PREDA c. ROUMANIE
PREDA c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)
Comunicat la 17 aprilie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 13090/12 Eugen PREDA împotriva României introdusă la 7 februarie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Eugen Preda, este un resortisant român născut în 1976 și rezident în București. Este reprezentat în fața Curții de către dl R.A. Dumitrașcu, avocat la București. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin o hotărâre înainte de a spune dreptul din 28 decembrie 2009, tribunalul departamental din București a ordonat arestarea provizorie a reclamantului pentru o perioadă de douăzeci și nouă de zile. Tribunalul a arătat că reclamantul a fost acuzat de intrare prin efracție a armelor de la depozitul unei cazărmi militare, perturbând astfel în mod serios activitatea mai multor unități militare.
În plus, a remarcat că au existat indicii puternice care să sugereze că reclamantul era în fruntea unui grup de persoane acuzate de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri, de furt calificat și de încălcare a dispozițiilor privind armele și munițiile, și a precizat că a fost vorba despre acțiuni pentru care persoana în cauză a fost supusă unei pedepse cu închisoarea mai mare de patru ani, condiție impusă prin art. 148 din Codul de Procedură Penală (CPP) în vigoare la momentul respectiv pentru a autoriza o măsură de arestare provizorie sau prelungirea unei astfel de măsuri. Prin hotărârea din 13 ianuarie 2010, instanța de apel din București a respins recursul reclamantului și a confirmat existența unui motiv de suspiciune rezonabilă cu privire la răspunderea sa penală.
De asemenea, Comisia a precizat că reținerea provizorie a persoanei respective era, în opinia sa, necesară pentru buna desfășurare a urmăririlor penale, având în vedere complexitatea cauzei și numărul mare de inculpați. Prin hotărârea din 20 ianuarie 2010, tribunalul departamental din București, primind cererea Parchetului în acest sens, a prelungit reținerea provizorie a reclamantului pentru o perioadă de 30 de zile. El a constatat că a reieșit din elementele de probă colectate de la Parchet că există indicii de natură să convingă un observator obiectiv că a comis faptele pentru care a fost urmărit, așa cum a fost prevăzut la art. 143 din CPP. În plus, acesta a remarcat că reclamantul a fost supus unei pedepse cu închisoarea mai mare de patru ani, condiție impusă prin art. 148 din CPP în vigoare la momentul respectiv.
Acțiunea introdusă de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respinsă printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul din 25 ianuarie 2010 al instanței de apel din București. În decizia sa, Tribunalul de apel a considerat că motivele care au determinat arestarea provizorie a reclamantului și a coinculpaților săi erau în continuare necesare pentru buna desfășurare a urmăririi penale, având în vedere complexitatea cauzei și numărul mare de inculpați. Printr-o hotărâre din 18 februarie 2010, tribunalul departamental din București a prelungit reținerea provizorie a reclamantului pentru o perioadă de 30 de zile, considerând că motivele care au stat la baza acestei hotărâri erau încă valabile.
Reclamantul a interjetat acțiunea, susținând, printre altele, absența motivării acestei hotărâri. Prin hotărârea din 5 martie 2010, Tribunalul de Primă Instanță din București a recunoscut că motivarea hotărârii din 18 februarie 2010 a fost sumară și stereotipă, dar a menținut măsura în cauză după ce a enumerat actele de urmărire penală pe care le va efectua în curând procurorul în cadrul investigațiilor sale. Aceasta a pus sub semnul întrebării, de asemenea, atitudinea reclamantului, care, în fața Parchetului, prezentase amenințări la adresa autorităților judiciare. După 5 martie 2010, la cererea Parchetului, arestarea provizorie a reclamantului a fost prelungită succesiv de tribunale până la 9 iulie 2012, data la care tribunalul din București a condamnat la 15 ani de închisoare.
În acest interval, reclamantul a afirmat în repetate rânduri, prin intermediul avocatului său, că Õ din cauza curgerii timpului motivele care au justificat inițial punerea sa în detenție și au fost anulate, și a solicitat înlocuirea cu alte măsuri mai indulgente, cum ar fi, de exemplu, obligația de a nu părăsi orașul său de reședință sau țara sa sau obligația de a se supune unui control judiciar. Instanțele au decis să nu dea curs cererilor reclamantului, considerând că circumstanțele care au justificat punerea sa în custodia provizorie nu au suferit modificări având în vedere gravitatea și natura faptelor despre care a fost suspectat și având în vedere indiciile colectate de organele de anchetă din care rezultă că persoana respectivă a fost șeful unei rețele infracționale.
Pe de altă parte, aceștia au remarcat că durata procedurii penale împotriva reclamantului nu a fost nerațională în lumina jurisprudenței Curții. GRIFS 10. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge, în opinia sa, de durata detenției provizorii. Acesta arată că instanțele interne nu au acceptat cererile sale de a fi urmărite sau judecate în timp ce sunt puse în libertate și susține că, după 27 decembrie 2009, motivele care i-au determinat să-i prelungească detenția provizorie erau formule stereotipe privind gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Durata detenției provizorii a reclamantului a fost compatibilă cu condiția de judecată într-un termen rezonabil, în sensul art. 5 alin. (3) din Convenție?
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.