APNEL (ASSOCIATION POUR LA PROMOTION DU NATURISME EN LIBERTÉ) c. FRANCE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 42156/23 APNEL (ASOCIERE PENTRU PROMOȚIA NATURISMELOR ÎN LIBERTATE) împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se înscrie la 12 septembrie 2024 într-un comitet compus din María Elósegui, președinta Kateřina Šimáčková, Stéphane Pisani , judecători și Martina Keller, graffière de la secțiunea n 42156/23 îndreptat împotriva Republicii Franceze, inclusiv o asociație de drept francez, l După ce a luat această decizie în mod deliberat, se face următoarea decizie ÎNCHEIATĂ Hotărârea se referă la interzicerea unei manifestări cu port de îmbrăcăminte facultativă organizată de către asociația solicitantă, al cărei obiect este de a lucra pentru a se modifica art. 222-32 din Codul penal francez [1] pentru a se asigura că simpla nuditate nu este asimilată cu exhibiție sexuală Pe lângă art. 10 din Convenție, asociația reclamantă susține că interzicerea care i-a fost opusă a adus o atingere disproporționată dreptului său la libertatea de exprimare. Prin scrisoarea din 7 iulie 2019, asociația reclamantă a declarat la prefectura de poliție din Paris că dorește să organizeze un protest cu îmbrăcăminte facultativă în centrul Parisului, pe bicicletă, numit World Naked Bike Ride Paris , la 8 septembrie 2019, obiectivul fiind de asigurarea libertății de a fi gol ca expresie a fragilității umane, a nevoii de a se reconecta cu natura și cu propria natură și fără rușinea corpului printr-un decret din 7 septembrie 2019, prefectul de poliție din Paris interzice manifestarea vizei, în special art. L. 211-4 din Codul securității interne și art. 222-32 din Codul penal (a se vedea alin. (8) și (9) din Codul penal (a se vedea alin. Mai jos) din următoarele motive (...) Considerând că organizatorii adunării declarate au anunțat că portul de îmbrăcăminte va fi opțional pe traseul manifestării ; că serviciile de conducere a ordinii publice și a traficului le-au indicat că faptul de a fi gol în spațiul public caracterizează țarcul de exhibiție sexuală, pedepsită cu un an de închisoare și cu 15 000 de euro de pârnaie ; că, ulterior, organizatorii au refuzat să semneze recipisa de declarație, exprimându-și astfel dorința de a nu respecta interdicția prevăzută la art. 222-32 din Codul penal; (i) autoritatea de poliție competentă să prevină infracțiunile prin măsuri adecvate, necesare și proporționale, care să permită reconcilierea imperativelor ordinii publice cu exercitarea libertăților publice ; (i) o măsură prin care să se interzică întinderea unei manifestări care prezintă riscuri de comitere a unor infracțiuni, fără a se interzice locul de adunare, răspunde acestor obiective (...) L Prin hotărârea din 19 iunie 2020, TA a respins cererea societății reclamante din următoarele motive (...) L Reprimând penal expresia sexuală, legiuitorul a auzit astfel reținerea sexualității în sfera intimă, pentru a proteja societatea de o imprudență care se manifestă (...) [și] garantarea nu numai a obiectivului constituțional de siguranță publică, ci și a protecției libertății individuale, astfel cum este garantată prin art. 4 din Declarația drepturilor omului, în termeni care se referă la: Libertatea constă în a face tot ce nu le face rău altora (...) 13. Reprimând, în condiții strict definite de legea laxă exhibiție a întregului corp sau a unei părți a corpului la vederea publicului în afara spațiilor prevăzute în acest scop, dispozițiile contestate din art. 222-32 din Codul penal nu aduc atingere libertăților de conștiință și de exprimare, care trebuie să concilieze cu dreptul altora de a nu fi tulburat în conștiința sa, o atingere disproporționată a obiectivelor urmărite. În plus, instanța judiciară are sarcina de a se asigura că fiecare dintre aceste măsuri este adaptată, necesară și proporțională cu domeniul de aplicare pe care îl urmărește. 14. Din cele de mai sus rezultă că dispozițiile contestate acționează într-o conciliere care nu este în mod evident dezechilibrată între, pe de o parte, libertatea de conștiință, dreptul de exprimare colectivă a ideilor și a opiniilor și, pe de altă parte, obiectivul de valoare constituțională de salvgardare a ordinii publice. (...) 16. În cazul nudității sexuale (...) nu constituie decât o încălcare limitată a practicii colective a nudismului, prin urmare aceasta nu are ca scop interzicerea exhibiției totale sau parțiale a corpului său în fața publicului decât în locuri deschise publicului. În acest fel, libertatea de a purta haine, care este o componentă a libertății personale, nu este disproporționată în raport cu obiectivele urmărite de această măsură în materie de siguranță publică și de necesitatea de a asigura o utilizare respectuoasă a spațiilor deschise publicului. În cele din urmă, participanții au avut intenția de a sta de trei ori în locuri accesibile publicului. În cele din urmă, participanții au avut intenția de a se arăta dezbrăcați în ochii altora din moment ce manifestarea avea ca obiectiv, printre altele, să ne apere humanutatea. (...) Prin hotărârea din 14 aprilie 2022, Curtea Administrativă din Paris (CAA) a respins cererea societății reclamante din următoarele motive: (...) În conformitate cu jurisprudența constantă a Camerei Criminale a Curții de Casație (...) la mai multe exhibiții sexuale (...) este susceptibil să declanșeze tulburări de ordine publică, chiar dacă intenția exprimată de autorul ei este lipsită de orice conotație sexuală (...) în cele din urmă, principiul libertății vestimentare, care este o componentă a libertății personale, trebuie să se concilieze cu cerințele inerente protejării ordinii publice, care pot constitui în mod legal o interdicție de circulație în stare de nuditate pe calea publică (...) 14. În speță, din înscrisurile din dosar reiese că participanții au avut intenția de a se arăta dezbrăcați în ochii altora (...) [A]în ceea ce privește obiectivele urmărite de organizatorii demonstrației, prefectul de poliție nu putea, în principiu, numai pe motiv că elementele materiale ale dreptului la liberă circulație prevăzute la art. 222-32 din Codul Penal ar fi fost reunite, să refuze să autorizeze această manifestare fără a lua în considerare faptul că îi revine sarcina de a purta pentru exercitarea competențelor sale conferite prin articolul L. 211-4 din Codul de Securitate Internă, pe de o parte, este vorba despre libertatea de exprimare pe care o implică în mod necesar o interdicție de manifestare și, pe de altă parte, importanța tulburărilor, în special cele materiale, la ordinea publică care ar putea rezulta din autorizarea demonstrației. (...) 19.... [T] privind libertatea de exprimare pe care libertatea de întrunire pașnică și libertatea de asociere, garantate prin dispozițiile art. 10 și 11 din Convenție (...), despre care el nu știe că ar avea ca obiect sau ca efect garantarea libertății de circulație în stare de nuditate pe drumurile publice, nu în mod absolut (...) Printr-o decizie din 4 august 2023, Consiliul de Stat a declarat recursul la asociația solicitantă neacceptată. Cadrul intern relevant Dispoziția relevantă din Codul de Securitate Internă este următorul articol L. 211-4 din Codul de Securitate Internă În cazul în care autoritatea împuternicită a poliției consideră că manifestarea propusă este de natură să perturbe ordinea publică, aceasta la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22636/19, 13 octombrie 2022), în care a amintit formularea articolului 222-32 din Codul penal în versiunea sa aplicabilă faptelor din speță înainte de Legea nr. 21-478 din 21 aprilie 2021, art. 222-32 din Codul penal L Noțiunea de exhibiție sexuală nu este definită de art. 222-32 din Codul penal. Jurisprudența Curții de Casație (a se vedea, de exemplu, o hotărâre a Camerei Criminale din 24 noiembrie 2021, recurs nr 21─81.412, citată la punctul 15 din Hotărârea Buton , menționat mai sus) este atașat de a caracteriza elementele constitutive ale acestuia. La data faptelor în cauză, la dreptul de expunere sexuală a incrimina un act care implică a arăta o parte sexuală a corpului și care primește o anumită publicitate. Pe lângă elementul material obiectiv de incriminare, goliciunea unei părți sexuale a corpului, actul trebuie să fie (A se vedea art. 10 din Convenție, Curtea a recunoscut deja că nuditatea în public poate fi considerată o formă de expresie (a se vedea Gough c. Marea Britanie, nr. 49327/11, § 150, 28 octombrie 2014) și a amintit în În ceea ce privește observarea articolului 10, Curtea consideră că interdicția care s-a opus asociației solicitante de a organiza un eveniment nudist în spațiul public a constituit o interferență în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare (comparați cu Hotărârea Women On Waves și alții c. Portugalia, nr 31276/05, § 30, 3 februarie 200 9). 13. Curtea constată că ingerința avea ca temei juridic atât articolul L. 211-4 din Codul securității publice, cât și art. 222-32 din Codul penal (punctele 8 și 9 de mai sus) și că aceasta urmărea cel puțin unul dintre scopurile legitime prevăzute la alineatul (2) din art. 10, în special cel al apărării ordinii. În ceea ce privește aprecierea nevoii de ingerință în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, Curtea face trimitere la punctele 42 și 43 din Hotărârea Buttercup (citată), în care a amintit principiile fundamentale care decurg din jurisprudența sa referitoare la art. 10. Curtea precizează că, în cazul în care aceasta nu are drept sarcină de a înlocui autoritățile naționale competente, îi revine sarcina de a verifica din punct de vedere juridic art. 10 deciziile pe care le-au pronunțat ținând cont de ingerința în litigiu, în lumina întregii cauze, pentru a stabili dacă aceasta era proporțională cu scopul legitim urmărit și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica apar. relevante și suficiente (măsură , citată anterior, § 44). În speță, Curtea constată, în primul rând, că scopul chiar al asocierii este de a denunța art. 222-32 din Codul penal, care reprimă exhibiția sexuală (a se vedea alineatul (1) de mai sus). 16. Curtea consideră, în al doilea rând, că prefectul de poliție, care se confruntă cu o declarație de manifestare a asociației reclamante, a comisiei posibile sau chiar pronunțate a unor acte reprobabile în cursul acestui eveniment, poate decide în mod legitim că este de competența sa să interzică. Într-adevăr, acesta nu dispune de alte mijloace pentru a atinge cel puțin unul dintre obiectivele legitime prevăzute la alineatul (2) din art. 10 din convenție (a se vedea, a contrao, mutatis mutandis, Women on waves și altele, citată anterior, punctul 4317). Or, Curtea a precizat deja, într-o cauză care pune în discuție art. 11 din convenție, că libertatea de exprimare a opiniilor în cursul unei reuniuni pașnice este atât de importantă încât nu poate fi supusă niciunei limitări, în măsura în care nu poate comite el însuși, cu această ocazie, un act reprobabil (Ezelin c. Franța, 26 aprilie 1991, § 53, seria A n 202). Or, în opinia Curții, interdicția de a-și exercita competența a fost provocată chiar de asociația solicitantă, care apără o poziție care era în mod deschis ilegală, pe care o revendica și o subscrie fără echivoc în scrisoarea sa din 7 iulie 2019. 18. În plus, în hotărârea sa, prefectul poliției a luat în considerare atât libertatea de exprimare, cât și o interdicție de exprimare, cât și importanța tulburărilor la ordinea publică care ar putea rezulta din autorizarea acestei manifestări (punctul 3 de mai sus). În al treilea rând, Curtea constată că instanțele interne au pus în discuție drepturile asociației solicitante, protejate atât prin articolele 10 și 11 din convenție, cu interes general, în decizii detaliate și motivate. TA a considerat că interzicerea exhibiției sexuale are loc într-o conciliere care nu este în mod evident dezechilibrată între, pe de o parte, libertatea de conștiință, dreptul de exprimare colectivă a ideilor și a opiniilor și, pe de altă parte, obiectivul de valoare constituțională de salvgardare a ordinii publice și necesitatea de a asigura o utilizare respectuoasă a spațiilor deschise publicului (punctul 5 de mai sus). Cu toate acestea, CAA a reamintit că libertatea de întrunire pașnică și libertatea de asociere, care nu garantează libertatea de circulație în stare de nuditate pe drumurile publice, nu este absolut și poate face obiectul unor restricții (punctul 6 de mai sus). Or, Curtea amintește că limitele în care nuditatea în public este acceptabilă într-o societate modernă este o chestiune de interes public (Gough, citată anterior, § 172 20). În al patrulea rând, Curtea arată că: atât TA pe care CAA a considerat-o că este vorba despre o expunere sexuală, reprimată prin art. 222-32 din Codul penal, nu constituie decât o atingere limitată la practica colectivă a nudismului, din moment ce aceasta nu vizează interzicerea exhibiției tuturor sau a unei părți a corpului său în fața publicului decât în locuri deschise publicului (puncte 5 și 6 de mai sus. Curtea, care nu are să se pronunțe în la , citată anterior, punctul 50), consideră că nu există nicio justificare pentru a pune sub semnul întrebării raționamentul instanțelor interne, care se bazează pe motive relevante și suficiente care țin seama de convenție. 21. Dintre toate considerațiile de mai sus, Curtea concluzionează, pe lângă instanțele interne, că interdicția de manifestare împotriva asociației reclamante nu era disproporționată la scopul legitim urmărit și, prin urmare, că Ö Õ art. 10 din convenție este în mod evident nefondat. 22. Õ Prin urmare, cererea trebuie respinsă în conformitate cu Õ art. 10 din convenție. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 octombrie 2024. Martina Keller María Elósegui Asistentă Președintă [1] Vezi punctul 9 de mai jos

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

42156/23

APNEL (ASSOCIATION POUR LA PROMOTION

DU NATURISME EN LIBERTÉ)

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 12 septembre 2024 en un comité composé de

:

María Elósegui

, présidente

,

Kateřina Šimáčková,

Stéphane Pisani

, juges

,

et de Martina Keller,

greffière adjointe

de section

,

Vu

:

la requête n

o

42156/23 dirigée contre la République française et dont une association de droit français, l’APNEL (Association pour la Promotion du Naturisme En Liberté) («

l’association requérante

»), représentée par M

e

M.

Gougeon, avocate à Paris, a saisi la Cour le 24 novembre 2023

en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»),

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

OBJET DE l’AFFAIRE

1

.

La requête concerne l’interdiction d’une manifestation avec port de vêtement facultatif organisée par l’association requérante, dont l’objet est d’«

œuvrer pour que soit modifié l’article 222-32 du code pénal français

[1]

afin que la simple nudité ne soit pas assimilée à de l’exhibition sexuelle

». Sous l’angle de l’article 10 de la Convention, l’association requérante soutient que l’interdiction qui lui a été opposée a porté une atteinte disproportionnée à son droit à la liberté d’expression.

2

.

Par un courrier du 7 juillet 2019, l’association requérante déclara à la préfecture de police de Paris qu’elle souhaitait organiser une manifestation avec vêtement facultatif dans le centre de Paris, à vélo, appelée

World

Naked

Bike

Ride Paris

, le 8 septembre 2019, l’objectif étant de «

faire vivre la liberté d’être nu comme expression de la fragilité humaine, de la nécessité de se reconnecter avec la nature et avec sa propre nature et sans honte du corps

».

3

.

Par un arrêté du 7 septembre 2019, le préfet de police de Paris interdit la manifestation au visa notamment de l’article L. 211-4 du code de la sécurité intérieure et de l’article 222-32 du code pénal (voir paragraphes 8 et 9 ci

‑

dessous) pour les motifs suivants

:

«

(...) Considérant que les organisateurs du rassemblement déclaré ont annoncé que le port du vêtement serait facultatif sur le parcours de la manifestation

; que les services de la direction de l’ordre public et de la circulation leur ont indiqué que le fait d’être nu dans l’espace public caractérise le délit d’exhibition sexuelle, punie d’un an d’emprisonnement et de 15

000 euros d’amende

; que, à la suite, les organisateurs ont refusé de signer le récépissé de déclaration, témoignant ainsi de leur volonté de ne pas respecter l’interdiction prévue par l’article 222-32 [du code pénal]

;

Considérant qu’il appartient à l’autorité de police compétente de prévenir les infractions à la loi pénale par des mesures adaptées, nécessaires et proportionnées, permettant de concilier les impératifs de l’ordre public avec l’exercice des libertés publiques

; qu’une mesure interdisant le parcours d’une manifestation présentant des risques que des infractions pénales soient commises, sans interdire le lieu de rassemblement, répond à ces objectifs

(...)

»

4.

L’association requérante demanda au tribunal administratif (TA) de Paris l’annulation de l’arrêté préfectoral.

5

.

Par un jugement du 19 juin 2020, le TA rejeta la requête de l’association requérante pour les motifs suivants

:

«

(...) L’exhibition sexuelle, qui vise à réprimer le fait de montrer tout ou partie de ses organes sexuels à la vue d’autrui dans un lieu accessible aux regards du public, est susceptible d’entraîner des troubles à l’ordre public. En réprimant pénalement l’exhibition sexuelle, le législateur a ainsi entendu cantonner la sexualité dans la sphère intime afin de protéger la société contre une impudicité qui se montre (...) [et] garantir non seulement l’objectif constitutionnel de sécurité publique mais aussi la protection de la liberté individuelle telle que garantie par l’article 4 de la Déclaration des droits de l’homme, aux termes duquel «

La liberté consiste à pouvoir faire tout ce qui ne nuit pas à autrui (...)

».

(...)

(...) [L]es participants à la manifestation avaient vocation à stationner de manière fixe à trois reprises, dans des lieux accessibles aux yeux du public. Enfin, les participants avaient l’intention de se montrer nus aux yeux des autres dès lors que la manifestation avait notamment pour objectif de «

défendre notre humaNUté

» (...)

»

6

.

L’association requérante releva appel du jugement. Par un arrêt du 14

avril 2022, la cour administrative d’appel (CAA) de Paris rejeta la requête de l’association requérante pour les motifs suivants

:

«

(...)

»

7.

Par une décision du 4 août 2023, le Conseil d’Etat déclara le pourvoi de l’association requérante non admis.

Cadre interne pertinent

8

.

La disposition pertinente du code de la sécurité intérieure est la suivante

:

Article L. 211-4 du code de la sécurité intérieure

«

Si l’autorité investie des pouvoirs de police estime que la manifestation projetée est de nature à troubler l’ordre public, elle l’interdit par un arrêté qu’elle notifie immédiatement aux signataires de la déclaration au domicile élu (...)

»

9

.

S’agissant du délit d’exhibition sexuelle, la Cour renvoie aux paragraphes 14 et 15 de l’arrêt

Bouton c. France

(n

o

22636/19, 13 octobre 2022), dans lesquels elle a rappelé le libellé de l’article 222-32 du code pénal dans sa version applicable aux faits de l’espèce avant la loi n

o

21-478 du 21

avril 2021

:

Article 222-32 du code pénal

«

L’exhibition sexuelle imposée à la vue d’autrui dans un lieu accessible aux regards du public est punie d’un an d’emprisonnement et de 15

000 euros d’amende.

»

10

.

La notion d’exhibition sexuelle n’est pas définie par l’article

222-32 du code pénal. La jurisprudence de la Cour de cassation (voir, par exemple, un arrêt de la chambre criminelle du 24 novembre 2021, pourvoi n

o

21─81.412, cité au paragraphe 15 de l’arrêt

Bouton

, précité) s’est attachée à en caractériser les éléments constitutifs. L’infraction d’exhibition sexuelle incriminait, à la date des faits litigieux, un acte impliquant de montrer une partie sexuelle du corps et recevant une certaine publicité. Outre l’élément matériel objectif de l’incrimination, la nudité d’une partie sexuelle du corps, l’acte doit être «

imposé à la vue d’autrui

» et dans un lieu accessible au public. L’élément moral de l’infraction est constitué par la seule connaissance du caractère impudique de l’acte d’exhibition et ne dépend pas des mobiles de son auteur.

APPRÉCIATION DE LA COUR

11.

S’agissant de l’applicabilité de l’article 10 de la Convention, la Cour a déjà admis que la nudité en public pouvait être considérée comme une forme d’expression (voir

Gough c. Royaume

‑

Uni

, n

o

49327/11, §

150, 28 octobre 2014) et elle a rappelé dans l’arrêt

Bouton

(précité, § 30) que les idées ou les opinions d’une personne peuvent s’exprimer au travers de conduites ou de comportements. L’article 10 trouve donc à s’appliquer en l’espèce.

12.

S’agissant de l’observation de l’article 10, la Cour considère que l’interdiction qui a été opposée à l’association requérante d’organiser un évènement nudiste dans l’espace public a constitué une ingérence dans l’exercice de son droit à la liberté d’expression (comparer avec l’arrêt

Women On Waves et autres c. Portugal

, n

o

31276/05, § 30, 3 février 200

9).

13.

La Cour observe que l’ingérence avait pour base légale à la fois l’article L. 211-4 du code de la sécurité publique

et l’article 222-32 du code pénal (paragraphes 8 et 9 ci-dessus) et qu’elle poursuivait au moins l’un des buts légitimes énoncés au paragraphe 2 de l’article 10, en particulier celui de la défense de l’ordre.

14.

En ce qui concerne l’appréciation de la nécessité de l’ingérence dans l’exercice du droit à la liberté d’expression, la Cour renvoie aux paragraphes

42 et 43 de l’arrêt

Bouton

(précité), dans lesquels elle a rappelé les principes fondamentaux qui se dégagent de sa jurisprudence relative à l’article

pertinents et suffisants

» (

Bouton

, précité, § 44).

15.

En l’espèce, la Cour observe, en premier lieu, que l’objet même de l’association est de dénoncer l’article 222-32 du code pénal, qui réprime l’exhibition sexuelle (voir paragraphe 1 ci-dessus). L’association requérante avait donc pour but délibéré de ne pas se conformer au droit en vigueur en organisant une manifestation avec vêtement facultatif sur la voie publique pour «

faire vivre la liberté d’être nu

» (voir paragraphe 2 ci-dessus).

16.

La Cour estime, en deuxième lieu, que le préfet de police, confronté à l’annonce, dans la déclaration de manifestation de l’association requérante, de la commission possible, voire annoncée d’actes répréhensibles au cours de cet évènement, pouvait légitimement décider qu’il lui appartenait de l’interdire. En effet, il ne disposait d’aucun autre moyen pour atteindre au moins l’un des buts légitimes énoncés au paragraphe 2 de l’article

10 de la Convention (voir,

a contrario, mutatis mutandis, Women on

waves et autres

, précité, § 43).

17.

Or, la Cour a déjà précisé, dans une affaire mettant en jeu l’article 11 de la Convention, que la liberté d’exprimer des opinions au cours d’une réunion pacifique revêt une importance telle qu’elle ne peut subir une quelconque limitation dans la mesure où l’intéressé ne commet pas lui-même, à cette occasion, un acte répréhensible (

Ezelin c. France

, 26 avril 1991, § 53, série A n

o

202). Or, aux yeux de la Cour, l’interdiction de l’évènement a été provoquée par l’association requérante elle-même, qui défend une position ouvertement illégale, ce qu’elle revendiquait et assumait sans équivoque dans son courrier du 7 juillet 2019.

18.

De plus, dans son arrêté, le préfet de police a pris en compte tant l’atteinte à la liberté d’expression qu’emporte nécessairement une interdiction de manifestation que l’importance des troubles à l’ordre public susceptibles de résulter de l’autorisation de cette manifestation (paragraphe

3 ci-dessus).

19.

En troisième lieu, la Cour constate que les juridictions internes ont mis en balance les droits de l’association requérante, protégés à la fois par les articles 10 et 11 de la Convention, avec l’intérêt général, dans des décisions détaillées et motivées. Le TA a jugé que la prohibition de l’exhibition sexuelle opère une conciliation qui n’est pas manifestement déséquilibrée entre, d’une part, la liberté de conscience, le droit d’expression collective des idées et des opinions et, d’autre part, l’objectif de valeur constitutionnelle de sauvegarde de l’ordre public et la nécessité d’assurer un usage respectueux des lieux ouverts à la vue du public (paragraphe 5 ci-dessus). La CAA, quant à elle, a rappelé que la liberté de réunion pacifique et la liberté d’association, qui ne garantissent pas la liberté de circuler en état de nudité sur la voie publique, ne s’exercent pas de manière absolue et peuvent faire l’objet de restrictions (paragraphe 6 ci-dessus). Or, la Cour rappelle que les limites dans lesquelles la nudité en public est acceptable dans une société moderne est une question d’intérêt public (

Gough

, précité, § 172).

20.

En quatrième lieu, la Cour relève qu’aussi bien le TA que la CAA ont jugé que l’infraction d’exhibition sexuelle, réprimée par l’article 222-32 du code pénal, ne constitue qu’une atteinte limitée à la pratique collective du nudisme, dès lors qu’elle ne vise à interdire l’exhibition de tout ou partie de son corps à la vue du public que dans des lieux ouverts au public (paragraphes

5 et 6 ci-dessus). La Cour, qui n’a pas à se prononcer dans l’abstrait sur les éléments constitutifs du délit d’exhibition sexuelle en droit français et à qui il n’appartient pas de déterminer s’il y a lieu ou non de tenir compte des mobiles d’une personne poursuivie pour caractériser ce délit (

Bouton

, précité, § 50), considère que rien ne justifie de remettre en question le raisonnement des juridictions internes, qui repose sur des motifs pertinents et suffisants prenant en compte la Convention.

21.

De l’ensemble des considérations qui précèdent, la Cour conclut, à l’instar des juridictions internes, que l’interdiction de manifestation opposée à l’association requérante n’était pas disproportionnée au but légitime poursuivi et, partant, que le grief tiré de l’article 10 de la Convention est manifestement mal fondé.

22.

Il s’ensuit que la requête doit être rejetée en application de l’article

35

§

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 3 octobre 2024.

Martina Keller

María Elósegui

Greffière adjointe

Présidente

[1]

Voir paragraphe 9 ci-dessous