ALEKSIĆ v. BOSNIA AND HERZEGOVINA

Reclamantul, dl Tihomir Aleksić, este un cetățean al Bosniei și Herțegovinei, care s-a născut în 1946 și trăiește în Belgrad. Guvernul Bosniei și Herțegovinei a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Mijić. Guvernul sârb, informat de dreptul lor de a interveni în cadrul procedurii (art. 36 § 1 din Convenția și art. 44 din Regulamentul de procedură), a indicat că nu doresc să exercite acest drept. Reclamantul a fost ofițer al JNA, forțele armate ale fostei Republici Socialiste Federale Iugoslavie („SFRY”). Prezentul caz se referă la încercarea sa de a-și reuși apartamentul de pre-război din Sarajevo. Contextul detaliat privind apartamentele de proprietate socială, apartamentele militare și implicarea forțelor armate străine în războiul din 1992-1995 în Bosnia din Herțegovina este furnizat în δokić c. Bosnia și Herțegovina, nr. 6518/04, §§ 5-17, 27 mai 2010 și Mago și alții c. Bosnia și Herțegovina, nr. 12959/05, 19724/05, 47860/06, 8367/08, 9872/09 și 11706/09, §§ 5-8, 3 mai 2012. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1984, reclamantul a fost alocat un drept de ocupare la un apartament militar din Sarajevo. La 31 martie 1992, el a cumpărat acest apartament în conformitate cu legea privind apartamentele militare din 1990 și a plătit prețul de achiziție complet în valoare de 710.117 dinari iugoslavi (aproximativ 8.354 mărci germane (DEM) la momentul respectiv). Când JNA a retras oficial din Bosnia și Herțegovina la 19 mai 1992, reclamantul și-a continuat cariera militară în forțele VJ și a părăsit Sarajevo. Serviciul său militar a fost încheiat în 1998. La 2 februarie 1997, Ministerul Apărării Federației Bosniei și Herțegovinei a alocat apartamentul H.G., membru al Armatei Republicii Bosnia și Herțegovina. 10. La 15 septembrie 1998, reclamantul a solicitat restituirea apartamentului său din Sarajevo. La 2 martie 2000, cererea sa a fost respinsă în temeiul articolului 3a din Legea de restituție a apartamentelor 1998. La 8 decembrie 2000, Ministerul competent al Cantonului Sarajevo a susținut această decizie. 11. La 28 mai 2002, Comisia de restituire, înființată prin anexa 7 la Hotărârea-cadru general pentru pace în Bosnia și Herțegovina din 1995 („Hotărârea de Pace din Dayton”), înainte de care reclamantul a urmărit proceduri paralele, a susținut că nu a fost nici un refugiat, nici o persoană strămutată în sensul anexei 7 și a refuzat jurisdicția. La 2 septembrie 2003, comisia de restituire a respins cererea reclamantului de reconsiderare a cererii sale. 12. La 31 iulie 2000, reclamantul s-a plâns la Camera Drepturilor Omului (un organism intern al drepturilor omului înființat în temeiul anexei 6 la Hotărârea de Pace de la Dayton) cu privire la incapacitatea de a-și retrage apartamentul anterior războiului. 13. La 6 iunie 2005, Comisia pentru Drepturile Omului (succesorul juridic al Camerei Drepturilor Omului) a respins plângerea reclamantului în ceea ce privește procedurile dinainte de organismele administrative competente din motive neepuizate (reclamantul nu a informat Comisia cu privire la deciziile din 2 martie 2000 și 8 decembrie 2000; a se vedea punctul 10 de mai sus). Declararea privind deciziile comisioanei de restituire a fost respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae. Comisia a susținut că, în conformitate cu anexa 7, Federația Bosnia-Herzegovina (contra care reclamantul a abordat apelul său) nu a putut fi responsabilă pentru deciziile comisioanelor de restituire, deoarece nu a avut competența de a le examina. 14. La 21 noiembrie 2005, reclamantul a inițiat o procedură în fața Curții Municipale de la Sarajevo („Curtea Municipală”) care urmărește stabilirea valabilității unui contract de achiziție din 31 martie 1992 și înregistrarea titlului său în apartamentul în registrul terenurilor. La 2 aprilie 2008, Curtea Municipală a concluzionat că acțiunea a fost retrasă deoarece reclamantul nu a participat la o audiere programată fără justificare. 15. La 25 martie 2011, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Serbia a informat Guvernul Bosniei și Herțegovinei că reclamantul nu a fost încă alocat un apartament militar în Serbia, dar că dreptul său la o astfel de alocare a fost stabilit de organismul competent al Ministerului Sârb al Apărării. 16. La 22 decembrie 1995, toate contractele de achiziție încheiate în temeiul Legii privind apartamentele militare din 1990 au fost anulate (Zakon o preuzimanju sredstava bivše Socijalističke Federative Republike Jugoslavije u svojinu Republike Bosne i Hercegovine, Gazette Oficiale a Republicii Bosnia-Herzegovina nr. 6/92, 13/94, 50/95 și 296). După aceea, legislația care reglementează această chestiune, Legea de privatizare a apartamentelor din 1997 (Zakon o prodaji stanova na kojima postoji stanarsko pravo, Gazette Oficiale a Federației Bosnia-Herzegovina nr. 27/97, 11/98, 22/99, 27/99, 7/00, 32/01, 61/01, 15/02, 54/04, 36/06, 51/07, 72/08 și 23/09) și Legea de restituție a apartamentelor din 1998 (Zakon o preganku primjene Zakona o navuštenim stanovima, Gazette Oficiale a Federației Bosnia-Herzegovina nos. 11/98, 38/98, 12/99, 18/99, 27/99, 43/99, 31/01, 56/01, 15/02, 24/03, 29/03 și 81/09), au suferit numeroase modificări și toate aceste contracte au fost declarate legal valabile. 17. Cu toate acestea, două categorii de cumpărători nu au dreptul să își recapete apartamentele și să își înregistreze titlul (a se vedea art. 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor 1997 și secțiunea 3a din Legea privind restabilirea apartamentelor 1998). Prima categorie se referă la cei care au servit în forțele armate străine după războiul din 1992-1995. A doua se referă la cei care au achiziționat ocupare sau drepturi echivalente la un apartament militar într-un stat succesor al SFRY. Cu toate acestea, acum au dreptul la compensare în temeiul articolului 39e din Legea privind privatizarea apartamentelor din 1997. Deși compensația a fost inițial prevăzută ca restituire a sumei plătite pentru apartamentele în 1991/92 plus dobânzi la rata aplicabilă depozitelor overnight, la 30 martie 2012, Curtea Constituțională (decizie nr. U 15/11) a declarat că această metodă de determinare a cuantumului compensației neconstituționale și a ordonat Parlamentului Federației Bosniei și Herțegovine să-l modifice în conformitate cu „okić” (citat mai sus, §§ 63 și 72). 18. Pentru o analiză mai detaliată a legislației și practicilor interne relevante și a documentelor internaționale relevante, a se vedea „Okić” (citată mai sus, §§ 35-45) și Mago și alții (citată mai sus, §§ 53-69). Legislația sârbă relevantă 19. Nu mai a fost posibilă achiziționarea de drepturi de ocupare în Serbia din 1992 (a se vedea art. 30 alin. (1) din Legea privind locuința 1992, Zakon o stanovanju, Gazette Oficiale a Serbiei nos. 50/92, 76/92, 84/92, 33/93, 53/93, 67/93, 46/94, 47/94, 48/94, 44/95, 49/95, 16/97, 46/98, 26/01, 101/05 și 99/11). În schimb, membrii actuali și pensionați ai forțelor armate și personalului actual și pensionat al Ministerului Apărării au acum dreptul la drepturi de indemnizare echivalente de durată nelimitată asupra apartamentelor militare sau, în caz de lipsă de apartamente adecvate, împrumuturi ipotecare cofinanțate de stat, cu condiția ca ei sau soții sau copiii lor să nu dispună de drepturi de ocupare sau de drept echivalent la un apartament în orice dintre fostele Republice ale SFRY (Ordinamentul privind locuința militară 1994, Pravilnik o načinu i kriterijumima za rešavanje stambenih pitanja zaposlenih u Saveznom ministarstvu za odbranu i Vojsci Jugoslavije, Jugoslavije, Gaznal Oficial al Republicii Federale a Iugoslaviei nos. 30/94, 39/94 și 6/96; Ordinul privind locuința militară 1995, Pravilnik o načinu i kriterijumima zavanje stanova u zakup i dodeljivanje stambenih zajmova za rešavanje stambenih pitanja zaposlenih u Vojsci Jugoslavije, Gazette Oficial a Republicii Federale a Iugoslaviei nos. 5/95, 18/96, 56/96, 58/96, 42/97 și 9/00; Ordinul privind locuința militară 2002, Pravilnik o načinu, kriterijuma i merilima zavanje stanova u zakup i dodeljivanje stambenih zajmova za rešavanje stambenih pitanja zaposlenih u Ministarstvu odbrane i Vojsci Srbije i Crne Gore, publicat într-un gazet intern al Ministerului Apărării nos. 20/02, 36/03, 34/04 și 29/05; Ordinul privind locuința militară 2005, Pravilnik o rešavanju stambenih pitanja u Ministarstvu odbrane, publicat într-un gazet intern al Ministerului Apărării nos. 38/05, 16/08, 26/08 și 39/08; și Ordonanțele pentru pensionari militari 1994 și 2010, Pravilnik o rešavanju stambenih potreba korisnika vojnih penzija, publicate într-un gazet intern al Ministerului Apărării nos. 31/94, 19/95, 26/96, 1/97 și 45/08 și Pravilnik o rešavanju stambenih potreba korisnika vojnih pensija, publicat într-un gazet intern al Ministerului Apărării nr. 34/10). Prin urmare, cei care au ocupat apartamente militare în Bosnia și Herțegovina înainte de război au fost obligați, de regulă, să renunțe la drepturile acestor apartamente pentru a se califica pentru un apartament militar sau un împrumut în Serbia sau Muntenegru (vezi pct. 6-7 și 87 din Ordinul privind locuința militară 1994; pct. 7-8 și 74 din Ordinul privind pensiunile militare 1994; și pct. 6-7 și 85 din Ordinul privind locuința militară 1995). 20. Secțiunea 39 alineatul (2) din Legea privind locuința din 1992 prevede că titularul unui drept de locație de durată nelimitată în ceea ce privește un apartament poate cumpăra acel apartament în aceleași condiții ca un titular al dreptului de ocupare.