- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 3 iunie 2014
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Dommage matériel et préjudice moral - réparation
Dragalina împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ROMÂNIA (solicitarea nr. 17268/03) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG 3 iunie 2014 DEFINITIVF 17/11/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă.
În cauza Dragalina c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 mai 2014, Rend la hotărârea pe care o reprezintă, adoptată la această dată judiciară La originea cauzei se află o cerere (n 17268/03) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat are, de asemenea, cetățenia austriacă, dl Vasile Gheorghe Dragalina ( Curtea a statuat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a constatat că faptul că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a executa hotărârea prin care autoritățile locale să restituie în proprietatea reclamantului un teren de 13,40 ha situat în Pâncota.
(Dragalina c. România, n 17268/03, §§ 29, 35-36, 14 octombrie 2008). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a acordat dreptul de proprietate asupra terenului de 13,40 ha pe fosta locație, precum și o reparație a beneficiului pe care l-a obținut din 1959 pentru producția sa de teren și o despăgubire pentru prejudiciul moral. Reclamantul a solicitat, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată pe care le-a angajat la nivel național pentru executarea hotărârii.
Problema aplicării articolului 41 din Convenție care nu se află în stare de fapt pentru prejudiciul material și moral, Curtea a adresat o atenție și a invitat părțile să îi prezinte în scris, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge ( Ibidem , § 42, și punctul 4 din dispozitivul de lacună din acțiunea principală. Printr-o scrisoare din 23 iulie 2013, Curtea a invitat părțile să prezinte eventualele comentarii și propuneri actualizate. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații și comentarii.
ÎN Â În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În scrisoarea sa din 23 august 2013, reclamantul solicită, în principal, atribuirea de proprietate asupra terenului de 13,40 ha pe fosta locație. În subsidiar, solicită o satisfacție echitabilă a sumei de 335 000 EUR, corespunzătoare valorii unui teren agricol în Austria, unde își are reședința și unde dorește să cumpere un teren echivalent. Reclamantul solicită, de asemenea, 580 EUR. În cele din urmă, acesta solicită 4 milioane EUR din cauza prejudiciului moral, din cauza agravării stării sale de sănătate și a celei a soției sale.
În observațiile sale actualizate, guvernul informează Curtea cu privire la faptul că, în urma pronunțării hotărârii din acțiunea principală, autoritățile naționale au prezentat reclamantului mai multe propuneri de atribuire a proprietății pe teren în alte părți, deoarece aproximativ 100 de titluri de proprietate au fost emise între timp unor terți pe locul anterior al terenului în cauză. Reclamantul nu a dat curs acestor propuneri. Guvernul invită Curtea să respingă cererea reclamantului de satisfacție echitabilă și consideră că reclamantul ar trebui să epuizeze noile căi de atac introduse de legea nr. 165/2013. În orice caz, acesta susține că valoarea bunului ar trebui să fie calculată în conformitate cu criteriile stabilite de tabloul de estimare a prețurilor la teren realizat de Camera notarilor, instrumentul prevăzut de legea nr. 165/2013 pentru evaluarea clădirilor care fac obiectul legislației privind restituirea.
Într-un prim document întocmit în septembrie 2013 de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care arată că valoarea bunului reclamantului era de 1 072 000 EUR. În octombrie 2013, acesta a prezentat un al doilea document conform căruia terenul solicitat era un teren agricol situat extramuros. Pâncota și consideră că valoarea unui teren similar este, de fapt, de 20 160 EUR. Guvernul consideră, de asemenea, cererea reclamantului, care vizează repararea deficitului de câștigat din 1959, speculativă și netaiată. El contestă, de asemenea, existența unei legături de cauzalitate între încălcarea convenției și prejudiciul moral pretins și consideră că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui în sine o reparație suficientă.
În ceea ce privește observarea guvernului cu privire la noul remediu care trebuie epuizat conform legii nr. 165/2013, Curtea nu poate accepta, în această etapă a procedurii, argumentul de neobosire a noilor căi de atac interne pentru acordarea unei despăgubiri, în timp ce aceaceasta este deja pronunțată pe fondul cauzei (Xenides-Arestis c. Turcia (satisfacție echitabilă), nr 46347/99, § 37, 7 decembrie 2006 10. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează o obligație pentru statul pârât de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI.
În speță, aceasta amintește că a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 Din cauza faptului că statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a pune în aplicare hotărârea prin care autoritățile locale solicită reclamantului să restituie un teren de 13,40 ha la Pâncota. 11. Curtea consideră că reclamantul în cauză a suferit, fără îndoială, un prejudiciu material în legătură directă cu încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
12. Pentru a determina prejudiciul suferit ca urmare a privării de proprietate suferită, Curtea ține seama de circumstanțele fiecărei specii și de o mare marjă de apreciere (a se vedea, de exemplu, Agrokompleks c. Ucraina (satisfacție echitabilă) 23465/03, §§ 81-84, 25 iulie 2013). 13. În cazul de față, Curtea consideră că este necesar să se aloce reclamantului o sumă în raport direct cu valoarea actuală a bunului (Loisidou c. Turcia (art. 50), 29 iulie 1998, § 31, Rec., p. Hotărârea și Deciziile 1998 ; a se vedea Strauin și alții c. România, nr. 57001/00, § 81, CEDH 2005 VII 14. Având în vedere informațiile aflate în posesia sa, Curtea consideră că … În plus, Comisia consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de posibilitatea de a executa hotărârea pronunțată în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este compensat în mod suficient de o constatare a încălcării.
În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea alocă reclamantului suma de 4 700 EUR pentru prejudiciul moral. Drept și cheltuieli de judecată 17. Reclamantul nu a depus o cerere în acest sens. Interese moratoriu 18. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L mai puțin de trei luni A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data Regulamentului 200 EUR (cca o mie două sute de euro) pentru daune materiale (ii.
4 700 EUR (patru mii șapte sute de euro) pentru daune morale; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 iunie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE DRAGALINA c. ROUMANIE (Requête n o 17268/03) ARRÊT ( Satisfaction équitable ) STRASBOURG 3 juin 2014 DÉFINITIF 17/11/2014 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Dragalina c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 mai 2014, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 17268/03) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État ayant également la nationalité autrichienne, M. Vasile Gheorghe Dragalina (« le requérant »), a saisi la Cour le 14 mai 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Par un arrêt du 14 octobre 2008 (« l’arrêt au principal »), la Cour a jugé qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1. Pour ainsi se prononcer, la Cour a constaté que l’État, par le biais de ses organes spécialisés, n’a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter le jugement obligeant les autorités locales à restituer dans la propriété du requérant un terrain de 13,40 ha sis à Pâncota. ( Dragalina c. Roumanie , n o 17268/03, §§ 29, 35-36, 14 octobre 2008).
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, le requérant réclamait l’attribution en propriété du terrain de 13,40 ha sur l’ancien emplacement, ainsi qu’une réparation du bénéfice de « la production » de son terrain depuis 1959 et une réparation du préjudice moral. Le requérant demandait également le remboursement des frais et dépens qu’il a engagés au niveau national pour faire exécuter le jugement.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état pour le dommage matériel et moral, la Cour l’a réservée et a invité les parties à lui soumettre par écrit, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel elles pourraient aboutir ( ibidem , § 42, et point 4 du dispositif de l’arrêt au principal).
Par une lettre du 23 juillet 2013, la Cour a invité les parties à soumettre leurs éventuels commentaires et propositions actualisés. Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations et commentaires. EN DROIT
Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Dans son courrier du 23 août 2013, le requérant réclame, à titre principal, l’attribution en propriété du terrain de 13,40 ha sur l’ancien emplacement. À titre subsidiaire, il réclame une satisfaction équitable d’un montant de 335 000 EUR, correspondant à la valeur d’un terrain agricole en Autriche, où il réside et où il souhaite acheter un terrain équivalent. Le requérant réclame également 580 000 EUR au titre du bénéfice qu’il aurait tiré de « la production agricole» de son terrain depuis 1959. Enfin, il réclame 4 000 000 EUR au titre du préjudice moral, en raison de l’aggravation de son état de santé et de celui de sa femme.
Dans ses observations actualisées, le Gouvernement informe la Cour du fait que, suite au prononcé de l’arrêt au principal, les autorités nationales ont présenté au requérant plusieurs propositions d’attribution en propriété du terrain sur d’autres emplacements, car environ 100 titres de propriété furent délivrés entre temps à des tierces personnes sur l’ancien emplacement du terrain en cause. Le requérant n’a pas donné cours à ces propositions. Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la demande de satisfaction équitable formulée par le requérant. Il estime que le requérant devait épuiser les nouvelles voies de recours introduites par la loi n o 165/2013. En tout état de cause, il soutient que la valeur du bien devrait être calculée selon les critères fixés par le tableau d’estimation des prix de l’immobilier réalisé par la chambre des notaires, instrument prévu par la loi n o 165/2013 pour l’évaluation des immeubles visés par les lois de restitution. Dans un premier document établi en septembre 2013 par l’Autorité Nationale pour la Restitution des Propriétés indiquant que la valeur du bien du requérant était de 1 072 000 EUR. Postérieurement, en octobre 2013, il a soumis un deuxième document d’après lequel le terrain réclamé était un terrain agricole situé extra-muros de Pâncota et estime que la valeur d’un terrain similaire est en réalité de 20 160 EUR. Le Gouvernement considère par ailleurs la demande du requérant, visant la réparation du manque à gagner depuis 1959, spéculative et non-étayée. Il conteste également l’existence d’un lien de causalité entre la violation de la Convention et le préjudice moral allégué, et considère qu’un éventuel constat de violation pourrait constituer en soi une réparation suffisante.
En ce qui concerne l’observation du Gouvernement au sujet du nouveau remède à épuiser selon la loi n o 165/2013, la Cour ne peut pas accepter, à ce stade de la procédure, l’argument du non-épuisement des nouvelles voies de recours internes pour l’octroi d’une indemnisation, alors qu’elle s’est déjà prononcée sur le fond de l’affaire ( Xenides-Arestis c. Turquie (satisfaction équitable), n o 46347/99, § 37, 7 décembre 2006).
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). En l’espèce, elle rappelle avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 en raison du fait que l’État, par le biais de ses organes spécialisés, n’a pas déployé tous les efforts nécessaires afin de faire exécuter le jugement enjoignant aux autorités locales à restituer au requérant un terrain de 13,40 ha sis à Pâncota.
La Cour considère que le requérant en cause a incontestablement subi un préjudice matériel en relation directe avec la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.
Pour déterminer le préjudice éprouvé du fait de la privation de propriété subie, la Cour tient compte des circonstances de chaque espèce et jouit d’une grande marge d’appréciation (voir, par exemple, Agrokompleks c. Ukraine (satisfaction équitable) , n o 23465/03, §§ 81-84, 25 juillet 2013).
En l’espèce, la Cour estime qu’il y a lieu à allouer au requérant une somme en rapport directe avec la valeur actuelle du bien ( Loizidou c. Turquie (article 50), 29 juillet 1998, § 31, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ IV ; voir Străin et autres c. Roumanie , n o 57001/00, § 81, CEDH 2005 ‑ VII).
Eu égard aux informations en sa possession, la Cour considère qu’il y a lieu d’allouer au requérant la somme de 40 200 EUR pour dommage matériel.
En revanche, dans la mesure où le requérant réclame un dédommagement au titre du manque à gagner, la Cour ne saurait spéculer sur le rendement agricole du terrain en question ( Buzatu c. Roumanie (satisfaction équitable), n o 34642/97, § 18, 27 janvier 2005).
Elle estime de surcroît que le requérant a subi un préjudice moral du fait notamment de la frustration provoquée par l’impossibilité de voir exécuter le jugement rendu en sa faveur, et que ce préjudice n’est pas suffisamment compensé par un constat de violation. Dans ces circonstances, eu égard à l’ensemble des éléments en sa possession et statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, la Cour alloue au requérant la somme de 4 700 EUR au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
Le requérant n’a pas soumis de demande à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ
1. Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement : i. 40 200 EUR (quarante mille deux cents euros) pour dommage matériel ; ii. 4 700 EUR (quatre mille sept cents euros) pour dommage moral; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 2. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 juin 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président