CtEDO 09.10.2018 Auto

S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
09.10.2018
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. v. ROMANIA (CtEDO, 2018)
HUDOC · oficial

A doua secțiune DECIZIE nr. 7629/10 S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 9 octombrie 2018 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 9 decembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, S.C. Vinalcool Argeș S.A., este o societate limitată românească cu sediul său din Pitești. Societatea reclamantă a fost reprezentată în fața Curții de către dna R. Folescu, un avocat practicant în Pitești. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă a fost creată în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea întreprinderilor de stat în companii comerciale. În temeiul articolului 20 din această Lege, a preluat activele unei foste unități economice deținute de statul comunist. Statul a deținut toate acțiunile din noua societate și le-a administrat prin intermediul Fondului de proprietate de stat (fondul proprietății de stat) În 1994 Ministerul Agriculturii și Alimentelor a eliberat un certificat (“certificatul 1994”) care a constituit bunurile companiei. La 8 ianuarie 1998, F.P.S. și-a transferat acțiunile în societatea candidată la Compania de Investiții Financiare Oltenia (Societatea de Investiții Financiare Oltenia S.A. – „S.I.F. Oltenia”. Fundată în 1993 ca fond de proprietate privată, S.I.F. Oltenia a fost reorganizată în conformitate cu Legea nr. 133/1996 privind transformarea fondurilor de proprietate privată în companii de investiții financiare și este în prezent o societate deținută în întregime privată. În schimb, F.P.S. a primit acțiuni în alte companii deținute de stat. societatea proprie. La 8 iunie 2005 S.I.F. Oltenia a vândut 66,9 % din acțiunile din societatea reclamantă către entități private (acționarii actuali). Între timp, la 29 octombrie 2002, trei persoane au interzis o acțiune împotriva societății reclamante pentru restituirea proprietăților, susținând că terenurile înregistrate în certificatul de 1994 au fost confiscate ilegal de bunicii lor de către statul comunist. Ele se bazează pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind restabilirea proprietăților. Într-o hotărâre din 16 octombrie 2003, Tribunalul județului Argeș a ordonat societății reclamante să predea la reclamanții terenurile și clădirile construite pe el. Curtea a constatat că bunicii reclamanților au fost proprietarii de drept al bunurilor, care au fost ilegal naționalizate în 1950. Acesta a considerat că certificatul de 1994 eliberat societății reclamante (a se vedea punctul 4 de mai sus) nu constituie un act valabil de titlu de proprietate, deoarece a recunoscut doar situația de fapt existentă la data livrării sale. La 1 iulie 2004, Curtea de Apel a constatat că clădirile au fost demolate și că restituirea lor nu mai este posibilă. Prin urmare, aceasta a înlocuit obligația de a returna clădirile cu ordinul de a plăti compensații reclamanților. 10. Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a susținut aceste concluzii într-o hotărâre finală adoptată la 7 februarie 2006 11. La 8 martie 2007, societatea reclamantă a renunțat la posesie a terenului. Acțiunea de compensare împotriva statului 12. La 2 mai 2007, societatea reclamantă a introdus o acțiune împotriva statului și Autorității pentru Recuperarea activelor de stat ( Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – „A.V.A.S.” – o nouă organizație care include fostul F.P.S. – a se vedea punctul 4 de mai sus) care solicită compensație pentru pierderea pe care o făcuse din cauza restituirii activelor sale către fostul lor proprietar. Acesta a estimat daunele la 643.280.16 Lei român (RON – aproximativ 190.000 de euro la momentul respectiv) se bazează pe Ordinul de urgență nr. 88/1997 privind privatizarea întreprinderilor comerciale („Ordinitatea nr. 88/1997” – a se vedea punctul 15 de mai jos). 13. La 15 mai 2008, Curtea județului Argeș a acordat acțiunea, care a observat că societatea reclamantă a fost privatizată în 1998 de către stat și a susținut că A.V.A.S. și statul au fost responsabili pentru pierderea suportată de reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Ordonanța nr. 88/1997 (a se vedea punctul 15 de mai jos). 643.280.16 către societatea reclamantă. Ambele părți au apelat. Într-o decizie finală din 23 iunie 2009, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a anulat această hotărâre. Acesta a afirmat că societatea reclamantă a fost privatizată prin intermediul unei atribuiri morale în temeiul dispozițiilor normative care au fost excluse în mod expres prin Ordonanța nr. 88/1997. În consecință, privatizarea nu a fost acoperită de dispozițiile Ordinului nr. 88/1997, care a reglementat doar privatizarea prin intermediul contractelor de vânzare. Curtea a concluzionat că răspunderea statului nu poate fi angajată. Ordonanța nr. 88/1997 a fost citită după cum urmează, în măsura în care este relevant, la data faptelor (specific 8 ianuarie 1998 – a se vedea punctul 5 de mai sus): art. 1 „Această ordonanță stabilește cadrul juridic pentru vânzarea de acțiuni în societăți deținute de stat sau de administrația publică locală, precum și pentru vânzarea de active aparținând societăților în care statul sau administrația publică locală dețin acțiuni proprii ...” art. 5 „Fondul de Stat este o instituție de interes public, cu personalitate juridică, subordonată guvernului, care acționează [de a diminua] participarea statului și a autorităților publice locale în economia prin vânzarea [...] acțiuni [în sine].” art. 32 „1. Instituțiile publice implicate în privatizarea acordă compensații societăților care au fost privatizate sau sunt în curs de privatizare pentru daunele cauzate lor prin restituirea foștilor proprietari de active care au fost naționalizate de stat. ... În cazul în care societățile sunt ordonate, prin hotărâri finale ale instanței, să plătească compensarea pentru posesiunile confiscate atunci când nu este posibilă restituirea în natură, instituțiile publice implicate în privatizarea [în cauză] vor plăti această compensație direct proprietarilor de drept. Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice a obligațiilor prevăzute în prezentul articol.” 16. În temeiul dispozițiilor relevante ale Legii nr. 137/2002 privind măsurile de accelerare a procesului de privatizare (art. 29 § 3), instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti compensații cumpărătorilor cu care au încheiat contracte de vânzare și nu societăților însuși. În temeiul articolului 30 § 3 din aceeași lege, noua reglementare nu se aplică contractelor de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului; astfel de contracte au rămas sub autoritatea Ordinului nr. 88/1997. Această interpretare a fost reafirmată de Înalta Curte de casă și Justiție în decizia sa nr. 18 din 17 octombrie 2011 adoptată în examinarea unui recurs în interesul dreptului. Responsabilitatea contractuală pentru dispoziție, ( garanția pentru evicțiune ), astfel cum este reglementată de Codul Civil la data faptelor, este descrisă în Costescu c. România (dec.), nr. 13636/02, § 18, 3 martie 2009. Această răspundere este, de asemenea, aplicabilă tranzacțiilor comerciale. COMPLAINT 18. Societatea reclamantă s-a plâns că, respingând acțiunea sa împotriva A.V.A.S. și a statului, instanțele au interpretat în mod echitabil dispozițiile Ordinării nr. 88/1997 și au ignorat dreptul său de a beneficia de compensare pentru pierderea de bunuri, încălcând astfel dreptul la o procedură echitabilă și provocând daune. 1, 6 și 13 din Convenție și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. DREPTUL 19. Societatea reclamantă se plângea că, respingând acțiunea sa împotriva A.V.A.S. și a statului, instanțele nu au avut în vedere dreptul său de a primi compensații pentru pierderea bunurilor sale. Se bazează pe dispozițiile articolelor 1, 6 și 13 din Convenția și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. 20. Curtea este competentă să califice care trebuie acordată în drept faptelor cauzei și nu se consideră obligată de caracterizarea dată de un reclamant sau de un guvern (a se vedea, printre cele mai recente autorități, Radomilja și alții c. Croația [GC], nos. 37685/10 și 22768/12, § 114, 20 martie 2018 și Garib c. Olanda [GC], nr. 43494/09, § 98, 6 noiembrie 2017). Prin urmare, consideră că cazul trebuie examinat numai în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, care se menționează după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Observațiile părților 21. Guvernul a susținut că Ordonanța nr. 88/1997 a reglementat o formă specială de responsabilitate pentru deplasare care era aplicabilă doar privatizării prin vânzarea acțiunilor sau a bunurilor, ceea ce l-a făcut inaplicabil în situația actuală. În acest sens, au reiterat că societatea reclamantă a fost privatizată prin intermediul unei repartizări morale a acțiunilor sale. În plus, ei au considerat că ingerința în dreptul de proprietate al societății reclamante a fost justificată în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1; în special, aceaceasta a fost prevăzută prin Legea nr. 10/2001, efectuată în interesul public pentru a permite repararea pentru confiscarea abuzivă a bunurilor în cadrul regimului comunist și a fost proporțională. Guvernul a subliniat că statele au beneficiat de o marjă largă de apreciere în acest domeniu și că o lipsă totală de compensare poate fi considerată justificabilă în temeiul articolului 1 în circumstanțe excepționale (au făcut referire la Sfântele Monasterii c. Grecia , 9 decembrie 1994, § 71, Serie A nr. 301 fostul rege al Greciei și alții c. Grecia [GC], nr. 25701/94, § 89, CEDH 2000 XII; și Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă , nr. 46129/99, § 70, CEDO 2002 IX). 22. Cu privire la faptele cazului, Guvernul a subliniat că transferul inițial al activelor în cauză către societatea reclamantă în timpul regimului comunist a avut loc fără nicio plată. De asemenea, transferul acțiunilor societății reclamante către sectorul privat a fost realizat fără plată către stat. În acest context, este rezonabil să nu se impună statului o obligație de a acorda compensații în caz de dispoziție, similară cu cea prevăzută prin Ordonanța nr. 88/1997, deoarece statul nu a obținut niciun câștig din transferul activelor în cauză. 23. Guvernul a acceptat că diminuarea ulterioară a acțiunilor societății reclamante, datorită pierderii activelor în cauză, poate a afectat cumpărătorii. Cu toate acestea, au subliniat că aceasta din urmă a achiziționat acțiunile în societatea reclamantă în 2005, atunci când procedura de restituire a proprietăților era în curs de desfășurare și o instanță a constatat deja împotriva societății solicitantă (a se vedea punctul 8 mai sus). Procedura fiind publică, cumpărătorii trebuie să fi fost conștienți de riscurile luate, dar au decis să continue cu achiziționarea. 24. Societatea reclamantă a reafirmat că privatizarea a avut loc în 1998 și nu a fost efectuată gratuit, deoarece statul a primit acțiuni în alte societăți în schimbul acțiunilor sale în societatea reclamantă (a se vedea punctul 5 de mai sus). Evaluarea Curții 25. Curtea face trimitere la jurisprudența sa bine stabilită privind protecția drepturilor de proprietate acordată de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și, în special, privind cerințele de proporționalitate în cazurile care implică luarea de bunuri fără compensare (a se vedea, în special, Vistiδš și Perepjolkins c. Letonia (merit) [GC], nr. 71243/01, §§ 93-94, 25 octombrie 2012, și Ex-Rege al Greciei și alții , citat mai sus §§ 89 și 90 . 26. În ceea ce privește faptele cauzei examinate, Curtea constată că, cu siguranță, există îndoieli privind dacă privatizarea a fost întreprinsă în conformitate cu legea, astfel cum a observat Înaltul Tribunal de casă și Justiție în hotărârea sa finală (a se vedea punctul 14 de mai sus). Cu toate acestea, Curtea nu este invitată să examineze conformitatea cu cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 din această procedură specifică, nici nu este solicitată Curtea să examineze rezultatul acțiunii depuse împotriva societății reclamante pentru restituirea proprietăților de către foștii proprietari ai activelor (a se vedea punctul 8 mai sus). Curtea trebuie doar să evalueze dacă faptul că societatea reclamantă nu a primit nicio compensație din partea statului în urma pierderii activelor sale (a se vedea punctul 14 în amendă , mai sus) a respectat cerințele convenției. 27. Curtea constată că instanța internă a concluzionat cu privire la faptele cauzei că Ordonanța nr. 88/1997 nu s-a aplicat situației prezentate în fața lor (a se vedea punctul 14 de mai sus). Curtea nu are motive să se îndepărteze de aceste concluzii. ) pe baza legii contractuale în temeiul normelor generale stabilite de Codul Civil (a se vedea punctul 17 de mai sus), însă se pare că nici societatea reclamantă, nici acționarii săi nu au profitat de această opțiune. 28. În plus, Tribunalul consideră că societatea reclamantă nu a demonstrat în mod convingător că a suferit pierderi. De fapt, a primit gratuit activele atacate din partea statului (a se vedea punctul 4 mai sus), care nu a fost niciodată proprietarul lor de drept (a se vedea punctul 8 în amendă de mai sus). În acest context, societatea reclamantă nu a reușit decât să revină la activele proprietăților lor de drept care i-au fost încredințate de stat. Curtea observă că singurele persoane care pot pretinde pierdere financiară sunt acționarii, care au plătit fonduri statului pentru a obține acțiuni într-o societate a căror active au scăzut la scurt timp după cumpărare (a se vedea punctul 6 mai sus). Cu toate acestea, acționarii nu au solicitat compensații pentru depunere din partea statului, nici nu și-au adus plângerea în fața Curții. În plus, după cum a subliniat guvernul, la data cumpararii acțiunilor lor, ar fi trebuit să fi fost conștienți că activele societăților au fost reclamate cu succes de către o terță parte (a se vedea, în special punctele 6 și 8 de mai sus). Prin urmare, este sigur să se presupună că au achiziționat acțiunile din societatea reclamantă, în ciuda riscului de a vedea diminuarea valorii lor la sfârșitul procedurii respective. 29. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că, în ciuda lipsei de compensare, societatea reclamantă nu a trebuit să suporte o sarcină disproporționată și/sau excesivă și că faptele cauzei nu dezvăluie nicio apariție de încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 8 noiembrie 2018. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2016-03-07
0,96
S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. PITEȘTI v. ROMANIA
Communicated on 7 March 2016 FOURTH SECTION Application no. 7629/10 S.C. VINALCOOL ARGEŞ S.A. PITEŞTI against Romania lodged on 9 December 2009 STATEMENT OF FACTS 1. The applicant, S.C. Vinalcool Argeş S.A. Piteşti, is a Romanian private co
CtEDO 2017-06-27
0,94
ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 23716/04 ASOCIAȚIA PAS BERE TIMIȘOREANA AND OTHERS against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 June 2017 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque,
CtEDO 2019-04-30
0,93
S.C. PAULUS S.R.L. v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 36419/13 S.C. PAULUS S.R.L. against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30 April 2019 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Egidijus Kū
CtEDO 2016-09-13
0,92
NAFTULE v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 15641/04 Aron NAFTULE and Zetti NAFTULE against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 13 September 2016 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, Presid
CtEDO 2023-06-15
0,92
RAIFFEISEN BANK S.A. v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 13650/15 RAIFFEISEN BANK S.A. against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 15 June 2023 as a Committee composed of: Tim Eicke, President, Branko Lubarda, Ana Maria G
Sursă