Carpiuc-Miron împotriva României

Publicat la 7 octombrie 2024

SECȚIUNEA A PATRA

Cererea nr. 36807/23 Alexandru-Manuel CARPIUC-MIRON împotriva României introdusă la 29 septembrie 2023 comunicată la 17 septembrie 2024

OBIECTUL CAUZEI

Cererea privește obligațiile pozitive ale Statului referitoare la educația copiilor atunci când există o lipsă de cooperare între părinți și un dezacord cu privire la alegerea școlii pe care urmează să o frecventeze. Reclamantul și soția sa se află în prezent într-o procedură de divorț. În iunie 2023, fiecare a sesizat instanțele naționale cu acțiuni de ordonanță președințială. Reclamantul a angajat acțiunea în nume propriu. Acțiunile erau similare și au fost examinate împreună. Aceste acțiuni urmăreau obținerea autorizației judiciare pentru a-l înscrie pe S., fiul lor minor în vârstă de 13 ani, în școala privată pe care fiecare părinte o alesese pentru anul școlar 2023-2024. În acțiunea sa, reclamantul arăta, de asemenea, că se opunea alegerii soției sale, deoarece considera că școala, pe care S. o frecventa deja, practica îndoctrinarea religioasă.

El prezentase probe pentru a demonstra că, în opinia sa, chiar dacă această școală era laică, ea funcționa sub patronajul Bisericii Mitropolitane (Mitropolia Moldovei și Bucovinei) și cerea elevilor practici religioase ample, precum postul de dimineață pentru a se spovedi și a se împărtăși sau participarea la slujbă în clădirea școlii. Prin hotărârea din 29 iunie 2023, tribunalul de primă instanță din Iași („tribunalul”) a respins acțiunea reclamantului și a admis-o pe cea a soției sale. Tribunalul a apreciat că era în interesul copilului să își continue școlarizarea în școala aleasă de mama sa. Tribunalul îl ascultase pe S., care declarase că dorea să rămână în această școală, că mânca dimineața și că nu se împărtășea.

Reclamantul a declarat apel și a arătat în special că tribunalul nu a examinat alegațiile sale referitoare la îndoctrinarea religioasă practicată de școala fiului său. Prin decizia din 12 iulie 2023, tribunalul departamental Iași („tribunalul departamental”) a respins apelul său ca nefondat. Tribunalul departamental a considerat, printre altele, că reclamantul nu demonstrase prin elemente de probă adecvate caracterul pretins religios și excesiv (presupusa religiozitate excesivă) al școlii frecventate de S. În fața Curții, reclamantul invocă articolele 6 și 9 din Convenție și articolul 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

1. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a asigura educația copilului său în conformitate cu convingerile sale religioase, în sensul articolului 2 din Protocolul nr. 1 la Convenție?

Autoritățile naționale au examinat în mod corespunzător alegațiile reclamantului, potrivit cărora școala privată frecventată de fiul său minor avea practici religioase pe care nu le aproba (a se vedea, mutatis mutandis, Kjeldsen, Busk Madsen și Pedersen c. Danemarcei, 7 decembrie 1976, §50 și urm., seria A nr. 23, și Perovy c. Rusiei, nr. 47429/09, §§62 și urm., 20 octombrie 2020)? 2. Are reclamantul calitatea de a acționa în numele lui S., copilul său (a se vedea, mutatis mutandis, Strand Lobben și alții c. Norvegiei [MC], nr. 37283/13, §§156-158, 10 septembrie 2019, și A și alții c. Islandei, nr. 25133/20 și 31856/20, §58, 15 noiembrie 2022)? Sau există un conflict de interese între drepturile reclamantului și cele ale lui S., copilul său (Strand Lobben, citată anterior, §158; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Scozzari și Giunta c. Italiei [MC], nr. 39221/98 și 41963/98, §138, CEDO 2000-VIII)?

Presupunând că reclamantul poate acționa în numele lui S., a existat o ingerință în dreptul lui S. garantat de articolul 9 din Convenție? Această ingerință era prevăzută de lege, urmărea un scop legitim și era necesară într-o societate democratică? În special, instanțele naționale au examinat în mod corespunzător argumentele pe care reclamantul le invoca cu privire la pretinsa îndoctrinare religioasă practicată de școala frecventată de S. (a se vedea, mutatis mutandis, în ceea ce privește obligațiile procedurale pozitive referitoare la examinarea obiecțiilor de conștiință, Papavasilakis c. Greciei, nr. 66899/14, §§60 și urm., 15 septembrie 2016, și Dyagilev c. Rusiei, nr. 49972/16, §§82-84, 10 martie 2020)?

Publié le 7 octobre 2024

QUATRIÈME SECTION

Requête n o 36807/23 Alexandru-Manuel CARPIUC-MIRON contre la Roumanie introduite le 29 septembre 2023 communiquée le 17 septembre 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne les obligations positives de l’État relatives à l’éducation des enfants lorsqu’il y a défaut de coopération entre les parents et désaccord quant au choix de l’école à fréquenter. Le requérant et son épouse sont actuellement en procédure de divorce. En juin 2023, ils saisirent chacun les juridictions nationales des actions en référé ( ordonanță președențială ). Le requérant a engagé l’action en son nom propre. Les actions étaient similaires et furent examinées conjointement. Ces actions visaient à obtenir l’autorisation judiciaire afin d’inscrire S., leur fils mineur âgé de 13 ans, dans l’école privée que chaque parent avait choisie pour l’année scolaire 2023-2024. Dans son action, le requérant indiquait aussi être opposé au choix de son épouse car il estimait que l’école, que S. fréquentait déjà, pratiquait l’endoctrinement religieux.

Il avait présenté des preuves pour démontrer que, à son avis, même si cette école était laïque, elle fonctionnait sous le patronage de l’Église métropolitaine ( Mitropolia Moldovei și Bucovinei ) et exigeait des élèves de pratiques religieuses poussées, tels le jeûne le matin afin de se confesser et de communier ou la participation à la messe dans le bâtiment de l’école. Par un jugement du 29 juin 2023, le tribunal de première instance de Iași (« le tribunal ») rejeta l’action du requérant et fit droit à celle de son épouse. Le tribunal jugea qu’il était dans l’intérêt de l’enfant de continuer sa scolarité dans l’école choisie par sa mère. Le tribunal avait entendu S., qui avait déclaré qu’il souhaitait rester dans cette école, qu’il mangeait les matins et qu’il ne communiait pas.

Le requérant interjeta appel et fit notamment valoir que le tribunal n’avait pas examiné ses allégations relatives à l’endoctrinement religieux pratiqué par l’école de son fils. Par une décision du 12 juillet 2023, le tribunal départemental de Iași (« le tribunal départemental ») rejeta son appel comme mal fondé. Le tribunal départemental jugea, entre autres, que le requérant n’avait pas démontré par des éléments de preuve adéquats le caractère prétendument religieux et excessif ( presupusa religiozitate excesivă ) de l’école fréquentée par S. Devant la Cour, le requérant invoque les articles 6 et 9 de la Convention et l’article 2 du Protocole no 1 à la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y-a-t-il eu méconnaissance du droit du requérant d’assurer l’éducation de son enfant conformément à ses convictions religieuses, au sens de l’article 2 du Protocole n o 1 à la Convention ? Les autorités nationales ont ‑ elles dûment examiné les allégations du requérant, selon lesquelles l’école privée fréquentée par son fils mineur avait des pratiques religieuses qu’il n’approuvait pas ( voir, mutatis mutandis , Kjeldsen, Busk Madsen et Pedersen c. Danemark , 7 décembre 1976, § 50 et suiv., série A n o 23, et Perovy c. Russie , n o 47429/09, §§ 62 et suiv., 20 octobre 2020) ? 2. Le requérant a-t-il la qualité à agir au nom de S., son enfant (voir, mutatis mutandis , Strand Lobben et autres c. Norvège [GC], n o 37283/13, §§ 156-158, 10 septembre 2019, et A et autres c. Islande , n os 25133/20 et 31856/20, § 58, 15 novembre 2022) ? Ou bien y a-t-il un conflit d’intérêts entre les droits du requérant et ceux de S., son enfant ( Strand Lobben , précité, § 158 ; voir aussi mutatis mutandis, Scozzari et Giunta c. Italie [GC], n os 39221/98 et 41963/98, § 138, CEDH 2000-VIII) ? À supposer que le requérant puisse agir au nom de S., y a-t-il eu ingérence dans le droit de S. garanti par l’article 9 de la Convention ? Cette ingérence était-elle prévue par la loi, poursuivait-elle un but légitime et était-elle nécessaire dans une société démocratique ? En particulier,

les juridictions nationales ont-elles dûment examiné les arguments que le requérant tirait du prétendu endoctrinement religieux pratiqué par l’école fréquentée par S. (voir, mutatis mutandis en ce qui concerne les obligations procédurales positives relatives à l’examen des objections de conscience¸ Papavasilakis c. Grèce , n o 66899/14, §§ 60 et suiv., 15 septembre 2016, et Dyagilev c. Russie , n o 49972/16, § 82-84, 10 mars 2020) ?