CtEDO 09.10.2018 Auto

ASSOCIATION TITU MAIORESCU INDEPENDENT UNIVERSITY AND OTHERS v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
09.10.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
ASSOCIATION TITU MAIORESCU INDEPENDENT UNIVERSITY AND OTHERS v. ROMANIA (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

CUARTA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 48950/09 ASOCIAREA TITU MAIORESCU INDEPENDENT UNIVERSITY și alții împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 9 octombrie 2018 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 20 iulie 2009, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Primul reclamant, Universitatea Independentă Titu Maiorescu, a fost o asociere română înființată în 1991 și dizolvată în 2009. Al doilea și al treilea reclamant, dl Virgil Ciubotaru și dna Gabriela Burducea, sunt resortisanți români care s-au născut în 1944 și, respectiv, 1951. Ambele locuiesc în București. Reclamanții au fost reprezentați de dl R.L. Chiriță, avocat care practică în Cluj-Napoca. Guvernul României („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 decembrie 1990, mai mulți profesori universitari, printre care au fost al doilea și al treilea reclamant, au înființat o asociație numită Titu Maiorescu Independent University („Asociația”), cu scopul de a funda o universitate privată. La 25 ianuarie 1991, Curtea de district București a acordat personalitatea juridică a Asociației și l-a înregistrat în Registrul Asociației și Fundațiilor deținute de această instanță. Curtea de district a remarcat în hotărârea sa interlocutivă că scopul Asociației era de a desfășura activități în domeniul învățământului superior. Asociația a fost printre primele universități private înființate în România după căderea regimului comunist în 1989. Ministerul Educației a autorizat provizorial Asociația să opereze ca universitate privată pe baza Legii privind învățământul superior (Legea nr. 88/1993). În acel moment, o instituție privată de învățământ superior, cum ar fi o universitate, ar putea funcționa doar ca o asociere sau fundație. În 1999, Legea de învățământ superior a fost modificată. Universitățile private nu mai putea funcționa ca asociații și au trebuit să își obțină personalitatea juridică de la Parlament. În plus, acestea au fost obligate să aibă active independente. Pentru a respecta noile cerințe juridice și pentru a obține acreditarea universității de la Parlament, la 10 decembrie 2001, Consiliul Asociației a luat decizia de a transfera activele Asociației către noua universitate pentru a putea fi acreditată. A fost redactat un raport cu un inventar atașat al tuturor activelor transferate. Raportul a afirmat în mod expres că toate activele Asociației ar trebui transferate la noua universitate creată. Valoarea activelor a constituit aproximativ 4,5 milioane de euro (EUR). În temeiul Legii nr. 239/2002, după ce a remarcat că noua universitate respectă toate cerințele juridice, inclusiv are propriile proprietăți, Parlamentul a acordat personalitatea juridică Universității Titu Maiorescu („Universitatea”). Legea prevedea că tot personalul de predare și administrativ care lucrează pentru asociere a fost transferat la Universitate (a se vedea paragraful) De asemenea, Legea a afirmat că activele universității noi create constă în activele transferate de la Asociație, așa cum se menționează în protocolul de transfer atașat ca anexă la Lege (a se vedea punctul 27 de mai jos). 10. Cele două entități juridice – Asociația și Universitatea – au coexistat până la 25 februarie 2009 (a se vedea punctul 25 mai jos), atunci când Curtea Județeanului București a remarcat că primele au fost dizolvate ipse jure Amendamente la articolele de asociere ale Asociației 11. La 9 iunie 2007, fondatorii Asociației au hotărât să-și modifice articolele de asociere. Amendamentele se referă la sediul Asociației și la crearea unui consiliu de administrație al tuturor fondatorilor săi supraviețuitori. 12. La 28 iunie 2007, Asociația a solicitat Curții de district București să înregistreze amendamentele aduse articolelor de asociere. 13. La 22 august 2007, instanța a remarcat amendamentele și a ordonat înregistrarea lor în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor. La 11 februarie 2008, fondatorii Asociației au hotărât să modifice din nou articolele, de această dată în ceea ce privește obiectivul Asociației, adăugând următorul alineat: „Obiectivele asociației [A] sunt de a promova standardele europene în domeniul educației și al cercetării științifice la toate nivelurile; de a promova parteneriate și de a colabora cu instituțiile naționale și internaționale; de a oferi formare profesională a adulților și educației la toate nivelurile, în conformitate cu dispozițiile juridice aplicabile; de a crea unități de educație extracurriculară; de a edita curriculumuri și alte publicații; de a organiza și a participa la congresuri, conferințe, seminare, activități de cercetare științifică ...” 15. La 15 februarie 2008, Asociația a solicitat Curții de District din București să înregistreze amendamentele. La 20 februarie 2008, Curtea de District a ordonat înregistrarea lor. 16. Universitatea a contestat decizia Curții, susținând că decizia de modificare a articolelor Asociației a fost luată în încălcarea dispozițiilor legale privind educația. 17. Prin hotărârea din 8 ianuarie 2010, Curtea județului București a permis cererea depusă de Universitate și a respins cererea Asociației. Curtea județului a remarcat propunerea sa că Asociația a fost dizolvată ipso jure prin hotărârea din 25 februarie 2009 (a se vedea punctul 25 de mai jos). Procedura de dizolvare a Asociației Între timp, la 2 octombrie 2007, Universitatea a depus o cerere la Curtea de District din București în căutarea dizolvării Asociației. Curtea solicită atenției că Asociația și-a pierdut personalitatea juridică ca urmare a transferului activelor și a personalului la Universitate. A bazat cererea sa pe art. 55 § 1 litera (b) din Ordinul Guvern nr. 26/2000 (a se vedea punctul 26 de mai sus) și a subliniat că Asociația și-a pierdut motivul pentru care a existat, deoarece Universitatea a fost înființată ca entitate independentă pe baza Legii nr. 239/2002 (a se vedea paragraful) În alternativă, Universitatea a solicitat Curtea să ordone dizolvarea din cauza faptului că obiectivul Asociației a devenit ilegal și împotriva ordinului public, deoarece o asociație nu are dreptul să desfășoare activități educaționale. 19. Universitatea a susținut, de asemenea, că Asociația nu mai are dreptul să utilizeze cuvântul “universitatea” în numele său, deoarece a generat confuzie cu propriul său nume, Universitatea Titu Maiorescu, și a cerut instanței să noteze că activele Asociației au devenit activele sale în temeiul Legii nr. 239/2002. 20. Asociația, reprezentată de cel de-al doilea reclamant, a depus o reclamație și a cerut instanței să respingă cererea Universității. 21. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2007, Curtea de district București a respins cererea Universității menționând că nici Legea nr. 239/2009 sau orice alt document emis de Asociație nu a declarat nimic despre dizolvarea Asociației. În ceea ce privește scopul Asociației, instanța a remarcat că, deși Asociația nu poate continua să ofere învățământ superior studenților, aceasta ar putea continua să efectueze cercetare științifică. 22. Curtea a remarcat, de asemenea, că faptul că Asociația a continuat să utilizeze cuvântul “universitatea” în numele său nu a putut fi considerat drept motiv în sine pentru a ordona dizolvarea sa în măsura în care acest nume a fost aprobat de instanță care a înregistrat inițial Asociația și a fost utilizat de el încă de atunci. 23. La 12 februarie 2008, Universitatea a depus un recurs asupra punctelor de drept, reprezentând argumentele sale. 24. La o audiere care a avut loc la 14 octombrie 2008, județul București Curtea a permis ca mai multe cereri depuse de fondatori ai Asociației să intervină în cadrul procedurii. Trei dintre ele, al doilea și al treilea reclamant, au intervenit în favoarea Asociației și alți doi în favoarea Universității. Prin o hotărâre finală din 25 februarie 2009, Curtea de județul București a permis apelul Universității asupra punctelor de drept. Acesta a susținut că, după crearea Universității, Asociația și-a pierdut motivul de a exista, deoarece își atinge scopul. De asemenea, a remarcat că, în raportul redactat în această ocazie, s-a menținut în mod expres că toate activele Asociației au fost transferate la Universitate. În plus, nu au existat dovezi că Asociația și-a continuat activitatea după transferul întregului său active și personal la Universitate. Prin urmare, instanța a ordonat dizolvarea Asociației. Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Ordinării Guvernamentale nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile se citesc după cum urmează: art. 54 „(1) Asociațiile ... sunt dizolvate: ipso jure prin decizia unei instanțe de drept competente ...” art. 55 „(1) O asociere este dizolvată ipso jure ... în cazul în care scopul pentru care a fost înființat a fost atins sau nu mai poate fi atins și dacă în termen de trei luni de la atingerea acestei concluzii obiectivul nu este schimbat ...; (2) Dizolvarea se stabilește printr-o decizie a Curții în a cărei jurisdicție teritorială are sediul său pe o cerere a oricărei persoane interesate.” Legea nr. 239/2002 privind înființarea Universității Titu Maiorescu, situată în București, a intrat în vigoare la 30 aprilie 2002. 4 din lege prevede că tot personalul care lucrează pentru asocierea autorizată provizorie va fi transferat la noua universitate creată. art. 5 prevede că activele universității noi create constă din activele transferate de la Asociație, astfel cum se menționează în prelucrarea protocolului atașat ca anexă la lege. COMPLAINT 28. În baza articolului 11 din Convenție, reclamanții au plâns că Curtea județului București și-a încălcat dreptul la libertatea de asociere prin decizia sa de a dizolva Asociația. HOTĂRÂREA 29. Reclamanții au plâns că dreptul la libertatea de asociere a fost încălcat. Ei s-au bazat pe art. 11 din Convenția, care se menționează după cum urmează: „1. Fiecare are dreptul la libertatea de reuniune pașnică și la libertatea de asociere cu alții, inclusiv dreptul de a forma și de a se alătura sindicatelor pentru protecția intereselor sale. Nu se impune nicio restricție în exercitarea acestor drepturi, altele decât cele prevăzute de lege și care sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu împiedică impunerea unor restricții legale privind exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, a poliției sau a administrației statului.” Reclamanții au susținut că instanța din ultima instanță a interferat cu dreptul lor la libertatea de asociere prin decizia de a dizolva Asociația, dar au convenit că interferența a fost prescrisă de lege. Cu toate acestea, acestea nu sunt de acord cu modul în care instanța internă a interpretat și aplicat dispozițiile juridice relevante în situația lor. Reclamanții au contestat afirmația că întregul bun al Asociației a fost transferat la Universitate în 2002. Ei au afirmat că nu a existat decât o eliminare parțială a activelor lor. În plus, nu au fost de acord că după înființarea universității, Asociația a încetat să existe. 239/2002 și nici alte documente nu prevedeau în mod expres că, după crearea Universității, Asociația nu va mai exista sau ar fi trebuit să fie dizolvată. Reclamanții au susținut, în continuare, că, după crearea Universității, Asociația a realizat alte activități decât furnizarea de învățământ superior, cum ar fi publicarea, imprimarea și diseminarea culturii. 32. Reclamanții au concluzionat că ingerința în drepturile protejate în temeiul art. 11 nu a avut niciun scop legitim și a fost atât inutilă, cât și disproporționată. Guvernul a susținut că măsurile impugnate au fost luate în conformitate cu legea, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, și anume art. 55 § 1 litera (b) (a se vedea punctul 26 de mai sus), scopul urmărit de măsura a fost protejarea drepturilor altor persoane, precum și securitatea rapoartelor judiciare. 34. Ei au susținut că obiectivul de instituire a Asociației a fost crearea unei universități private; astfel, după ce au fost introduse noi dispoziții juridice care impuneau cerințe mai stricte pentru funcționarea unei universități private, urmată de crearea universității prin Legea nr. 239/2002 (a se vedea punctul 27 mai jos), Asociația a pierdut motivul pentru care a fost înființată. Coerentul celor două entități juridice, Asociația și Universitatea au fost capabili să inducă în eroare părțile terțe cu privire la identitatea și domeniul de activitate al acestora. În acest sens, Guvernul a subliniat că Asociația a continuat să folosească cuvântul înșelat de „universitate” în numele său. 36. Guvernul a susținut, de asemenea, că Asociația nu a prezentat nicio dovadă care să susțină afirmația sa că, după înființarea universității în 2002, aceasta a urmărit orice activitate de cercetare, așa cum a afirmat. 37. În opinia Guvernului, instanța internă din ultima instanță a examinat îndeaproape cererea de dizolvare a Asociației și a furnizat motive suficiente și relevante. Evaluarea Curții Dacă există o interferență 38. Curtea observă că nu este contestat între părți că a existat o ingerință în dreptul reclamanților la libertatea de reuniune și că nu are niciun motiv să rețină altfel. Dacă interferența a fost justificată 39. Curtea reiterează că această interferență încălcă art. 11 din Convenție, cu excepția cazului în care este „prescrisă prin lege”, urmărește unul sau mai multe dintre obiectivele legitime prevăzute la alineatul (2) din acest articol și este „necesar într-o societate democratică” pentru a îndeplini aceste obiective. (a) Prescris prin legea 40. Curtea este convinsă că interferența impușită a fost prescrisă prin lege, și anume prin Ordonanța nr. 26/2000 (a se vedea punctul 26 de mai sus). În plus, reclamanții nu au prezentat niciun argument care să convingă Curtea că dispozițiile juridice care reglementează dizolvarea asociațiilor conținute în această ordonanță nu erau accesibile și previzibile în aplicarea lor. (b) Scopul legitimitar 41. În opinia Curții, interferența nedreptată a urmărit o serie de obiective legitime, în special protecția ordinii publice și a drepturilor și libertăților altora. (c) Necesar într-o societate democratică 42. Întrucât Curtea a deținut deja în jurisprudența sa relevantă în materie de libertate de asociere, dreptul consemnat la art. 11 include dreptul de a forma o asociere pentru a acționa colectiv într-un domeniu de interes reciproc (a se vedea Gorzelik și alții c. Polonia [GC], nr. 44158/98, §§ 88-93, CEDO 2004 I, și Sidiropoulos și alții c. Grecia , 10 iulie 1998, § 40, Raporturi de hotărâri și decizii 1998 IV). 43. Libertatea de asociere nu este, totuși, absolută și trebuie acceptată că atunci când o asociație, prin activitățile sau intențiile pe care le-a declarat expres sau implicit în programul său, pune în pericol instituțiile statului sau drepturile și libertățile altor persoane, art. 11 nu priva statul de competența de a proteja aceste instituții și persoane. Acest lucru rezultă atât din art. 11 alineatul (2), cât și din obligațiile pozitive ale statului în temeiul articolului 1 din Convenție de a asigura drepturile și libertățile persoanelor aflate sub jurisdicția sa (a se vedea Gorzelik și alții , citate mai sus § 94). 44. Curtea reiterează că excepțiile la libertatea de asociere trebuie interpretate strict și numai motive convingătoare și convingătoare pot justifica restricții privind această libertate. Orice interferență trebuie să corespundă la o „necesitate socială de presă”; astfel, noțiunea „necesar” nu are flexibilitatea unor expresii precum „utile” sau „desirabile”. Pentru a determina dacă există o necesitate în sensul articolului 11 § 2, statele au doar o marjă limitată de apreciere, care intră în comun cu supravegherea europeană riguroasă care acoperă atât legea, cât și deciziile aplicabile, inclusiv cele furnizate de instanțe independente (a se vedea Tebieti Mühafize Cemiyeti și Israfilov v. Azerbaidjan , nr. 37083/03, § 67, CEDO 2009). 45. În cadrul examinării sale, sarcina Curții nu este să își înlocuiască propriul punct de vedere al autorităților naționale relevante, ci să revizuiască în temeiul articolului 11 deciziile pe care le-au luat în exercitarea discreției lor; prin urmare, trebuie să analizeze interferența care se plângea în lumina cazului în ansamblu și să determine dacă este „proporționată la obiectivul legitim urmărit” și dacă motivele care au fost determinate de autoritățile naționale pentru a justifica acest lucru sunt „relevante și suficiente”. În acest sens, Curtea trebuie să se asigure că autoritățile naționale au aplicat standarde care erau conforme cu principiile prevăzute la art. 11 și, de asemenea, că și-au bazat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea Sidiropoulos și alții , citate mai sus § 40 și Partidul Comunistilor (Nepeceristi) și Ungureanu c. România , nr. 46626/99 , § 49, CEDO 2005 I). 46. În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea constată că Curtea de județ București a reținut în decizia sa din 25 februarie 2009 prin care a ordonat dizolvarea Asociației că Asociația a atins obiectivul pentru care a fost înființată după crearea Universității în 2002. Curtea internă a remarcat, de asemenea, că nu există dovezi care să susțină afirmația că Asociația a desfășurat orice activitate după înființarea universității. În plus, întregul active și personal al Asociației au fost transferate la Universitate (în raportul redactat în această ocazie, s-a menținut în mod expres că toate activele Asociației au fost transferate la Universitate). Prin urmare, Curtea de județ a concluzionat că existența Asociației fără un obiectiv nu poate fi justificată (a se vedea punctul 25 de mai sus). 47. Curtea consideră că instanța internă din ultima instanță a prezentat un raționament exhaustiv care demonstrează de ce Asociația a încetat practic să existe după înființarea universității. 48. În plus, Curtea constată că dreptul intern aplicabil asociațiilor, și anume ordonanța nr. 26/2000, prevede posibilitatea de a dizolva o asociație dacă ar fi demonstrat că a atins obiectivul pentru care a fost creat, sau dacă nu și-ar putea atinge obiectivul (a se vedea punctul 26 mai sus). 49. De asemenea, Curtea observă că hotărârea interlocutivă a Curții de district din 25 ianuarie 1991, care a ordonat înregistrarea Asociației, a declarat că scopul acestuia este de a desfășura activități în domeniul învățământului superior (a se vedea punctul 5 mai sus). După 1999 universitățile private nu mai puteau funcționa în calitate de asociații (a se vedea punctul 7 mai sus). Cu toate acestea, asociația nu și-a modificat articolele în ceea ce privește obiectivul său până în februarie 2008 (a se vedea punctul 14 de mai sus), după ce Universitatea a depus o cerere de dizolvare la 2 octombrie 2007 (a se vedea punctul 18 de mai sus). 50. În plus, deși Legea nr. 239/2002 prevede în mod expres că toate activele aparținând Asociației au fost transferate la Universitate (a se vedea punctul 9 de mai sus), Asociația nu a furnizat nici o informație cu privire la modul în care își reconstituia activele. 51. Curtea este de acord cu afirmația reclamanților că nici Legea nr. 239/2002 sau orice alt document nu prevedea în mod expres că, după crearea Universității, Asociația ar înceta să existe sau ar fi trebuit să fie dizolvat (a se vedea punctul 31 de mai sus). În același timp, în dosar nu există nici un document care să furnizeze informații despre orice activitate realizată de Asociație după înființarea Universității. Deși reclamanții au susținut că Asociația a înființat o casetă publică pe nume Titu Maiorescu, nu au prezentat nici o listă a cărților publicate de el. 52. În plus, chiar și după crearea Universității, Asociația a menținut cuvântul “universității” în numele său. Curtea este de acord cu argumentul guvernului potrivit căruia coexistitatea universității și a Asociației ar putea fi înșelătoare pentru terți (a se vedea punctul 35 de mai sus). Este clar că numele „Universitatea Titu Maiorescu” și „Universitatea Titu Maiorescu independentă” ar putea provoca cu ușurință o parte interesată să se înșele. 53. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea consideră că motivele invocate de instanța internă a ultimului recurs pentru dizolvarea Asociației au fost determinate de o „necesitate socială de presă” și au fost convingătoare și convingătoare. Astfel, ingerința în dreptul de asociere al reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a încălcării articolului 11 din Convenție. 54. Prin urmare, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în engleză și notificată în scris la 8 noiembrie 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2017-06-27
0,94
ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 23716/04 ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 June 2017 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque,
CtEDO 2019-12-12
0,93
DINU AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 14098/15 Cătălin Laurențiu DINU against Romania and 3 other applications (see appended table) The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 12 December 2019 as a Committee composed o
CtEDO 2018-10-30
0,93
CASE OF PICU AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION CASE OF PICU AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 74269/16 and 22 other applications) JUDGMENT STRASBOURG 30 October 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Picu and Others v.
CtEDO 2019-05-21
0,93
CASE OF O.C.I. AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION CASE OF O.C.I. AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 49450/17) JUDGMENT STRASBOURG 21 May 2019 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of O.C.I. and Others v. Romania, The European Cou
CtEDO 2017-09-26
0,93
MARINICĂ AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 8209/04 Teodor MARINICĂ and Others against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 26 September 2017 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President,
Sursă