Mandić și alții împotriva Bosniei și Herțegovinei

Dna Mara Mandić și dl Krsto Bošković sunt resortisanți sârbi născuți în 1948 și respectiv în 1956. Dl Strahinja Starčević este un cetățean al Bosniei și Herțegovina născut în 1937. Dl Milija Vlahović este o citină a Bosniei și Herțegovina și un național al Serbiei născuți în 1937. Dl Strahinja Starčević a fost reprezentat în fața Curții de D. Kalaba, avocat practicant la Sarajevo. Guvernul Bosniei și Herțegovina (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Mijić. Guvernul sârb, fiind informat de dreptul lor de a interveni în proceduri (art. 36 § 1 din Convenția și art. 44 din Regulamentul Curții), a indicat că nu doresc să exercite acest drept. Reclamanții sau soții lor erau ofițeri ai JNA, forțele armate ale fostei Republici Socialiste Federale Iugoslave („SFRY”).

În acest caz se referă la încercările lor de a-și retrage apartamentele de înainte de război din Sarajevo. Practic, toate apartamentele din fostul SFRY făceau parte din sistemul de „proprietate socială”. Acestea au fost în general construite de întreprinderi deținute social sau de alte organisme publice pentru alocarea angajaților lor, care au devenit „deținători de drepturi ocupaționale”. Toți cetățenii SFRY au fost obligați să plătească o contribuție de mijloace testate pentru a subvenționa construcția de locuințe. Cu toate acestea, suma contribuției unei persoane nu a fost printre criteriile juridice luate în considerare în ceea ce privește listele de așteptare pentru alocarea acestor apartamente.

La 6 ianuarie 1991, membrii JNA au fost oferite posibilitatea de achiziționa apartamentele lor la o reducere pe valoarea lor de piață (a se vedea Legea privind apartamentele militare 1990, Zakon o stambenom obezbjeשivanju u Jugoslovenskoj narodnoj armiji, Gazette Oficiala SFRY nr. 84/90). Între 1981 și 1989, reclamanții, sau soții lor, au fost alocați apartamente militare la Sarajevo pe care le-au achiziționat mai târziu în conformitate cu legea privind apartamentele militare din 1990. La 18 februarie 1992, Bosnia și Herțegovina a suspendat vânzarea de apartamente militare pe teritoriul său (a se vedea Decretul de Suspensie privind vânzarea de apartamente 1992, Uredba o privatemenoj zabrani prodaje stanova u društvenoj svojini, Jurnalul Oficial al Republicii Socialiste Bosnia-Herzegovina nr. 4/92).

Decretul a fost respectat în ceea ce este astăzi Federația Bosnia-Herzegovina, iar cei care achiziționaseră apartamente militare situate în acea Entitate nu au putut înregistra proprietatea lor și au rămas, strict vorbind, titulari de drepturi de ocupare (un contract de achiziție nu este de sine titlul de transfer către cumpărător în temeiul legislației interne). Când JNA s-a retras oficial din Bosnia și Herțegovina la 19 mai 1992, reclamanții, sau soții lor, au continuat cariera lor militară în forțele VJ și au părăsit Sarajevo. După aceea au fost alocate drepturi de locație de durată nelimitată pe apartamentele militare din Serbia, care unii dintre ei au achiziționat și mai târziu.

10. În timpul războiului, forțele armate locale (de exemplu, forțele ARBH, HVO și VRS) au asumat controlul nominal al tuturor apartamentelor militare neprivatizate pe teritoriul sub controlul lor respectiv (Zakon o preuzimanju sredstava bivše Socijalističke Federativne Republike Jugoslavije u svojinu Republike Bosne i Hercegovine, Gazette Oficiale a Republicii Bosnia-Herzegovina nr. 6/92, 13/94, 50/95 și 2/96; Odluka o preuzimanju vojnostambenog fonda JNA, Gazette Oficiale a Republicii Srpska nr. 16/92; Zakon o sredstvima i finansiranju Armije Republike Bosne i Hercegovine, Gazette Oficiale a Republicii Bosnia-Herzegovina nr. 6/93, 17/93 și 13/94; Odluka o utvr vă ivanju namjene i prenošenju prava upravljanja i korištenja sredstvima bivše Socijalističke Federativne Republike Jugoslavije, koje je koristila bivša JNA, a koja se nalaze na području Federacije Bosne i Hercegovine; Gazette oficială a Republicii Bosnia și Herțegovina nr. 24/96).

Deși la 1 ianuarie 2006, aceste forțe s-au fuzionat în forțele armate ale Bosniei și Herțegovinei, apartamentele militare neprivatizate sunt încă sub controlul nominal al Entităților. 11. Un context mai detaliat în ceea ce privește apartamentele sociale, apartamentele militare și implicarea forțelor armate străine în războiul din 1992-1995 în Bosnia din Herțegovina este furnizat în .okić c. Bosnia și Herțegovina, nr. 6518/04, §§ 5-17, 27 mai 2010 și Mago și alții c. Bosnia și Herțegovina, nr. 12959/05, 19724/05, 47860/06, 8367/08, 9872/09 și 11706/09, §§ 5-8, 3 mai 2012. 12. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. 13. În 1982 soțul reclamantului, un ofițer al JNA, a fost alocat un apartament militar la Sarajevo.

14. La 11 februarie 1992, soțul reclamantului a cumpărat acest apartament în conformitate cu Legea din 1990 privind apartamentele militare și a plătit prețul total în valoare de 190.385 dinari iugoslavi. 15. Când JNA s-a retras oficial din Bosnia și Herțegovina la 19 mai 1992, soțul reclamantului a continuat cariera militară în forțele VJ. 16. La 15 septembrie 1998, soțul reclamantului a solicitat autorităților interne competente să-i restabilească apartamentul din Sarajevo. După moartea soțului ei, reclamantul a continuat această procedură (în conformitate cu Legea privind locuința din 1984, care este încă în vigoare, soții își împărtășesc drepturile de ocupare). 17. La 26 septembrie 2000, Ministerul Apărării Federației Bosniei și Herțegovinei a alocat apartamentul H.N., membru al forțelor ARBH.

18. În urma a două misiuni din motive procedurale, la 27 octombrie 2003, cererea de restituire a fost respinsă în conformitate cu art. 3a din Legea privind restabilirea apartamentelor 1998. 19. La 12 iulie 2004, Ministerul competent al Cantonului de la Sarajevo a susținut hotărârea din 27 octombrie 2003. La 28 septembrie 2006, în urma unei cereri de revizuire judiciară, Curtea Cantonală de la Sarajevo („Curtea Cantonală”) a susținut hotărârea din a doua instanță. 20. La 1 decembrie 2010, reclamantul a fost alocat drept de indemnizare de durată nelimitat pe un apartament militar din Belgrad. 21. Se pare că reclamantul nu a solicitat compensații în temeiul articolului 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor din 1997 (a se vedea punctul 54 mai jos).

22. În 1988, reclamantul, un ofițer medical JNA, a fost alocat un apartament militar la Sarajevo. 23. La 23 decembrie 1991, reclamantul a cumpărat acest apartament în conformitate cu legea privind apartamentele militare din 1990 și a plătit prețul de achiziție complet în valoare de 701.038 dinari iugoslavi. 24. Când JNA s-a retras oficial din Bosnia și Herțegovina la 19 mai 1992, el a continuat cariera militară în forțele VJ și a părăsit Sarajevo. Serviciul său militar a fost încheiat în 2002. 25. La 2 ianuarie 1997, Ministerul Apărării Federației Bosnia-Herzegovinei a alocat apartamentul N.A., membru al forțelor ARBH. 26. La 11 decembrie 1997, reclamantul a fost alocat drept de indemnitate de durată nelimitat pe un apartament militar din Belgrad.

La 2 septembrie 1998 a cumpărat apartamentul respectiv. 27. La 19 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat restituirea apartamentului său din Sarajevo. 28. În urma unui mandat din motive procedurale, la 11 februarie 2004, cererea sa a fost respinsă în conformitate cu art. 3a din Legea de restituție a apartamentelor din 1998. 29. La 23 iulie 2004, Ministerul competent al Cantonului de Sarajevo a susținut decizia de primă instanță din 11 februarie 2004. 30. La 23 februarie 2007, Curtea Cantonală, în urma unei cereri de reexaminare judiciară, a susținut decizia de a doua instanță din 23 iulie 2004. La 8 septembrie 2009, Curtea Supremă a respins cererea reclamantului de revizuire extraordinară a acestei hotărâri (zahtjev za vanredno preispitivanje sudske odluke).

31. La 29 decembrie 2009, reclamantul a depus un recurs constituțional împotriva hotărârii Curții Supreme. 32. La 10 noiembrie 2010, Curtea Constituțională de Bosnia și Herțegovina („Curtea Constituțională”) a respins recursul său ca fiind incompatibil ratione materiae, deoarece a afirmat că hotărârea Curții Supreme nu a implicat o examinare a substanței cererilor reclamantului, ci numai dacă au fost îndeplinite cerințele procedurale pentru o revizuire extraordinară a hotărârii Curții Cantonale. 33. La 2 septembrie 2003, comisia de restituire instituită prin anexa 7 la Hotărârea de Pace de la Dayton, înainte de care reclamantul a urmărit o procedură paralelă, a declarat că reclamantul nu a fost nici un refugiat, nici o persoană strămutată în sensul anexei 7 și a refuzat jurisdicția.

La 21 decembrie 2005, comisia de restituire a respins reclamantul a respins cererea de reconsiderare a cererii sale. 34. La 9 februarie 2010, Curtea de Bosnia și Herțegovina, în urma unei cereri de revizuire judiciară, a anulat hotărârile din 2 septembrie 2003 și 21 decembrie 2005 și a remis cazul de reexaminare. Între timp, însă, comisia de restituire a încetat să existe și cazurile sale au fost preluate de autoritatea municipală competentă de locuințe. Cu toate acestea, se pare că nu a fost luată nicio decizie în ceea ce privește cererea reclamantului în urma mandatului. 35. Se pare că reclamantul nu a solicitat compensații în temeiul articolului 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor din 1997 (a se vedea punctul 54 mai jos).

36. În 1989, reclamantul, un ofițer JNA, a fost alocat un apartament militar în Sarajevo. 37. La 11 februarie 1992, el a cumpărat acest apartament în conformitate cu legea privind apartamentele militare din 1990 și a plătit prețul total de 424.363,5 dinari iugoslavi. 38. Când JNA s-a retras oficial din Bosnia și Herțegovina la 19 mai 1992, reclamantul și-a continuat cariera militară în forțele VJ. 39. La 10 februarie 1997, Ministerul Apărării Federației Bosniei și Herțegovinei a alocat apartamentul H.H., membru al forțelor ARBH. 40. La 27 martie 1997, reclamantul a fost alocat drept de indemnitate de durată nelimitat pe un apartament militar din Novi Sad, Serbia. La 22 mai 1997 a cumpărat apartamentul.

41. Într-o dată necunoscută, el a solicitat autorităților interne competente să își revizuiască apartamentul la Sarajevo. La 3 noiembrie 2000, cererea sa a fost respinsă în conformitate cu art. 3a din Legea privind restabilirea apartamentelor 1998. 42. La 30 mai 2001, Ministerul Cantonului de la Sarajevo a susținut decizia de primă instanță din 3 noiembrie 2000. La 16 aprilie 2002, Comisia de restituire înființată prin anexa 7 la Hotărârea de Pace de la Dayton, înainte de care reclamantul a urmărit proceduri paralele, a susținut că reclamantul nu este nici un refugiat, nici o persoană strămutată în sensul anexei 7 și a refuzat jurisdicția. La 19 noiembrie 2002, Comisia de restituire a respins cererea reclamantului de reexaminare a cererii sale.

44. Se pare că reclamantul nu a solicitat compensații în temeiul articolului 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor din 1997 (a se vedea punctul 54 mai jos). 45. În 1981, reclamantul, un ofițer JNA, a fost alocat un apartament militar la Sarajevo. 46. La 14 februarie 1992, reclamantul a cumpărat apartamentul în conformitate cu Legea din 1990 privind apartamentele militare și a plătit prețul total de 355.965 dinari iugoslavi. 47. Când JNA s-a retras oficial din Bosnia și Herțegovina la 19 mai 1992, el a continuat cariera militară în forțele VJ. Serviciul său militar s-a încheiat în septembrie 1992. 48. La 9 aprilie 1997, Ministerul Apărării Federației Bosniei și Herțegovinei a alocat apartamentul S.Č., membru al forțelor ARBH.

49. La 15 aprilie 1998, reclamantul a solicitat autorităților interne competente să-i restabilească apartamentul din Sarajevo. În urma a două mandate din motive procedurale, la 8 octombrie 2003, cererea sa a fost respinsă în temeiul articolului 3a din Legea de restituție a apartamentelor din 1998. 50. La 28 aprilie 2004, Ministerul Cantonului de Sarajevo a susținut decizia de primă instanță. La 26 ianuarie 2007, în urma unei cereri de revizuire judiciară, Curtea cantonală a susținut decizia de a doua instanță. 51. La 14 octombrie 2009, Curtea Constituțională a respins recursul constituțional al reclamantului și a susținut hotărârile impuționate. 52. La o dată necunoscută, reclamantul a fost alocat dreptul de indemnitate de durată nelimitat pe un apartament militar în Serbia.

53. Se pare că nu a solicitat compensații în temeiul articolului 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor din 1997 (a se vedea punctul 54 mai jos). 54. La 22 decembrie 1995, toate contractele de achiziție încheiate în temeiul Legii privind apartamentele militare din 1990 au fost anulate (Zakon o preuzimanju sredstava bivše Socijalističke Federative Republike Jugoslavije u svojinu Republike Bosne i Hercegovine, Gazette Oficiale a Republicii Bosnia-Herzegovina nr. 6/92, 13/94, 50/95 și 296). După aceea, legislația care reglementează această chestiune, Legea de privatizare a apartamentelor din 1997 (Zakon o prodaji stanova na kojima postoji stanarsko pravo, Gazette Oficiale a Federației Bosnia-Herzegovina nr. 27/97, 11/98, 22/99, 27/99, 7/00, 32/01, 61/01, 15/02, 54/04, 36/06, 51/07, 72/08 și 23/09) și Legea de restituție a apartamentelor din 1998 (Zakon o preganku primjene Zakona o navuštenim stanovima, Gazette Oficiale a Federației Bosnia-Herzegovina nos.

11/98, 38/98, 12/99, 18/99, 27/99, 43/99, 31/01, 56/01, 15/02, 24/03, 29/03 și 81/09), au suferit numeroase modificări și toate aceste contracte au fost declarate legal valabile. Cu toate acestea, două categorii de cumpărători nu au dreptul să își retragă apartamentele și să își înregistreze titlul (a se vedea art. 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor 1997 și art. 3a din Legea privind restabilirea apartamentelor 1998). Prima categorie se referă la cei care au servit în forțele armate străine după războiul din 1992-1995. A doua se referă la cei care au achiziționat ocupare sau drepturi echivalente la un apartament militar într-un stat succesor al SFRY, precum actualii solicitanți.

Cu toate acestea, acum au dreptul la compensare în temeiul articolului 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor 1997. În timp ce compensația a fost inițial prevăzută ca restituire a sumei plătite pentru apartamentele în 1991/92 plus dobânzi la rata aplicabilă depozitelor overnight, la 30 martie 2012, Curtea Constituțională (decizie nr. U 15/11) a declarat că această metodă de determinare a cuantumului compensației neconstituționale și a ordonat Parlamentului Federației Bosniei și Herțegovine să-l modifice în conformitate cu „okić” (citat mai sus, §§ 63 și 72). 55. Pentru o analiză mai detaliată a legislației și practicilor interne relevante și a documentelor internaționale relevante, a se vedea δokić (citat mai sus, §§ 35-45) și Mago și alții (citat mai sus, §§ 53-69).

56. Nu mai a fost posibilă achiziționarea drepturilor de ocupare în Serbia din 1992 (a se vedea art. 30 alin. (1) din Legea privind locuința 1992, Zakon o stanovanju, Gazette Oficiale a Serbiei nos. 50/92, 76/92, 84/92, 33/93, 53/93, 67/93, 46/94, 47/94, 48/94, 44/95, 49/95, 16/97, 46/98, 26/01, 101/05 și 99/11).

În schimb, membrii actuali și pensionați ai forțelor armate și personalului actual și pensionat al Ministerului Apărării au avut dreptul la drepturi de închiriere echivalente de durată nelimitată asupra apartamentelor militare sau, în cazul lipsei de apartamente adecvate, împrumuturi ipotecare cofinanțate de stat, cu condiția ca ei sau soții sau copiii lor să nu dispună de drepturi de ocupare sau de drept echivalent la un apartament în orice dintre fostele Republice ale SFRY (Ordinamentul privind locuința militară 1994, Pravilnik o načinu i kriterijima za rešavanje stambenih pitanja zaposlenih u Saveznom ministarstvu za odbranu i Vojsci Jugoslavije, Jugoslavije, Jurnal Oficial al Republicii Federale a Iugoslaviei nos.

30/94, 39/94 și 6/96; Ordinul privind locuința militară 1995, Pravilnik o načinu i kriterijumima zavanje stanova u zakup i dodeljivanje stambenih zajmova za rešavanje stambenih pitanja zaposlenih u Vojsci Jugoslavije, Gazette Oficial a Republicii Federale a Iugoslaviei nos. 5/95, 18/96, 56/96, 58/96, 42/97 și 9/00; Ordinul privind locuința militară 2002, Pravilnik o načinu, kriterijuma i merilima zavanje stanova u zakup i dodeljivanje stambenih zajmova za rešavanje stambenih pitanja zaposlenih u Ministarstvu odbrane i Vojsci Srbije i Crne Gore, publicat într-un gazet intern al Ministerului Apărării nos. 20/02, 36/03, 34/04 și 29/05; Ordinul privind locuința militară 2005, Pravilnik o rešavanju stambenih pitanja u Ministarstvu odbrane, publicat într-un gazet intern al Ministerului Apărării nos.

38/05, 16/08, 26/08 și 39/08; și Ordonanțele pentru pensionari militari 1994 și 2010, Pravilnik o rešavanju stambenih potreba korisnika vojnih penzija, publicate într-un gazet intern al Ministerului Apărării nos. 31/94, 19/95, 26/96, 1/97 și 45/08 și Pravilnik o rešavanju stambenih potreba korisnika vojnih pensija, publicat într-un gazet intern al Ministerului Apărării nr. 34/10).

Prin urmare, cei care au ocupat apartamente militare în Bosnia și Herțegovina înainte de război au fost obligați, de regulă, să renunțe la drepturile acestor apartamente pentru a se califica pentru un apartament militar sau un împrumut în Serbia sau Muntenegru (vezi pct. 6-7 și 87 din Ordinul privind locuința militară 1994; pct. 7-8 și 74 din Ordinul privind pensiunile militare 1994; și pct. 6-7 și 85 din Ordinul privind locuința militară 1995). 57. Secțiunea 39 alineatul (2) din Legea privind locuința din 1992 prevede că titularul unui drept de locație de durată nelimitată în ceea ce privește un apartament poate cumpăra acel apartament în aceleași condiții ca un titular de drept de ocupare.

1. Ms Mara Mandić and Mr Krsto Bošković are Serbian nationals who were born in 1948 and 1956 respectively. Mr Strahinja Starčević is a citizen of Bosnia and Herzegovina who was born in 1937. Mr Milija Vlahović is a citzen of Bosnia and Herzegovina and a national of Serbia who was born in 1937. All the applicants live in Serbia.