S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. PITEȘTI v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. PITEȘTI v. ROMANIA (CtEDO, 2016)
Comunicat la 7 martie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 7629/10 S.C. VINALCOOL ARGEȘ S.A. PITEȘTI împotriva României depusă la 9 decembrie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, S.C. Vinalcool Argeș S.A. Pitești, este o companie privată română cu sediul său din Pitești. Este reprezentată în fața Curții de către dna R. Folescu, avocat practicant în Pitești. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă a fost creată în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea întreprinderilor de stat în companii comerciale. În temeiul articolului 20 din această Lege, a preluat activele unei foste unități economice deținute de statul comunist. Statul a deținut toate acțiunile din noua societate și le-a administrat prin intermediul Fondului de proprietate de stat (fondul proprietății de stat) În 1994 Ministerul Agriculturii și Alimentelor a emis un certificat de înregistrare care aparținea bunurilor companiei. La 8 ianuarie 1998 F.P.S. și-a transferat acțiunile în societatea reclamantă către Compania de Investiții Finanțiale Oltenia (Societatea de Investiții Financie Oltenia S.A. – „S.I.F. Oltenia”. Fundată în 1993 ca fond de proprietate privată, S.I.F. Oltenia a fost reorganizată în conformitate cu Legea nr. 133/1996 privind transformarea fondurilor de proprietate privată în companii de investiții financiare și este în prezent o societate de proprietate privată în întregime. În schimb, F.P.S. a primit acțiuni în alte companii deținute de stat. Societatea reclamantă a devenit astfel o societate privată. La 8 iunie 2005, S.I.F. Oltenia a vândut 66,9 % din acțiunile societății reclamante către entități private, actuali acționari. La 29 octombrie 2002, trei persoane au introdus o acțiune împotriva societății reclamante pentru restituire a proprietăților, susținând că terenurile înregistrate în certificatul de 1994 au fost confiscate ilegal de bunicii lor de către statul comunist. Ele se bazează pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind Restituirea proprietăților. Într-o hotărâre din 16 octombrie 2003, Tribunalul județului Argeș a ordonat societății reclamante să predea la reclamanții terenurile și clădirile construite pe el. Curtea a constatat că bunicii reclamanților au fost proprietarii de drept al bunurilor, care au fost ilegal naționalizate în 1950. Acesta a considerat că certificatul de 1994 eliberat societății reclamante nu constituie un titlu de proprietate valabil, deoarece a recunoscut doar situația de fapt existentă la data livrării sale. La 1 iulie 2004, Curtea de Apel a constatat că clădirile au fost demolate și că restituirea lor nu mai este posibilă. Prin urmare, aceasta a înlocuit obligația de a returna clădirile cu ordinul de a plăti compensații reclamanților. Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a susținut aceste concluzii într-o decizie finală adoptată la 7 februarie 2006. 10. La 8 martie 2007, societatea reclamantă a renunțat la posesia terenului. Acțiune în despăgubire împotriva statului 11. La 2 mai 2007, societatea reclamantă a introdus o acțiune împotriva statului și a Autorității pentru recuperarea activelor de stat (Autorita pentru Valorificarea Activelor Statiului – „A.V.A.S.” – o nouă organizație care include fostul F.P.S.) care solicită compensare pentru pierderea pe care le-a suportat din cauza restituirii activelor sale fostului lor proprietar. A estimat daunele la 643.280.16 lei român (RON). Se bazează pe Ordinul de urgență nr. 88/1997 privind privatizarea întreprinderilor comerciale („Ordinitatea nr. 88/1997”). 12. La 15 mai 2008, Curtea județului Argeș a acordat acțiune, observand că societatea reclamantă a fost privatizată în 1998 de către stat și a susținut că A.V.A.S. și statul au fost responsabili pentru pierderea suportată de reclamant, în conformitate cu dispozițiile articolului 32 din Ordinul nr. 88/1997. Prin urmare, a ordonat inculpaților să plătească RON 643.280.16 către societatea reclamantă. Ambele părți au apelat. 13. Într-o decizie finală din 23 iunie 2009, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție a anulat această hotărâre, susținând că societatea reclamantă a fost privatizată prin intermediul unei atribuiții morale, în urma unor dispoziții normative care au fost excluse în mod expres prin Ordonanța nr. 88/1997. Prin urmare, privatizarea nu a fost acoperită de dispozițiile Ordonanța nr. 88/1997, care a reglementat privatizarea doar prin intermediul contractelor de vânzare. Curtea a concluzionat că răspunderea statului nu poate fi angajată. Alte evoluții 14. În proceduri separate instituite de trei persoane împotriva A.V.A.S. și societatea reclamantă pentru restituire a proprietăților confiscate de statul comunist, instanța a acceptat că societatea reclamantă nu a putut fi considerată responsabilă în temeiul Legii nr. 10/2001, având în vedere că, la intrarea în vigoare a acestei legi, proprietatea în cauză aparținea societății. Ordonanța nr. 88/1997 a fost citită după cum urmează, în măsura în care este relevantă la data faptelor: art. 5 „Fondul de stat de proprietate este o instituție de interes public, cu personalitate juridică subordonată Guvernului, care acționează [de a diminua] participarea statului și a autorităților publice locale în economia prin vânzarea [...] acțiuni [în sine].” art. 32 „1. Instituțiile publice implicate în privatizarea acordă compensații societăților care au fost privatizate sau sunt în curs de privatizare pentru daunele cauzate lor prin restituirea foștilor proprietari de active care au fost naționalizate de stat. ... În cazul în care societățile sunt ordonate, prin hotărâri finale ale instanței, să plătească compensarea pentru posesiunile confiscate atunci când nu este posibilă restituirea în natură, instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti astfel de premii direct proprietarilor de drept. Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice a obligațiilor prevăzute în prezentul articol.” 16. În temeiul dispozițiilor relevante din Legea nr. 137/2002 privind măsurile de accelerare a procesului de privatizare (art. 29 § 3), instituțiile publice implicate în privatizare vor plăti compensații cumpărătorilor cu care au încheiat contracte de vânzări și nu întreprinderilor însuși. În temeiul articolului 30 § 3 din aceeași lege, noua reglementare nu se aplică contractelor de vânzare încheiate înainte de intrarea în vigoare a regulamentului care a rămas sub autoritatea Ordinului nr. 88/1997. Această interpretare a fost reafirmată de Înalta Curte de Casare și Justiție în decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 adoptată în examinarea unui recurs în interesul dreptului. 17. Societatea reclamantă se plâng că, respingând acțiunea sa împotriva AVA și a statului, instanțele au aplicat în mod echitabil dispozițiile Ordinării nr. 88/1997 și nu au respectat dreptul său de a primi compensare pentru pierderea de bunuri, încălcând astfel dreptul la proceduri echitabile și provocând daune. Se bazează pe dispozițiile art. 1, 6 și 13 din Convenție și din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Întrebări către părți Societatea reclamantă a epuizat toate căile de recurs interne disponibile, în sensul art. 35 din Convenție? În special, societatea reclamantă a avut posibilitatea să se bazeze pe responsabilitatea de expulzare ( Garanția pentru evicțiune ) în conformitate cu dispozițiile Codului Civil în vigoare în momentul respectiv? Societatea reclamantă a fost privată de posesiunile sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 ? Dacă este cazul, această privație a fost necesară? În special, această privație a impus o povară individuală excesivă reclamantului (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDO 1999-V)?