SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 36825/05 Remus TUDOR împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 6 noiembrie 2012 într-un comitet compus din Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 24 mai 2005, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Remus Tudor, este un resortisant român născut în 1966 și deținut la închisoarea București-Jilava. Guvernul român ( Irina Cambera, de la Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o hotărâre definitivă din 16 mai 1991, tribunalul departamental din Braila l-a condamnat pe reclamant la închisoare pe viață pentru crimă. Pentru a-și ispăși pedeapsa, a fost reținut în mai multe închisori, inclusiv cele din Braila, Craiova, Rahova și București-Jilava. Plângerile penale formulate de reclamant La 23 mai și 19 iunie 2003, reclamantul a depus plângeri penale pentru fals și abuz de funcție împotriva a opt gardieni ai centrelor de detenție din Braila și Craiova, care, în opinia sa, au întocmit trei procese-verbale, din 1990, 1998 și 1999, raportând comportamentul inadecvat și agresiv al reclamantului față de personalul administrației din statul membru respectiv. De asemenea, a declarat că au dispărut 29 de foi de când dosarul său administrativ a fost ținut de Hotărârea Generală a Pușcăriei și s-a plâns că a fost întotdeauna încătușat în fața instanțelor naționale, în boxa inculpaților, ceea ce, în opinia sa, constituia abuzuri. În cele din urmă, el s-a plâns de publicarea, fără acordul său, a unui articol de presă având la bază un interviu pe care îl dăduse în 2002. El nu s-a constituit parte civilă. După ce a încheiat un conflict negativ de competențe și o spargere cu trimitere, printr-o hotărâre definitivă din 25 ianuarie 2008, instanța de apel din București a respins recursul reclamantului și a confirmat respingerea. Instanța de apel a considerat că reclamantul nu avea nicio dovadă cu privire la afirmațiile sale cu privire la rapoartele întocmite de gardieni și furtul documentelor conținute în dosarul administrativ. În ceea ce a fost de la interviu publicat, instanța de apel a constatat că reclamantul și-a dat consimțământul scris în acest sens și că nu a existat nicio încălcare a acestui titlu. În cele din urmă, în ceea ce privește portul de cătușe, instanța de apel a considerat că era obligatoriu în cazul deținuților periculoși, cum ar fi reclamantul. Starea de sănătate a reclamantului în noiembrie 1993, în timpul unui control medical de rutină în cadrul închisorii Craiova, a fost depistată tuberculoză la solicitant. El a fost transferat la spitalul din închisoarea Jilava pentru tratament. În decembrie 1993, tratamentul împotriva tuberculozei a început și la 7 iunie 1994 medicii din închisoarea Jilava au constatat că boala pulmonară era în remisie, iar bacilul Koch nu mai era prezent la analizele de screening. La 26 iunie 1994, s-a înregistrat din nou tuberculoză la solicitant, fiind supus unui tratament specific la spitalul din închisoarea Jilava până la 26 septembrie 1994, când tuberculoza sa a fost considerată stabilizată. În perioada 16-26 februarie 1996, reclamantul a fost spitalizat în Jilava pentru tuberculoză pulmonară Din elementele dosarului reiese că, la 23 iulie 1997, reclamantul a fost spitalizat pentru boli pulmonare și a primit tratament medical de 27 de ori în cursul anului 1998. 10. Un certificat medical întocmit la 15 iulie 2005 de medicul C.C. din închisoarea Rahova atestă că reclamantul suferea de tuberculoză, hepatită cronică și stare depresivă. La 10 mai 2006, reclamantul sesizează instanțele naționale cu privire la o acțiune împotriva închisorilor naționale ( Prin hotărârea din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel din București a dat dreptul la acțiunea reclamantului și i-a acordat 37 000 de lei românești. Tribunalul a statuat că a reieșit din dovezile din dosar că reclamantul a contractat cele două boli în timp ce acesta era în detenție, din cauza condițiilor de detenție precare. Pe recursurile formulate de toate părțile la procedură, printr-o hotărâre definitivă din 8 iunie În 2010, Curtea de Casație și Justiție a confirmat dreptul întemeiat al hotărârii pronunțate de instanța de judecată. 13. Potrivit reclamantului, instanța de apel a acordat instanței o perioadă de grație pentru plata sumei. Suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubire i-a fost plătită integral la 20 decembrie 2011. GRIEF 14. Invocând în esență art. 3 din Convenție, într-o scrisoare din 11 septembrie 2005, reclamantul se plânge că a contractat tuberculoză și hepatită cronică din cauza condițiilor proaste de detenție. 15. Pe același temei, el se plânge că a fost supus unui regim de detenție foarte strict, neavând posibilitatea de a lucra pentru a reduce pedeapsa cu închisoarea, din cauza rapoartelor negative întocmite de gardieni. El pretinde că a fost considerat un deținut foarte periculos Pe teren la art. 6 alineatul (1) din Convenție, se plânge de durata excesivă a procedurii care are ca obiect plângerile sale penale și denunță, de asemenea, refuzul, la 25 ianuarie 2008, al instanței de apel de la București, de a-i furniza adresa unui avocat care a fost dat în judecată și care, în această privință, se referă la art. 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție. Guvernul arată că ar fi posibil ca această cerere să fie în esență aceeași cu cererea n 18067/03 pe care reclamantul a sesizat-o Curtea și care a fost declarată inadmisibilă. 18. Reclamantul contestă aceste afirmații. 19. Curtea constată că reclamantul l-a sesizat deja cu o hotărâre n 18067/03 care a fost declarată inadmisibilă de un comitet de trei judecători, la 11 Aprilie 2006. Cu toate acestea, Curtea constată că cauza nr. 18067/03 avea un obiect diferit de cel al prezentei cereri, în măsura în care se referea la condițiile de detenție ale reclamantului înainte de 1999, privind lipsa îngrijirii medicale și la presupusa sa imposibilitate de a obține eliberarea condiționată în aceleași condiții ca și deținuții condamnați la pedepse pe viață în vârstă de peste 60 de ani. În consecință, excepția guvernului nu poate fi reținută. Pe de altă parte, art. 3 din Convenția privind contractarea bolilor în închisoare 20. Reclamantul se plânge de ce a contractat tuberculoza și hepatita C în închisoare. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. 21. Guvernul arată că reclamantul nu a precizat în scrisorile sale condițiile de detenție din închisorile în care a fost ținut și că, prin urmare, nu poate fi reținut pe motiv că a sesizat Curtea cu privire la condițiile de detenție necorespunzătoare. De asemenea, acesta ia notă de faptul că reclamantul nu se plânge în fața Curții nici de o eventuală lipsă de tratament medical, nici de faptul că a fost prezentat încătușat în fața instanțelor. Guvernul adaugă că, având în vedere limbajul utilizat de reclamant în unele dintre scrisorile sale, cererea sa ar trebui respinsă ca fiind abuzivă. În ceea ce privește procedura în despăgubiri împotriva autorităților naționale (punctul 12 de mai sus), guvernul consideră că reclamantul nu mai poate pretinde că a fost victima unei încălcări a drepturilor sale garantate prin art. 3 din convenție. 22. Curtea ia notă cu titlu introductiv de faptul că reclamantul nu a detaliat nici în formularul de cerere, nici în scrisorile adresate Curții condițiile de detenție din închisorile în care fusese încarcerat. În plus, în observațiile sale ca răspuns la observațiile guvernului, acesta descrie condițiile de detenție din închisoarea Jilava și observă că acestea fac obiectul unui alt dosar pe care a prezentat Curții. Pe de altă parte, nu a sesizat Curtea cu privire la un motiv care să vizeze portul de cătușe în public. Prin urmare, Curtea consideră că cauza recurentului în fața Curții se limitează la a denunța contaminarea sa cu tuberculoză și hepatită C, în timp ce a fost în detenție. Cu toate acestea, Curtea consideră că această cauză este inadmisibilă din motivele prezentate mai jos. 24. Curtea reamintește că este de datoria autorităților naționale să soluționeze în primul rând o presupusă încălcare a Convenției. În această privință, Curtea reafirmă că problema dacă un reclamant poate pretinde că este victima unei încălcări a convenției are loc în toate etapele procedurii (Sediri c. Franța (dec.), nr 44310/05, 10 aprilie 2007). reamintește, de asemenea, că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să îi retragă calitatea de victimă decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, apoi au reparat în mod corespunzător și suficient încălcarea Convenției (Mathew Țările de Jos, n 24919/03, § 149, CEDH 2005-IV și Scordino Italia [GC], n 36813/97, § 179-180 și 193, CEDH 2006-V). 25. În cazul de față, ca urmare a acțiunii în despăgubire împotriva închisorii naționale și a Ministerului Justiției, reclamantul a obținut recunoașterea faptului că a contractat tuberculoză și hepatită C din cauza condițiilor de detenție și repararea prejudiciului său moral. Suma acordată cu titlu de prejudiciu moral pare să se apropie de cea acordată în general de Curte în cauze similare cu privire la România (Dobri România, n 25153/04, § 62, 14 decembrie 2010). Prin urmare, Curtea consideră că, prin intermediul procedurii în despăgubire, autoritățile naționale au recunoscut încălcarea articolului 3 din convenție și că au remediat în mod corespunzător și suficient prejudiciul suferit de reclamant. rația personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 privind celelalte obiecții ale reclamantului 26. Reclamantul ridică, de asemenea, alte obiecții întemeiate pe art. 3 și 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție. Având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și cu condiția ca aceasta să aibă competența de a cunoaște afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Modulul adjunct
Requête n
o
36825/05
Remus TUDOR
contre la Roumanie
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 6 novembre 2012 en un comité composé de
:
Alvina Gyulumyan,
présidente,
Kristina Pardalos
Johannes Silvis,
juges,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 24 mai 2005,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Remus Tudor, est un ressortissant roumain né en 1966 et détenu à la prison de Bucarest-Jilava.
2.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Irina Cambrea, du ministère des Affaires étrangères.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
Par un arrêt définitif du 16 mai 1991, le tribunal départemental de Brăila condamna le requérant à une peine de prison à perpétuité pour meurtre. Afin de purger sa peine, l’intéressé fut détenu dans plusieurs prisons, dont celles de Brăila, de Craiova, de Rahova et de Bucarest-Jilava.
1
Les plaintes pénales formulées par le requérant
5.
Les 23 mai et 19 juin 2003, le requérant déposa des plaintes pénales pour faux et abus de fonction contre huit gardiens des centres de détention de Brăila et Craiova, ceux-ci ayant, selon lui, dressé trois procès-verbaux, datant de 1990, 1998 et 1999, signalant le comportement inadéquat et agressif du requérant envers le personnel de l’administration pénitentiaire. Il
dénonçait également la disparition de 29 feuilles depuis que son dossier administratif était tenu par la Direction générale des prisons. Il se plaignait également d’avoir toujours été menotté lors des audiences devant les juridictions nationales, dans le box des accusés, ce qui constituait, selon lui, des mauvais traitements. Enfin, il se plaignait de la publication, sans son accord, d’un article de presse ayant à la base une interview qu’il avait donnée en 2002. Il ne se constitua pas partie civile.
6.
Après avoir tranché un conflit négatif de compétences et une cassation avec renvoi, par un arrêt définitif du 25 janvier 2008, la cour d’appel de Bucarest rejeta le recours du requérant et confirma le non-lieu. La cour d’appel jugea que le requérant n’avait aucunement étayé ses affirmations concernant les rapports dressés par les gardiens et le vol des documents contenus dans le dossier administratif. Pour ce qui était de l’interview publiée, la cour d’appel constata que le requérant avait donné son consentement écrit en ce sens et qu’il n’y avait aucune infraction à ce titre. Enfin, quant au port de menottes, la cour d’appel jugea qu’il était obligatoire dans le cas de détenus dangereux, comme le requérant.
2.
L’état de santé du requérant
7.
En novembre 1993, lors d’un contrôle médical de routine dans le cadre de la prison de Craiova, une tuberculose fut dépistée chez le requérant. Il fut transféré à l’hôpital de la prison de Jilava pour un traitement. Le 7
décembre 1993, le traitement contre la tuberculose débuta et le 7 juin 1994 les médecins de la prison de Jilava constatèrent que la pathologie pulmonaire était en rémission, le bacille de Koch n’étant plus présent lors des analyses de dépistage.
8.
Le 26 juin 1994, une tuberculose fut à nouveau dépistée chez le requérant. Il subit un traitement spécifique à l’hôpital de la prison de Jilava jusqu’au 26 septembre 1994, date à laquelle sa tuberculose fut considérée stabilisée. Du 16 au 26 février 1996, le requérant fut hospitalisé à Jilava pour une «
tuberculose pulmonaire nodulaire
».
9.
Il ressort des éléments du dossier que le 23 juillet 1997, le requérant a été hospitalisé pour une affection pulmonaire et reçut vingt-sept fois un traitement médical pendant l’année 1998.
10.
Un certificat médical rédigé le 15 juillet 2005 par le médecin C.C. de la prison de Rahova atteste que le requérant souffrait de tuberculose, d’une hépatite chronique et d’un état dépressif.
3.
L’action en réparation pour avoir contracté des maladies en détention
11.
Le 10 mai 2006, le requérant saisit les juridictions nationales d’une action contre l’Administration nationale des prisons («
l’ANP
») et contre le
ministère de la Justice, en demandant des dédommagements pour le fait qu’il avait contracté la tuberculose et l’hépatite C en détention.
12
.
Par un arrêt du 3 novembre 2008, la cour d’appel de Bucarest fit droit à l’action du requérant et lui octroya 37
000 lei roumains («
RON
»). La cour d’appel jugea qu’il ressortait des preuves du dossier que le requérant avait contracté les deux maladies alors qu’il était en détention, en raison des conditions de détention précaires. Sur des pourvois en recours formés par toutes les parties à la procédure, par un arrêt définitif du 8
juin
2010, la Haute Cour de cassation et de justice confirma le bien fondé de l’arrêt rendu par la cour d’appel.
13.
Selon le requérant, la cour d’appel accorda à l’ANP un délai de grâce pour opérer le versement de la somme. La somme octroyée au requérant à titre de réparation lui fut versée intégralement le 20
décembre
2011.
14.
Invoquant en substance l’article 3 de la Convention, dans un courrier du 11
septembre 2005, le requérant se plaint d’avoir contracté la tuberculose et une hépatite chronique en raison des mauvaises conditions de détention.
15.
Toujours sur le même fondement, il se plaint d’avoir subi un régime de détention très strict, n’ayant pas eu la possibilité de travailler afin de réduire la peine de prison, en raison des rapports négatifs rédigés par les gardiens. Il affirme avoir été considère comme un détenu «
très dangereux
» alors que son comportement ne justifiait pas une telle classification.
16.
Sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint de la durée excessive de la procédure ayant pour objet ses plaintes pénales. Il
dénonce également le refus, le 25 janvier 2008, de la cour d’appel de Bucarest, de lui fournir l’assistance d’un avocat commis d’office et invoque à cet égard l’article 6
A.
Observations préliminaires
17.
Le Gouvernement relève qu’il serait possible que la présente requête soit essentiellement la même que la requête n
o
18067/03 dont le requérant a saisi la Cour et qui avait été déclarée irrecevable.
18.
Le requérant conteste ces allégations.
19.
La Cour note que le requérant l’avait déjà saisie d’une requête n
o
18067/03 qui a été déclarée irrecevable par un comité de trois juges, le 11
avril 2006. Toutefois, la Cour note que l’affaire n
o
18067/03 avait un objet différent de celui de la présente requête, dans la mesure où elle portait sur les conditions de détention subies par le requérant avant 1999, sur l’absence de soins médicaux et sur sa prétendue impossibilité d’obtenir sa remise en liberté conditionnelle dans les même conditions que les détenus condamnés à des peines à perpétuité âgés de plus de soixante ans. Dès lors, l’exception du Gouvernement ne saurait être retenue.
B.
Sur le grief tiré de l’article 3 de la Convention portant sur le fait d’avoir contracté des maladies en prison
20.
Le requérant se plaint de ce qu’il a contracté la tuberculose et une hépatite C en prison. Il invoque l’article 3 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.
»
21.
Le Gouvernement relève que le requérant n’a aucunement détaillé dans ses lettres les conditions de détention subies dans les prisons où il a été détenu et que dès lors, il ne saurait être retenu qu’il a saisi la Cour d’un grief concernant les mauvaises conditions de détention. Il note également que le requérant ne s’est plaint devant la Cour ni d’une éventuelle absence de traitement médical ni du fait d’avoir été présenté menotté devant les tribunaux. Le Gouvernement ajoute que, compte tenu du langage utilisé par le requérant dans certaines de ses lettres, sa requête devrait être rejetée comme abusive. Se référant à l’issue de la procédure en dédommagements engagées contre les autorités nationales (paragraphe 12 ci-dessus), le Gouvernement estime que le requérant ne peut plus se prétendre victime d’une violation de ses droits garantis par l’article 3 de la Convention.
22.
Le requérant conteste ces allégations.
23.
La Cour note à titre liminaire que le requérant n’a détaillé ni dans son formulaire de requête, ni dans ses lettres adressées à la Cour les conditions de détention subies dans le prisons où il avait été incarcéré. En outre, dans ses observations en réponse aux observations du Gouvernement, il décrit les conditions de détention subies dans la prison de Jilava et note qu’elles font l’objet d’un autre dossier qu’il a soumis à la Cour. Par ailleurs, il n’a pas saisi la Cour d’un grief visant le port de menottes en public. Dès lors, la Cour estime que le grief du requérant devant la Cour se limite à dénoncer sa contamination par la tuberculose et l’hépatite C alors qu’il était en détention. Toutefois, la Cour estime que ce grief est irrecevable pour les raisons présentées ci-dessous.
24.
La Cour rappelle que c’est aux autorités nationales qu’il appartient en premier lieu de redresser une violation alléguée de la Convention. A cet égard, elle réaffirme que la question de savoir si un requérant peut se prétendre victime d’une violation de la Convention se pose à tous les stades de la procédure (
Sediri c. France
(déc.), n
o
44310/05, 10 avril 2007). Elle
rappelle en outre qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de victime que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé de manière appropriée et suffisante la violation de la Convention (
Mathew
c.
Pays-Bas
, n
o
24919/03, § 149, CEDH 2005-IV, et
Scordino
c.
Italie
(n
o
1)
[GC], n
o
36813/97, §§ 179-180 et 193, CEDH
25.
En l’espèce, à la suite de l’action en réparation engagée contre l’Administration nationale des prisons et le ministère de la Justice, le requérant a obtenu la reconnaissance du fait qu’il avait contracté la tuberculose et une hépatite C en raison des conditions de détention, et la réparation de son préjudice moral. Le montant accordé à titre de préjudice moral apparaît comme se rapprochant de celui qui est généralement octroyé par la Cour dans des affaires similaires concernant la Roumanie (
Dobri
c.
Roumanie
, n
o
25153/04, § 62, 14 décembre 2010). Dès lors, la Cour considère que, par le biais de la procédure en dommages-intérêts, les autorités nationales ont reconnu la violation de article 3 de la Convention et qu’elles ont réparé de manière adéquate et suffisante le préjudice subi par le requérant. Il s’ensuit que l’intéressé n’est plus victime de la violation alléguée, que ce grief est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et qu’il doit être rejeté en application de l’article 35
§
4.
C.
Sur les autres griefs du requérant
26.
Le requérant soulève également d’autres griefs tirés des articles 3 et 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant qu’elle ait compétence pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que
cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Alvina Gyulumyan
Greffière adjointe
Présidente