TUDOR v. ROMANIA

Reclamantul, dl Remus Tudor, este un cetățen român care s-a născut în 1966 și trăiește în București. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna I. Ciontu, un avocat care practică în București. Guvernul român (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, a Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, reclamantul a fost condamnat pentru omor și condamnat la închisoare pe viață, care își îndeplinește condamnarea în diferite închisori române. El a fost reținut la închisoarea Rahova timp de aproape zece ani, din iunie 1999 până în februarie 2009. La 1 octombrie 2012, reclamantul a fost eliberat în timpul condamnării la închisoarea Giurgiu. La 18 martie 2003 a fost instalată o antenă de tip C-GUARD 19 în închisoarea Rahova pentru protecția comunicațiilor telefonice. La 7 septembrie 2008, în timp ce reclamantul își îndeplinea condamnarea în închisoarea Rahova, el a depus o plângere la judecătorul responsabil pentru executarea condamnărilor („judecătorul post-sensibil”) atașat la închisoarea Rahova, adică că radiația electromagnetică de radiofrecvență (RFR) emisă dintr-o antenă din închisoare i-a afectat în mod negativ sănătatea. În plângerea sa, reclamantul a declarat că din 2003 întregul personal penitenciar a primit o alocație salarială suplimentară pentru lucrarea în condiții periculoase, și anume expunerea la câmpurile electromagnetice în mediul lor de lucru. Prin decizia din 4 noiembrie 2008 judecătorul care a fost înființat după sediul a respins plângerea din toate motivele. S-a observat că reclamantul nu s-a plâns niciodată de efecte specifice rezultate din radiații electromagnetice și nu a căutat tratament medical. Judecătorul și-a bazat de asemenea hotărârea pe un studiu de experți comandat de la Institutul Național de Științe Forensice (INEC) pentru a analiza câmpul electromagnetic care se presupune că înconjoară stația de bază de comunicații fără fir din închisoare. Raportul publicat la 3 octombrie 2008 a arătat că, deși nivelurile de radiații erau mai mari decât cele prevăzute în orientările de siguranță relevante în mai multe zone ale închisoarei, expunerea a fost mai mică în zonele la care deținuții au avut acces. El a prezentat ca dovadă un raport din 2007 al Radiocom care a dezvăluit că, deși nivelurile de radiații din dispozitivul de comunicare wireless au variat între zonele închisoare, acestea au fost totuși mai mari decât standardele de reglementare existente în acel moment. Cererea sa de a avea dovezi de la doctorul închisorii și un radiolog auzit a fost refuzată pe motiv că nu exista nicio legătură între bolile sale (hepatită și efectele de după vindecare a tuberculozei) astfel cum se descrie în dosarul medical și presupusa expunere dăunătoare la radiații. La 16 februarie 2009, Curtea de district din București și-a respins recursul, susținând decizia judecătorului post-sensibil din aceleași motive. 10. Reclamantul a depus, de asemenea, o acțiune de tort împotriva închisoarei Rahova la 12 octombrie 2008. El a susținut suma de 200.000 EUR pentru efectele dăunătoare presupuse de radiațiile electromagnetice, susținând că personalul închisorii a fost acordat o alocație specială pentru riscurile de sănătate asociate expunerii la radiații electromagnetice în timpul orarului lor de lucru. Curtea de district din București a renunțat la jurisdicția Curții de județ din București, care a respins cererea reclamantului la 7 ianuarie 2012 11. Reclamantul a interzis recursul și procedurile de recurs sunt pendente în fața Curții de Apel din București. 12. În conformitate cu două hotărâri emise de ministrul Justiției, nr. 945/C din 2 aprilie 2003 și nr. 399/C din 6 februarie 2007, personalul din închisoarea Rahova a primit o alocație specială pentru riscurile de sănătate asociate expunerii la radiații electromagnetice în timpul orarului de muncă. 13. Orientările privind siguranța relevante sunt stabilite în ordinea nr. 1193/2006 emise de Ministerul Sănătății Publice cu privire la normele generale privind limitele de expunere a persoanelor la câmpuri electromagnetice. Nivelurile de referință specificate în ordinea variază între 0 hertz (Hz) și 300 gigahertz (GHz). Ordinea se bazează pe legislația Uniunii Europene, și anume recomandarea nr. 1999/519/CE a Consiliului din 12 iulie 1999 privind limitarea expunerii publicului la câmpurile electronice (0Hz până la 300 GHz).