- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 martie 2016
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Comunicată guvernului
S.C. Vinalcool Argeș S.A. Pitești împotriva României
Traducere în română Auto
Comunicat la 7 martie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 7629/10 S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. PITEȘTI împotriva României depusă la 9 decembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, S.C. Vinalcool Argeș S.A. Pitești, este o companie privată română cu sediul său din Pitești. Este reprezentată în fața Curții de către dna R. Folescu, avocat practicant în Pitești. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă a fost creată în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea întreprinderilor de stat în companii comerciale. În temeiul articolului 20 din această Lege, a preluat activele unei foste unități economice deținute de statul comunist.
Statul a deținut toate acțiunile din noua societate și le-a administrat prin intermediul Fondului de proprietate de stat (fondul proprietății de stat) În 1994 Ministerul Agriculturii și Alimentelor a emis un certificat de înregistrare care aparținea bunurilor companiei. La 8 ianuarie 1998 F.P.S. și-a transferat acțiunile în societatea reclamantă către Compania de Investiții Finanțiale Oltenia (Societatea de Investiții Financie Oltenia S.A. – „S.I.F. Oltenia”. Fundată în 1993 ca fond de proprietate privată, S.I.F. Oltenia a fost reorganizată în conformitate cu Legea nr. 133/1996 privind transformarea fondurilor de proprietate privată în companii de investiții financiare și este în prezent o societate de proprietate privată în întregime.
În schimb, F.P.S. a primit acțiuni în alte companii deținute de stat. Societatea reclamantă a devenit astfel o societate privată. La 8 iunie 2005, S.I.F. Oltenia a vândut 66,9 % din acțiunile societății reclamante către entități private, actuali acționari. La 29 octombrie 2002, trei persoane au introdus o acțiune împotriva societății reclamante pentru restituire a proprietăților, susținând că terenurile înregistrate în certificatul de 1994 au fost confiscate ilegal de bunicii lor de către statul comunist. Ele se bazează pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind Restituirea proprietăților. Într-o hotărâre din 16 octombrie 2003, Tribunalul județului Argeș a ordonat societății reclamante să predea la reclamanții terenurile și clădirile construite pe el.
Curtea a constatat că bunicii reclamanților au fost proprietarii de drept al bunurilor, care au fost ilegal naționalizate în 1950. Acesta a considerat că certificatul de 1994 eliberat societății reclamante nu constituie un titlu de proprietate valabil, deoarece a recunoscut doar situația de fapt existentă la data livrării sale. La 1 iulie 2004, Curtea de Apel a constatat că clădirile au fost demolate și că restituirea lor nu mai este posibilă. Prin urmare, aceasta a înlocuit obligația de a returna clădirile cu ordinul de a plăti compensații reclamanților. Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a susținut aceste concluzii într-o decizie finală adoptată la 7 februarie 2006. 10. La 8 martie 2007, societatea reclamantă a renunțat la posesia terenului.
Acțiune în despăgubire împotriva statului 11. La 2 mai 2007, societatea reclamantă a introdus o acțiune împotriva statului și a Autorității pentru recuperarea activelor de stat (Autorita pentru Valorificarea Activelor Statiului – „A.V.A.S.” – o nouă organizație care include fostul F.P.S.) care solicită compensare pentru pierderea pe care le-a suportat din cauza restituirii activelor sale fostului lor proprietar. A estimat daunele la 643.280.16 lei român (RON). Se bazează pe Ordinul de urgență nr. 88/1997 privind privatizarea întreprinderilor comerciale („Ordinitatea nr. 88/1997”). 12. La 15 mai 2008, Curtea județului Argeș a acordat acțiune, observand că societatea reclamantă a fost privatizată în 1998 de către stat și a susținut că A.V.A.S.
și statul au fost responsabili pentru pierderea suportată de reclamant, în conformitate cu dispozițiile articolului 32 din Ordinul nr. 88/1997. Prin urmare, a ordonat inculpaților să plătească RON 643.280.16 către societatea reclamantă. Ambele părți au apelat. 13. Într-o decizie finală din 23 iunie 2009, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a anulat această hotărâre, susținând că societatea reclamantă a fost privatizată prin intermediul unei atribuiții morale, în urma unor dispoziții normative care au fost excluse în mod expres prin Ordonanța nr. 88/1997. Prin urmare, privatizarea nu a fost acoperită de dispozițiile Ordonanța nr. 88/1997, care a reglementat privatizarea doar prin intermediul contractelor de vânzare.
Curtea a concluzionat că răspunderea statului nu poate fi angajată. Alte evoluții 14. În proceduri separate instituite de trei persoane împotriva A.V.A.S. și societatea reclamantă pentru restituire a proprietăților confiscate de statul comunist, instanța a acceptat că societatea reclamantă nu a putut fi considerată responsabilă în temeiul Legii nr. 10/2001, având în vedere că, la intrarea în vigoare a acestei legi, proprietatea în cauză aparținea societății. Ordonanța nr. 88/1997 a fost citită după cum urmează, în măsura în care este relevantă la data faptelor: art. 5 „Fondul de stat de proprietate este o instituție de interes public, cu personalitate juridică subordonată Guvernului, care acționează [de a diminua] participarea statului și a autorităților publice locale în economia prin vânzarea [...] acțiuni [în sine].” art. 32 „1.
Instituțiile publice implicate în privatizarea acordă compensații societăților care au fost privatizate sau sunt în curs de privatizare pentru daunele cauzate lor prin restituirea foștilor proprietari de active care au fost naționalizate de stat… În cazul în care societățile sunt ordonate, prin hotărâri finale ale instanței, să plătească compensarea pentru posesiunile confiscate atunci când nu este posibilă restituirea în natură, instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti astfel de premii direct proprietarilor de drept. Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice a obligațiilor prevăzute în prezentul articol.” 16. În temeiul dispozițiilor relevante din Legea nr. 137/2002 privind măsurile de accelerare a procesului de privatizare (art. 29 § 3), instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti compensații cumpărătorilor cu care au încheiat contracte de vânzări și nu întreprinderilor însuși.
În temeiul articolului 30 § 3 din aceeași lege, noua reglementare nu se aplică contractelor de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului care a rămas sub autoritatea Ordinului nr. 88/1997. Această interpretare a fost reafirmată de Înalta Curte de Casare și Justiție în decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 adoptată în examinarea unui recurs în interesul dreptului. 17. Societatea reclamantă se plâng că, respingând acțiunea sa împotriva AVA și a statului, instanțele au aplicat în mod echitabil dispozițiile Ordinării nr. 88/1997 și nu au respectat dreptul său de a primi compensare pentru pierderea de bunuri, încălcând astfel dreptul la proceduri echitabile și provocând daune.
Se bazează pe dispozițiile art. 1, 6 și 13 din Convenție și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Întrebări către părți Societatea reclamantă a epuizat toate căile de recurs interne disponibile, în sensul art. 35 din Convenție? În special, societatea reclamantă a avut posibilitatea să se bazeze pe responsabilitatea de expulzare ( Garanția pentru evicțiune ) în conformitate cu dispozițiile Codului Civil în vigoare în momentul respectiv? Societatea reclamantă a fost privată de posesiunile sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 ? Dacă este cazul, această privație a fost necesară? În special, această privație a impus o povară individuală excesivă reclamantului (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDO 1999-V)?
Communicated on 7 March 2016
FOURTH SECTION
Application no. 7629/10
S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. PITEȘTI
against Romania lodged on 9 December 2009
STATEMENT OF FACTS
1. The applicant, S.C. Vinalcool Argeș S.A. Pitești, is a Romanian private company with its headquarters in Pitești. It is represented before the Court by Ms R. Folescu, a lawyer practising in Pitești. A. The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. 1. The applicant company’s legal status
The applicant company was created under Law no. 15/1990 on the Reorganisation of State-owned Companies into Commercial Companies. Under Article 20 of that Law, it took over the assets of a former economic unit owned by the communist State. The State owned all the shares in the new company and administered them through the State Property Fund ( Fondul Proprietății de Stat – “the F.P.S.”). In 1994 the Ministry of Agriculture and Food issued a certificate recording which possessions belonged among the company’s assets.
On 8 January 1998 F.P.S. transferred its shares in the applicant company to the Oltenia Financial Investment Company ( Societatea de Investiții Financiare Oltenia S.A. – “S.I.F. Oltenia”). Founded in 1993 as a Private Property Fund, S.I.F. Oltenia was reorganised in accordance with Law no. 133/1996 on the Transformation of Private Ownership Funds in Financial Investment Companies and is currently an entirely privately ‑ owned company. In exchange, F.P.S. received shares in other State-owned companies. The applicant company thus became a privately-owned company.
On 8 June 2005 S.I.F. Oltenia sold 66.9 % of the applicant company’s shares to private entities, the current shareholders. 2. Proceedings against the applicant for restitution of property
On 29 October 2002 three individuals brought an action against the applicant company for restitution of property, claiming that the land recorded in the 1994 certificate had been unlawfully confiscated from their grandparents by the communist State. They relied on the provisions of Law no. 10/2001 on the Restitution of Property.
In a judgement of 16 October 2003, the Argeș County Court ordered the applicant company to surrender to the plaintiffs the land and the buildings erected on it. The court found that the plaintiffs’ grandparents had been the rightful owners of the assets, which had been unlawfully nationalised in 1950. It considered that the 1994 certificate issued to the applicant company did not constitute a valid property title deed, as it only acknowledged the factual situation existing as at the date of its delivery.
The applicant company appealed. On 1 July 2004 the Argeș Court of Appeal found that the buildings had been demolished and that their restitution was thus no longer possible. It therefore replaced the obligation to return the buildings with an order to pay compensation to the plaintiffs.
The High Court of Cassation and Justice upheld those findings in a final decision adopted on 7 February 2006.
On 8 March 2007 the applicant company surrendered the possession of the land. 3. Action in compensation against the State
On 2 May 2007 the applicant company brought an action against the State and the Authority for Recovery of State Assets ( Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – “the A.V.A.S.” – a new organisation which encompassed the former F.P.S.) seeking compensation for the loss it had incurred because of the restitution of its assets to their former owner. It estimated the damage at 643,280.16 Romanian lei (RON). It relied on Government Emergency Ordinance no. 88/1997 on the Privatisation of Commercial Companies (“Ordinance No. 88/1997”).
On 15 May 2008 the Argeș County Court granted the action. It observed that the applicant company had been privatised in 1998 by the State and held that the A.V.A.S. and the State were responsible for the loss incurred by the applicant, under the provisions of Article 32 4 of Ordinance no. 88/1997. It therefore ordered the defendants to pay RON 643,280.16 to the applicant company. Both parties appealed.
In a final decision of 23 June 2009, the High Court of Cassation and Justice quashed that ruling. It held that the applicant company had been privatised by means of a non-pecuniary assignment, following normative provisions which had been expressly abolished by Ordinance no. 88/1997. Consequently the privatisation had not been covered by the provisions of Ordinance no. 88/1997, which had only regulated privatisation by means of sale contracts. The court concluded that the State’s liability could not be engaged. 4. Other developments
In separate proceedings instituted by three individuals against the A.V.A.S. and the applicant company for restitution of property confiscated by the communist state, the courts accepted that the applicant company could not be held liable under Law no. 10/2001 given that when that Law had entered into force, the property in question had belonged to the company. B. Relevant domestic law
Ordinance no. 88/1997 read as follows in so far as relevant as at the date of the facts: Article 5 “The State Property Fund is a public interest institution, with legal personality, subordinated to the Government, which acts [to diminish] the participation of the State and of the local public authorities in the economy by selling ... shares [in itself].” Article 32 4 “1. The public institutions involved in privatisation grant compensation to companies which have been privatised or are in the process of privatisation for the damage caused to them by the restitution to the former owners of assets that were nationalised by the State… 5. If the companies are ordered, by final court decisions, to pay compensation for confiscated possessions when restitution in kind is not possible, the public institutions involved in privatisation will pay such awards directly to the rightful owners. 6. The State guarantees the fulfillment by the public institutions of the obligations set out in this Article.”
Under the relevant provisions of Law no. 137/2002 concerning measures for accelerating the process of privatisation (Article 29 § 3), the public institutions involved in privatisation will pay compensation to buyers with whom they have concluded sales contracts and not to the companies themselves. Under Article 30 § 3 of the same Law, the new regulations did not apply to sale contracts concluded before the entry into force of the regulation which remained under the authority of Ordinance no. 88/1997. This interpretation was reaffirmed by the High Court of Cassation and Justice in its decision no. 18 of 17 October 2011 adopted in the examination of an appeal in the interest of law. COMPLAINTS
The applicant company complains that by dismissing its action against the A.V.A.S. and the State, the courts wrongly applied the provisions of Ordinance no. 88/1997 and disregarded its right to receive compensation for the loss of possessions, thus breaching its right to fair proceedings and causing it damage. It relies on the provisions of Articles 1, 6 and 13 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. Did the applicant company exhaust all the available domestic remedies, within the meaning of Article 35 of the Convention? In particular, did the applicant company have the opportunity to rely on the responsibility for eviction ( garanția pentru evicțiune ) under the provisions of the Civil Code in force at the relevant time? 2. Has the applicant company been deprived of its possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? If so, was that deprivation necessary? In particular, did that deprivation impose an excessive individual burden on the applicant (see Immobiliare Saffi v. Italy, [GC], no. 22774/93, § 59, ECHR 1999-V)?