Comunicat la 17 aprilie 2014 SECȚIUNEA 3 Cerere nr. 63447/09 Tamas BODA împotriva României introdusă la 16 noiembrie 2009 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Tamas Boda, este un resortisant maghiar născut în 1968 și rezident în Gyula, Ungaria. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Ciolac, avocat în Oradea. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În 1997, Parchetul din apropierea tribunalului de primă instanță din Oradea a declanșat urmărirea penală împotriva reclamantului, reținută înșelăciune, falsificare și utilizare de documente false în timpul înmatriculării în România a mai multor mașini din străinătate. Între 15 aprilie și 12 decembrie 1997, acesta a fost pus în detenție provizorie. El a fost trimis, împreună cu alți complici, în fața instanței de primă instanță din Oradea a acuzațiilor menționate mai sus. El susține că a raportat instanței că adresa domiciliului său în Ungaria, unde i se trimisese citatul, era eronată. În fața instanței, reclamantul a recunoscut faptele reprobabile, în timp ce ceilalți inculpați au negat acest lucru. Prin hotărârea din 16 noiembrie 1998, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant și pe alte trei persoane la pedepse cu închisoarea de cel mult un an și zece luni pentru infracțiunile menționate anterior, cu excepția înșelătoriei pentru care au fost relaxați. Tribunalul i-a eliberat pe condamnații la execuție a pedepselor, care au făcut obiectul unei grații colective decise de către autoritatea legislativă. Instanța a numit deportarea reclamantului. Reclamantul își stabilește domiciliul în Ungaria și procedura a avut loc în absența sa. El a fost reprezentat de un avocat ales de acesta. Parchetul și reclamantul au făcut apel la această hotărâre. Reclamantul a solicitat relaxare, în timp ce procurorul solicita condamnarea pentru toate infracțiunile. Prin hotărârea din 10 noiembrie 1999, tribunalul departamental din Bihor a respins apelul reclamantului și l-a primit pe cel al Parchetului. Reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni. Recurentul a formulat un recurs și a solicitat confirmarea hotărârii pronunțate în primă instanță. Printr-o hotărâre definitivă din 4 aprilie 2000, tribunalul da La o dată nespecificată, procurorul general a formulat o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 4 aprilie 2000 privind o apreciere eronată a înscrisurilor din dosar de către instanța de primă instanță și tribunalul de apel, el a solicitat confirmarea hotărârii tribunalului departamental și condamnarea reclamantului și a altor persoane implicate în înmatricularea vehiculelor. Reclamantul nu a fost informat cu privire la redeschiderea procedurii din moment ce citația a fost trimisă întotdeauna la adresa în mod eronat. În fața Curții Supreme de Justiție, acuzații au fost apărați de același avocat din oficiu. Prin hotărârea din 21 martie 2003, Curtea Supremă a acceptat acțiunea în anulare, a pronunțat hotărârile pronunțate în primă și în ultimă instanță și a confirmat hotărârea instanței de departament. La cererea autorităților române, reclamantul a fost arestat în Croația în iulie 2008 în vederea extrădării sale în România. Reclamantul a formulat o contestație împotriva hotărârii din 4 iulie 2008. aprilie 2000 a Tribunalului de Primă Instană și a solicitat o reexaminare a cauzei. La 11 decembrie 2008, instana de apel a respins cererea pe motiv că Hotărârea din 4 aprilie 2000 fusese deja ruptă de Curtea Supremă de Justiie. La 8 septembrie 2009, instanța de departament a respins cererea pe motiv că: după admiterea acțiunii în anulare, hotărârea instanței a devenit definitivă. Reclamantul a ispășit pedeapsa impusă de tribunalul departamental în închisoarea Satu Mare. GRIEF Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii din cauza faptului că a fost condamnat în absența sa.
Communiquée le 17 avril 2014
Requête n
o
63447/09
Tamas BODA
contre la Roumanie
introduite le 16 novembre 2009
Le requérant, M. Tamas Boda, est un ressortissant hongrois né en 1968 et résidant à Gyula, Hongrie. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
En 1997, le parquet près le tribunal de première instance d’Oradea déclencha des poursuites à l’encontre du requérant, soupçonné d’escroquerie, de faux et d’usage de faux documents à l’occasion de l’immatriculation en Roumanie de plusieurs voitures provenant de l’étranger. Entre les 15 avril et 12 décembre 1997, il fut placé en détention provisoire.
Il fut renvoyé, avec d’autres complices, devant le tribunal de première instance d’Oradea des chefs d’accusation susmentionnés. Il affirme avoir signalé au tribunal que l’adresse de son domicile en Hongrie, où la citation à comparaître lui avait été envoyée, était erronée. Présent devant le tribunal, le requérant reconnut les faits reprochés, alors que les autres accusés les nièrent.
Par un jugement du 16 novembre 1998, le tribunal condamna le requérant et trois autres personnes à des peines de prison de maximum un an et dix mois pour les infractions susmentionnés, à l’exception de l’escroquerie pour laquelle ils furent relaxés. Le tribunal dispensa les condamnés de l’exécution des peines, constatant qu’elles faisaient l’objet d’une grâce collective décidée par le pouvoir législatif. Le tribunal ordonna l’expulsion du requérant. Le requérant établit son domicile en Hongrie et la procédure eut lieu en son absence. Il fut représenté par un avocat de son choix.
Le parquet et le requérant firent appel de ce jugement. Le requérant demanda la relaxe, alors que le parquet réclamait la condamnation pour l’ensemble des infractions.
Par un arrêt du 10 novembre 1999, le tribunal départemental de Bihor rejeta l’appel du requérant et accueillit celui du parquet. Le requérant fut condamné à une peine de prison de quatre ans et six mois.
Le requérant forma un pourvoi et demanda la confirmation du jugement rendu en première instance.
Par un arrêt définitif du 4 avril 2000, la cour d’appel d’Oradea accueillit le pourvoi du requérant, cassa l’arrêt du tribunal départemental et maintint le jugement du tribunal de première instance. La cour d’appel écarta également l’ordre d’expulsion du requérant.
À une date non-précisée, le procureur général forma un recours en annulation contre l’arrêt du 4 avril 2000. Alléguant une appréciation erronée des pièces du dossier par le tribunal de première instance et la cour d’appel, il demanda la confirmation de l’arrêt du tribunal départemental et la condamnation du requérant et des autres personnes impliquées dans l’immatriculation des véhicules.
Le requérant ne fut pas informé de la réouverture de la procédure dès lors que la citation à comparaître fut envoyée toujours à l’adresse erronée. Devant la Cour suprême de Justice, les accusés furent défendus par le même avocat commis d’office.
Par un arrêt du 21 mars 2003, la Cour suprême accueillit le recours en annulation, cassa les décisions rendues en premier et dernier ressort et confirma l’arrêt du tribunal départemental.
Sur demande des autorités roumaines, le requérant fut arrêté en Croatie en juillet 2008 en vue de son extradition vers la Roumanie.
Le requérant forma une contestation en annulation contre l’arrêt du 4
avril 2000 de la cour d’appel et demanda un réexamen de l’affaire. Le 11
décembre 2008, la cour d’appel rejeta la demande au motif que l’arrêt du 4 avril 2000 avait déjà été cassé par la Cour suprême de Justice.
Le requérant demanda ensuite à la cour d’appel le réexamen de son pourvoi contre l’arrêt du tribunal départemental. Le 8 septembre 2009, la cour d’appel rejeta la demande au motif qu’après l’admission du recours en annulation, l’arrêt du tribunal était devenu définitif.
Le requérant purgea la peine infligée par le tribunal départemental dans la prison de Satu Mare.
GRIEF
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint du caractère inéquitable de la procédure en raison de ce qu’il a été condamné en son absence.
La cause du requérant a-t-elle été entendue équitablement, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de sa condamnation en son absence
?