Ogden împotriva Croației

Comunicat la 2 iunie 2014 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 27567/13 Stephen OGDEN împotriva Croației depusă la 15 aprilie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Stephen Ogden, este un național britanic, născut în 1968 și locuiește în Cheshire. El este reprezentat în fața Curții de către dl Dabelić, avocat care practică în Orebić. La 14 aprilie 2005, reclamantul a efectuat un acord de vânzare și cumpărare cu dl I, prin care reclamantul a cumpărat o casă veche de piatră și o parcelă de teren înconjurătoare. La o dată neespecificată, reclamantul a solicitat acordul ministrului justiției pentru achiziționa proprietatea proprietății imobiliare în cauză. La 20 octombrie 2008, cererea reclamantului a fost respinsă.

Partea relevantă a deciziei ministrului se citește după cum urmează: „... [immobilul în cauză] se află în afara zonei de construcție – protecția zonei de peisaj original [significant natural] [zašcita predjela izvornog prirodnog krajobraza Secțiunea 113 alin. (2) din Legea privind protecția naturii... prevede că persoanele fizice străine sau persoanele juridice nu pot achiziționa proprietatea proprietății imobiliare în, printre altele , peisaj semnificativ, cu excepția cazului în care un acord internațional prevede altfel. Întrucât nu au fost îndeplinite cerințele legale de eliberare a acordului solicitat, s-a hotărât ca în partea operativă a deciziei.” La 23 februarie 2012, Curtea Administrativă Înaltă (Visoki Upravni sud Republike Hrvatske ) a respins acțiunea reclamantului.

Partea relevantă a acestei hotărâri se citește după cum urmează: „La 1 februarie 2009, Modificările la Legea privind proprietatea au intrat în vigoare... Secțiunea 3 din Amendamentele... [condiționează] achiziționarea proprietății proprietăților imobiliare [de către cetățenii Uniunii Europene și persoanele juridice] în aceleași condiții ca pentru resortisanții croați și persoanele juridice... cu excepția terenurilor agricole ... și a zonelor protejate de natura, astfel cum sunt definite de lege... Argumentul reclamantului că cerințele legale pentru achiziția sa de proprietate au fost îndeplinite în temeiul principiului reciprocității este irelevant. De exemplu, art. 113 alineatul (2) din Legea privind protecția naturii interzice achiziția proprietății imobiliare situate în zonele protejate enumerate din Republica Croația (... peisaj semnificativ...).

Reclamantul a depus o plângere constituțională împotriva acestei hotărâri, susținând încălcări ale dreptului său constituțional la egalitate de resortisanți și străini în fața instanțelor și a altor autoritățile publice și a dreptului său constituțional de proprietate. În acest sens, el se bazează pe articolele 26 și 48 din Constituție. La 26 septembrie 2012, Curtea Constituțională a respins plângerea constituțională a reclamantului și-a preluat decizia cu privire la reprezentantul său la 17 octombrie 2012. Partea relevantă a deciziei menționează următoarele: „Reclamantul nu a adăugat argumente constituționale relevante pe baza cărora Curtea Constituțională ar putea stabili că, în cadrul procedurii dinainte de Ministerul Justiției și de Înaltul Tribunal Administrativ, au existat circumstanțe care indică [inegalitatea sa procedurală] ca național străin față de cetățenii croați în cadrul procedurilor dinaintea autorităților respective…

Curtea Constituțională protejează dreptul de proprietate [garantizat de] art. 48 din Constituție prin prevenirea restricției sau privarii acestui drept de către autoritățile publice, cu excepția cazului în care restricția sau privarea este prevăzută de lege. Cazurile de interferență cu proprietatea de către alte părți (persoane fizice sau persoane juridice) sunt de obicei litigii de proprietate între părțile private. Curtea Constituțională examinează astfel de decizii ale autorităților judiciare și ale altor autorități atunci când constată că astfel de decizii ... au fost bazate pe motive juridice inacceptabile sau este atât de greșită și lipsește de raționament juridic care ar putea fi considerată arbitrară…

Curtea Constituțională nu a găsit niciun astfel de elemente în acest caz.” Hotărârea de stabilizare și de asociere dintre Republica Croația, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, a intrat în vigoare la 1 februarie 2005. Partea relevantă a acordului se citește după cum urmează: art. 60 „(2)... De la intrarea în vigoare a prezentului acord, Croația autorizează, prin utilizarea completă și oportună a procedurilor sale existente, achiziționarea bunurilor imobiliare în Croația de către resortisanții statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția zonelor și aspectelor enumerate în anexa VII. În termen de patru ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord, Croația își modifică treptat legislația privind achiziționarea de bunuri imobiliare în Croația de către resortisanții statelor membre ale Uniunii Europene pentru a asigura același tratament față de resortisanții croați.

La sfârșitul celui de-al patrulea an de la intrarea în vigoare a prezentului acord, Consiliul de stabilizare și de asociere examinează modalitățile de extindere a acestor drepturi la domeniile și aspectele enumerate în anexa VII… ” Anexa VII „ACIZIEA PROPRIETĂȚIEI REALE DE CARE TREBUIE ÎN LISTA NAȚIONALĂȚILOR UE, de excepții menționate la art. 60 alineatul (2), sector exclus – Terenurile agricole, astfel cum sunt definite în Legea privind terenurile agricole (Narodne novine (Gazette Oficiale) nr. 54/94, text consolidat, 48/95, 19/98 și 105/99) – Zone protejate în temeiul Legei privind protecția mediului [Naturalității] (Gazette Oficiale) nr. 30/94.” Croația a devenit membru al Uniunii Europene la 1 iulie 2013, în temeiul Tratatului privind aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană („Tratatul privind accesul”).

Partea relevantă a Tratatului se citește după cum urmează: anexa V „... 3. LIBERTĂ CIRCULARE A Tratatului CAPITAL privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În ciuda obligațiilor în temeiul cărora este fondată Uniunea Europeană, Croația poate menține în vigoare timp de șapte ani de la data aderării, restricțiile prevăzute în Actul său privind terenurile agricole (OG 152/08), în vigoare la data semnării Tratatului de aderare, privind achiziționarea terenurilor agricole de către resortisanții unui alt stat membru, de către resortisanții statelor care sunt părți la Hotărârea privind Spațiul Economic European (EEAA) și de persoanele juridice formate în conformitate cu legislația unui alt stat membru sau a unui stat SEEA...” Actul de protecție a naturii din 2005 secțiunea 113 alineatul (2) din Legea de protecție a naturii (Zacon o zaštiti prirode , Gazette Oficial nr. 70/05 cu alte modificări), care a intrat în vigoare la 16 iunie 2005 și a fost abrogat la 6 iulie 2013, după cum urmează: „Entitățile juridice străine sau persoane fizice nu pot dobândi proprietatea proprietăților imobiliare situate în...

peisaj semnificativ... cu excepția cazului în care un acord internațional prevede altfel.” , Jurnalul Oficial nr. 80/13) a intrat în vigoare la 6 iulie 2013. Acesta a ridicat interdicția de achiziționare a proprietății imobiliare în zonele protejate de natură pentru resortisanții străini sau persoane juridice. Secțiunea 356 alineatul (2) din Legea privind proprietatea ( Zakon o vlasništvu i drogim stvarnim pravima , Jurnalul Oficial nr. 91/96 cu alte modificări) prevede că persoanele fizice și entitățile juridice străine pot achiziționa proprietatea proprietății imobiliare în Croația sub rezerva acordului ministrului Justiției. La 1 februarie 2009, Modificările Legii privind proprietățile au intrat în vigoare, adăugând art. 358a la Act.

Această dispoziție a scutit cetățenii Uniunii Europene și entităților juridice de la cerința de a cere consimțământul Ministrului Justiției, dar a exclus terenurile agricole și zonele protejate de natura aplicației sale. jurisprudența Curții Constituționale În decizia sa nr. U-I-673/1996 din 21 aprilie 1999, Curtea Constituțională a invalidat anumite dispoziții ale Legii de denaționalizare ca neconstituțională. Printre alte dispoziții, aceasta a invalidat ca dispoziție discriminatorie care a permis numai cetățenii croați, dar nu străini, să obțină restituire sau compensarea pentru proprietatea achiziționată în timpul regimului comunist iugoslav.

Jurisprudența Curții a Uniunii Europene în cauza Konle (Klaus Konle c. Republica Austria, C-302/97) Curtea a Uniunii Europene („CJUE”) a fost solicitată să evalueze conformitatea regimului de autorizare anterioară tirolean pentru achiziționarea de terenuri agricole cu Tratatul de aderare austriac, care a permis Austria să își mențină legislația existentă în ceea ce privește reședințele secundare timp de cinci ani de la data aderării. „... măsura restrictivă inerentă la...

o cerință de [autorizare primară] poate fi acceptată numai dacă nu este aplicată într-un mod discriminatoriu și dacă același rezultat nu poate fi realizat de alte proceduri mai puțin restrictive.” În plus, în circumstanțele similare ale cazului Ospelt ( Margarethe Ospelt și Schlössle Weissenberg Familienstiftung, C-452/01), CJUE a susținut că „... măsuri ... care implică, prin scopul lor, o restricție privind libera circulație a capitalului ... poate fi totuși permisă, cu condiția ca, în primul rând, acestea să urmărească într-un mod nediscriminatoriu un obiectiv în interesul public și, în al doilea rând, sunt adecvate pentru a se asigura că obiectivul urmărit este realizat și nu depășește ceea ce este necesar pentru acest scop ... în cazul acordării autorizației prealabile, astfel de măsuri trebuie să se bazeze pe criterii obiective cunoscute în avans și care permit tuturor persoanelor afectate de o măsură restrictivă de acest tip să aibă la dispoziție un remediu legal...” Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, că, pentru o perioadă prelungită, el a fost, din cauza naționalității sale, incapabil să achiziționeze proprietatea casei pe care le-a cumpărat.

Propunerea reclamantului de a deveni proprietarul casei pe care le-a cumpărat are o bază suficientă în legislația națională pentru a constitui un „activ” și, prin urmare, atrage protecția articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția? În caz afirmativ, reclamantul a suferit discriminări în exercitarea drepturilor sale de proprietate pe baza cetățeniei sale, în contravenție cu art. 14 din Convenția, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al acestuia? În negativ, reclamantul a suferit discriminări pe baza cetățeniei sale, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția?

Communicated on 2 June 2014

FIRST SECTION

Application no. 27567/13 Stephen OGDEN against Croatia lodged on 15 April 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Stephen Ogden, is a British national, who was born in 1968 and lives in Cheshire. He is represented before the Court by Mr V. Dabelić, a lawyer practising in Orebić. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 14 April 2005 the applicant executed a sale and purchase agreement with Mr I., whereby the applicant bought an old stone house and the surrounding land plot. On an unspecified date the applicant requested the consent of the Minister of Justice for the acquisition of ownership of the real property in question. On 20 October 2008 the applicant’s request was dismissed.

The relevant part of the Minister’s decision reads as follows: “... [the real property in question] is located outside of the construction area – protection of the area of original [significant natural] landscape [ zaštita predjela izvornog prirodnog krajobraza ]. Section 113 (2) of the Nature Protection Act... provides that foreign natural persons or legal entities cannot acquire ownership of the real property in, inter alia , significant landscape, unless otherwise provided for by an international agreement. As the statutory requirements for issuance of the requested consent have not been met, it was decided as in the operative part of the decision.” The applicant then brought an action for judicial review against that decision.

On 23 February 2012 the High Administrative Court ( Visoki upravni sud Republike Hrvatske ) dismissed the applicant’s action. The relevant part of that judgment reads as follows: “On 1 February 2009 the Amendments to the Property Act entered into force... Section 3 of the Amendments... [provides for] acquisition of ownership of real property [by European Union citizens and legal entities] under the same conditions as for Croatian nationals and legal entities... with the exception of the agricultural land ... and the nature protected areas as defined by the law... The plaintiff’s argument that the statutory requirements for his acquisition of ownership have been met under the principle of reciprocity is irrelevant.

Namely, section 113(2) of the Nature Protection Act prohibits the acquisition of ownership of real property located in the enumerated protected areas of the Republic of Croatia (... significant landscape...). The applicant lodged a constitutional complaint against that judgment, alleging violations of his constitutional right to equality of nationals and foreigners before the courts and other public authorities, and his constitutional right of ownership. In so doing he relied on Articles 26 and 48 of the Constitution.

On 26 September 2012 the Constitutional Court dismissed the applicant’s constitutional complaint and served its decision on his representative on 17 October 2012. The relevant part of that decision reads as follows: “The complainant did not adduce relevant constitutional-law arguments on the basis of which the Constitutional Court could establish that in the proceedings before the Ministry of Justice and the High Administrative Court there were circumstances indicating [his procedural inequality] as a foreign national compared to Croatian nationals in proceedings before those authorities… The Constitutional Court protects the right of ownership [guaranteed by] Article 48 of the Constitution by preventing restriction or deprivation of that right by public authorities, unless the restriction or deprivation is provided by law.

Cases of interference with ownership by other parties (natural persons or legal entities) are usually property disputes between private parties. The Constitutional Court examines such decisions of judicial and other authorities when it finds that such decisions... were based on unacceptable legal grounds or is so wrong and lacking legal reasoning that it could be considered arbitrary… the Constitutional Court did not find any such elements in the present case.” B. Relevant European and domestic law and practice

“ACQUISITION OF REAL PROPERTY BY EU NATIONALS

List of exceptions referred to in Article 60(2) Excluded sector – Agricultural land as defined by the Agricultural Land Act (Narodne novine (Official Gazette) No 54/94, consolidated text, 48/95, 19/98 and 105/99) – Areas protected under the Environmental [Nature] Protection Act (Narodne novine (Official Gazette) No 30/94).”

3. FREE MOVEMENT OF CAPITAL

Treaty on European Union and the Treaty on the Functioning of the European Union. Notwithstanding the obligations under the Treaties on which the European Union is founded, Croatia may maintain in force for seven years from the date of accession the restrictions laid down in its Agricultural Land Act (OG 152/08), as in force on the date of signature of the Treaty of Accession, on the acquisition of agricultural land by nationals of another Member State, by nationals of the States which are a party to the European Economic Area Agreement (EEAA) and by legal persons formed in accordance with the laws of another Member State or an EEAA State...”

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the applicant’s claim to become the owner of the house he had purchased have a sufficient basis in national law to constitute an “asset” and therefore attract the protection of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? 2. If so, has the applicant suffered discrimination in the enjoyment of his property rights on the ground of his nationality, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 thereto? 3. In the negative, has the applicant suffered discrimination on the ground of his nationality, contrary to Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention?