STOJNIĆ v. BOSNIA AND HERZEGOVINA

RESPONDENT

BIH

HOTĂRÂRE

06.10.2015

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

STOJNIĆ v. BOSNIA AND HERZEGOVINA (CtEDO, 2015)

HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Slavko Stojnić, este un cetățean al Bosniei și Herțegovinei, născut în 1961 și locuiește în Banja Luka. Guvernul Bosniei și Herțegovinei („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Mijić. Reclamantul a fost ofițer al JNA, forțele armate ale fostei Republici Socialiste Federale Iugoslavie (“SFRY”). Prezentul caz se referă la încercarea sa de a-și reuși apartamentul de pre-război din Sarajevo. Contextul detaliat privind apartamentele de proprietate socială, apartamentele militare și implicarea forțelor armate străine în războiul din 1992-1995 în Bosnia din Herțegovina este furnizat în δokić c. Bosnia și Herțegovina, nr. 6518/04, §§ 5-17, 27 mai 2010 și Mago și alții c. Bosnia și Herțegovina, nr. 12959/05, 19724/05, 47860/06, 8367/08, 9872/09 și 11706/09, §§ 5-8, 3 mai 2012. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1983, reclamantul a fost alocat un drept de ocupare la un apartament militar din Sarajevo. La o dată necunoscută în 1992, el a cumpărat acest apartament în conformitate cu legea privind apartamentele militare din 1990 și a plătit prețul de achiziție complet în valoare de 182.953 dinaruri iugoslave (aproximativ 2.152 mărci germane (DEM) la momentul respectiv). Când JNA s-a retras oficial din Bosnia și Herțegovina la 19 mai 1992, reclamantul și-a continuat cariera militară în forțele VJ și a părăsit Sarajevo. Serviciul său militar a fost încheiat în 1998. La 29 ianuarie 1999, reclamantul a solicitat restituirea apartamentului său de la Sarajevo. La 4 aprilie 2001, cererea sa a fost respinsă în temeiul articolului 3a din Legea privind restituirea apartamentelor 1998. La 23 noiembrie 2001, Ministerul competent al Cantonului de Sarajevo a respins apelul său, astfel cum a fost prezentat în timp. La 8 februarie 1999, reclamantul s-a plâns la Camera Drepturilor Omului (un organism național de drepturi umane înființat în temeiul anexei 6 la Hotărârea de Pace de la Dayton) în legătură cu incapacitatea sa de a-și retracta apartamentul de preluare a războiului. El s-a bazat pe art. 6 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. 10. La 8 martie 2005, Comisia pentru Drepturile Omului (succesorul juridic al Camerei Drepturilor Omului) a constatat o încălcare a articolului 6 din Convenție din cauza lungii procedurii de restituire și a acordat reclamantului 1000 de mărci convertibile (BAM; aproximativ 500 de euro (EUR) pentru prejudiciu moral în acest sens. În ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Comisia a concluzionat că ingerința în dreptul reclamantului la bucurarea pașnică a „poșesiunilor sale” a fost justificată. Cu toate acestea, acesta a ordonat Federației Bosniei și Herțegovine să garanteze dreptul reclamantului la compensare prevăzut în art. 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor 1997, fără întârziere suplimentară și cel târziu în termen de trei luni de la eliberarea deciziei respective. 11. În aceeași dată, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Municipale de la Sarajevo („Curtea Municipală”) care urmărește stabilirea validității contractului de achiziție și înregistrarea titlului său în apartamentul în registrele de terenuri. La 1 octombrie 2007, Curtea Municipală a declarat contractul de achiziție legal valabil. Cu toate acestea, a respins afirmația reclamantului de a-și înregistra titlul. Curtea a susținut că, în conformitate cu Legea privind privatizarea apartamentelor din 1997, cei care au servit în forțele armate străine după războiul din 1992-1995, ca și actualul reclamant, nu au dreptul să își reprezinte apartamentele militare înainte de război și să își înregistreze titlul, dar au dreptul la compensare. La 19 noiembrie 2008, Curtea Cantonală de la Sarajevo a susținut această hotărâre. 12. La 28 decembrie 2005, Ministerul Apărării Federației Bosniei și Herțegovinei a alocat apartamentul M.H., membru al armatei Republicii Bosnia și Herțegovina. 13. La 4 decembrie 2013, Ministerul pentru Apărare a Republicii Serbiei a informat Guvernul Bosniei și Herțegovinei că dreptul reclamantului la alocarea unui plafon militar în Serbia a fost stabilit de către autoritățile competente. 14. Guvernul nu a contestat faptele prezentate de solicitant. Cu toate acestea, acestea au furnizat informații suplimentare după cum urmează. 15. La 19 aprilie 2007, reclamantul a primit BAM 15.979.68 (aproximativ 8.170) în compensație pentru apartamentul său de preluare din Sarajevo, în conformitate cu art. 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor 1997, astfel cum a ordonat Comisia pentru Drepturile Omului (a se vedea punctul 10 de mai sus). 16. Legislația și practicile interne relevante au fost descrise în Aleksić c. Bosnia și Herțegovina (nr. 38233/05, §§ 16-18, 3 februarie 2015).

The applicant, Mr Slavko Stojnić, is a citizen of Bosnia and Herzegovina, who was born in 1961 and lives in Banja Luka. 2. The Government of Bosnia and Herzegovina (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Mijić. 3. The applicant was an officer of the JNA, the armed forces of the former Socialist Federal Republic of Yugoslavia (“the SFRY”). The present case concerns his attempt to repossess his pre-war flat in Sarajevo. 4. The detailed background concerning socially owned flats, military flats and the involvement of foreign armed forces in the 1992-95 war in Bosnia in Herzegovina is provided in Đokić v. Bosnia and Herzegovina, no. 6518/04, §§ 5-17, 27 May 2010 and Mago and Others v. Bosnia and Herzegovina, nos. 12959/05, 19724/05, 47860/06, 8367/08, 9872/09 and 11706/09, §§ 5-8, 3 May 2012. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 5. In 1983 the applicant was allocated an occupancy right to a military flat in Sarajevo. 6. On an unknown date in 1992 he bought that flat under the terms of the Military Flats Act 1990 and paid the full purchase price in the amount of 182,953 Yugoslav dinars (approximately 2,152 German marks (DEM) at the time). 7. When the JNA formally withdrew from Bosnia and Herzegovina on 19 May 1992, the applicant continued his military career in the VJ forces and left Sarajevo. His military service was terminated in 1998. 8. On 29 January 1999 the applicant applied for the restitution of his flat in Sarajevo. On 4 April 2001 his application was rejected pursuant to section 3a of the Restitution of Flats Act 1998. On 23 November 2001 the competent Ministry of the Sarajevo Canton rejected his appeal as submitted out of time. 9. On 8 February 1999 the applicant complained to the Human Rights Chamber (a domestic human-rights body set up under Annex 6 to the Dayton Peace Agreement) about his inability to repossess his pre-war flat. He relied on Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. 10. On 8 March 2005 the Human Rights Commission (the legal successor of the Human Rights Chamber) found a violation of Article 6 of the Convention because of the length of the restitution proceedings and awarded the applicant 1,000 convertible marks (BAM; approximately 500 euros (EUR)) for non-pecuniary damage in this connection. As regards the complaint under Article 1 of Protocol No. 1, the Commission concluded that the interference with the applicant’s right to the peaceful enjoyment of his “possessions” had been justified. However, it ordered the Federation of Bosnia and Herzegovina to secure the applicant’s right to compensation envisaged under section 39e of the Privatisation of Flats Act 1997, without further delay and at the latest within three months from the delivery of that decision. 11. On the same date, the applicant initiated proceedings before the Sarajevo Municipal Court (“the Municipal Court”) seeking to establish the validity of a purchase contract and to register his title to the flat in the land register. On 1 October 2007 the Municipal Court declared the purchase contract legally valid. However, it rejected the applicant’s claim to have his title registered. The court held that under the Privatisation of Flats Act 1997 those who served in foreign armed forces after the 1992-95 war, like the present applicant, were not entitled to repossess their pre-war military flats and to register their title, but were entitled to compensation. On 19 November 2008 the Sarajevo Cantonal Court upheld that judgment. 12. On 28 December 2005 the Ministry of Defence of the Federation of Bosnia and Herzegovina allocated the flat to M.H., a member of the Army of the Republic of Bosnia and Herzegovina. 13. On 4 December 2013 the Ministry for Defence of the Republic of Serbia informed the Government of Bosnia and Herzegovina that the applicant’s right to allocation of a military-flat in Serbia had been established by the competent authorities. 14. The Government did not dispute the facts submitted by the applicant. However, they provided additional information as follows. 15. On 19 April 2007 the applicant received BAM 15,979.68 (approximately EUR 8,170) in compensation for his prewar flat in Sarajevo in accordance with section 39e of the Privatisation of Flats Act 1997, as ordered by the Commission for Human Rights (see paragraph 10 above). 16. The relevant domestic law and practice were outlined in Aleksić v. Bosnia and Herzegovina (no. 38233/05, §§ 16-18, 3 February 2015).

§ Cauze similare