerning the right to represent and to take decisions on behalf of the applicant association. These proceedings had been lodged before the domestic courts by the first and second applicants, in their alleged capacities respectively as vice-president and as a member of the supervisory board of the applicant association.

41.

The Court notes in this respect that the above-mentioned dispute concerning the right to represent the applicant association did not impede in any way on the latter’s ability to hold general meetings, on its possibility to take strategic decisions, or on its ability to administer its own property by prohibiting it from taking certain decisions concerning it (see, by way of contrast,

Pekárny a cukrárny Klatovy, a.s. v. the Czech Republic

, nos.

12266/07 and 3 others, §§ 66-68, 12 January 2012). On the contrary, several such strategic measures were taken by the applicant association during the impugned proceedings, predominantly in connection with acts of administration of its own property (see paragraphs 8 and 15 above).

42.

While it is true that the opportunity and the lawfulness of these measures gave rise to a series of civil or criminal court proceedings (see paragraphs

7, 9-13, 16 and 20-21 above), the Court cannot disregard the fact that both the acquiring of the shares, their subsequent distribution and the liquidation plan were measures confirmed by the domestic courts who eventually ordered the striking out of the applicant association (see paragraphs

8 and 18 above).

43.

Having regard to the fact that the term “victim” in Article 34 of the Convention denotes the person directly affected by the act or omission which is at issue, and in view of the above, the Court considers that there is nothing in the case file to substantiate the argument that the applicant association itself was affected by the quashing of the judgment of 6

November

2001 ordering the reinstatement of the first and second applicants to the supervisory board of the applicant association (see, by way of contrast,

Credit and Industrial Bank v. the Czech Republic

, no.

29010/95, §

65, ECHR 2003-XI (extracts)).

44

.

It follows that the applicant association lacks victim status in the present application, which, in so far as it was introduced on behalf of the applicant association, should therefore be rejected as being incompatible

ratione personae

with the provisions of the Convention, pursuant to Article

35

§§

3 and 4 of the Convention.

(c)

The first applicant

45.

With regard to the first applicant, who stated that as a result of the quashing of the final judgment of 6 November 2001, he had lost his right to represent and take decisions on behalf of the applicant association, as well as his right to obtain punitive damages in the amount stated in the judgment, the Court notes that throughout the proceedings he had consistently claimed to act on behalf of the applicant association in the capacity of

vice-president, and not in his personal capacity.

46.

The Court considers that in so far as he can be considered to have acted as a representative of the applicant association, his claims must be dismissed for the reasons mentioned above, namely on account of the lack of victim status of the applicant association (see paragraphs 40-44 above).

47.

Nevertheless, the Court considers that, from the manner in which the first applicant formulated his complaints before it, he substantially claims a violation of his right to be reinstated as vice-president of the supervisory board of the applicant association.

48.

The Court reiterates that the right to represent a legal entity may, in certain circumstances, be considered as “civil” within the autonomous meaning of that notion under Article 6 of the Convention (see, for instance,

A.K.

v. Liechtenstein

, no. 38191/12, § 49, 9 July 2015).

49.

While accepting that the issues raised by the first applicant, namely the right to represent the applicant association and to take decisions on its behalf, fall primarily under Article 6 of the Convention, the Court considers that this right is so closely linked to the first applicant’s person, that it cannot be regarded as transferable.

50.

Therefore, even though following the death of the first applicant in 2014 – in the course of the proceedings before the Court – his wife, Ms

Tîrnoveanu, expressed her wish to pursue the proceedings lodged by him (see paragraph 22 above), the Court finds that the first applicant’s

next-of-kin has no legal standing to pursue these proceedings.

51.

Moreover, the Court considers that the moral and principled dimensions of the issue at hand do not necessitate proceeding with the examination of the complaints raised by the first applicant. Consequently, the Court finds that the conditions in which the application, in so far as it concerns the complaint lodged by the first applicant in his own name under Article

6, may be struck out of its list, as provided by Article 37 § 1 of the Convention, are satisfied (see, by way of contrast,

Hristozov and Others v.

Bulgaria

, nos. 47039/11 and 358/12, § 73, ECHR 2012 (extracts)).

52.

The Court will now assess the first applicant’s complaint raised under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, concerning the punitive damages that the he was allegedly no longer able to receive following the quashing of the judgment of 6 November 2001.

53.

The Court considers that it is not necessary, for the purposes of establishing the

locus standi

of the first applicant’s next-of-kin, to examine whether this right has a transferrable nature or not, because the complaint is in any event inadmissible, as shown below.

54.

The Court notes that in this connection, it has already held that punitive damages have, according to the relevant domestic law in force at the time, a provisional nature and were to be regarded as a sanction imposed on the debtor who was delaying the enforcement of a previous outstanding judgment. The judgment granting punitive damages was therefore not enforceable, in so far as the exact amount of the damages had not been determined; the determination of the exact amount, if any, was to be done in the course of another set of proceedings, in which the courts were to estimate whether concrete harm had been substantiated by the creditor in connection with the delayed enforcement (see for instance

Gavrileanu v.

Romania

, no. 18037/02, § 23, 22 February 2007, and

Foundation Hostel for Students of the Reformed Church and Stanomirescu v.

Romania

, nos.

2699/03 and 43597/07, §§ 72-74 and 90, 7 January 2014, judgments in which the Court found a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention exclusively in connection with the non-enforcement of the principal obligation, and not in respect of the part of the outstanding judgment granting the respective punitive damages). The same approach was taken by the domestic courts in their judgment of 16

May

2002, indicating that the first and second applicants should lodge another set of proceedings in which they had to substantiate their claims related to the punitive damages (see paragraph 19 above).

55.

In view of the fact that the first applicant has not lodged any such separate proceedings, the Court considers that he has proved neither before the domestic courts, nor before it, that his claim concerning the payment of punitive damages was sufficiently established in order to attract the guarantees of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

56.

The Court therefore concludes that the first applicant’s complaint under Article 1 of Protocol No. 1 is incompatible

ratione materiae

with the provisions of the Convention and should be declared inadmissible, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

B.

Other complaints

57.

The applicants also raised other complaints under the Convention, more particularly in relation to the manner in which the decisions concerning the privatisation of the company had been taken and concerning the impact of these decisions on the pecuniary interests of the

shareholder-members of the applicant association (see paragraphs

26-27 above).

58.

However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it concerns the complaint lodged by the first applicant under Article 6 of the Convention in relation to the quashing of a final judgment via the extraordinary appeal allowed on 30 October 2003;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 20 July 2017.

Andrea Tamietti

Paulo Pinto de Albuquerque

Deputy Registrar

President