CtEDO 27.06.2017 Auto

ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
27.06.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE nr. 23716/04 ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA ȘI ALȚII împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 27 iunie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 aprilie 2004, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Prezenta cerere a fost depusă de doi cetățeni români, dl Ioan Tîrnoveanu („primul reclamant”) și dl Mihai Kőmשves („al doilea reclamant”), precum și printr-o asociere română, Pas Bere Timișoreana („asociația solicitantă”), la 7 aprilie 2004. Guvernul român („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Asociația solicitantă a fost fondată la 7 martie 1995. Scopul principal al acesteia a fost să achiziționeze acțiunile societății de stat Bere Timișorana („societatea”) și să le distribuie către angajații societății, în contextul privatizării societății. În acel moment, asociația solicitantă a devenit principalul acționar al societății, deținând 70% din acțiunile. La 13 septembrie 1996, Curtea de district Timișoara a validat amendamentele la articolele de asociere a asociației reclamante, stabilind că compoziția consiliului său de supraveghere a fost stabilită la șapte membri, inclusiv la primii și al doilea reclamant; primul reclamant a fost, de asemenea, numit vicepreședintele asociației solicitante. La 20 octombrie 1997, în cadrul unei reuniuni generale a acționarilor asociației solicitante, au apărut diverse dispute privind compunerea consiliului de supraveghere, care au condus la votul primului și al doilea reclamant în afara funcției de membri ai consiliului de supraveghere, precum și la alegerea unui nou consiliu administrat de un nou președinte, D.B. Aceste decizii au fost contestate de primul și al doilea reclamant în procedurile ulterioare și – după cum rezultă din dosar – au fost invalidate de către instanțe interne, după cum urmează: numirea D.B. ca președinte a fost invalidată prin hotărârea finală din 20 ianuarie 2000 dat de Curtea de Apel Timișoara; restul deciziilor luate au fost invalidate de hotărârea Curții de județ Timiș din 21 februarie 2003, care a devenit finală la o dată neespecificată ulterior. Unele tranzacții privind distribuția și transmiterea acțiunilor asociației solicitante către terți, presupunând că în dezavantajul acționarilor, au fost aprobate și semnate în 1999-2001 de către consiliul de supraveghere al asociației solicitante, prezis de D.B. Ca urmare, o nouă structură a acționarilor societății a fost înregistrată în Registrul societăților la 14 martie 2001. Se pare că această înregistrare a devenit finală la un moment dat în 2001. Procedura a încheiat de hotărârea din 30 octombrie 2003. La 28 ianuarie 2000, primii și al doilea solicitanți au depus o procedură civilă împotriva, respectiv, D.B. în calitate de președinte al asociației solicitante și a societății. Susținând să fie reprezentanții legali ai asociației solicitante, primii și al doilea solicitanți au susținut că Consiliul de supraveghere a prezidat de D.B. a fost ilegală având în vedere concluziile hotărârii din 20 ianuarie 2000 (a se vedea punctul 7 de mai sus) și, prin urmare, a solicitat ca gestionarea asociației solicitante, precum și sediul legal al acesteia, să fie înmânată lor („predarea conducerii asociației și a sediului acesteia”). Ei au solicitat ca acuzații să fie obligați să le plătească daune punitive (daune cominatorii ) pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii care ar permite creanțele lor. 10. Aceste afirmații au fost respinse de Curtea de județ Timiș la 3 iulie 2001. Primul și al doilea reclamant, menționând că au acționat în calitate de vicepreședinte și respectiv un membru al consiliului de supraveghere al asociației solicitante, au apelat împotriva acestei hotărâri. Avocatul lor a fost autorizat la 6 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Timișoara, cu o majoritate de două; instanța a susținut că Consiliul de supraveghere, prezis de D.B., a fost ilegal, după cum a constatat deja instanța la 20 ianuarie 2000 (a se vedea punctul 7 mai sus). În plus, instanța a susținut că nu ar putea lua în considerare hotărârea din 19 aprilie 2001 de acordare a cererii că asociația reclamantului să fie eliminată de Registrul Asociațiilor, în măsura în care nu a fost încă finală (a se vedea punctul 18 de mai jos). Curtea a acordat, de asemenea, daunele punitive solicitate de primii și al doilea reclamant, stabilite cu o sumă de 10.000.000 de lei români zilnic până la încheierea integrală a hotărârii. 12. Hotărârea judecătorului disidente (Judecător R.O.) a considerat că recursul era inadmisibil, având în vedere faptul că recurentul, și anume asociația reclamantă, nu avea drept în cadrul procedurii, deoarece nu era parte de la început. De asemenea, a susținut că primele și cele de-a doua solicitante nu au putut fi considerate ca fiind acționate în numele asociației solicitante, în măsura în care nu au furnizat niciun document care să își dovedească mandatul; este evident că au acționat în numele lor în cadrul procedurii. În plus, judecătorul disident a considerat că, având în vedere faptul că hotărârea din 19 aprilie 2001 (a se vedea punctul 18 de mai jos) nu a fost invocată, aceasta a devenit finală, ceea ce înseamnă că asociația solicitantă trebuie considerată lichidată și eliminată Registrul Asociațiilor. La 30 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a permis un recurs extraordinar anterior depus de Procurorul General la cererea societății la 7 noiembrie 2002 și a anulat hotărârea finală din 6 noiembrie 2001 (a se vedea punctul 11 mai sus). Curtea a susținut că atunci când a fost dată hotărârea finală, deoarece asociația solicitantă a fost anulată Registrul asociațiilor, părțile din procesul nu mai aveau dreptul să continue procedura. 14. Curtea Supremă a considerat, de asemenea, că nu există dovezi în dosar pentru a dovedi că primele și cele de-a doua reclamante au acționat ca reprezentanți ai asociației reclamante, nici că asociația reclamantă nu a fost vreodată parte la procedura. Cu toate acestea, aceste considerații au fost de natură subsidiară în funcție de cruxul cazului, care a fost faptul că, la momentul hotărârii încheiate, asociația solicitantă nu avea personalitate juridică și, prin urmare, nu avea o poziție juridică; nici, prin urmare, primii și al doilea solicitanți nu aveau dreptul să reprezinte o asociație inexistentă. Lichidarea și eliminarea asociației solicitante în așteptarea procedurii menționate mai sus, la 2 martie 2001, consiliul de supraveghere al asociației solicitante, cu D.B. în calitate de președinte, a decis să lichideze asociația solicitantă, în măsura în care s-a realizat scopul pentru care a fost constituită, și anume distribuția acțiunilor. A fost desemnat un lichidator, care a elaborat un raport privind situația financiară a asociației solicitante. Această decizie a fost contestată de primii și de al doilea reclamant, care au susținut că Consiliul de supraveghere nu a fost constituit în mod legal la momentul respectiv și că decizia de lichidare a asociației solicitante ar fi trebuit să fie luată de acționari într-o ședință generală.Decizia finală din 12 martie 2003 din Curtea de Apel Timișoara a permis aceste afirmații, anulând decizia din 2 martie 2001. 17. Totuși, între timp, se bazează pe, printre altele , pe decizia din 2 martie 2001 și pe raportul financiar elaborat de lichidatorul (a se vedea alin. 15 mai sus), asociația solicitantă a solicitat ca instanța să ia act de procedura de lichidare și să-l elimine din Registrul Asociațiilor. La 19 aprilie 2001, această cerere a fost acordată de Curtea de District Timișoara într-o procedură necontenciosă; instanța a constatat că toate cerințele legale și substanțiale pentru lichidarea asociației solicitante au fost îndeplinite, ordonând ca asociația solicitantă să fie eliminată în afara Registrului Asociațiilor. Un extras din Registrul Asociațiilor arată că hotărârea de declanșare a devenit finală la 9 noiembrie 2004. Alte proceduri inițiate de primul și al doilea reclamant La 16 mai 2002, în urma unei cereri anterioare privind plata de daune punitive acordate de hotărârea din 6 noiembrie 2001, Curtea de district Timișoara a hotărât împotriva primei și a doua reclamante (a se vedea punctul 2). 11 mai sus), instanța a susținut că aceste daune nu au putut fi plătite până când nu au fost stabilite în mod corespunzător în cursul unui alt set de proceduri, în care instanța ar estima dacă prejudiciul concret a fost justificat de către creditor în legătură cu executarea întârziată. Începând cu 1997, au fost depuse mai multe plângeri penale de către primul reclamant, în calitate de reprezentant al asociației solicitante, împotriva consiliului de supraveghere prezis de D.B., acuzându-le de corupție și de a acționa ilegal în contextul evenimentelor care au dus la distribuirea acțiunilor și la lichidarea asociației solicitante (a se vedea paragrafele) Acestea au fost toate respinse de către autoritățile de investigare, care au hotărât să nu se înscrie în judecată. O astfel de plângere a fost în cele din urmă respinsă la 7 mai 2007 de Curtea Județeană Timiș, care a susținut că, pe baza unui fragment din Registrul Asociațiilor, asociația solicitantă a fost anulată în temeiul hotărârii din 19 aprilie 2001, care a devenit finală la 9 Noiembrie 2004 (a se vedea punctul 18 mai sus). În conformitate cu Curtea județului Timiș, a fost evident că asociația solicitantă nu mai exista ca entitate juridică și, prin urmare, nu poate fi reprezentată, nici nu ar putea avea drept în scopul procedurii penale. La 7 august 2014 a murit primul reclamant. La 27 ianuarie 2015 a murit al doilea reclamant. La 15 iulie 2016 dna Paula Tîrnoveanu, prima văduvă și moștenitoare a reclamantului, și dna Edita Kőmשves, a doua văduvă și moștenitoare a reclamantului, și-a exprimat dorința de a continua procedurile depuse în fața Curții de către soții lor îndepărtați. 23. În aceeași dată, dl V.F.-I. și dl S.-D.R., susținând să acționeze în numele asociației solicitante și în numele tuturor membrilor săi, în calitatea lor presupusă de vicepreședinte și, respectiv, de membru al consiliului său de supraveghere, și-a exprimat dorința de a continua procesul în fața Curții. Niciun document expres care să dovedească mandatul acestora nu a fost anexat la corespondența lor. Cu toate acestea, au prezentat un fragment din Registrul Asociațiilor care confirmă faptul că, la 28 martie 2002, dl V.F.-I. a fost înregistrat vicepreședinte al asociației solicitante. Legea internă relevantă 24. Dispozițiile interne relevante privind apelurile extraordinare sunt rezumate în cazul Brumărescu v. România ([GC], nr. 28342/95, §§ 31-44, CEHR 1999-VII), iar Gridan și alții v. România ([Comitetul] nr. 28237/03, § 6, 4 iunie 2013). COMPLAINTE Reclamanții au susținut că principiul securității juridice consacrat la art. 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul la proprietate garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, au fost încălcate de Înaltul Tribunal de casă și Justiție, care a anulat hotărârea finală din 6 noiembrie 2001. În plus, au susținut că dreptul la libertatea de asociere protejată de art. 11 din Convenție a fost încălcat în măsura în care au fost împiedicate să desfășoare reuniuni generale ale acționarilor asociației solicitante. De asemenea, reclamanții se plângeau că plângerile lor penale depuse împotriva D.B. și că toți responsabilii pentru lichidarea ilegală a asociației reclamante au fost respinși de către instanțele interne. În general, s-au plâns că procesul de privatizare a fost contaminat de corupție și a condus la un rezultat nesatisfăcător în ceea ce privește valoarea acțiunilor. Denumirile privind anularea hotărârii finale din 6 noiembrie 2001 Reclamanții se plângeau că anularea hotărârii finale din 6 noiembrie 2001 (a se vedea punctul 11 mai sus) prin intermediul unui recurs extraordinar (a se vedea punctul 13 mai sus) au fost încălcarea articolelor 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care, în măsura în care este cazul, au citit după cum urmează: art. 6 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Prezentare a părților (a) Guvernul 29. Guvernul a susținut că niciuna dintre cele trei reclamante nu a fost în fața Curții, din următoarele motive. 30. Asociația solicitantă a fost exclusă din registrul asociațiilor la 19 aprilie 2001 și, prin urmare, a încetat să existe ca entitate juridică a fost incapabilă să demonstreze orice caracter juridic în orice procedură, inclusiv în fața Curții. În plus, având în vedere domeniul de aplicare al procedurii încheiate de hotărârea din 30 octombrie 2003, în special recunoașterea persoanei care au dreptul de a reprezenta și de a lua decizii în numele asociației solicitante, aceasta din urmă nu a putut fi considerată o victimă a presupuselor încălcări. 31. Guvernul a afirmat în continuare că dl V.F.-I. și dl S.-D.R. nu a putut fi considerate reprezentanți ai asociației solicitante, în măsura în care nu au prezentat nici un document care să demonstreze mandatul lor care să le motiveze să acționeze în numele său sau în numele membrilor săi. Documentul bazat pe, data de 28 martie 2002, a fost demodat și, în orice caz, învechit, deoarece a precedat lovitura asociației solicitante în afara Registrului asociațiilor. 32. În ceea ce privește primul reclamant, Guvernul a subliniat faptul că el a semnat formularul de cerere în calitate de vicepreședinte al asociației solicitante și în numele său, și nu în capacitatea sa personală, și având în vedere faptul că asociația reclamantului a încetat să existe ca entitate juridică, orice reprezentant, inclusiv primul reclamant, nu a acționat în fața Curții. 33. În cele din urmă, în ceea ce privește al doilea reclamant, Guvernul a subliniat că nu a semnat în totalitate formularul de cerere. 34. În orice caz, având în vedere faptul că au murit primii și al doilea reclamant, guvernul a susținut că dreptul de a fi membru al unei asociații nu este transferabil moștenitorilor lor. Prin urmare, dorința exprimată de următoarea persoană a celor două prime reclamante de a continua procedurile în favoarea Curții în numele lor nu ar trebui luată în considerare. 35. În ceea ce privește cererea privind dreptul reclamanților la a fi plătit daune punitive, Guvernul a susținut că această plângere este incompatibilă cu rațiae materiae în măsura în care daunele punitive nu constituie o „poziție” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. (b) Reclamanții 36. Primul reclamant a susținut că atât el, cât și al doilea reclamant au acționat întotdeauna împreună în cadrul procedurii interne și că ambele sunt victime directe de anularea hotărârii finale din 6 noiembrie 2001. În ceea ce privește pierderea personalității juridice ale asociației solicitante, primul reclamant a susținut că asociația solicitantă a fost privată de personalitatea juridică într-un mod ilegal și că, în plus, a continuat să fie o entitate juridică în ceea ce privește procedura judiciară ulterioară. Evaluarea 37 a Curții. Curtea trebuie să stabilească dacă prezenta cerere a fost introdusă în mod valabil de persoane care ar putea pretinde că sunt „victime”, în sensul articolului 34 din Convenție, de o încălcare a drepturilor acestora în temeiul articolului 6 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În acest scop, va examina separat situația celui de-al doilea reclamant, a asociației reclamante și a primului solicitant. (a) Al doilea reclamant 38. Curtea constată în primul rând că cel de-al doilea reclamant, dl Mihai, N-a semnat formularul de cerere, nici nu și-a exprimat dorința de a depune această cerere, nici de a continua procesul în fața Curții. 39. În consecință, având în vedere faptul că al doilea reclamant nu a depus în mod valabil o cerere în favoarea Curții și că nu poate fi considerat că dorește să fie examinat de Curte, cererea sa trebuie respinsă pentru că este incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. (b) Asociația solicitantă Curtea constată, de asemenea, că procedura finalizată cu recursul extraordinar acordat la 30 octombrie 2003 (a se vedea punctul 13 de mai sus) reflectă în esență un litigiu între persoanele private cu privire la dreptul de a reprezenta și de a lua decizii în numele asociației solicitante. Aceste proceduri au fost depuse în fața instanțelor interne de către primii și al doilea reclamant, respectiv în calitate de vicepreședinte și de membru al consiliului de supraveghere al asociației solicitante. 41. Curtea constată în acest sens că diferența menționată mai sus cu privire la dreptul de a reprezenta asociația solicitantă nu a împiedicat în nici un fel în ceea ce privește capacitatea acesteia de a organiza reuniuni generale, cu privire la posibilitatea de a lua decizii strategice sau cu privire la capacitatea de a-și administra proprietatea prin interzicerea de a lua anumite decizii cu privire la aceasta (a se vedea, prin contrast, Pekárny a cukrárny Klatovy , a.s. v. Republica Cehă , nr. 12266/07 și altele 3 §§ 66-68, 12 ianuarie 2012 . Dimpotrivă, au fost luate mai multe măsuri strategice de către asociația solicitantă în cadrul procedurii impugnate , în principal în legătură cu actele de administrare ale propriei proprietăți (a se vedea punctele 8 și 15 mai sus). 42. Deși este adevărat că oportunitatea și licența acestor măsuri au dus la o serie de proceduri de judecată civilă sau penală (a se vedea paragrafele) 7, 9-13, 16 și 20-21 de mai sus), Curtea nu poate ignora faptul că atât achiziționarea acțiunilor, distribuirea lor ulterioară și planul de lichidare au fost măsuri confirmate de instanțele interne care au ordonat în cele din urmă apariția asociației reclamante (a se vedea punctele 8 și 18 de mai sus). 43. Având în vedere faptul că termenul „victimă” din art. 34 din Convenție determină persoana afectată direct de actul sau omisiune care este în cauză și având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu există nimic în dosarul de justificare a argumentului conform căruia asocierea reclamantă în sine a fost afectată de anularea hotărârii din 6 noiembrie. 2001 ordonarea reintegrării primului și al doilea reclamant la consiliul de supraveghere al asociației solicitante (a se vedea, prin contrast, Banca de credit și industrială c. Republica Cehă , nr. 29010/95 , § 65, CEDH 2003-XI (extracte) . În consecință, asociația reclamantului nu are statutul de victimă în prezenta cerere, care, în măsura în care a fost introdusă în numele asociației solicitante, ar trebui să fie respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae cu dispozițiile Convenției, în conformitate cu articolele 3 și 4 din convenție. (c) Primul reclamant 45. În ceea ce privește primul reclamant, care a afirmat că, ca urmare a anulării hotărârii finale din 6 noiembrie 2001, el și-a pierdut dreptul de a reprezenta și de a lua decizii în numele asociației solicitante, precum și dreptul său de a obține daune punitive în suma declarată în hotărâre, Curtea remarcă că, pe parcursul procedurii, a susținut în mod constant să acționeze în numele asociației solicitante în calitate de 46. Curtea consideră că, în măsura în care el poate fi considerat reprezentant al asociației solicitante, cererile sale trebuie respinse din motivele menționate mai sus, și anume din cauza lipsei statutului de victimă al asociației solicitante (a se vedea punctele 40-44 mai sus). 47. Cu toate acestea, Curtea consideră că, din modalitatea în care primul reclamant și-a formulat plângeri în fața acesteia, el susține în mod substanțial o încălcare a dreptului său de a fi reintegrat în calitate de vicepreședinte al consiliului de supraveghere al asociației solicitante. 48. Curtea reiterează că dreptul de a reprezenta o entitate juridică poate fi considerat, în anumite circumstanțe, „civil” în sensul autonom al acestei noțiuni în temeiul articolului 6 din Convenție (a se vedea, de exemplu, A.K. c. Liechtenstein , nr. 38191/12, § 49, 9 iulie 2015). 49. Deși acceptă faptul că chestiunile susținute de primul reclamant, și anume dreptul de a reprezenta asociația solicitantă și de a lua decizii în numele său, intră în principal în temeiul articolului 6 din Convenție, Curtea consideră că acest drept este atât de strâns legat de persoana primului reclamant, încât nu poate fi considerat transferabil. 50. Prin urmare, chiar dacă în urma decesului primului reclamant în 2014 – în cursul procedurii dinainte de Curte – soția sa, dna Tîrnoveanu, a exprimat dorința de a continua procedurile depuse de el (a se vedea punctul 22 de mai sus), Curtea constată că următoarea reclamantă nu are nici o șansă legală de urmărire a acestei proceduri. 51. În plus, Curtea consideră că dimensiunile morale și de principiu ale chestiunii în cauză nu necesită examinarea plângerilor formulate de primul reclamant. În consecință, Curtea constată că condițiile în care cererea, în ceea ce privește plângerea depusă de primul reclamant în numele său în temeiul articolului 6, poate fi eliminată din lista sa, astfel cum se prevede la art. 37 § 1 din Convenție, sunt satisfăcute (a se vedea, prin contrast, Hristozov și alții c. Bulgaria , nr. 47039/11 și 358/12 , § 73, CEDO 2012 (extracte) ). 52. Curtea va evalua acum plângerea primului reclamant, prezentată în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cu privire la daunele punitive pe care le-a mai putut primi după anularea hotărârii din 6 noiembrie 2001. 53. Curtea consideră că nu este necesară, în scopul stabilirii locus standi a primei solicitante, pentru a examina dacă acest drept are sau nu o natură transferabilă, deoarece plângerea este, în orice caz, inadmisibilă, după cum se arată mai jos. 54. Curtea constată că, în acest sens, a susținut deja că daunele punitive au, în conformitate cu legislația internă relevantă în vigoare la momentul respectiv, o natură provizorie și au fost considerate drept o sancțiune impusă debitorului care a întârziat executarea unei hotărâri anterioare inmarcate. Prin urmare, hotărârea care acordă daune punitive nu a fost aplicabilă, în măsura în care suma exactă a daunelor nu a fost stabilită; stabilirea cuantumului exact, dacă este cazul, a fost efectuată în cursul unui alt set de proceduri, în care instanțele trebuie să estimeze dacă prejudiciul concret a fost justificat de creditor în legătură cu executarea întârziată (a se vedea, de exemplu, Gavrileanu c. România , nr. 18037/02 , § 23, 22 februarie 2007, și Fundation Hostel for Students of the Reformed Church and Stanomirescu c. Romania , nos. 2699/03 și 43597/07 , §§ 72-74 și 90, 7 ianuarie 2014, hotărâri în care Curtea a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în exclusivitate în legătură cu neexecuția obligației principale, și nu în ceea ce privește partea hotărârii în suspensie care acordă daunele punitive respective. Aceeași abordare a fost adoptată de instanța internă în hotărârea lor din 16 mai 2002, indicând că primii și al doilea reclamant ar trebui să depună o altă serie de proceduri în care au trebuit să își susțină afirmațiile referitoare la daunele punitive (a se vedea punctul 19 de mai sus). 55. Având în vedere faptul că primul reclamant nu a depus o astfel de procedură separată, Curtea consideră că nu a demonstrat nici în fața instanțelor interne, nici în fața acesteia, că afirmația sa privind plata daunelor punitive a fost suficient de stabilită pentru a atrage garanțiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. 56. Prin urmare, Curtea concluzionează că reclamația primului reclamant în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției și ar trebui să fie declarată inadmisibilă, în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. Alte plângeri 57. De asemenea, reclamanții au formulat alte plângeri în temeiul convenției, în special în ceea ce privește modul în care au fost luate deciziile privind privatizarea societății și privind impactul acestor decizii asupra intereselor pecuniare ale acționarilor-membri ai asociației solicitante (a se vedea punctele 26-27 mai sus). 58. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide în ceea ce privește plângerea depusă de primul reclamant în temeiul articolului 6 din Convenție în ceea ce privește anularea unei hotărâri finale prin intermediul apelului extraordinar autorizat la 30 octombrie 2003; declara restul cererii inadmisibil. Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2018-10-09
0,94
S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 7629/10 S.C. VINALCOOL ARGEŞ S.A. against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 9 October 2018 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Egid
CtEDO 2018-10-09
0,94
ASSOCIATION TITU MAIORESCU INDEPENDENT UNIVERSITY AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 48950/09 ASSOCIATION TITU MAIORESCU INDEPENDENT UNIVERSITY and Others against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 9 October 2018 as a Committee composed of: Paulo P
CtEDO 2019-04-30
0,93
S.C. PAULUS S.R.L. v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 36419/13 S.C. PAULUS S.R.L. against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30 April 2019 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Egidijus Kū
CtEDO 2017-10-10
0,93
BAȘTUREA v. ROMANIA
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 10 October 2017 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Egidijus Kūris, Iulia Motoc, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having re
CtEDO 2018-12-18
0,93
CASE OF URSU v. ROMANIA
FOURTH SECTION CASE OF URSU v. ROMANIA (Application no. 44497/09) JUDGMENT STRASBOURG 18 December 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Ursu v. Romania, The European Court of Human Rights (F
Sursă